Un val de bişniţari români a luat cu asalt punctul de frontieră Stamora-Moraviţa. A început juedecata lui Nicu Ceauşescu pentru "genocid". Sporeşte numărul instituţiilor culturale bucureştene fondate prin decizii guvernamentale. Nou premiu internaţional pentru pacifistul Gorbaciov. Aderarea Germaniei unificate la NATO a stârnit discuţii la Washington şi Moscova. (A.S.)
NICU CEAUŞESCU - JUDECAT LA SIBIU PENTRU GENOCID
După cum v-am informat astăzi, 26 mai, a început la Sibiu procesul inculpatului Ceauşescu Nicu, trimis în judecată pentru infracţiunea de genocid şi nerespectarea regulilor armelor şi muniţiilor.
În cursul şedinţei de dimineaţă a fost prezentat rechizitoriul procuraturii, după care a urmat audierea inculpatului. Acesta a declarat că în ce priveşte infracţiunea de genocid faptele sale nu se constituie în încadrare.
Procesul a continuat în cursul după-amiezei cu audierea primilor trei martori ai acuzării, ofiţerii: Radu Vasile Dumitru, Dochinoiu Nicolae, Suciu Mircea Nicolae.
Şedinţa a fost amânată pentru luni, ora 9:00, când se va continua audierea martorilor.
BIŞNIŢARI ÎN LUPTĂ CU VAMEŞII
Joi, 24 mai, în punctul de frontieră feroviar al vămii Sâmboviţa, dintre România şi Iugoslavia, au avut loc incidente grave provocate de cetăţeni români. În legătură cu aceste incidente, domnul Mihai Bumbu, şeful vămii, a făcut următoarele precizări corespondentului Rompres la Timişoara.
"Executând controlul vamal, legal, vameşii noştri au dispus să coboare din tren circa 300 de persoane, care intenţionau să treacă frontiera în Iugoslavia cu cantităţi de produse ce depăşeau cu mult nivelurile prevăzute în lege. În timpul executării misiunii lor, vameşii au fost molestaţi de mai mulţi indivizi şi obligaţi să se retragă la Compania de grăniceri. După încercări nereuşite de a trece graniţa în ţara vecină, aceştia au devastat gara, provocând numeroase pagube.
Cei mai mulţi dintre aceştia sunt clienţi cunoscuţi şi permanenţi ai Vămii Moraviţa. Cu greu au reuşit să reţinem nume pe care le-am pus la dispoziţia poliţiei. Aş face şi pe această cale un apel la cetăţenii care doresc să călătorească în străinătate să respecte legea şi să se supună rigorilor trecerii frontierei de stat, contribuind astfel la fluidizarea circulaţiei, a fluxului de turişti în ambele sensuri."
"GRAND-HOTEL" PE BANI PUBLICI
Guvernul României a adoptat o hotărâre privind înfiinţarea Întreprinderii "Grand-Hotel" Bucureşti în subordinea Ministerului Turismului, care preia hotelul delegaţiilor oficiale din centrul civic al Capitalei, obiectiv de investiţii în curs de execuţie şi care urmează să fie finanţat în continuare din bugetul statului. Întreprinderea "Grand-Hotel" Bucureşti are ca obiect de activitate prestarea de servicii hoteliere, alimentaţie publică, vânzări de mărfuri şi alte servicii turistice.
MUZICĂ ŞI UMOR
Astăzi, începând de la ora 19:00, la Palatul Sporturilor şi Culturii din Capitală are loc spectacolul "Muzică, umor surprize şi... flori", un spectacol inedit în premieră la noi în ţară în organizarea companiei Maricor.
În program: Mircea Vintilă, Virgil Ogăşanu, Florian Pitiş, Nae Lăzărescu, Silvia Dumitrescu, Mădălina Manole, Marian Spinoche, Vasile Moraru, Mihai Panait, Trio Expres, formaţiile Savoy şi Junior.
Prezintă Gabriela Popescu un program în care surprizele nu vi le putem divulga şi în care există şi un invitat de onoare în preaşma campionatului Mondial de Fodbal - Helmuth Ducadam. Vă oferim în continuare o romanţă cu formaţia Savoy şi, evident, cu Marian Nistor.
