Impozitul pe prostie e ca un viol cu acordul părţilor. Problema e că prostia afectează, uneori dramatic, viaţa celor care refuză să plătească acel impozit. Colegul nostru de breaslă, jurnalistul Miron Manega, trăieşte de opt ani o interminabilă poveste absurdă, care se derulează în blocul în care locuieşte. A încercat, în 2009, printr-o scrisoare deschisă, publicată chiar în Jurnalul, să atragă atenţia instituţiilor statului asupra abuzurilor pe care le fac reprezentanţii acestora, dar fără niciun rezultat. Prin naivitatea unor locatari, prin ticăloşia altora, dar mai ales prin complicitatea Poliţiei, Procuraturii şi Justiţiei, 54 de apartamente din zona Turda – Podul Grant au rămas fără căldură, apă caldă şi, de mai bine de o săptămână, şi fără apă rece.
"Naţiunea română e ca o curcă beată – spune Miron Manega. O spun cu toată responsabilitatea, în urma unei experienţe halucinante pe care o trăiesc punctual şi continuu de mai bine de nouă ani. Aparent, urâţenia realităţii care ne înconjoară este atât de de bine articulată, încât pare un sistem organizat de o minte diabolică. Personal cred că e vorba de o mafie a prostiei constituită natural, dar întreţinută cu bani publici. Adică prin instituţiile care trăiesc din impozitele şi taxele noastre. Nici Caragiale, nici Kafka, nici Eugen Ionescu nu au avut viziunea unei asemenea ficţiuni”.
Pe data de 19.12.2002, la iniţiativa majorităţii proprietarilor, mobilizaţi de o femeie pe nume Nemţeanu Elena, s-a constituit, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Asociaţia Bloc 23 Scara A de pe Str. Barbu Lăutaru Nr. 8, având ca preşedinte pe Buşe Michaela Rodica. Adică s-au separat scările. Prin mecanismul legii, vechea asociaţie (Bloc 23 Scara A+B) a devenit nulă de drept ca atare, ea urmând să funcţioneze doar pentru proprietarii de pe scara B. Aşa ar fi trebuit să fie, dar n-a fost aşa. Nemţeanu Elena (care iniţiase acest demers), împreună cu o parte din cei care semnaseră de separare, s-au răzgândit şi nu au mai recunoscut asociaţia pe care o înfiinţaseră. Au continuat să funcţioneze (ilegal) pe asociaţia care deja nu mai exista, refuzînd să predea situaţia financiar-contabilă asociaţiei nou înfiinţate. între timp a "dispărut" fondul de rulment...
În ianuarie 2005, situaţia părea să intre pe un făgaş normal, căci furnizorii au trimis, în sfârşit, facturile la asociaţia de drept (Bloc 23 Scara A). Dar anomalia abia acum urma să capete amploare. Nemţeanu Elena, împreună cu un grup de susţinători, s-au erijat în reprezentanţi ai Asociaţiei Bloc 23 Scara A şi au făcut acţiune în instanţă pentru... dizolvarea asociaţiei. Preşedintele asociaţiei (Buşe Michaela Rodica) află de această acţiune, merge în instanţă ca intervenient şi cîştigă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Nemţeanu Elena convoacă, în iunie, pe membrii grupului de susţinători şi face o şedinţă pentru a schimba preşedintele (pe Buşe Michaela Rodica) şi a fi aleasă ea. A fost aleasă, într-adevăr, de cei prezenţi, dar şedinţa a fost anulată în instanţă ca nelegală. În afară de lipsa de cvorum, doar câţiva dintre susţinătorii lui Nemţeanu Elena aveau calitatea de membri ai asociaţiei…
ASOCIAŢIA CU DOI PREŞEDINŢI
In acest timp, Asociaţia Bloc 23 Scara A + B (care se desfiinţase) continua să facă încasări, Nemţeanu Elena fiind preşedinte al comisiei de cenzori al acesteia. În luna septembrie 2005, dându-şi seama că nu poate prelungi la infinit funcţionarea unei asociaţii fictive, prevalîndu-se de şedinţa din iunie (anulată în instanţă), în care - chipurile - a fost aleasă preşedinte, Nemţeanu Elena începe să facă încasări doar pe această scară, de la cei care o susţineau.
Din acest moment, s-a ajuns la o nouă situaţie absurdă, de data asta fiind vorba de o asociaţie cu doi preşedinţi: Buşe (de drept) şi Nemţeanu (ilegal). S-au făcut astfel două rânduri de plăţi către furnizori, pe care aceştia le-au acceptat, deşi au fost înştiinţaţi oficial, de realitatea de drept a situaţiei. În decembrie 2005 mai are loc o şedinţă convocată de Nemţeanu E., care din nou este aleasă, de acelaşi grup. A fost respinsă şi aceasta în instanţă, ca nelegală. Încasările ilegale şi fără facturi au fost aduse la cunoştinţa Primăriei Sectorului 1 şi Secţiei 4 de Poliţie. Cea dintîi n-a luat nici o măsură, iar cea de-a doua a spus că problema e de competenţa Justiţiei.
