SC Bertoni Construct SRL nu a mers singură la aceste contracte, ci, în câteva cazuri, alături de alte companii controlate direct sau prin interpuși de omul de afaceri Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL Ștefan Pirpiliu. Banii au fost plătiți de numeroase primării și consilii locale din județul Călărași, însă cele mai importante sume de bani vin de la primăriile sectoarelor 1 și 6 din Capitală.
Conform acuzațiilor aduse de procurorii DNA, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședintele autosuspendat al PNL și președinte al Consiliului Județean Prahova, cu ajutorul lui Daniel Adrian Lambrea, cumnatul său, ar fi pretins, în perioada noiembrie - decembrie 2022, omului de afaceri Ionel Pirpiliu achiziționarea, în schimbul sumei de 47.500.000 de lei, a părților sociale deținute de Daniel Adrian Lambrea la compania SC Bertoni Construct SRL, valoarea fiind supraevaluată față de valoarea de piață a acestora.
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Bertoni Construct SRL este o firmă de construcții din Popești Leordeni, județul Ilfov, înființată în anul 2016, și care era deținută, până în data de 10 octombrie 2022, de trei persoane fizice. Este vorba despre Marina Mateescu, Andrei Cătălin Stoica și Mihai Gheorghe. Preluarea de către cumnatul președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, respectiv de către Daniel Adrian Lambrea a acestei companii a avut loc în data de 10 octombrie 2022, când cei trei asociați enumerați mai sus au decis să-i cesioneze toate cele 590.040 de părți sociale ale firmei direct lui Lambrea.
Concret, asociatul Marina Mateescu i-a cedat lui Daniel Adrian Lambrea un pachet de 149.520 de părți sociale în valoare de 1.495.100 de lei, asociatul Andrei Cătălin Stoica i-a cedat lui Lambrea un pachet de 227.255 de părți sociale în valoare de 2.272.550 de lei, iar asociatul Mihai Gheorghe i-a cedat aceluiași Lambrea un pachet de 221.275 de părți sociale, în valoare de 2.212.750 de lei. În total, pachetele de părți sociale preluate de cumnatul lui Iulian Dumitrescu de la foștii patroni ai SC Bertoni Construct SRL valorau, la momentul tranzacției, 5.900.400 de lei.
Cumnatul a revândut firma la o lună după ce a cumpărat-o
Ei, bine, o lună și 8 zile mai târziu, pe 18 noiembrie 2022, Daniel Adrian Lambrea, proaspătul cumpărător al companiei de construcții din Popești Leordeni, decide să vândă, la rândul său, firma. Sunt cesionate, atunci, toate cele 590.040 de părți sociale ale SC Bertoni Construct SRL către compania SC Laborator și Consultanță în Construcții SRL, cu sediul în Sectorul 5 al Capitalei, firmă reprezentată legal de denunțătorul lui Iulian Dumitrescu, omul de afaceri Ionel Pirpiliu, care este nimeni altul decât fratele fostului deputat PDL Ștefan Pirpiliu. Valoarea acțiunilor tranzacționate, cu acest prilej, este identică cu cea de la momentul preluării firmei de către Daniel Adrian Lambrea, și anume 5.900.400 de lei.
Tot de la Registrul Comerțului aflăm că SC Laborator și Consultanță în Construcții SRL, firma care a cumpărat compania SC Bertoni Construct SRL de la cumnatul președintelui liberal al CJ Prahova, este o societate pe care afaceristul Ionel Pirpiliu a cumpărat-o, cu acte, în 11 decembrie 2022, sub denumirea de SC Trico Sud Team Consulting SRL, de la un anume Bogdan Domnaru. Firma a fost înființată, conform datelor oficiale, în anul 2021.
Afacerea Centurii Mizil
Procurorii anticorupție arată, în actele care au stat la punerea sub acuzare și sub control judiciar a lui Iulian Dumitrescu, că președintele liberal al Consiliului Județean Prahova ar fi primit, până la data de 4 decembrie 2023, cu ajutorul surorii sale, Angelica Marilena Lambrea, dar și al cumnatului său, Daniel Adrian Lambrea, suma totală de 16.210.000 de lei.
Mai departe, anchetatorii susțin că una dintre societățile controlate de omul de afaceri Ionel Pirpiliu ar fi avut, la momentul pretinderii acestei tranzacții, în derulare un contract cu Consiliul Județean Prahova, iar ulterior achiziționării societății SC Bertoni Construct SRL de la Daniel Adrian Lambrea i s-ar fi atribuit un nou contract de lucrări având ca beneficiar Consiliul Județean Prahova.
