Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum merge justiţia română, din condamnare-n achitare.
Ionela Hurdela (11 ani) a dispărut din Gârlişte (Caraş Severin) la 22 septembrie 2002, iar 11 zile mai târziu a fost găsită moartă într-o peşteră de lângă sat. Cadavrul fusese ars pe faţă, la nivelul coapselor şi în zona pubiană. Legiştii nu au stabilit dacă fetiţa a fost sau nu violată. În aceeaşi peşteră, lângă cadavru, a fost găsit şi un prezervativ.
În rechizitoriul întocmit la 30.01.2003, printre probele care-l incriminau pe Măran Iancu, procurorul Vasile Viorel a adăugat şi rezultatele primei expertize efectuate asupra "prezervativului ridicat de la faţa locului". Din acel moment el a devenit un fel de "axis mundi" în dosar deşi, se va dovedi mai târziu, nu avea nici o legătură cu cauza. Raportul de expertiză întocmit la 12.11.2002 de Institutul de Criminalistică al IGPR avea să constate că firele de păr recoltate din interiorul prezervativului "prezintă elemente de asemănare în privinţa caracteristicilor morfologice cu firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului Măran Iancu. Firele de păr ridicate de pe bluza de culoare neagră aparţinând victimei (...) se aseamănă în privinţa caracteristicilor morfologice cu firele de păr recoltate din regiunea păroasă a capului victimei Hurdela Ionela. Pe prezervativul pus la dispoziţie s-au evidenţiat urme biologice compuse din rare capete de spermatozoizi şi rare celule epiteliale. Cantitatea insufientă de probă nu a permis determinarea grupei sanguine şi a caracterului secretor/nesecretor".
La 27.11.2003, în baza celorlalte probe din dosar (motivarea instanţei nu face nici o referire la expertiza mai sus pomenită), Tribunalul Caraş Severin îl condamnă pe Măran Iancu la 18 ani de închisoare. În acea şedinţă, avocatul ales al inculpatului, Barac Nicolae, arăta că "(...) omorul s-a săvârşit, dar inculpatul nu a dorit să o omoare pe victimă", solicitând schimbarea încadrării din "omor" în "omor din culpă", deoarece "omorul a fost un accident, inculpatul nu a intenţionat să ducă în eroare instanţa". La rândul său, "inculpatul Măran Iancu, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, a fost o greşeală, nu a fost intenţionată şi lasă la aprecierea instanţei pronunţarea sentinţei". Matematicianul ar spune "quod erat demonstrandum", iar filozoful că "restul e deşertăciune".
Din acest moment însă, dosarul, subţire ca o coajă de ou, o ia pe tobogan la vale. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin face recurs, solicitând schimbarea încadrării faptei din "omor" în "omor calificat", "avându-se în vedere neputinţa victimei de a se apăra". Recurs face şi Măran Iancu, prin acelaşi avocat care solicitase instanţei clemenţă pentru că "omorul a fost un accident". Dosarul ajunge la Curtea de Apel Timişoara, care admite cele două recursuri, desfiinţează sentinţa prin care Măran fusese condamnat şi dispune rejudecarea cauzei de Tribunalul Caraş Severin, pentru "considerentele că nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză" (art.47, al.2, CPP). Ce se întâmplase? La începutul şedinţei din 27.11.2003, procurorul solicitase schimbarea încadrării faptei, cerere pe care judecătorul a respins-o, "antepronunţându-se astfel asupra fondului cauzei". În opinia Curţii de Apel Timişoara, judecătorul a zis "nu" prea devreme, adică ar fi trebuit să se pronunţe o dată cu deliberarea şi nu înainte de a dezbate cauza...
La acea vreme, judecătoare la Curtea de Apel Timişoara era soţia lui Barac Nicolae, Barac Lidia (actualmente secretar de stat în Ministerul Justiţei şi fostă soţie). Barac Nicolae nu a pledat la Curtea de Apel (s-ar fi aflat în incompatibilitate), însă a rămas în continuare în dosar, până în ianuarie 2005. Reîntoarsă la Tribunalul Caraş Severin, cauza a fost înregistrată cu nr.1208/P/2004. La dosarul ei au fost ataşate dosarele 264/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, 1003/P/2003 al Tribunalului Caraş Severin şi 9493/P/2003 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.