NOI INSTITUŢII CULTURALE ÎN BUCUREŞTI
Guvernul României a adoptat câteva hotărâri privind înfiinţarea unor instituţii de cultură. Astfel, se înfiinţează Teatrul Dramatic "Emil Botta", Teatrul Gest, Pantomimă şi expresie corporală "Matca", precum şi studiul de creaţie cinematografică care are ca obiect de activitate realizarea unor filme artistice, de ficţiune, documentare şi de animaţie, de lung şi scurt metraj, de interes cultural deosebit, în cadrul politicii culturale naţionale. De asemenea, guvernul României a hotărât reînfiinţarea Centrului de Conservare şi Valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare.
Toate aceste instituţii culturale îşi vor avea sediul în Bucureşti.
PAVILION ROMÂNESC ÎN TUNISIA
Şi-a deschis porţile Târgul internaţional din oraşul tunisian Sfax, aflat anul acesta la cea de-a 24-a ediţie. Ţara noastră expune produse din domeniile electronicii, electrotehnicii şi chimiei.
După ceremonia de inaugurare, pavilionul românesc a fost vizitat de primul-ministru al Tunisiei, Hamed Karoui, care - exprimând satisfacţia de a vedea România numărându-se printre ţările participante - a făcut aprecieri pozitive la adresa exponatelor româneşti.
MECI DE FOTBAL ROMÂNIA BELGIA
Astă-seară, pe Stadionul "Heysel din Bruxelles, se va disputa meciul internaţional amical de fotbal dintre echipele naţionale ale Belgiei şi României, ambele calificate la turneul final al Campionatului Mondial din Italia. Această partidă va fi transmisă în direct de posturile noastre de radio, pe programul 1, cu începere de la ora 20:00.
GORBACIOV - CAMPIONUL PĂCII MONDIALE
Preşedintele sovietic, Mihail Gorbaciov, a fost numit ieri laureat al Premiului Martin Luther-King pentru nonviolenţă 1991, premiu care-i va fi înmânat în cursul viitoarei sale vizite la Washington.
Coretta King, văduva laureatului Premiului Nobel pentru Pace, directoare a centrului King, a afirmat că, cităm: Nici un lider mondial n-a făcut mai mult decât preşedintele Gorbaciov pentru a readuce cursa înarmărilor şi pentru a trasa drumul spre o mai mare democraţie şi libertate economică în lume.
HELMUTH KOHL, PRO NATO
Luând cuvântul la încheierea Conferinţei Uniunii Interparlamentare de la Bonn, consacrată dezarmării, canceralul Republicii Federale Germania, Helmuth Kohl, a cerut Uniunii Sovietice să renunţe la opoziţia faţă de apartenenţa la NATO a viitoarei Germanii unificate - relatează agenţia Associated Press. El a apreciat, în context, că o astfel de apartenenţă este în interesul atât al Uniunii Sovietice, cât şi al întregii Europe.
UNIFICAREA GERMANIEI - DISCUŢII LA WASHINGTON
La Washington au avut loc convorbiri între secretarul de stat al Statelor Unite, James Baker, şi ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Hans-Dietrich Genscher. S-a acordat o atenţie deosebită implicaţiilor de ordin politico-militar ale procesului de unificare a Germaniei, în special asupra unor categorii de negocieri privind dezarmarea, menţionează agenţia Reuter.
De asemenea, au fost abordate probleme ce se vor afla pe ordinea de zi a viitoarei reuniuni la nivel înalt a NATO de la Londra.
GERMANIA ŞI NATO - DIVERGENŢE FRANCO-SOVIETICE
Problema germană a constituit principalul punct de dezacord în cadrul convorbirilor dintre preşedintele Mihail Gorbaciov şi preşedintele Francois Mitterand, apreciază, în relatările lor despre acest subiect, agenţiile Reuter şi France Presse. Acest lucru a reieşit şi de la conferinţa de presă comună a celor doi preşedinţi, în care Mihail Gorbaciov a reafirmat opoziţia Uniunii Sovietice faţă de apartenenţa la NATO a Germaniei reunificate.
Liderul sovietic a declarat că insistenţa occidentului asupra menţinerii Germaniei în Alianţa Atlantică ar putea determina Kremlinul să îşi reconsidere poziţia faţă de negocierile privind securitatea europeană. Mihail Gorbaciov a afirmat că Uniunea Sovietică ar putea accepta o prezenţă în NATO asemănătoare cu cea a Franţei, adică să aparţină organismelor politice, dar să nu facă parte din structurile militare integrate ale alianţei.
