Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Regimul corupt al lui Boris Elțîn accentuase crahul financiar din 1998, încurajase jaful resurselor și fisurase încrederea cetățenilor, accelerând astfel intervenția generalilor KGB care vegheau din culise interesele Rusiei și din umbra scenei unde-și aruncaseră în joc păpușile, propriile interese.
Atitudinea îndrăzneață și telegenia afișate de Vladimir Putin, șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) în timpul scandalului „Caseta deocheată” - înregistrare video „cu purici” în care procurorul general al Rusiei, Skuratov, apărea gol alergând două fete de moravuri ușoare într-un iatac - a fost momentul de grație al spionului kaghebist. În câteva minute, Volodia i-a sedus și pe „tăticii” vechilor servicii secrete, și pe membrii înfricoșați ai „Familiei” - cum era numită gruparea strâns înfășurată în jurul președintelui Boris Elțîn -, ținuți în șah de „tăticii” KGB cu „Dosarul Mabetex”, o anchetă desfășurată în Elveția și Rusia, care viza sifonarea a milioane de dolari din fondurile alocate de guvernarea Elțîn pentru reabilitarea Kremlinului. Generalii din KGB ținteau să culeagă din nou roadele operațiunilor glasnost și perestroika, declanșate cu un deceniu în urmă împreună cu secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Și cum altfel ar fi putut face asta dacă nu numindu-și propriul favorit la conducerea țării? Era tinerilor oligarhi creați de Elțîn, blurată deja de scandalurile de corupție în care erau implicați împreună sau fiecare în parte, se apropia de final. Venise iar vremea lor, vremea gulerelor albe din KGB.
Mai multe piste, un singur ales
„Familia”, la rândul ei, ținea cu dinții de averile strânse, de privilegii, de palatele luxoase. Un pact cu KGB-ul, care îi garanta protecția în schimbul acceptării președintelui impus de servicii, nu era de neglijat. Mai ales că în lupta pentru putere interveniseră și comuniștii, și gruparea „liberală” Pugaciov-Lujkov, pereche formată din influentul finanțist al Kremlinului și primarul Moscovei. Deși „Familia” (condusă de Tatiana, fiica bolnavului Boris Elțîn) fusese inițial tentată să meargă pe mâna lui Nikolai Aksionenco, ministrul transporturilor, iar generalii vechilor structuri secrete mizaseră la început pe Evgheni Primakov, fost șef al serviciului de contrainformații al KGB instalat chiar prim-ministru de aceștia înainte să fie demis de Elțîn, până la urmă zarurile destinului, ocolindu-l pe mototolul Serghei Stepașin (un alt ofițer pe care „tăticii” intenționaseră să-l urce în balconul Kremlinului), s-au oprit din rostogolire în dreptul lui Vladimir Putin. De remarcat că în afara dezinvolturii și a siguranței arătate în fața camerelor de luat vederi, Volodia îi mai impresionase o dată pe conducătorii celor două tabere, în urma unui episod puțin cunoscut, consumat în noiembrie 1997. Să-i facem loc!
