x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cazul Teo Peter: Băsescu a promis că autorul accidentului nu va face închisoare în România

Cazul Teo Peter: Băsescu a promis că autorul accidentului nu va face închisoare în România

de Adrian Mogos    |    29 Mar 2011   •   16:13
Cazul Teo Peter: Băsescu a promis că autorul accidentului nu va face închisoare în România
Sursa foto: Mircea Roşca/Mediafax
158747-vangoethem1.jpgÎntr-un lung material de sinteză, realizat în cadrul pregătirii vizitei în România a adjunctului secretarului american de Stat Robert Zoellick, la sfârşitul lui martie 2005, şi intrat în posesia WikiLeaks, apare şi o referire la cazul Teo Peter.

Astfel, din telegrama care notează discuţia dintre ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti şi preşedintele Traian Băsescu pe această temă rezultă că preşedintele Băsescu i-ar fi declarat ambasadorului că militarul american Christopher Vangoethem, vinovat de producerea accidentului în care şi-a pierdut viaţa muzicianul român Teo Peter "va avea parte de un proces echidistant şi nu ar urma să facă nici o zi de închisoare în România, indiferent de verdictul procesului".

Telegrama este clasificată drept "Confidenţial", este intitulată "Context pentru vizita la Bucureşti din 30 martie a adjunctului secretarului american de Stat Zoellick" şi a fost clasificată de către însărcinatul cu afaceri al ambasadei, Thomas Delare. Telegrama mai notează şi faptul că "accidentul din decembrie 2004 în care a fost implicat comandantul detaşamentului de puşcaşi marini însărcinaţi cu paza Ambasadei SUA la Bucureşti, care a dus la moartea rock-starului român Teo Peter a fost mediatizat intens în România şi a declanşat protestele publicului.

"Băsescu şi Guvernul său se află sub o considerabilă presiune politică pentru ca procesul să se desfăşoare în România", notează telegrama intrată în posesia WikiLeaks. "Bineînţeles, dat fiind faptul că procedurile legale ale Marine Corps (Forţele navale americane) împotriva lui Vangoethem nici nu au început, chestiunea extrădării şi a ridicării imunităţii acestuia nici nu poate fi pusă în discuţie, pentru moment", se mai arată în textul materialului redactat de Ambasada SUA la Bucureşti.

"Cu toate acestea, premierul Tăriceanu şi ministrul de Externe Ungureanu ar putea solicita întoarcerea în ţară a militarului american, repetând, probabil, promisiunea făcută ambasadorului nostru de către Băsescu potrivit căreia fostul comandant al puşcaşilor marini va avea parte de un proces echidistant şi, indiferent de rezultat, nu va petrece nici o zi în închisoare în România", este paragraful din telegramă care face referire la promisiunile făcute de preşedintele României ambasadorului de la acea vreme al Statelor Unite la Bucureşti.

Citiţi toate articolele Wkileaks România - Jurnalul Naţional

×