x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete STS își consolidează infrastructura de comunicații cu o firmă proaspăt autorizată de Guvern să utilizeze tehnologia 5G

STS își consolidează infrastructura de comunicații cu o firmă proaspăt autorizată de Guvern să utilizeze tehnologia 5G

de Ion Alexandru    |    28 Feb 2022   •   07:45
STS își consolidează infrastructura de comunicații cu o firmă proaspăt autorizată de Guvern să utilizeze tehnologia 5G

Serviciul de Telecomunicații Speciale a atribuit, la jumătatea acestei luni, trei contracte, în valoare de aproximativ 650.000 de euro, pentru achiziția de echipamente și aplicații informatice pentru modernizarea, consolidarea, securitatea cibernetică și reziliența de servicii și comunicații. Toate cele trei contracte au fost adjudecate de o companie din Capitală, care a mai derulat astfel de afaceri cu STS și care, în 14 ianuarie, a primit din partea Executivului o autorizație specială să intre pe piața tehnologiei 5G.

Conform unui anunț de participare publicat de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), încă din data de 17 noiembrie 2021, această achiziție este parte a unui Proiect denumit „actualizarea și dezvoltarea sistemului național de protecție a infrastructurilor IT & C cu valențe critice pentru securitatea națională împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic”. Acest proiect este finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – „Tehnologia informațiilor și comunicațiilor pentru o economie digitală competitivă”.

Potrivit aceluiași anunț, contractul a fost împărțit de STS în trei loturi distincte. Astfel, pentru Lotul 1, constând într-o soluție network APT tip B, autoritatea contractantă era dispusă să plătească 1.428.571,43 de lei fără TVA. Pentru Lotul 2, care vizează o soluție de scanare a vulnerabilităților aplicațiilor web, compus din patru soluții de testare a aplicațiilor web tip B și alte patru soluții de testare a aplicațiilor web tip A, STS era dispus să plătească 1.126.050,40 de lei fără TVA. Iar pentru Lotul 3, constând în alte patru soluții de scanare a vulnerabilităților, Serviciul avea disponibilitatea să plătească 291.117 lei fără TVA.

Trei loturi, același câștigător

Achiziția s-a finalizat prin organizarea unei licitații deschise, în data de 15 februarie 2022, când Serviciul de Telecomunicații Speciale a încheiat contractele aferente tuturor celor trei loturi, alegând același agent economic. În acest sens, primul lot face obiectul contractului 353667/15 februarie 2022, la o valoare de 1.350.000 de lei fără TVA, adică 1.606.500 de lei cu TVA inclusă. Pentru acest lot au existat două oferte, ambele din categoria IMM-urilor.

Al doilea lot face obiectul contractului nr. 353.668/15 februarie 2022, în valoare de 1.097.000 de lei fără TVA (1.305.430 de lei cu TVA inclusă), pentru care STS a primit o singură ofertă.

Tot o singură ofertă a fost depusă și pentru contractul ce face obiectul celui de-al treilea lot, atribuit pentru suma de 220.000 de lei fără TVA, adică 261.800 de lei cu TVA inclusă.

Toate cele trei loturi, în valoare de 3.173.730 de lei cu tot cu TVA (647.700 de euro) au fost adjudecate de compania bucureșteană SC Concept Electronics SRL, conform anunțului de atribuire.

Alte contracte cu instituțiile de forță

Din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) rezultă că SC Concept Electronics SRL, societatea care a primit toate cele trei loturi aferente acestui contract pus la bătaie de Serviciul de Telecomunicații Speciale, este controlată de două persoane fizice. Este vorba despre Daniela Cătălina Drăgoiu Dragoman și despre Dan Nicolae Drăgoiu Dragoman.

Această companie a mai încasat contracte de la stat, pentru furnizarea de echipamente IT, încheiate cu Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informații, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” sau ROMATSA.

De altfel, acesta nu este primul contract pe care SC Concept Electronics SRL îl derulează cu Serviciul de Telecomunicații Speciale. Anul trecut, între cele două entități au fost parafate trei astfel de afaceri. În iulie 2021, compania în cauză, împreună cu alte trei societăți, a primit de la STS un acord-cadru în valoare de 5 milioane de lei fără TVA, pentru furnizarea unor dispozitive criptografice de tip token USB. Apoi, în septembrie anul trecut, aceeași societate a mai încheiat cu STS un contract în valoare de 250.000 de lei fără TVA, pentru livrarea de echipamente și aplicații informatice pentru modernizarea, consolidarea cibernetică și reziliența infrastructurii de servicii și comunicații. Iar în noiembrie 2021, SC Concept Electronics SRL a primit de la STS un contract în valoare de 294.000 de lei, pentru furnizarea unor computere portabile, dezvoltarea și administrarea unor aplicații Apple iOS.

Ce fac soluțiile informatice comandate de STS

Revenind la ultimul contract pe care SC Concept Electronics SRL l-a încheiat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, aflăm, din caietul de sarcini, ce aplicabilitate au soluțiile IT contractate. Astfel, soluția network APT tip B reprezintă o soluție pentru analiza fluxurilor de date din rețea, care suportă analiza a minimum 20.000 fluxuri de date (flow) pe secundă, monitorizează fluxurile de date din mai multe segmente de rețea, monitorizează fluxurile de date din minimum șase segmente de rețea, permite stocarea și analiza traficului din rețele pentru o perioadă de minimum șase luni, detectează amenințările de securitate, utilizarea anormală și suboptimă a rețelelor monitorizate, oferind imaginea exactă asupra acestora prin intermediul unui centru de control

În ceea ce privește soluția de testare aplicații web de tip B, aceasta permite testarea nivelului de complexitate al parolelor din paginile web prin utilizarea unei liste configurabile de parole (brute force authentication tester), permite clasificarea vulnerabilităților identificate după criticalitatea acestora și după impactul ce îl pot aduce în cadrul organizației și, de asemenea, permite actualizarea semnăturilor și informațiilor despre vulnerabilități în mod automat prin interconectare în mediul internet pentru o perioadă de minim cinci ani.

Soluția de testare aplicații web de tip A oferă informații suplimentare despre vulnerabilitățile identificate, ce vor include și metode de remediere. Iar Soluția scaner vulnerabilități permite scanarea unui număr nelimitat de adrese IP utilizând un singur motor de scanare. Această soluție trebuie să ofere posibilități de scanare neintruzivă folosind numai verificări sigure și tehnici de amprentare sau tehnologii de scanare pasivă, potrivit documentului citat.

Concept Electronics, autorizată, în ianuarie, să utilizeze tehnologii de interes național

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Concept Electronics SRL a avut, în anul 2020, o cifră de afaceri de peste 7,8 milioane de lei, un profit net de peste 28.000 de lei și un număr mediu de 8 angajați. Cu o lună înaintea încheierii contractului cu STS, compania a făcut obiectul reglementării printr-o Decizie a premierului Guvernului României, Nicolae Ciucă.

Este vorba despre Decizia prim-ministrului nr. 61/14 ianuarie 2022, privind acordarea autorizării societății SC Concept Electronics SRL în vederea utilizării de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național și în rețelele 5G.

Decizia a fost luată în baza Hotărârii CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării) nr. 171 din 7 decembrie 2021, privind avizarea conformă a documentației aferente echipamentelor de infrastructură 5G depusă de această companie. În aceeași zi, premierul a autorizat utilizarea acestor tehnologii și de o altă societate, pe nume Compania de Pază RO SRL.

 

 

 

×