Scut pentru omul care l-a inițiat în politică
Povestește Valentin Iumașev (într-un interviu acordat cercetătoarei Catherine Belton în 2017), jurnalist ajuns șef de personal la Kremlin după ce a luat-o de nevastă pe una dintre fiicele lui Boris Elțîn: „Cel mai mult m-a uimit loialitatea de nezdruncinat a lui Putin pentru fostul său mentor și lider Anatoli Sobchak (primar al Sankt Petersburgului între 1991 și 1996, când Putin a fost viceprimar pe Neva). De altfel, motivul pentru care l-am recomandat cu tărie pentru funcția de director al FSB a fost generat de o întâmplare din perioada în care Vladimir era șeful Departamentului de Control la Kremlin. A venit la mine și mi-a spus că Sobchak urma să fie arestat, iar el avea de gând nu doar să-l prevină, ci să-l și salveze. «Trebuie să-l scot din țară, deoarece siloviki - procurorii, ministrul de interne și FSB - îl vor aresta în următoarele două-trei zile», mi s-a destăinuit Putin. Era absolut clar, atât pentru mine, cât și pentru el, că existau 50% riscuri să fie prins”. Ce-a urmat? Din nou Valentin Iumașev: „I-am spus atunci: «Vladimir Vladimirovici, îți dai seama că dacă vei fi prins îți vei pierde funcția și este posibil să nu mai poți găsi niciodată de lucru. Prin ceea ce vei face, vei încălca legea». Dar Putin nu a cedat - completa Catherine Belton în biografia „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Editura Litera, Colecția Kronika, 2022). El a insistat că dosarul împotriva lui Sobchak fusese fabricat, fiind doar o parte din campania de denigrare lansată de oamenii din vechea gardă a serviciilor secrete în 1996, înainte ca Sobchak să candideze pentru a fi reales ca primar în Sankt Petersburg, deoarece îl urau pe plan ideologic. Apoi Sobchak fusese vizat de o anchetă penală, pe fondul unor acuzații de luare de mită”.
La două capete
Și totuși, chiar așa de nobil să fi fost Putin ori așa-zisa lui loialitate ascundea alte interese? Catherine Belton a comentat: „Bineînțeles că odată pornită ancheta împotriva lui Sobchak exista riscul să se ajungă și la Putin, care fusese mâna dreaptă a primarului din fostul Leningrad. Cine știe ce s-ar mai fi întâmplat dacă facțiunea rivală ar fi pornit și pe urmele lui”. Cu alte cuvinte, Vladimir și-a apărat mentorul, dar și propria piele, combinațiile cu interlopii de la Marea Baltică fiind de notorietate în trecutul viceprimarului kaghebist. Una peste alta, Volodia a dat dovadă de curaj. A aranjat ca Sobchak să fie externat dintr-un spital într-o zi de sărbătoare, când nimeni nu era cu ochii pe el. Apoi, l-a scos din țară la bordul unui avion privat, proprietate a lui Ghennadi Timcenko, fost ofițer KGB care se învârtise bine după prăbușirea URSS, obținând monopolul asupra exporturilor de țiței în portul din Sankt Petersburg. După revenirea lui Putin la Moscova - mai amintea Catherine Belton - Iumașev a răsuflat ușurat: „Timp de două-trei zile - rememora ginerele lui Elțîn -, am trăit între îngrijorare și oroare, deoarece ar fi izbucnit un scandal uriaș dacă FSB sau MVD (Ministerul de Interne) i-ar fi surprins pe Putin și pe Sobchak trecând granița Rusiei”. Și concluzia (care a contat enorm ulterior în acceptarea lui Vladimir ca președinte): „Pentru mine a fost important să descopăr că o persoană era gata să-și sacrifice cariera pentru dreptate și când el a revenit la Moscova, i-am vorbit lui Boris Nikolaevici (Elțîn) despre asta”. Așadar, Volodia, apărându-și mentorul politic și propria poziție, câștigase și simpatia „Familiei”.
I-a dat cu flit premierului Primakov
A mai existat un episod la cumpăna dintre secolele al XX-lea și XXI-lea în care abilul Vladimir Putin a cucerit definitiv încrederea clanului Elțîn. La sfârșitul anului 1998, în timpul mandatului de premier al lui Primakov, prima variantă a KGB-ului pentru funcția de președinte al Rusiei, Putin i-a telefonat lui Valentin Iumașev, informându-l că voia să-l vadă urgent. Tocmai se întâlnise cu Primakov și avea să-i comunice ceva important. „Când a sosit, mi-a spus direct: «Avem o situație foarte ciudată. Primakov m-a convocat și mi-a cerut ca în calitate de șef al FSB să încep să-l monitorizez electronic pe Iavlinski»”. „Grigori Iavlinski - detalia experta în sovietologie Catherine Belton în lucrarea citată anterior - era liderul opoziției democrate din Duma de Stat, care comentase în legătură cu corupția din cabinetul Primakov. Din câte se părea, premierul îi spusese lui Putin că voia să-l urmărească pe Iavlinski deoarece el era convins că Grigori activa și ca spion în slujba Americii”.
