Fost membru al USB și ex-vicepreședinte al USR, un consilier local în mandatul 2016-2020 a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Mihai Daneș a fost descoperit că, în timp ce îndeplinea mandatul de ales local la Consiliul Local al Sectorului 6 din București, compania la care era acționar și pe care o administra derula contracte exact cu instituția respectivă. În raportul ANI se arată că au fost încheiate 67 de contracte cu școlile din subordinea Consiliului Local, la care se adaugă alte 5 contracte cu Direcția generală de Asistență Socială. După ce a părăsit funcția publică, fostul USB-ist i-a cedat părțile sociale din respectiva companiesoțieisale.
Conform unui raport întocmit de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, a fost constatată incompatibilitatea lui Mihai Daneș, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 6, din București. Acesta este acuzat că, în perioada exercitării mandatului, mai exact întree anii 2016 și 2019, compania comercială la care acesta deține calitatea de asociat și funcția de asministrator a încheiat contracte pe bandă rulantă cu instituțiile din subordinea Consiliului Local.
Este vorba despre contracte de furnizare de produse.
Potrivit declarației de interese pe care Mihai Daneș a completat-o, în vara anului trecut, când a candidat pentru un nou mandat de consilier la Consiliul Local al Sectorului 6, acesta nu mai deține calitatea de asociat al niciunei societăți comerciale. În schimb, dintr-un document similar, completat în anul 2019, aflăm că fostul USB-ist menționa calitatea de administrator al SC Antem Total Trading SRL, din București. De la Oficiul Național al Registrului Comerțului aflăm că această societate a luat ființă în luna martie a anului 2006, avându-i ca fondatori pe Mihai Daneș și pe fiul acestuia, Radu, iar obiectul de activtate al firmei era, la acel moment, consultanța în domeniul fiscal. În octombrie 2012, însă, acționarii au schimbat obiectul de activitate al firmei în „activități veterinare”.
La jumătatea anului trecut, Daneș (tatăl și fiul) au decis majorarea capitalului social, prin aducerea în companie a unui nou asociat, în persoana soției fostului consilier local, Doina Daneț, care a preluat 20 la sută din acțiuni. O lună mai târziu, Mihai Daneș și-a cedat toate acțiunile către soția sa, părăsind firma.
Furnizare de produse pentru scolile și alte instituții din subordinea Consiliului Local
Problema ridicată de ANI, însă, este că, în perioada cercetată, firma la care era acționar și administrator consilierul local Mihai Daneș a încheiat nu mai puțin de 67 de contracte de furnizare de produse cu unități de învățământ preuniversiar de stat din sectorul 6 al Capitalei, la care se adaugă alte cinci contracte de furnizare de produse cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, toate aceste instituții aflându-se în subordonarea sau sub controlul Consiliului Local al Sectorului 6.
Valoarea totală a acestor afaceri, reținută de inspectorii de integritate în respectivul raport, se ridică la 133.105,13 lei. Pentru aceste contracte, ANI l-a declarat pe Mihai Daneș în incompatibilitate, pentru încălcarea prevederilor articolului 90, alineat 1, din legea nr. 161/2003, constând în aceea că un consilier local care are funcția de administrator, precum și calitatea de acționar sau de asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale, de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care face parte, cu instituții sau regii autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.
În campania electorală de anul trecut, Daneș spunea că reprezintă adevărații USR-iști
Consilierul local Mihai Daneș este de profesie medic veterinar și a activat, până în anul 2003, la Institutul Național de Medicină Veterinară „Pasteur”, din Capitală. Este conferențiar universitar și membru titular al Academiei de Științe Agricole și Medicină Veterinară.
Acesta s-a alăturat, în 2016, formațiunii înființate de Nicușor Dan, Uniunea Salvați Bucureștiul, pe listele căreia a candidat atât pentru funcția de primar al Sectorului 6, cât și pentru funcția de consilier local. Conform unei declarații de interese completate și depuse în anul 2017, Daneș preciza că era vicepreședinte al USR Sector 6. Anul trecut, însă, acesta și-a depus candidatura, la alegerile locale, în calitate de independent. El a intrat în cursă, din nou, și pentru primărie, sperând să-i bată atât pe candidatul PSD, Gabriel Mutu, cât și pe candidatul PNL, Ciprian Ciucu.
De altfel, fostul USR-ist găsit incompatibil l-a atacat, în campania electorală de anul trecut, pe Ciucu, spunând că a citit în presă dezvăluiri conform cărora acesta „și-a angajat rudele în mai multe instituții ale statului”, motiv pentru care „pot spune că decizia mea de a candida și de a-i reprezenta pe adevărații USR-iști a fost cea corectă”. „Când am fondat USR, împreună cu Nicușor Dan, am spus că vrem <
Conform ANI, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.