La rândul său, Francois Mitterand a reafirmat poziţia Franţei privind apartenenţa la NATO a Germaniei după reunificare. Preşedintele a admis că aceasta constituie, "poate, cea mai gravă problemă a momentului" politic actual, care ar putea "condiţiona" rezultatele altor forumuri internaţionale de negociere.
OEP ACUZĂ ISRAELUL LA MOSCOVA
Ministrul sovietic al Afacerilor Externe, Eduard Şevardnadze, a conferit la Moscova, cu Mahmud Abbas, membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, cu care a abordat chestiuni referitoare la ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu - relatează agenţiile TASS şi France Presse. Ministrul sovietic a declarat că ţara sa condamnă ferm noul val de represiuni din partea autorităţilor israeliene împotriva populaţiei palestiniene, cerând încetarea de urgenţă a violenţei.
Interlocutorii au acuzat Israelul deoarece creează bariere artificiale în calea instaurării păcii în regiune.
COTIZAŢII LA BERD
Canada va contribui cu 25,2 milioane de dolari americani pe an în perioada următorilor cinci ani pentru fondul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, a anunţat ministrul Finanţelor, Michael Wilson. În acest fel Canada va deţine o participare de 3,4% în capitalul băncii al cărei act oficial de constituire urmează să fie semnat la 29 mai la Paris. Statele Unite vor participa cu 10%, Uniunea Sovietică cu 6%, iar Franţa, Marea Britanie, Italia, Republica Federală Germania şi Japonia vor participa fiecare cu 8%, a anunţat agenţia France Presse.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are ca scop ajutorarea ţărilor din estul continentului, în perioada de tranziţie către economia de piaţă.
BULGARIA SE PREGĂTEŞTE DE ALEGERI
Comisia electorală centrală a încheiat operaţiunea de întocmire a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în Bulgaria la începutul lunii iunie - relatează agenţia TASS.
Pentru cele 400 de locuri în Marea adunare populară s-au înscris aproximativ 3.000 de candidaţi. Ca urmare a noilor condiţii politice din această ţară, inclusiv a existenţei unui mare număr de formaţiuni politice, Comisia electorală centrală a trebuit să anuleze înregistrarea pe liste a circa 100 de candidaţi în alegerile parlamentare, întrucât, contrar prevederilor legale, aceştia figurau concomitent pe listele electorale din mai multe zone ale ţării.
PROTESTE ANTINUCLEARE ÎN GRECIA
Grecia ar accepta instalarea de arme nucleare ale NATO pe teritoriul său, în eventualitatea unei solicitări în acest sens din partea alianţei Atlantice - a declarat ministrul adjunct elen al Apărării, Alexandros Papadogonnas.
Declaraţia acestuia a stârnit un val de proteste din partea PASOK (Mişcarea Socialistă Panelenă), care a hotărât retragerea armelor nucleare de pe teritoriul Greciei în perioada cât s-a aflat la putere (1981-1989). De asemenea, s-au înregistrat proteste din partea comuniştilor.
STELE DE MARE SINUCIGAŞE
Din motive încă neelucidate, aproximativ patru milioane de stele de mare au pierit pe litoralul sovietic al Mării Albe, în nordul Uniunii Sovietice, rămăşiţele acestor vietăţi marine întinzându-se pe kilometri întregi. Specialiştii au început ample cercetări pentru a explica cauza acestei sinucideri colective, care poate afecta echilibrul ecologic. Prima analiză indică faptul că nivelul de radioactivitate al apei în zonă se situează în limitele normale.
METEO
La această oră, vremea este călduroasă, iar cerul variabil, mai mult noros în centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde pe alocuri se semnalează ploi sub formă de aversă şi descărcări electrice. Temperatura aerului, la ora 4:00, era cuprinsă între 12 grade la Satu-Mare, Săcuieni, Câmpeni şi Rădăuţi şi 25 de grade la Calafat. La Bucureşti. 18 grade la Băneasa şi 20 de grade la Filaret, iar presiunea admosferică era 751 de mm coloană de mercur.
● Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Direcţia Patrimoniu