De aproape doi ani, averea lui Gică Petrescu “aşteaptă” să intre în patrimoniul statului. Procedura nu-i deloc simplă.
De aproape doi ani, averea lui Gică Petrescu “aşteaptă” să intre în patrimoniul statului. Procedura nu-i deloc simplă.
Statul român este alcătuit din instituţii şi structuri. Acestea sunt cele care se confruntă în justiţie pentru a li se repartiza bunurile maestrului. În cazul lui Gică Petrescu, care nu are moştenitori direcţi şi nici n-a lăsat un testament, Primăria Sectorului 5 devine proprietarul casei maestrului. Însă dosarul trebuie să treacă printr-o instanţă judecătorească. Ne-am adresat primarului Marian Vanghelie, pentru a-i aduce la cunoştinţă iniţiativa noastră de a transforma casa lui Gică Petrescu în muzeu.
Deschiderea sau înţelegerea vine uneori de unde te aştepţi mai puţin. Poate părea ciudat sau paradoxal, dar Marian Vanghelie a răspuns cu o promptitudine demnă de orice cauză importantă demersului nostru. Nu a fost nevoie de argumente sofisticate, a zis imediat “Da”. A fost, de fapt, singurul care s-a implicat concret în acest proiect. Nu putem să nu semnalăm şi să salutăm această promptitudine. Urmează ca Primăria Sectorului 5 să obţină de la o instanţă judecătorească hotărârea definitivă că este, de fapt şi de drept, proprietarul imobilului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 25. După aceea, Jurnalul Naţional, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5, îi va îndeplini lui Gică Petrescu ultima dorinţă: casa sa va deveni loc de pelerinaj pentru publicul pe care maestrul l-a slujit cu atât devotament şi respect. Ne luăm angajamentul că, după ce vor fi respectate toate condiţiile impuse de lege, veţi putea vizita Muzeul “Gică Petrescu”. Nu suntem nici demnitari, nici politicieni, ca să vă promitem vorbe-n vânt. Suntem doar nişte oameni simpli care vor să facă un lucru bun pentru cultura românilor.
ABANDONARE. Ar fi de făcut o paranteză în legătură cu obtuzitatea cvasigenerală a unor demnitari cu pretenţii atunci când e vorba şi de a face ceva, nu doar de a ţine discursuri vehemente ori subtile. Sau, mai nuanţat, când nu e vorba de un ciubuc (pardon, comision!). Ei, bine, Marian Vanghelie a fost de acord pe loc să acorde amintirii maestrului Gică Petrescu un spaţiu de rezidenţă, acesta fiind chiar fostul său apartament de pe Bulevardul Regina Elisabeta, aflat acum într-o stare de abandonare totală. Mai exact, funcţionează şi este supus la plata întreţinerii ca şi când ar fi locuit. Vă daţi seama ce situaţie anormală? Gică Petrescu plăteşte întreţinerea şi la doi ani după ce a murit. Dar ce să ne mai mirăm de statutul postum al maestrului, când însuşi Eminescu, poetul nostru naţional, a avut timp de 100 de ani la Bellu statut de “chiriaş”... Nu se găsise soluţia transformării acestui loc sacru în domeniu de patrimoniu. Iar cruce pe mormânt i s-a pus abia după 2000.
Problema lipsei de respect pentru valori este aproape unanimă în “zona” instituţională. De aceea ne mirăm ca de o anomalie atunci când un primar e receptiv la probleme atât de “abstracte”. Poate-i vor urma şi alţii exemplul...