Măran Iancu îşi dă seama că e nevinovat şi solicită, prin avocat, "efectuarea unui test ADN cu privire la firele de păr găsite în prezervativul găsit la faţa locului". IML Timişoara concluzionează că "este exclusă identitatea ADN-ului extras din prezervativ cu cel extras din sângele numitului Măran Iancu". Dar şi că "ADN-ul analizat din prezervativ provine probabil de la victima Hurdela Ionela". ADN-ul fetiţei fusese obţinut prin încrucişarea ADN-urilor părinţilor ei. Parchetul solicită efectuarea unei contraexpertize, iar din raportul INML reiese că "analiza repetată a microurmelor şi probelor biologice prelevate din probele judiciare (fragment prezervativ şi fire de păr prezervativ) nu au condus la evidenţierea de profile ADN". Dar şi că "profilul ADN, obţinut din analiza prezervativului efectuată în cadrul precedentei investigaţii genetice, nu poate proveni de la defuncta Hurdela Ionela". În plus, firele de păr găsite pe bluza fetiţei "aparţin unei persoane de sex masculin, datorită analizelor repetate cantitatea de ADN fiind insuficientă pentru realizarea unui profil complet". Raportul INML e datat 26.01.2005.
A doua zi, la 27.01.2005, Tribunalul Caraş Severin dispune achitarea lui Măran Iancu şi punerea lui de-ndată în libertate. În motivarea sentinţei sunt invocate, printre altele, contradicţiile din declaraţiile inculpatului, faptul că prezervativul nu are valoare probatorie, dar şi greutatea expertizei care a stabilit că ADN-ul nu e al lui Măran, inexistenţa unui mobil al crimei, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin testarea cu poligraful, şamd. Parchetul atacă această sentinţă de achitare şi face apel (Măran e pus însă în libertate). "Considerăm că este nejustificată soluţia de achitare a incuplatului în baza art.10, lit.c, CPP (n.r. ¬ fapta nu a fost săvârşită de inculpat)(...) care are la bază constatările raportului efectuat de INML Mina Minovici, unde se confirmă fără dubiu că urmele existente pe prezervativ nu aparţin nici victimei, nici inculpatului. Considerăm practic că astfel instanţa de judecată ar fi trebuit să se edifice asupra acestei probe, însă a interpretat greşit concluziile expertizei, considerând că prezervativul găsit (într-un loc "circulat" de locuitorii din comună) ar fi singura probă care incrimina inculpatul", se spune în motivarea apelului. Parchetul cere Curţii de Apel Timişoara desfiinţarea hotărârii de achitare şi condamnarea inculpatului pentru omor calificat. Dosarul primeşte un nou număr: 1621/59/2005, iar la 11.04.2005, prin decizia penală nr. 143A, Curtea de Apel Timişoara - Secţia Penală "admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin împotriva sentinţei penale nr. 12 din 27 ianuarie 2005 dată în dosarul 1208/P/2004 de Tribunalul Caraş Severin, desfiinţează această sentinţă şi, rejudecând cauza, condamnă pe inculpatul intimat Măran Iancu la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat". (copie a minutei)
A doua zi, Măran Iancu, prin avocat, face apel, iar dosarul ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la 6.05.2005, fiind înregistrat sub nr. 11446/1/2005. După trei termene lungi, între care se suprapune vacanţa judecătorească, la 28.11.2005 ÎCCJ admite recursul lui Măran, iar la 13.12.2005 dă următoarea soluţie: "casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraş Severin". Adică, fix la instanţa care, în acelaşi dosar, dăduse, pe rând, o condamnare şi-o achitare.