PRECIZARE IMPORTANTĂ. În aprilie 2007, Nemţeanu a mai convocat o şedinţă, în care a solicitat prezenţa Poliţiei şi a Primăriei Sectorului 1 (trupele de jandarmi şi scutierii n-au fost chemaţi). Proprietarii din "tabăra” cealaltă nu au fost lăsaţi să participe. Reprezentanţii Primăriei au declarat, la sfârşit, şedinţa ca nelegală şi au consemnat-o oficial ca atare...
EXPERTIZELE ŞI PARCHETUL
Asociaţia a cerut, în 2006, expertiză judiciar-contabilă, care a constatat că Nemţeanu se făcea vinovată de dispariţia fondului de rulment, încasări nelegale, ştampilă falsă confecţionată de persoană neautorizată, încercare de evaziune fiscală etc. Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 a decis NUP. În martie 2007, la solicitarea membrilor asociaţiei (legale), Poliţia a decis efectuarea unei alte expertize judiciar-contabile împotriva lui Nemţeanu E. şi a administratorului numit de aceasta, Florentin Amarandei. Parchetul a dispus, în 2008, începerea urmăririi penale (pentru delapidare), dar nu împotriva principalului vinovat (Nemţeanu), ci împotriva lui Amarandei, care a fost un simplu executant. ?n mai 2011, administratorul Amarandei F. a fost scos şi el de sub urmărire penală, întrucât, conform adresei emise de Poliţie către Asociaţie, "Grupul de locatari din imobilul dvs., care achită cota de întreţinere pe baza listelor întocmite de Amarandei Florentin nu are personalitate juridică, nefiind constituită în Asociaţie de Proprietari, astfel că Amarandei Florentin nu este angajat al acestui grup, ci el desfăşoară activităţi specifice de administrator, printr-o colaborare cu componenţii acestui grup”.
Datoriile către RADET au ajuns, prin penalităţi, la peste 700 de milioane lei vechi, motiv pentru care, în 2009, a fost întreruptă căldura şi apa caldă pentru neplată. Provenienţa datoriilor: grupul Nemţeanu prin administrator Amarandei F. (conform expertizei judiciar-contabile).
În aceste condiţii, 12 proprietari de la scara A au hotărât să-şi tragă ţeavă de gaze separată şi să-şi pună centrale proprii. Au obţinut toate aprobările, au semnat contracte cu una dintre firmele de constructori acreditate şi au pornit la treabă. Ceilalţi proprietari, în frunte cu Nemţeanu, au încercat să oprească prin forţă lucrările: un utilaj a fost spart, patronul firmei de instalatori a fost lovit cu ciocanul, ţipete, urlete, poliţie, amenzi.
În cele din urmă, conducta de gaz a fost montată. Nemţeanu a dat în judecată Distrigaz-ul şi pe proprietarii "ţevii”, solicitând în instanţă revenirea la situaţia de dinaintea montării acesteia. A pierdut procesul, definitiv şi irevocabil, dar n-a renunţat la "luptă”. Folosindu-se de acea şedinţă anulată de Primărie (vezi "PRECIZARE IMPORTANTĂ” din prima parte a textului), cu ajutorul unui avocat, a obţinut certificat de grefă cum că e preşedinte al asociaţiei. Argumentul invocat de avocat a fost că acea şedinţă nu fusese contestată în instanţă de partea adversă. Păi n-a fost contestată pentru că fusese anulată de Primărie!...
ULTIMUL CAPITOL, ÎNAINTE DE "VA URMA"
Ultimul episod (sau mai bine zis cel mai recent, căci nu se ştie ce va mai urma) e că Apa Nova a intererupt, pe 2.10.2012, şi apa rece, din exact aceleaşi motive: plăţi făcute în două părţi, din care una a acumulat datorii de 240 de milioane. Iar datoria vine de la grupul condus de Nemţeanu. Ceilalţi au plăţile la zi, confirmate şi de Apa Nova. Banii "grupului Nemţeanu” au fost colectaţi de administratorul Amarandei F. Care, deşi nu e administrator, după cum zice Poliţia, ci doar "desfăşoară activităţi specifice de administrator, printr-o colaborare cu componenţii unui grup”, primeşte de la asociaţie un salariu de 5 milioane lunar, pentru care nu a plătit niciun fel de impozit, din 2005. Şi mai este şi comisar OPC. Iar Nemţeanu Elena nu a avut şi nu are, conform legii, dreptul de a deţine funcţia de preşedinte al asociaţiei, căci nu este proprietar al apartamentului din Blocul 23, în care locuieşte.
Gestiunea frauduloasă şi delapidarea comise de acesta, în calitate de administrator, au fost constatate de două expertize judiciar-contabile, dar au fost acoperite de Parchet şi Poliţie. Amarandei a fost scos de sub urmărire penală în 2011 şi continuă să facă încasări în numele asociaţiei. Într-o notă explicativă a Poliţiei, se precizează că acesta nu poate fi vinovat de gestiune frauduloasă, întrucât "grupul de locatari din imobilul dvs., care achită cota de întreţinere pe baza listelor întocmite de Amarandei Florentin nu are personalitate juridică, nefiind constituită în Asociaţie de Proprietari, astfel că Amarandei Florentin nu este angajat al acestui grup, ci el desfăşoară activităţi specifice de administrator, printr-o colaborare cu componenţii acestui grup”. Semnează Ciocârlan Aurelian, comandantul Secţiei 4.