x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete România, folosită pentru exporturi de arme

România, folosită pentru exporturi de arme

de Adrian Mogos    |    03 Aug 2014   •   17:12
România, folosită pentru exporturi de arme
Sursa foto: Thinkstock

O firmă producătoare de armament, Sig Sauer, este în centrul unui scandal internaţional după ce o echipă de jurnalişti a demonstrat faptul că aceasta exporta arme în Columbia sau Venezuela chiar dacă autorităţile germane au interzis acest lucru.

În România, Sig Sauer opera prin firma Romsauer desfiinţată în 2010, aparent după ce o afacere cu armament a picat.
Modul de operare a Sig Sauer era următorul: firma exporta arme către Sig Sauer din Statele Unite, în documente fiind menţionat faptul că acestea (pistoale SP 2022) erau destinate pieţei americane, dar armele ajungeau în Columbia.

Este posibil, mai scriu jurnaliştii, ca şi carabine SSG 3000 folosite de lunetişti să fi fost exportate în acelaşi mod. Articolul apărut în Süddeutsche Zeitung acum câteva zile indică şi faptul că este posibil ca transporturi similare să fi ajuns în Venezuela după ce Sig Sauer a înfiinţat la Bucureşti Romsauer, firmă care fost dizolvată în 2010. Şi în acest caz acest tip de armament era interzis la export de către autorităţile germane.

România, folosită pentru exporturi de arme
Jurnaliştii de la Süddeutsche Zeitung au găsit un document intern al Romsauer cara arată că firma şi-a desemnat reprezentanţi unici în Venezuela pe Roberto Guizzetti şi firma Rarmexca.

Acest document se găsea într-unul dintre birourile Sig Sauer Germania. Documentul era suspect pentru simplul motiv că în el se menţiona că vor fi exportate arme din România pentru armată şi civili în Venezuela, mai ales că în România Sig Sauer nu producea armament.

Sig Sauer Germania nu are voie să exporte arme către Venezuela dacă nu au autorizaţie, iar acestea nu au mai fost emise de către autorităţile germane. Acestea au început deja să ancheteze ceea ce se numeşte “Afacerea Sig Sauer”.
Procurorii germani încearcă acum să desluşească iţele Romsauer, pentru că această firmă ar fi acţionat conform legilor româneşti care permit exportul de astfel de arme în Venezuela.

În august 2007, reprezentantul firmei germane a cumpărat în România firma Tactech Import SRL şi i-a schimbat numele în Romsauer, după ce cu câteva luni înainte nemţii au cumpărat firma Tactech Import pentru 100 de euro de la Dinu Solojan.
Numele acestuia a apărut în scandaluri legate de achiziţia de armament de Poliţia Română sau Ministerul Apărării de la Transcarpart Sportours International SRL, unde asociat principal este Dinu Solojan.

Firma are ca obiect de activitate “servicii de rezervare şi asistenţă turistică”. În 2009, Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie legată de trucarea licitaţiilor de armament la Apărare şi după patru ani a finalizat-o prin sancţionarea cu amenzi de aproximativ 2,8 milioane de euro a celor patru firme implicate: Transcarpart Sportours International SRL, J.P. Sauer & Sohn Germania (al cărei reprezentant în România era chiar firma lui Solojan), San Swiss Arms Elveţia (filiala eleveţiană a Sig Sauer) şi Brugger & Thomet Elveţia.
Pe de altă parte, autorităţile din India anchetează în prezent activitatea unui lobbyist al industriei, Abshishek Verma, şi al soţiei sale Anca Neacşu, care ar fi mituit politicieni indieni pentru a comanda arme şi ulterior încheia contracte cu Sig Sauer.

×
Subiecte în articol: export armament