Pentru prima dată în ultimii mulți ani, Corpul de Control al ministrului transporturilor a descins la fața locului, pentru a verifica toate construcțiile ilegale și pentru a demantela modul în care administrația portului a fost prejudiciată de cei care derulează afaceri aici, prin neplata chiriei și a utilităților. Cel mai mare datornic este grupul de firme patronat de magnatul constănțean Gabriel Comănescu, personaj despre care, în ultimii ani, presa a dezvăluit că a întreținut relații de afaceri sau de amiciție cu politicieni importanți, atât pe plan local, cât și pe plan zonal. Aceste chestiuni au fost devoalate în cadrul emisiunii „Exces de Putere”, de la Antena 3, de la finalul săptămânii trecute. O altă afacere interesantă de la malul Mării Negre are loc în Portul Midia, unde firma controlată de actualul lider PSD al municipiului Constanța, Ion Dumitrache, a construit, nelegal, un cheu. Această formă a intrat în posesia unui contract de închiriere pentru 13 hectare de teren în acest perimetru, pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de actualul senator PSD Felix Stroe, lider de județ. Între Ion Dumitrache și Felix Stroe există nu doar o relație strânsă de colegialitate politică, ci și una de afaceri.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dezvăluia, la începutul acestei luni, că, în 15 august 2022, Administrația Porturilor Maritime Constanța avea de încasat creanțe în valoare de 110 milioane de lei de la firmele care derulează afaceri în Portul Constanța. Din acești bani, 10 milioane de lei reprezentau plăți neachitate de către debitori la utilități, iar 30 de milioane de lei reprezentau sume neplătite aferente chiriei pentru un teren concesionat.
Conducerea Portului Constanța a transmis, astfel, notificări către 104 companii care nu și-au achitat utilitățile, respectiv către 70 de firme care nu și-au plătit chiria. Ei bine, așa cum dezvăluia, la finalul săptămânii trecute, emisiunea „Exces de Putere”, de la Antena 3, entitatea privată cu cele mai mari datorii înregistrate către Administrația Porturilor Maritime Constanța este SC Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de cunoscutul afacerist Gabriel Comănescu, care are de achitat 8 milioane de lei pentru utilități și 20 de milioane de lei pentru chirie și penalități.
Concret, Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL şi Grup Servicii Petroliere SA ocupă primele două locuri în topul datornicilor şi au de plată numai pentru utilităţi suma totală de 8.121.748 lei, echivalentul a 1.657.499 euro. Dacă luăm în calcul faptul că Portul Constanța a notificat 104 firme, pentru o datorie totală de 9.815.838 de lei la plata utilităților, constatăm că numai firmele lui Comănescu dețin 82,74% din această datorie.
Datorii și la buget, nu doar la port
Iar aceasta nu este singura problemă a lui Comănescu. Portul Constanța a notificat, la data de 19 octombrie, compania Grup Servicii Petroliere Logistic SRL că va rezilia contractul de închiriere încheiat de această societate în vara anului 2014, atât pentru neplata facturilor restante, cât și pentru neîndeplinirea unor obligații din contractul de închiriere. Mai exact, compania și-a asumat obligația de a construi și de a pune în funcțiune, în termen de trei ani, o platformă pe o suprafață de 30.600 de metri pătrați, cu îmbrăcăminte din piatră spartă, iar, prin acte adiționale, părțile au convenit prelungirea acestui termen până la finalul anului 2021. Administrația Porturilor Maritime Constanța arată că societatea în cauză nu a realizat decât 35 la sută din această investiție.
Gabriel Comănescu este cunoscut ca stăpânul platformelor de foraj din Marea Neagră, însă alţii îl cunosc drept sponsor al unor politicieni cocoţaţi în scaune politice înalte. De asemenea, el este autorul unor operaţiuni financiare de anvergură care au scăpat de sub radarul autorităților.
