x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Iohannis „Decoratorul”: a comandat 7.000 de ordine și medalii, de la Virtutea Militară până la Meritul Agricol

Iohannis „Decoratorul”: a comandat 7.000 de ordine și medalii, de la Virtutea Militară până la Meritul Agricol

de Ion Alexandru    |    03 Apr 2024   •   07:20
Iohannis „Decoratorul”: a comandat 7.000 de ordine și medalii, de la Virtutea Militară până la Meritul Agricol

Un acord-cadru parafat de Administrația Prezidențială la finalul verii anului 2020, anul pandemiei de COVID-19, vizează achiziția de la Monetăria Statului a unei cantități de 6.767 de ordine și medalii naționale.

Este vorba despre o afacere încheiată pentru patru ani și se referă la producerea și livrarea acestor distincții și decorații, pe care președintele României, Klaus Iohannis, urma să le confere, până în luna mai a anului curent, în baza prevederilor Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României. Bugetul alocat acestor ordine și medalii naționale se ridică la aproape 6,9 milioane de lei, iar ultimele contracte subsecvente aferente au fost parafate în data de 6 martie 2024, pentru nu mai puțin de 661.926,9 lei cu TVA inclusă.

Luna trecută, Administrația Prezidențială a contractat, de la Monetăria Statului, ordine și medalii naționale în valoare de 556.241 de lei fără TVA, adică de 661.926,8 lei cu TVA. Achizițiile reprezintă trei contracte subsecvente la niște acorduri-cadru pe care Președinția României le-a parafat încă din anul 2020. Este vorba despre o achiziție pe patru ani care urmează ca, la finalizarea ei, să coste nu mai puțin de 6.897.285,6 lei cu TVA inclusă. Concret, afacerea din 2020 viza contractarea a unei cantități de nu mai puțin de 6.767 de ordine și medalii naționale, care să fie conferite de președintele României, cu diverse ocazii, atât militarilor, cât și civililor, precum și personalului diplomatic. 

În data de 6 martie 2024, deși există doar o singură entitate îndrituită să confecționeze aceste ordine și medalii naționale, cu caracter oficial, respectiv Monetăria Statului, Administrația Prezidențială a organizat o licitație deschisă pentru încheierea celor trei contracte subsecvente, aferente primei jumătăți a anului 2024. Astfel, potrivit SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), Administrația Prezidențială a atribuit aceste contracte subsecvente, din care primul în valoare de 320.248,34 de lei fără TVA, al doilea în valoare de 216.459,21 de lei fără TVA, iar al treilea, în valoare de 19.494,45 de lei fără TVA.

Licitația, parafată în august 2023, pentru toate loturile

La data de 20 august 2023, Administrația Prezidențială atribuia, prin licitație deschisă, trei contracte cu durata de 48 de luni, aferente acordului-cadru pentru achiziția de ordine și medalii naționale. Este vorba despre o afacere împărțită pe trei loturi.

Primul lot, cu o valoare contractată de 2.355.263,5 lei cu TVA, vizează achiziția unei cantități totale de 1.725 de astfel de distincții. Mai exact, afacerea se referă la „servicii de confecționare a unor ordine și medalii naționale conferite de președintele României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/2000, pentru perioada mai 2020 - mai 2024”. În acest lot intră Ordinul Național Steaua României, Ordinul Național Serviciul Credincios, Crucea Națională Serviciul Credincios, Medalia Națională Serviciul Credincios, Ordinul Național pentru Merit și Medalia Națională pentru Merit, așa cum rezultă din cuprinsul caietului de sarcini.

Administrația Prezidențială urma ca, în baza acestui contract, să comande Monetăriei Statului 323 de Ordine Naționale Steaua României. Din acestea, în semn de Colan 10 bucăți, în grad de Mare Cruce 18 bucăți, în grad de Mare Ofițer 27 de bucăți, în grad de Comandor 61 de bucăți, în grad de Ofițer 68 de bucăți și în grad de Cavaler 138 de bucăți. Fiecare dintre aceste ordine diferă pentru militari, pentru civili, pentru război, pentru drapel de pace și pentru drapel de război. La toate acestea se adaugă 433 de Ordine Naționale Serviciul Credincios (35 în grad de Mare Cruce, 30 în grad de Mare Ofițer, 65 în grad de Comandor, 73 în grad de Ofițer și 230 în grad de Cavaler).

Prima tranșă, peste 2,4 milioane de lei

Mai departe, tot în cadrul primului lot, urmau să fie comandate 466 de Ordine Naționale pentru Merit, din care 21 în grad de Mare Cruce, 28 în grad de Mare Ofițer, 67 în grad de Comandor, 107 în grad de Ofițer și 243 în grad de Cavaler.

