În acest timp, un alt caz, devoalat de Grupul de Investigații Politice, care îl vizează pe deputatul PNL Daniel Constantin, cu privire la modul în care acesta folosește mașini de lux pe care nu le-a trecut în declarațiile de avere, nu pare să suscite interesul instituției abilitate.
Conform sursei citate, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ionel Arsene, însă, de asemenea, instituția precizează că „a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Arsene Ionel a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 - 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale”.
„Jurnalul” a studiat declarațiile de avere pe care Ionel Arsene le-a completat și depus, fiind publicate chiar pe portalul ANI, între anii 2017 și 2019 – perioadă la care face referire comunicatul inspectorilor de integritate, din aceste documente reieșind că președintele CJ Neamț a menționat împrumuturi acordate unor companii chiar în sumă apropiată de cea menționată de Agenția de Integritate că nu ar fi fost menționată.
În documente sunt menționate împrumuturi consistente
Astfel, în declarația de avere depusă la 18 iulie 2017, Arsene menționa că a acordat, în nume personal, companiei SC Rotercom Prestige SRL un împrumut de 135.000 de lei, iar soția sa, Gabriela, a împrumutat aceeași firmă cu 651.164 de lei. Mai mult, Gabriela Arsene a mai acordat un împrumut de 40.000 de euro unei alte companii, SC Consacre SRL. Aceleași mențiuni sunt făcute în declarațiile de avere ale lui Ionel Arsene din anul 2018, iar în cea din 2019 se arată că președintele CJ Neamț a acordat un împrumut în nume personal unei persoane fizice, în cuantum de 135.000 de lei.
Întâmplător sau nu, decizia ANI de a sesiza Parchetul cu privire la această speță vine după ce, în 6 aprilie 2022, Ionel Arsene a fost condamnat, în primă instanță, de către Curtea de Apel Bacău, într-un dosar al DNA de trafic de influență, la o pedeapsă nedefinitivă de 8 ani și patru luni închisoare.
GIP: Cum să ai mașini de peste 110.000 de euro și să nu le treci în declarația de avere
În timp ce îl dă pe Arsene pe mâna procurorilor, ANI s-ar putea autosesiza dintr-o dezvăluire făcută, ieri, de Grupul de Investigații Politice, care devoalează o rețetă a deputatului PNL Daniel Constantin de a fenta menționarea a trei mașini de lux.
Potrivit declarațiilor de avere ale lui Daniel Constantin, deputatul PNL și familia sa nu dețin niciun autoturism. Cu toate acestea, membrii familiei Constantin conduc mașini de lux: un Volkswagen Touareg, un Jeep Grand Cherokee și un Volkswagen Passat. Valoarea totală a acestor autoturisme depășește 110.000 de euro.
„Astfel, potrivit Registrului Național de Publicitate Mobiliară, în septembrie 2019, firma Event Trade Consulting SRL a achiziționat, prin leasing, un Volkswagen Touareg Style (…), în valoare de circa 40.000 euro (180.320 RON). Unic acționar și administrator al Event Trade Consulting este Elena Ramona Constantin, soția lui Daniel Constantin. În martie 2022, autoturismul a fost mutat pe firma Cameea Business Solutions, al cărei asociat unic e chiar deputatul Daniel Constantin. În decembrie 2019, Event Trade Consulting SRL a achiziționat, prin leasing, un Jeep Grand Cherokee, an de fabricație 2018, în valoare de circa 40.000 euro (189.843 RON). În martie 2022, și acest autoturism a fost mutat pe firma Cameea Business Solutions. În februarie 2022, firma deținută de Daniel Constantin, Cameea Business Solutions, a achiziționat, prin leasing, un autoturism Volkswagen Passat. Valoarea acestuia nu apare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, dar prețul de piață este de circa 30.000 euro”, arată Grupul de Investigații Politice.
„Daniel Constantin a recurs însă la o șmecherie pentru a nu le trece în declarația de avere. Mașinile au fost achiziționate prin leasing pe firmele familiei. De altfel, dacă ar fi apărut în declarațiile de avere, autoturismele ar fi fost imposibil de justificat. Daniel Constantin declară că nu are nici un ban în cont, iar veniturile sale și ale soției sunt în jur de 2.500 euro pe lună, deputatul având și poprire pe indemnizație din cauza unei datorii la ANAF. Șmecheria la care a recurs Daniel Constantin e una prin care mulți demnitari ocolesc prevederile legale, nedeclarându-și averea reală. Autoritățile statului ar trebui să fie mai preocupate de situațiile în care, așa cum e cazul lui Daniel Constantin, averea afișată e mult mai mare decât averea declarată”, scrie președintele GIP, Mugur Ciuvică.