Tot la începutul acestei luni, ANAF a publicat o listă cu datornicii persoane juridice care figurau cu obligații fiscale restante către stat, în trimestrul al treilea al anului curent. Printre „fruntași”, se află același Grup Servicii Petroliere. Astfel, compania GSP Engineering SRL figura cu restanțe în valoare de 1.888.084 de lei, în timp ce SC GSP Logistic SRL avea restanțe de 5.613.176 de lei. Compania GSP SA avea datorii la stat de 139.702.670 de lei, iar GSP Offshore SRL figura cu debite de 302.472.524 de lei.
Platforme offshore și afaceri cu rușii de la Gazprom
Revista „Forbes”, evalua, la un moment dat, averea magnatului Gabriel Comănescu la nu mai puțin de 500 de milioane de euro, afacerile acestuia fiind axate în zona petrolieră din România și din spațiul ex-sovietic. Business-urile controlate de acesta sunt derulate prin intermediul unor rețele vaste de companii offshore înființate în Panama, Insulele Virgine Britanice, dar și prin firme din România.
Absolvent al Institutului de Marină, Comănescu a dat lovitura imediat după anul 2004, când a avut loc privatizarea companiei Petrom, cumpărată de grupul OMV. Atunci s-a înființat și Grup Servicii Petroliere, care se ocupă cu operațiuni de exploatare de petrol și gaze offshore. Mai exact, compania a preluat de la Petrom șase platforme petroliere, pe care le-a plătit cu un credit de 125 de milioane de dolari, contractat de la BCR.
Grupul Servicii Petroliere a demarat, în anul 2009, o afacere împreună cu rușii de la Gazprom, constând în finalizarea lucrărilor la o conductă submarină de gaz lungă de 160 de kilometri.
Magnatul Comănescu, partener de afaceri, sponsor și asociat al politicienilor de „dreapta”
Anul trecut, când Guvernul Cîțu încerca să încropească proiectul PNRR România, o companie a lui Gabriel Comănescu apărea printre beneficiari. Se solicita o finanțare de 585 de milioane de euro pentru două centrale pe gaze, cu parcuri fotovoltaice și instalații de producere a hidrogenului verde, având ca beneficiar un grup format din Romgaz, în parteneriat cu GSP Power, cu Siemens Energy Romania și cu Institutul de Cercetări pentru Tehnologii Criogenice, dar investițiile ce se dorea a fi finanțate cu fonduri PNRR ar fi trebuit să fie realizate de SC GSP Power SRL.
eJurnalul” dezvăluia, la momentul respectiv, că, în vara anului 2020, omul de afaceri Gabriel Comănescu înființa două companii noi-nouțe: GSP Power SRL (deținută de Group Holdings SA Luxemburg și Gabriel Valentin Comănescu). Unul dintre punctele de interes pentru această firmă a devenit Termocentrala Mintia, a Complexului Energetic Hunedoara, dar și terenurile fostei Termocentrale Halânga, din județul Mehedinți, obiectiv al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare. În proiectul de PNRR redactat atunci, la capitolul „Energie”, există o listă de patru proiecte integrate de hidrogen verde, cercetare și dezvoltare, pentru care Guvernul cere o finanțare de 713 milioane de euro din fondul de redresare. Unul dintre obiective reprezenta construcția unei centrale pe gaze, a unui parc fotovoltaic și a unei instalații pentru producerea hidrogenului verde și captarea CO2 la Halânga, județul Mehedinți, adică exact afacerea pe care pusese ochii GSP Power SRL.
Cea de-a doua firmă înființată în 2020 este SC Energy Transition SRL Turceni, fondată de Ioan Sârbu (38 la sută), Ion Iordache (18%), Gabriel Valentin Comănescu (18%), Mihai Ionuț Pop (18%) și Ștefan Doru Șandru (10%). Ion Iordache este nimeni altul decât fostul senator PNL de Gorj, cel mai mare proprietar de pământuri dintre parlamentari, care, în prezent, este membru al partidului înființat de Ludovic Orban. La finalul anului 2020, Iordache a decis să-i cedeze pachetul de acțiuni fiului său, Dragoș Alexandru Iordache.