De asemenea, în contract mai este vizată comandarea a 231 de bucăți de Crucea Națională Serviciul Credincios, pentru militari, pentru civili și pentru război, din care 36 de bucăți pentru Clasa I, 55 de bucăți pentru Clasa a II-a și 140 de bucăți pentru Clasa a III-a.

Alte 272 de bucăți vizează Medalia Națională pentru Merit, din care 54 de bucăți pentru Clasa I, 84 de bucăți pentru Clasa a II-a și 235 de bucăți pentru Clasa a III-a. 

Cu o valoare estimată, inițial, de 1.996.787.07 lei fără TVA, acest prim lot a fost, așa cum am precizat mai sus, atribuit prin contract-cadru Monetăriei Statului, la data de 31 august 2020, la un preț final negociat de 1.979.213,04 lei fără TVA, respectiv de 2.355.236,5 lei cu TVA inclusă. După care au început să curgă contractele subsecvente.

Din data de 22 septembrie 2020 și până în data de 6 martie 2024, Administrația Prezidențială a atribuit Monetăriei Statului nu mai puțin de zece astfel de contracte subsecvente, a căror valoare însumată se ridică la 1.484.431,78 de lei fără TVA, respectiv de 1.766,473,8 lei cu TVA inclusă. Periodicitatea contractelor este una constantă 22 septembrie 2020 (13.107,44 de lei fără TVA), 15 decembrie 2020 (19.287,04 lei fără TVA), 26 mai 2021 (462.948,32 de lei fără TVA), 24 august 2021 (50.439,88 de lei fără TVA), 5 aprilie 2022 (87.145,23 de lei fără TVA), 3 octombrie 2022 (157.571,89 de lei fără TVA), 31 octombrie 2022 (51.246,79 de lei fără TVA), 9 mai 2023 (256.603,98 de lei fără TVA), 31 iulie 2023 (65.832,07 lei fără TVA) și 6 martie 2024 (320.248,34 de lei fără TVA).

Al doilea lot este și cel mai costisitor. 4.314 distincții, în valoare de 4,3 milioane 

Al doilea lor al acestui acord-cadru încheiat de Administrația Prezidențială este și cel mai costisitor. Cu un buget estimat inițial la 3.796.966,67 de lei fără TVA, acest lot a fost atribuit, tot la data de 31 august 2020, către Monetăria Statului, la un preț final negociat de 3.613.051 de lei fără TVA, respectiv de 4.299.530,7 lei cu TVA inclusă. 

În cadrul acestui lot trebuiau să fie achiziționate nu mai puțin de 4.314 ordine și medalii naționale, respectiv Ordinul Meritul Agricol, Ordinul Meritul Cultural, Ordinul Meritul Diplomatic, Ordinul Meritul Industrial și Comercial, Ordinul Meritul pentru Învățământ, Ordinul Meritul Sanitar, Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul și Medalia Virtutea Militară, Ordinul și Medalia Virtutea Maritimă, Ordinul și Medalia Virtutea Aeronautică și Ordinul și Medalia Bărbăție și Credință.

Comanda pentru Ordinul Virtutea Militară ar fi trebuit, conform caietului de sarcini, să fie de 432 de bucăți, în grad de Mare Ofițer (15 bucăți), în grad de Comandor (74 de bucăți), în grad de Ofițer (127 de bucăți) și în grad de Cavaler (216 bucăți), toate pentru militari, pentru civili, pentru război, drapel de pace și drapel de război.

Ordinul Național Virtutea Aeronautică a fost comandat într-un număr de 164 de bucăți, din care 11 în grad de Mare Ofițer, 23 în grad de Comandor, 51 în grad de Ofițer și 79 în grad de Cavaler. Alte 109 bucăți vizează Ordinul Virtutea Maritimă, din care 10 în grad de Mare Ofițer, 19 în grad de Comandor, 36 în grad de Ofițer și 44 în grad de Cavaler.

De la Ordinul Bărbăție și Credință, la Ordinul Meritul Agricol

Ordinul Bărbăție și Credință a fost comandat de Administrația Prezidențială într-un număr de 487 de bucăți, din care 24 în grad de Mare Ofițer, 60 în grad de Comandor, 128 în grad de Ofițer și 275 în grad de Cavaler. Medalia Virtutea Militară a fost comandată într-un număr de 384 de bucăți, pentru militari, civili și de război, din care 87 pentru Clasa I, 127 pentru Clasa a II-a și 170 pentru Clasa a III-a. Alte 211 bucăți vizează Medalia Virtutea Aeronautică, din care 52 pentru Clasa I, 82 pentru Clasa a II-a și 72 pentru Clasa a III-a.