Citește pe Antena3.ro
Imaginea eroului prinde contur
Putin l-a refuzat însă pe Primakov și și-a justificat decizia în fața lui Iumașev astfel: „O asemenea măsură este inacceptabilă. Dacă întoarcem FSB la vremurile sovietice, când serviciile îi urmărea pe disidenții politici, atunci vom distruge serviciile de securitate de astăzi”. La final, Volodia a mizat pe deschiderea lui Boris Elțîn către Occident: „Dacă președintele împărtășește opinia lui Primakov, sunt gata să demisionez”. Legende urbane sau adevăruri subiective, aceste evenimente mărunte au contat enorm în ecuația cursei la președinție, după ce Boris Elțîn a fost convins de gulerele albe din KGB să renunțe de bunăvoie la funcția supremă în stat. Și, mai mult decât atât, au conturat în timp imaginea de erou intransigent a lui Putin, atât de desuetă astăzi.
Iulie fierbinte la Moscova
Cel mai probabil toate aceste mici acte de bravură asumate de Vladimir Putin ar fi rămas fără efect dacă „tăticii” KGB nu și-ar fi pierdut răbdarea și n-ar fi redeschis Dosarul „Mabetex”, pe care „Familia” îl credea deja închis. S-a întâmplat într-o vară, la mijlocul lui iulie 1999, când străzile Moscovei, toropite de caniculă, erau pustii. Vestea, căzută ca un trăsnet în sânul cercului de apropiați ai președintelui Boris Elțîn, s-a propagat dinspre Elveția: procurorii helveți, care păstraseră colaborarea cu cei ruși, deschiseseră un dosar penal pentru spălare de bani în conturile unei bănci din Elveția, formulând acuzații de corupție și de abuz de putere. Nu mai puțin de 24 de demnitari ruși intraseră în malaxorul justiției internaționale. „Când un magistrat din Țara Cantoanelor a fost întrebat dacă ancheta o viza și pe Tatiana, creierul «Familiei» și fata președintelui Boris Elțîn, acesta a răspuns enigmatic: «Nu încă». Era clar însă că acuzațiile principale ținteau cercul de putere de la Kremlin”, aprecia jurnalista de investigații Catherine Belton.
Volodia, introdus la Tatiana
Panica se instalase deja la Moscova, iar când procurorii din Geneva au făcut publice și informații legate de ancheta paralelă pe care o desfășurau în secret procurorii ruși, capii răsfățaților regimului lui Elțîn au luat decizia: era nevoie de un soldat care să le apere interesele. Și l-au împins în față pe alunecosul Evgheni Pugaciov, bancherul care știa toate tainele combinațiilor financiare din cetatea Kremlinului. Practic, generalii KGB aproape că-și puteau atinge visul cu mâna. „Aveam nevoie de cineva capabil să facă față tuturor acestor probleme. Stepașin n-ar fi reușit. Dar existau Putin și FSB, Consiliul de Securitate, Patrușev. Era o întreagă echipă”, avea să rememoreze Pugaciov, personajul care a și întins prima punte între Vladimir Putin și „Familia” lui Elțîn. Potrivit propriilor mărturisiri, Pugaciov l-ar fi prezentat pe Volodia Tatianei, fiica aprigă care ținea locul tatălui internat la Soci, la tratament. Și tot el ar fi convins-o să-l accepte ca moștenitor la tronul țarilor din Kremlin.
