x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Altă studentă ucisă

Altă studentă ucisă

de Diana Scarlat    |    01 Feb 2009   •   00:00

KISELEFFUL MORŢII  •  TRECERI DE PIETONI NESIGURE.
La nici un an după ce studenta de 20 de ani din Basarabia, Tatiana Duplei, a fost ucisă pe trecerea de pietoni pe Kiseleff, o altă studentă a murit ieri, într-un accident parcă la indigo, în faţa Ministerului Culturii.

O studentă din Călăraşi a fost accidentată mortal ieri-dimineaţă, în jurul orei 8:30, pe trecerea de pietoni, pe Şoseaua Kiseleff. Fata a fost lovită de o maşină a Ambasadei Austriei, o Skoda Octavia care venea dinspre Piaţa Presei Libere. Aruncată 20 de metri, a murit pe loc. Prietena care o însoţea a fost salvată de cei câţiva paşi în faţă. Maşina ambasadei venea pe prima bandă, cu o viteză de aproximativ 120-130 km/h, conform primelor cercetări ale poliţiei, iar şoferul nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni. Funcţionarul Ambasadei Austriei, care a ucis-o, are imunitate jurisdicţională, deci nu va răspunde în faţa autorităţilor române. Poliţia Capitalei a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că alte două accidente similare s-au petrecut cu doar câteva ore înainte, în zone diferite ale Capitalei, pe trecerile de pietoni.

IMUNITATEA. În acest caz, ancheta va putea fi desfăşurată de români, însă cetăţeanul austriac nu va putea fi audiat, iar autorităţile române sunt obligate să formuleze o cerere de transfer de procedură în Austria înainte de a fi sesizată instanţa de judecată. Tot pe Şoseaua Kiseleff, la 27 martie 2008 a fost accidentată mortal, pe trecerea de pietoni Tatiana Duplei, studentă din Republica Moldova. Dacă în cazul femeii de afaceri Anamaria Straus nu se pune problema imunităţii, deci mai sunt speranţe să se facă dreptate, angajatul Ambasadei Austriei va beneficia de aceleaşi privilegii ca şi cel al Ambasadei SUA care l-a ucis pe Teo Peter. Bateristul trupei Compact, Teo Peter, a fost accidentat mortal la 4 decembrie 2004 tot de o maşină a corpului diplomatic, dar de la Ambasada SUA. Puşcaşul marin Robert Christopher VanGoethem, sub protecţia imunităţii jurisdicţionale, a fost scos apoi basma curată de americani, deşi vina i-a aparţinut în totalitate, conform poliţiştilor români. 

×
Subiecte în articol: eveniment