De altfel, acesta nu este singurul liberal important cu care Gabriel Comănescu are relații strânse. Presa a devoalat, tot în anul 2020, că omul de afaceri l-a susținut puternic în campania electorală pentru alegerile locale pe actualul edil al Constanței, Vergil Chițac.
De altfel, tot presa a arătat că Gabriel Comănescu a fost un apropiat al fostului președinte al României, Traian Băsescu.
Construcții ilegale, amenințate cu demolarea. Una, în Portul Midia, realizată pe filieră PSD
Tot la începutul acestei luni, Sorin Grindeanu dezvăluia o altă situație din Portul Constanța în care s-au ridicat construcții fără autorizație, pe alte terenuri decât cele pentru care firmele beneficiare aveau încheiate contracte de închiriere. Ministrul promitea că toate aceste construcții vor fi demolate.
Ei bine, cel care și-a ridicat aici un cheu ilegal și tot felul de alte construcții nu este un oarecare, ci însuși liderul PSD al municipiului Constanța, Ion Dumitrache (Foto Dreapta), partener de afaceri al lui Felix Stroe (Foto stânga), senator PSD, fost ministru și lider de județ. Construcția, avizată pentru demolare, se află în Portul Midia. Este vorba despre un cheu de acostare a navelor și ambarcațiunilor. Administrația Porturilor Maritime Constanța arată că acest cheu a fost construit fără niciun fel de autorizație.
„Nu mă interesează niciun fel de nume (care se află în spatele afacerii – n.red). Că e Felix Stroe, că e Ion Dumitrache, că e cine vreți dumneavoastră, pe mine mă interesează doar să se aplice legea. Am trimis Corpul de Control aici și toate aceste chestiuni vor trebui clarificate”, a precizat Grindeanu.
Legătura directă dintre Felix Stroe și Ion Dumitrache
Firma care a construit acest cheu neautorizat este SC Comagra SRL. În 30 martie 2009, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, compania Comagra SRL era deținută, oficial, de către SC Farm Mond SRL, cu 95 la sută din acțiuni, și de omul de afaceri Ion Dumitrache, partener de business cu liderul județean al PSD Constanța, Felix Stroe, ex-ministru al Transporturilor în anul 2017. Farm Mond SRL era controlată de o anume Maria Dumitrache. În 2022, firma a ajuns să fie deținută de o anume Elena Mușat, în calitate de asociat unic. Coincidență, aceasta din urmă este cenzor general la compania SC General Taxi SA, companie care, potrivit unei încheieri de la Registrul Comerțului din anul 2019, este deținută în proporție de 73,29% de către societatea 2X1 Holding SRL. Aceasta din urmă este deținută de senatorul PSD Felix Stroe, ea figurând inclusiv în declarațiile de avere și de interese pe care demnitarul le-a completat.
Mall la malul portului
Așa se explică faptul că, în doar cele patru luni în care Felix Stroe a fost ministru al Transporturilor, în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018, conducerea de atunci a Portului Constanța a scos la licitație un contract de închiriere pentru un perimetru de 13 hectare de teren în Portul Midia. Singura firmă interesată de acest contract a fost SC Comagra SRL, care și-a adjudecat închirierea terenului, pe o perioadă de 10 ani, pentru o chirie lunară de 40.000 de lei.
Presa locală constănțeană a dezvăluit că, încă de la preluarea acestui contract, compania lui Ion Dumitrache a avut în vedere să realizeze în Portul Midia un port turistic cu hotel, mall comercial, restaurante și dotări pentru ambarcațiuni de agrement, iar cheiul cu pricina a „răsărit” ca o „dană portuară construită peste un dig, apărută ca prin minune în intervalul ianuarie 2018 - ianuarie 2019”.