Surse judiciare arată că firma beneficiară a acestor contracte este SC Drum Concept SRL care, la data de 31 mai 2023, era liderul unei asocieri din care au mai făcut parte companiile SC Vallys Deco SRL, Rosocons Construct SRL și SC Dineg Dev SRL și care a încheiat cu Consiliul Județean Prahova un contract în valoare de 101.795.590,8 lei cu TVA inclusă, pentru prestarea de servicii de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare Mizil”. Este vorba despre un contract cu o durată de doi ani, atribuit prin licitație deschisă, la care s-au înscris trei entități economice, din care două au fost descalificate.
Încrengătura de firme din spatele lui Ionel Pirpiliu
Care este legătura dintre SC Drum Concept SRL, compania care a condus asocierea ce și-a adjudecat contractul încheiat cu Consiliul Județean Prahova, și Ionel Pirpiliu, denunțătorul lui Iulian Dumitrescu? Aflăm tot din documentele Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Astfel, SC Drum Concept SRL avea, potrivit unei încheieri din data de 16 iunie 2023, trei asociați persoane fizice. Este vorba despre Cristian Marinel Mihai (cu 10 la sută din capitalul social), despre Alexandra Ulmamei (cu 49,9 la sută din capitalul social) și despre Florin Diaconu (cu 20,91 la sută din capitalul social).
Alexandra Ulmamei este partenera de afaceri a soției lui Ionel Pirpiliu, Mihaela Pirpiliu, în compania SC Ram Cons Assets SRL, firma fiind administrată de însuși Ionel Pirpiliu. Mai mult, acționarul Florin Diaconu ar fi nimeni altul decât fiul omului de afaceri Florea Diaconu și apare ca asociat în SC Balastiera Poiana SA, alături de tatăl său, Florea Diaconu, și de o anume Daniela Diaconu.
Florea Diaconu este un cunoscut om de afaceri din piața construcțiilor și partener de business al lui Ionel Pirpiliu din anii 2000, dacă nu chiar dinainte. Printre firmele în care cei doi apar ca asociați se află celebra Delta ACM ’93 SRL, SC Făgăraș Antrepriza de Construcții Montaj SRL Călărași sau SC Vista Rezidențial Berceni SA.
Așa cum procurorii DNA arătau anterior, SC Drum Concept SRL avusese în derulare, anterior parafării tranzacției cu capitalul social al SC Bertoni Construct SRL, un alt contract cu instituția condusă de Iulian Dumitrescu. În 11 aprilie 2022, SC Drum Concept SRL primea, alături de SC Alpenside SRL și SC Terra Gaz Construct SRL, de la Consiliul Județean Prahova, un contract în valoare de 173.020.640,2 lei cu tot cu TVA, pentru lucrări de întreținere și reparații ale drumurilor, podețelor și anexelor acestora, de pe raza județului Prahova.
Președintele CJ Prahova, acuzat că a cheltuit banii pe lux
În referatul prin care Iulian Dumitrescu a fost pus sub control judiciar, la sfârșitul săptămânii trecute, procurorii precizează că după ce președintele Consiliului Județean Prahova ar fi pretins tranzacția cu acțiunile SC Bertoni Construct SRL, sora sa, Angelica Marilena Lambrea, ar fi întocmit în fals un extras de cont pe numele firmei în cauză, care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni aferente în acest sens, în perioada ianuarie - februarie 2023.
De asemenea, anchetatorii susțin că cumnatul lui Iulian Dumitrescu, Daniel Adrian Lambrea, în luna iunie a anului 2023, pentru depunerea la ANAF a situațiilor financiare aferente anului 2022 de către SC Bertoni Construct SRL, ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului.
„Jurnalul” a studiat bilanțul contabil al SC Bertoni Construct SRL, conform datelor valabile la 31 decembrie 2022. Compania a declarat active imobilizate totale de 3.972.232 de lei și active circulante totale de 21.668.961 de lei, la care se adaugă capitaluri totale de 11.717.498 de lei. În 2022, compania a avut o cifră de afaceri de 51.886.849 de lei, a înregistrat venituri de 59.263.125 de lei, a făcut cheltuieli de 57.889.688 de lei și a realizat un profit net de 1.153.687 de lei, funcționând cu un număr mediu de 113 salariați.
Procurorii mai arată că soții Lambrea, deși nu ar mai fi avut nicio calitate oficială în firma SC Bertoni Construct SRL, în anul 2023, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele dintre conturile bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns, în final, la Iulian Dumitrescu sau, după caz, ar fi fost folosite în beneficiul acestuia.
Anchetatorii îl acuză pe președintele Consiliului Județean Prahova de faptul că nu ar fi menționat în declarațiile sale de avere împrumuturile primite de la sora sa, în cuantum total de 2.575.000 de lei, precum și nici sumele de 3.451.881,82 de lei, 50.075 de lire sterline și 24.000 de euro, cheltuite în beneficiul lui Iulian Dumitrescu și al membrilor familiei sale. Se precizează că aceste sume au fost transferate din conturile surorii Angelica Marilena Lambrea.