La acestea se adaugă 154 de Medalii Virtutea Maritimă (din care 32 pentru Clasa I, 45 pentru Clasa a II-a și 77 pentru Clasa a III-a), 1.227 de Medalii Bărbăție și Credință (din care 152 pentru Clasa I, 210 pentru Clasa a II-a și 865 pentru Clasa a III-a).

De asemenea, au mai fost comandate patru Ordine Meritul Agricol, din care două în grad de Ofițer I două în grad de Cavaler. În ceea ce privește Ordinul Meritul Cultural, au fost comandate 487 de bucăți, aferente gradului de Mare Ofițer, de Comandor, de Ofițer și de Cavaler, împărțite în nouă grupe, din care Grupa A - 45 de bucăți, Grupa B - 49 de bucăți, Grupa C - 51 de bucăți, Grupa D - 52 de bucăți, Grupa E - 87 de bucăți, Grupa F - 135 de bucăți, Grupa G - 14 bucăți, Grupa H - 45 de bucăți și Grupa I - 9 bucăți.

Ordinul Meritul Diplomatic a fost comandat într-un număr de 78 de bucăți, din care 7 în grad de Mare Ofițer, 12 în grad de Comandor, 18 în grad de Ofițer și 40 în grad de Cavaler. Ordinul Industrial și Comercial a fost comandat într-o cantitate de 33 de bucăți, Ordinul Meritul pentru Învățământ - în 133 de bucăți, iar Ordinul Meritul Sanitar în 354 de bucăți, dintre care 18 în grad de Mare Ofițer, 57 în grad de Comandor, 102 în grad de Ofițer și 177 în grad de Cavaler. Nu în cele din urmă, au mai fost comandate 57 de Ordine Meritul Sportiv.

11 contracte subsecvente

În baza acordului-cadru aferent acestui al doilea lot, Administrația Prezidențială a început să încheie contracte subsecvente din 22 septembrie 2020, ultimul fiind parafat la data de 6 martie 2024, valoarea acestora ridicându-se la 2.008.641,61 de lei fără TVA, respectiv de 2.390.283,5 lei cu TVA inclusă.

Este vorba despre 11 astfel de contracte subsecvente, după cum urmează: 22 septembrie 2020 - 193.155,76 de lei fără TVA, 15 decembrie 2020 - 57.388,91 de lei fără TVA, 26 mai 2021 - 257.344,87 de lei fără TVA, 24 august 2021 - 125.823,23 de lei fără TVA, 25 octombrie 2021 - 101.017,87 de lei fără TVA, 5 aprilie 2022 - 491.106,49 de lei fără TVA, 3 octombrie 2022 - 165.860,02 lei fără TVA, 7 martie 2023 - 99.436,1 lei fără TVA, 9 mai 2023 - 33.989,5 lei fără TVA, 31 iulie 2023 - 266.996,65 de lei fără TVA și 6 martie 2024 - 216.459,21 de lei fără TVA.

Contractul, suplimentat cu un al treilea lot

Tot la data de 31 august 2020, Administrația Prezidențială a atribuit și cel de-al treilea contract-cadru, aferent Lotului al treilea. Estimat, inițial, la o valoare de 213.561,82 de lei fără TVA, acest lot a fost atribuit Monetăriei Statului, prin licitație deschisă, la un preț final negociat de 203.774,26 de lei fără TVA, respectiv de 242.491,4 lei cu TVA inclusă.

În acest al treilea lot intră achiziționarea de către Administrația Prezidențială a unei cantități maxime estimate de 728 de medalii naționale. Concret, este vorba despre trei Medalii Meritul Agricol, despre 206 Medalii Meritul Cultural Categoriile A, B, C, D, E, F, G, H și I, despre 75 de medalii Meritul Diplomatic, despre 3 Medalii Meritul Industrial și Comercial, despre 23 de Medalii Meritul pentru Învățământ, despre 333 de Medalii Meritul Sanitar și despre 85 de Medalii Meritul Sportiv. 

În baza contractului-cadru parafat în 31 august 2020, Președinția României a atribuit, în ultimii patru ani, cinci contracte subsecvente aferente acestui al treilea lot, în valoare totală de 74.020,31 de lei fără TVA, respectiv de 88.084,2 lei cu TVA inclusă, după cum urmează: 22 septembrie 2020 - 15.379,26 de lei fără TVA, 15 decembrie 2020 - 6.789,5 lei fără TVA, 25 octombrie 2021 - 10.987,36 de lei fără TVA, 5 aprilie 2022 - 21.366,74 de lei fără TVA și 6 martie 2024 - 19.497,45 de lei fără TVA.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×