Deşi am solicitat prea Înaltei Curţi să ne permită accesul la dosarul penal care, din iunie şi până astăzi, zace la dactilografiere pentru redactarea motivării, deşi legea ne permite să consultăm dosarul, nu am reuşit să-l vedem. Nu ştim, aşadar, ce s-a întâmplat la treia rejudecare a cauzei de Tribunalul Caraş Severin... Cert este că în mai 2007, dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Timişoara, a cărei preşedintă era, de un an, Lidia Barac. La primul termen, se soluţionează o cerere de abţinere (o poate invoca instanţa, în cazul sesizării din oficiu a unei incompatibilităţi), la al doilea termen, la 10.09.2007, se amână pronunţarea pentru data de 18 septembrie, când Curtea de Apel respinge apelul declarat de parchet, menţinând, prin urmare, sentinţa de achitare a lui Măran. Parchetul face apel, iar dosarul ajunge din nou la ÎCCJ, la data de 9.11.2007. Soluţia e dată la 11.02.2008: "admite recursul declarat de Parchet. Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă".
Alba-neagra cu "asta are, asta n-are, asta e câştigătoare" continuă, iar pe 30.06.2008, dosarul se întoarce la Curtea de Apel şi e înregistrat cu nr.1302.1/115/2006. Procesul tărăgănează, mai întâi Măran solicită amânare, apoi se citează o martoră (F. Alina), cu mandat de aducere, iar în martie 2009 se înaintează dosarul la IML Timişoara, în vederea efectuării unei expertize psihologice lui Măran. Opt luni mai târziu, expertiza nu era gata. În ianuarie 2010 se revine cu adresa la IML. O lună mai târziu, se dă amânare, pentru că Măran nu avea încă avocat, iar la 4.03.2010 Curtea de Apel Timişoara respinge ca nefondat apelul Parchetului, susţinând astfel sentinţa de achitare. După cum ne-am obişnuit, Parchetul face apel., iar dosarul ajunge, la 21.04.2010, pentru a treia oară (!), la ÎCCJ. La 21.06.2010, completul condus de judecător Anton Pandrea pronunţă soluţia: "respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Definitivă".
După 7 ani de procese, după două condamnări, una la 18, şi cealaltă la 20 de ani de închisoare, după ce dosarul a fost ameţit de patru ori pe ruta Reşiţa - Timişoara - retur şi de trei ori între Curtea de Apel Timişoara şi ÎCCJ (Bucureşti), Măran e achitat, definitiv şi irevocabil. Vi se pare cumva că nu se judecă cu aceeaşi măsură?! Că e imposibil ca ÎCCJ, privind în acelaşi dosar, să dea dreptate când unuia, când altuia?! Se zice că odată Iţic s-a dus să asiste la judecata unui rabin vestit pentru înţelepciunea sa. Îl ascultă rabinul pe primul împricinat, se gândeşte şi-i răspunde: "Ai dreptate". Îl ascultă apoi şi pe celălalt şi-i zice: "Şi tu ai dreptate". "Rabi, zice Iţic, da' nu se poate să aibă şi unul, şi altul, dreptate!". "Şi tu ai dreptate", i-a răspuns rabinul lui Iţic... Solicităm pe această cale Consiliului Superior al Magistraturii să studieze cu atenţie speţa de faţă şi să ne spună dacă şi aici a judecat acelaşi rabin!
Citiţi:
● Raportul medico-legal privind examenul ADN - format pdf
● Hotărârea de condamnare emisă de Tribunalul Caraş-Severin - format pdf
● Hotărârea de achitare emisă de Tribunalul Caraş-Severin - format pdf
● Citiţi mâine: Ce a rămas în urma unei fetiţe ucise la 11 ani
Citiţi şi:
● Crimă cu "autor pe jumătate cunoscut"
● Poliţistul şi suspectul trec pe lângă cadavru
● Autopsia fetiţei, făcută pe două lăzi şi o scândură
● Condamnatul achitat vorbeşte despre fetiţa ucisă
● De ce umblă liberi criminalii
Citește pe Antena3.ro
