DNA i-a dat NUP lui Hăineală pentru că “nu s-a dovedit cu certitudine că ar fi favorizat pe inculpata Branga Rita”. E limpede de ce şefa CSM cere Justiţiei să interzică presei să mai scrie despre ea
Lumeajustitiei.ro publică în premieră interceptări cu preşedinta CSM procuroarea Oana Hăineală realizate cu mandat judecătoresc de către DNA in 2006, interceptări care dezvăluie cum o liniştea Hăineală, pe atunci prim procuror la Parchetul Tribunalului Bacău, pe şefa Parchetului Judecătoriei Podu Turcului, Rita Branga: “Stai liniştită, am vorbit, se rezolvă!” Toate acestea în timp ce amândouă erau cercetate de DNA pentru corupţie. Dacă până acum nu ne era clar de ce Oana Hăineală a chemat subit în judecată în data de 18 iulie 2013 la Judecătoria Cornetu – publicaţia “Lumea Justiţiei”, Antena 3 şi Sursa Zilei, precum şi retragerea de pe siteul Lumeajustitiei.ro articolul din 17.07.2013 referitor la Hăineală şi fosta ei subalternă Rita Branga – acum lucrurile sunt limpezi. Oana Hăineală vrea să nu se ştie faptul că în 2006 a fost cercetată penal de DNA pentru favorizarea infractorului, mai precis pentru favorizarea fostei sale subalterne care conducea pe atunci Parchetul Judecătoriei Podu Turcului. Procurorul Eugen Stoina şi şeful său de atunci Irinel Păun, care conducea Secţia I a DNA au realizat o serie de interceptări ale unor convorbiri telefonice purtate pe celulare de Oana Hăineală, prim procuror al PT Bacău şi Rita Branga, prim procuror al PJ Podu Turcului.
În aceste convorbiri, procuroarea Oana Hăineală o asigura pe prietena sa Rita Branga să stea liniştită că “se rezolvă”, că a vorbit ea cu cineva... şi era foarte interesată la rândul ei ce întrebări pune despre ea procurorul DNA. În final, prin ordonanţa DNA din 7 decembrie 2006 emisă de procurorul Eugen Stoina în dosarul DNA 111/P/2006 i s-a dat NUP procuroarei Oana Hăineală pe motiv că “în urma cercetărilor efectuate în cauză nu s-a dovedit cu certitudine că Schmidt Hăineală Oana ar fi favorizat pe inculpata Branga Rita, cercetată pentru fapte de corupţie”. Rita Branga a fost însă trimisă în judecată şi condamnată în 2007 la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru cinci infracţiuni de luare de mită şi una de favorizare a infractorului, sentinţă rămasă definitivă.
Chiar dacă actuala şefă a CSM nu a fost trimisă în judecată, din interceptările efectuate de DNA, cu autorizaţii emise de Cătălin Şerban, preşedintele Curţii de Apel Bacău, reies discuţii care, nu ar fi avut ce căuta între magistraţi, discuţii care denotă o tovărăşie între Rita Branga şi Oana Hăineală.
Mai grav este însă faptul că şefa CSM, aflată în război cu Antena 3 şi Lumeajustitiei.ro în urma unor acţiuni civile intentate în instanţă, şi-a permis să formuleze în urmă cu zece zile o cerere de ordonanţă preşidenţială pentru a interzice publicaţiilor Sursa Zilei, Antena 3 şi Lumeajustitiei să mai scrie despre ea, în principal pe acest subiect legat de Rita Branga, cea care a declarat-o pe Hăineală “amica” ei. În cererea depusă la Judecătoria Cornetu, Oana Hăineală, preşedinte al CSM a acuzat publicaţiile amintite că scriu “minciuni” la adresa ei, deşi toate faptele prezentate de noi sunt integral reale!
Iată câteva fragmente de interceptări din Rechizitoriul DNA nr. 111/P din 26.01.2007 al DNA emis de procurorul Eugen Stoina şi verificat de procurorul şef al Secţiei I Irinel Păun
În timpul cercetărilor, ca urmare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate de diferite persoane, autorizate de instanţa de judecată în condiţiile legii, au apărut suspiciuni cu privire la implicarea altor persoane în activitatea infracţională desfăşurată de inculpata BRANGA RITA şi Bogonos Branga Ioan. Astfel, pe parcursul anchetei au fost interceptate convorbiri telefonice purtate de inculpata BRANGA RITA cu SCHMIDT HAINEALA OANA, prim procuror al Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacău, în cadrul cărora aceasta din urmă părea interesată de modul în care se desfăşurau cercetările de către DNA – Secţia de combatere a corupţiei.
Convorbire telefonică purtată la data de 13.06.2006, ora 18.09.51 de numita Branga Rita, aflată la postul telefonic 0747.075.776 cu o persoană de sex feminin, apelată cu numele OANA, aflată la postul telefonic 0745.622.065 (folder S143_111000806197)
OANA: N-au venit ăia înapoi, nu?
BRANGA RITA: Nu, nimic, da' nu mai vin la tine, gata!
OANA: Aa! Nu mai vin?
BR: Nu! Se duc direct la BACAU!
OANA: Aa! Am înţeles!
BR: Pe mine m-au lăsat în pace, cică! Pentru moment!
