x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Pârtiile de schi din Poiana Brașov, iluminate cu ajutorul unei firme care are, printre acționari, un om de afaceri condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța

Pârtiile de schi din Poiana Brașov, iluminate cu ajutorul unei firme care are, printre acționari, un om de afaceri condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța

05 Dec 2022   •   07:40
Pârtiile de schi din Poiana Brașov, iluminate cu ajutorul unei firme care are, printre acționari, un om de afaceri condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța

85 de stâlpi de iluminat cu LED vor fi montați, până în a doua jumătate a anului viitor, pe pârtiile de schi din Poiana Brașov „Lupului” și „Drumul Albastru”.

 Afacerea costă 1.262.000 de euro cu TVA și este finanțată din bugetul Primăriei Brașov. Contractul de proiectare și de lucrări a fost încheiat, la finalul lunii trecute, cu societatea Flash Lighting Service SA, entitate deținută de un offshore din Cipru și de omul de afaceri bucureștean Bogdan Gabriel Sandu. Acesta din urmă a fost trimis, în 2018, în judecată de către procurorii DNA în celebrul dosar al retrocedărilor ilegale de terenuri intravilane din Constanța și Mamaia, dosar în care fostul edil, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Bogdan Gabriel Sandu a primit, la rândul său, patru ani de închisoare, prin aceeași sentință pronunțată, în anul 2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

DREPT LA REPLICĂ SC Flash Lighting Services SA

Afacerea stâlpilor de iluminat a celor două pârtii din Poiana Brașov a fost pusă la cale de primăria condusă de Allen Coliban încă din data de 12 mai 2022, când, în calitate de autoritate contractantă, instituția a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare, prin intermediul căruia făcea cunoscută intenția de a contracta lucrări aferente realizării iluminatului public pe pârtiile de schi „Lupului” și „Drumul albastru”. 

Lucrările constau atât în realizarea proiectului tehnic, cât și în construcția propriu-zisă aferentă. Iar, pentru acest obiectiv de investiții, Primăria Municipiului Brașov a organizat o licitație deschisă, introducând ca și criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț. Din care, 10 procente reprezintă cantitatea energiei active consumate de aparatele de iluminat, 40 la sută reprezintă prețul ofertei și 50 la sută reprezintă experiența experților.

Sursa de finanțare a afacerii sunt „fondurile bugetare”, potrivit acestui anunț.

Unic ofertant

Conform documentației de atribuire, pentru acest contract, instituția condusă de Allen Coliban a pus la bătaie un buget estimat inițial la 5.228.252,82 de lei fără TVA, ceea ce, cu tot cu TVA, însemna 6.221.620,9 lei cu TVA inclusă. 

La licitația organizată, în acest sens, a fost primită o singură ofertă considerată admisibilă, iar, la data de 22 noiembrie 2022, municipalitatea a și atribuit contractul nr. 309.2022, în valoare finală de 5.199.996 de lei fără TVA, respectiv de 6.187.995,2 lei cu TVA inclusă (1.262.856,2 euro).

Compania care și-a adjudecat contractul, care, în fapt, a fost și singura care a participat la această licitație, este SC Flash Lighting Service SA. Aceasta trebuie, conform prevederilor din caietul de sarcini, să finalizeze lucrările într-un termen de nouă luni.

În ce constau lucrările

Pentru „Pârtia Lupului”, Primăria Brașov vrea amplasarea pe partea dreaptă, în sensul de coborâre a pârtiei, dar și în zonele stației inferioare și superioare a 35 de stâlpi metalici rabatabili. 30 de astfel de stâlpi vor avea înălțimea de 12 metri, iar ceilalți cinci vor fi înalți de 14 metri,  fiind montați în fundații de beton. O parte dintre stâlpi vor fi prevăzuți cu câte un corp de iluminat tip proiector, iar alții cu câte două astfel de corpuri de iluminat. Cei 12 stâlpi aflați în vecinătatea inferioară a stației telescaunului vor mai fi dotați cu aparate de iluminat tip proiector RGB, iar pentru iluminatul normal și pentru cel de siguranță, 34 de stâlpi vor fi prevăzuți cu aparate de iluminat stradal echipat cu sistem de telegestiune.

Pe 8 stâlpi vor fi montate camere video de supraveghere. Sistemul va cuprinde și doi senzori pentru determinarea calității aerului.

În ceea ce privește pârtia „Drumul albastru”, va fi iluminată porțiunea de evacuare din partea superioară a pârtiei „Lupului către stația inferioară a Telegondolei. Aici, trebuie amplasați 50 de stâlpi metalici, din care 48 de 10 metri înălțime, iar doi de 14 metri înălțime. Toate aparatele de iluminat vor fi echipate cu surse LED, potrivit caietului de sarcini.

Dosarul „ANRP” din Constanța și prejudiciul de 114 milioane de euro 

Din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în 24 mai 2022, acționarii companiei SC Flash Lighting Service SA, firma care a câștigat această licitație, erau offshore-ul cirpiot Frozaria Limited, cu 60,17% din acțiuni, și omul de afaceri bucureștean Bogdan Gabriel Sandu, cu 23,65% din capitalul social.

În 2008, Bogdan Gabriel Sandu a fost trimis în judecată de către DNA, împreună cu fostul primar al Constanței, Radiu Mazăre (FOTO), ex-președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, și cunoscutul om de afaceri Cristian  Borcea, în celebrul dosar privind restituirea ilegală a unor terenuri din intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză, cu un prejudiciu de 114 milioane de euro. Printre cesionarii cumpărători de drepturi succesorale trimiși în judecată s-au numărat Cristian Borcea, Mihai Camboianu și Bogdan Gabriel Sandu, fiind acuzați de complicitate la infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Procesul s-a finalizat în 2019, când Bogdan Gabriel Sandu a primit patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. 

Radu Mazăre a primit 9 ani de pușcărie, iar Nicușor Constantinescu și Cristian Borcea, câte cinci ani de detenție.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la omul de afaceri Bogdan Gabriel Sandu a sumelor de 306.983 de euro și 408.410 dolari.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: poiana braşov partii schi iluminat