Fără ieșire
Situația era însă fără ieșire pentru beizadelele lui Boris Elțîn. Cu tinerii democrați (pe care-i susținuse părintele lor) compromiși în urma jafului barbar la care supuseseră Rusia, amenințate de spectrul Dosarului „Mabetex” (mușamalizat până la urmă) și implicit de pierderea averilor și a privilegiilor, acestea au acceptat numirea omului propus de KGB în fruntea Federației Ruse: Vladimir „Volodia” Putin. Numit inițial premier (1999-2000), băiatul ambițios din Sankt Petersburg avea să devină urmașul lui Elțîn la cârma celui mai întins stat din Europa. Ofițerii KGB care inițiaseră, la începutul anilor ’80, operațiunile secrete menite să salveze Uniunea Sovietică de la colaps prin reforme economice și deschiderea pieței libere preluau din nou frâiele puterii, convinși că Volodia nu-i decât un cățeluș obedient. Cât de mult aveau să se înșele! Și unii, și alții.
9 august 1999, data care a schimbat istoria lumii
Inițial, Boris Elțîn a ezitat să-i dea „binecuvântarea” lui Putin. L-au pus însă pe gânduri acțiunile armate orchestrate în Daghestan, unde rebelii ceceni au atacat frontiera muntoasă, și ezitările premierului Stepașin. „Poate chiar e nevoie de o mână forte pentru a liniști lucrurile” - s-a gândit atunci Boris Nikolaevici. Cu toate acestea, în dimineața zilei de 9 august 1999, când s-au întâlnit toți mahării în biroul președintelui Rusiei, Elțîn nu părea hotărât să cedeze puterea. „Îmi amintesc întreaga fază”, avea să rememoreze bancherul Evgheni Pugaciov. „Stepașin a refuzat să demisioneze în lipsa unui vot în parlament și i-a spus lui Elțîn că Putin era un nimeni, că nu va face față funcției de premier. Dar totul fusese deja hotărât. A fost unul dintre rarele cazuri în care Elțîn n-a mai decis de unul singur. Era o chestiune de viață și de moarte”.
Numit direct succesor
„Când Elțîn a făcut în sfârșit anunțul, undeva spre seară, națiunea a fost uimită de identitatea noului ei premier - considera cercetătoarea Catherine Belton. Putin era un birocrat puțin cunoscut, o figură cenușie care rareori apărea la știri. Ceea ce i-a șocat cel mai mult pe ruși - mai specula Belton - a fost faptul că Elțîn l-a numit deschis succesorul său la funcția de președinte”. Dar să facem loc unui fragment esențial din discursul de atunci al lui Boris Elțîn: „Am decis să numesc persoana care, în opinia mea, va fi capabilă să consolideze societatea, bazându-se pe cele mai largi forțe politice, pentru a asigura continuarea reformelor în Rusia. Vom putea să-i unim în jurul său pe cei care, în secolul XXI, vor avea sarcina de a face din nou din Rusia o mare națiune. Această persoană este secretarul Consiliului de Securitate, directorul Serviciului Federal de Securitate, Vladimir Vladimirovici Putin”. Saltul acrobatic al lui Volodia, pregătit și asistat de „tăticii” KGB, fusese un succes.
„Serghei, mișcarea asta e cea mai mare greșeală a vieții tale. Putin provine dintr-un cerc dubios. Un komitetcik nu se poate schimba”, oligarhul Boris Berezovski către Serghei Pugaciov, bancherul Kremlinului
„Am înghițit atât de multă libertate, încât ne-am otrăvit cu ea”, Valentin Iumașev, unul dintre ginerii lui Boris Elțîn și șeful de personal de la Kremlin, membru al „Familiei”
„Boris Elțîn habar n-avea idee cât valorau banii sau diverse lucruri. Nu se ocupase niciodată personal de cheltuieli”, Serghei Pugaciov, bancherul Kremlinului
„Pugaciov a avut puține indicii că Putin ar fi putut reprezenta ceva apropiat de un plan B al KGB-ului, după ce încercarea de preluare a puterii de către Primakov eșuase”, Catherine Belton, cercetătoare