OANA: Ihi!
BR: S-au dus la Dealu Morii, cine ştie cât mai stau şi pe acolo? Vreo jumătate de oră, o oră?
OANA: Mare-i grâdina! Asta-i! Gata!
BR: Da?
OANA: Hai, calmează-te, linişteşte-te, că se rezolvă! O să fie bine!
BR: Ihi! Ihi!
OANA: Ne auzim maine, da?
Convorbire telefonică purtată la data de 14.06.2006, ora 19.37.46 de numita Branga Rita, aflata la postul telefonic 0747.075.576 cu o persoană de sex feminin, apelată cu numele OANA, aflata la postul telefonic 0745.622.065 (folder S143_111000808241)
OANA: Te-am, te-am sunat şi eu mai devreme...
BR: Ştiu, ştiu!
OANA: Păi de-asta! Ci să... mai... eu m-am văzut cu domnu' respectiv, m-am...
BR: Ihi, ihi! Şi cam pe ce direcţie evoluează el?
OANA: Da! E... destul de bizar! Nu ştiu! Nu, nu, nu, cred că înţeleg exact care e problema, nu...
BR: Nu, nu! Pe proces verbal! A... sunt acte efectuate, aa... începerii urmăririi... a... cercetării penale
OANA: Da! N-am mai pomenit aşa ceva! O fi o chestie de-a DNA-ului nouă şi interesantă!
BR: Ce-i întreabă? Cei care-au fost... dacă mi-au dat mie ceva!
OANA: Şi legat de mine?
BR: A! Nu, nu, nu! Da' a întrebat ceva, i-a întrebat şi pe poliţişti, c-a fost la Dealu Morii, şi la ăştia s-antâlnit şi cu ăştia de la Răchiţoasa, ştii?
OANA: Aşa!
BR: Şi-a iîntrebat... Aa! “Ştiţi cumva dacă doamna primeşte sau cară sau duce ceva?” Şi ăştia au zis: “Nu dom'le, nu ştim nimic! De unde să ştim ceva? N-avem nicio treabă!”
OANA: Cu ...? Cui adică?
BR: Ei! Şi... Tot pe chestia s-a pistonat, pe cine a fost până acum, tot pe chestia asta s-a mers! Dacă s-a dat sau nu s-a dat ceva!
OANA: Ihi! Şi oamenii ce-au spus?
BR: N-au spus nimic de tine! Ei! Nu! Da' ţi-am zis, de tine atât a fost, discuţia cu LIDIA! Cu mine n-a fost discuţie de tine!
Convorbire telefonică purtată la data de 14.06.2006, ora 19.45.25 de numita Branga Rita, aflată la postul telefonic 0747.075.576 cu o persoana de sex feminin, apelată cu numele OANA, aflată la postul telefonic 0745.622.065 (folder S143_111000808251)
OANA: Şi pe şoferul ăstălalt, care-l ai acum? L-a audiat?
BR: Nu ştiu, nu! Încă nu! Asta este! Nu ştiu ce să zic! Om vedea... ce e, ce o avea de gând, ştii?
OANA: Mi s-a părut ciudăţel!
BR: Da! Da' din ce rasă o fi provenind ăsta? Da' cât, cam câţi ani are?
OANA: Nu ştiu, treizeci şi ceva! Şi pe poliţişti ce i-a întrebat RITA? Mai îmi zici o dată?
BR: Păi, da', da' pe poliţişti nu i-a audiat, mâine îi audiază!
OANA: Da' de mine ce-o iîntrebat, cum ne înţelegem noi cu poliţiştii sau cum?
BR: Nu, nu! Deci, nu pot să-ţi spun exact, că LIDIA mi-a re... mi-a relatat! Şi nici nu ştiu dacă o fi adevărat, ce mi-a spus şi aia adică...
OANA: Cum ţi-a spus?
BR: “M-a întrebat de câţi ani eşti tu acolo” Aşa. Cum “care-s relaţiile tale”... Ceva de genu' ăsta... “cu subordonaţii”? De, de STAN, l-a interesat mai mult! Am înţeles de la LIDIA, nu ştiu!
BR: De GEANI (n.r. - din informaţiile noastre Geani era porecla lui Gheorghe Stan, adjunctul Oanei Hăineală, în prezent inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare), ca “De ce a plecat aşa repede, că de câte ori a venit acolo?” Şi nu ştiu ce! No!
BR: Da, da, da! Şi pe tine când te-a citat, mâine?
OANA: Da! Mâine, maine! Mâine dupâ-amiazâ!
Precizăm că unul din şoferii Parchetului condus de Rita, pe nume Pleşu Ioan, a declarat la ancheta DNA cum o ducea frecvent pe şefa lui în locurile unde se afla Hăineală:
“Cunosc faptul că SCHMIDT HAINEALA OANA, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a căutat-o pe BRANGA RITA la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, iar de obicei când mă deplasam la Bacău, împreună cu BRANGA RITA aceasta mergea în biroul lui SCHMIDT HAINEALA OANA pentru a se vedea cu ea fapt care mi-a dat impresia că cele două sunt în relaţii apropiate, având în vedere şi faptul că nu vizita alţi procurori sau alte persoane...”
articol preluat de pe lumeajustitiei.ro