Aceste sume ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și pe bunuri de lux, achiziționate în afara țării, pe contravaloarea înscrierii copilului la un liceu privat, pe cursuri de tenis și 6.000 de euro pe lună chiria pentru apartamentul de 800 de metri pătrați deținut de Cristian Chivu în complexul rezidențial de lux „Stejari”.
Aproape două miliarde de lei, contracte cu primăriile din România, în doar șase ani
La fel de spectaculos este faptul că firma Bertoni Construct SRL, compania preluată de Ionel Pirpiliu în schimbul contractelor cu Consiliul Județean Prahova, are un palmares impresionant de contracte cu statul. Numai în perioada 6 august 2018 - 9 august 2023, societatea a participat la derularea a 28 de contracte pe bani publici, dintre care 24 cu primării din județul Călărași, iar alte două cu alte entități ale administrației publice locale din țară. Este vorba despre contracte de lucrări de reparații, întreținere și asfaltări de drumuri de interes local, parafate cu Consiliul Județean Bacău, Primăria Orașului Fundulea, Primăria Comunei Gălbinași, Primăria Comunei Radovanu, Primăria Orașului Comarnic, Primăria Comunei Ulmeni, Primăria Comunei Soldanu, Primăria Comunei Chiselet, Primăria Municipiului Călărași, Primăria Orașului Buftea, Primăria Comunei Fundeni, Primăria Comunei Ciocănești, Primăria Comunei Belciugatele, Primăria Comunei Căscioarele, Primăria Comunei Spanțov, Primăria Comunei Curcani, Primăria Comunei Crivăț, Primăria Comunei Modelu, Primăria Orașului Pantelimon, Primăria Comunei Vasilați, Primăria Orașului Lehliu-Gară, Primăria Comunei Sărulești sau Primăria Comunei Dor Mărunt.
Rețeaua Pirpiliu și megaafacerea de la Sectorul 1
Există însă și câteva contracte de-a dreptul explozive. Spre exemplu, în 19 iulie 2018, împreună cu alte două companii, SC Bertoni Construct SRL și-a adjudecat un contract de 96.461.191 de lei fără TVA, de la ADP Sector 6, pentru lucrări la drumuri.
Cel mai tare contract este însă cel încheiat cu Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, la 18 aprilie 2022, având ca obiect reabilitarea și refacerea infrastructurii urbane. Contractul a fost împărțit pe patru loturi. Primul lot, în valoare de 273.805.698,84 de lei fără TVA, a fost adjudecat de 15 companii, printre care regăsim firmele AST Construct SRL și Bertoni Construct SRL. Lotul 2, în valoare de 516.747.411,5 lei fără TVA, a fost adjudecat de 17 companii, printre care se află AST Construct SRL și Bertoni Construct SRL. Al treilea lot a fost adjudecat de 5 companii, printre care se află și SC Dixon Construction SRL și Drum Concept SRL. Iar lotul al patrulea, în valoare de 14.838.424,18 lei fără TVA, a fost adjudecat de zece companii, printre care se află și SC AST Construct SRL.
AST Construct SRL și Dixon Construction SRL sunt deținute, în calitate de asociat unic, de SC Laborator și Consultanță în Construcții SRL, firma patronată de Ionel Pirpiliu, care a cumpărat de la familia Lambrea compania Bertoni Construct SRL, care face astăzi obiectul dosarului de la DNA. SC Drum Concept SRL este firma controlată de apropiații lui Ionel Pirpiliu și care a derulat contractul cu CJ Prahova pentru Varianta Ocolitoare Mizil. În total, aceste loturi se ridică la 1.028.365.404,31 de lei fără TVA.
Schema, identică la Sectorul 6
Mai departe, în data de 4 noiembrie 2021, Primăria Sectorului 6 București a încheiat un contract pentru reabilitarea străzilor, aleilor și parcărilor. Primul lot, în valoare de 98.579.291,2 lei fără TVA, al doilea lot, în valoare de 102.587.447,4 lei fără TVA, și al treilea lot, în valoare de 101.913.901,95 lei fără TVA, au fost adjudecate, fiecare, de șase companii, printre care regăsim, de fiecare dată, firmele Bertoni Construct SRL și Drum Concept SRL.
Cel mai recent contract adjudecat de SC Bertoni Construct SRL a fost încheiat la data de 9 august 2023 cu Primăria Municipiului Craiova și vizează reabilitarea canalului colector al orașului. Valoarea contractului a fost de 20.607.731,88 de lei fără TVA și a fost atribuită companiei Bertoni Construct SRL, în asociere cu UMIVA Engineering SRL.
În total, cele 28 de contracte la derularea cărora a participat Bertoni Construct SRL se ridică la nu mai puțin de 1.637.173.909,66 de lei fără TVA, respectiv la 1.948.236.951,3 lei cu TVA inclusă, adică la 397.599.377,82 de euro.