Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dar am început cu sfârșitul, începutul l-a făcut generalul Gaius Marius, care a pus la punct un „fond de înmormântare” pentru trupele sale. Fiecare soldat cotiza periodic din soldă o sumă, și banii erau utilizați atât pentru înhumarea celor căzuți la datorie, cât și pentru ajutorarea familiilor acestora.
Iar savantul britanic Edmond Halley, „naşul” cometei cu același nume, a pus la punct, în jurul anului 1700, primele tabele statistice de mortalitate, pe baza cărora se calculează primele de asigurare și se evaluează potențialele despăgubiri de achitat.
La noi, atunci când eram numiți grânarul Europei, exportul de cereale se realiza prin intermediul bursei şi portului de la Brăila, dar și al docurilor din Galați. Apoi, marfa ajungea la Sulina, pentru a fi transportată pe mare. În această cheie s-au desfășurat lucrurile cel puțin până la reforma agrară din 1921, după care producția calitativă și cantitativă n-a mai fost „aceea de sub marea proprietate”, desfacerea produselor agricole și în special a grâului nu mai era „aurul dinainte de război”, după cum notează economistul Gh. M. Dobrovici. De altfel, în 1912, Sulina avea peste 7.347 de locuitori, în prezent mai are doar 3.663!
Dar mai important este că în 1870 la Brăila funcționau nouă societăți de asigurare, zece cu cea de la Galați. Transportul cerealelor pentru export a fost prima formă de asigurare. În Bucureşti își instalează sediile o serie de societăți de asigurare cu capital străin, care apoi își deschid sucursale în țară. În intervalul 1856 - 1870 apar 11 companii, atrase de marjele mari de profit, după cum nota cercetătorul Victor Axenciuc.
El preciza că extinderea asigurărilor private era legată de dezvoltarea creditului funciar, comercial și industrial. Marea proprietate, ce contracta împrumuturi de la bănci, garanta creditele cu recoltele, dar finanțările erau condiționate de asigurarea împotriva calamităților. Cele două activități financiare se potențau reciproc, firmele industriale și comerciale puteau obține împrumuturi numai dacă se asigurau împotriva incendiilor sau furturilor. Astfel are loc o dezvoltare a asigurărilor de transport, agricole, de incendiu, urmate de acelea de viață.
Citește pe Antena3.ro
Prima companie de asigurare românească și cea dintâi societate anonimă cu capital autohton este Dacia, înființată în aprilie 1871. Doi ani mai târziu, în 1873, ia ființă România, cu fostul prim ministru Mihail Kogălniceanu în Consiliul de Administrație. În 1881, România fuzionează cu Dacia și piața ajunge să fie dominată de Dacia România. Societatea se ocupa cu asigurarea riscurilor de viață, incendiu, grindină, accidente, furt și transport şi în 1909 înglobează și societatea Patria
În 1882, apare Naționala, cu Iancu Marghiloman - tatăl viitorului premier conservator Alexandru Marghiloman - printre întemeietori. Azienda Assicuratrice din Triest îi încredințează Naționalei portofoliul de asigurări de incendiu acumulat în 26 de ani. În 1933, principalul acționar devine L’Union Paris. Iar Naționala are printre reasiguratori pe Wiener Städtische Wechselseitiger, acționarul principal al Vienna Insurance Group - VIG.
Generala e înființată la Brăila în 1897 de cercurile financiare brăileano-gălățene cu sprijnul băncii lui Mauriciu Blank: Marmorosch Blank & Co. Aceasta se ocupa de asigurarea transporturilor maritime a cerealelor exportate, pentru care beneficia de sprijinul reasiguratorilor străini, ceea ce făcea să existe o strânsă colaborare cu Assicurazioni Generali din Triest, ce a participat și la subscrierea capitalului societății. Cu timpul, Generala și-a extins gama de servicii, cu o atenție sporită pe asigurările de viață. După 1918 a avut grijă și de interesele Generali în Transilvania și Bucovina. Primul președinte al companiei a fost Alexandru Marghiloman. Sediul societății din Capitală a fost Palatul Oscar Maugsch, construit în 1906, după 1990 mulți ani în proprietatea BCR, imobil plasat simetric cu Palatul Creditul Industrial, care a întregit hemiciclul opozit Universității în 1935.
În ciuda denumirii, Agricola, societatea realiza toată gama de asigurări. Compania fondată în 1906 a fuzionat în 1930 cu Fonciera din Cluj și astfel apare Agricola-Foncieră.
În afara celor patru mari societăți pe acțiuni enumerate, a mai existat o încercare de constituire a unei companii mutuale de asigurări, Unirea, dar aceasta a tras în cele din urmă obloanele ca urmare a gestionării defectuoase și a amestecului politicului.
Asigurarea Românească intră efectiv pe piață pe 4 august 1923 și reușește să câștige o cotă importantă pe segmentul viață prin introducerea asigurărilor populare, fără examinare medicală. În 1937, fuzionează cu Asigurarea Țărănească. Asigurarea unică țărănească din portofoliul său cuprindea patru produse într-unul singur, asigurare împotriva mortalității vitelor, de grindină, incendiu și populară de viață.
Compania oferea bonuri de reduceri pentru clientela sa la un nucleu de comercianți constituit din fabricile de încălțăminte Mociorniță, Librăria Alcalay, editura Cartea Românească, firma La Vulturul de mare cu peștele în gheare etc. Și firește că ați auzit de Teatrul-Cinema ARO și ARO Palace. ARO, care vine de la Asigurarea Românească, este ceea ce e cunoscut în zilele noastre ca cinematograful Patria de pe bulevardul Magheru din București, iar ARO Palace este celebrul hotel din Brașov, construit în anii ‘30, alături de ARO Sport, după proiectul arhitectului Horia Creangă, nepotul marelui scriitor. Asigurarea Românească poate fi considerată inițiatoarea cartierelor de blocuri bucureștene. Imobilele din fosta comună suburbană Colentina, colț cu Pantelimon, la Gara Obor, par a semăna leit cu acelea proiectate pentru a face parte din Parcul ARO.
Vulturul e întemeiată la Chișinău în 1923 de foști membri ai Centralei Cooperativelor din Basarabia. Înființată de 25 de asociați, din care două cooperative de credit, o cooperativă de consum și 22 de persoane fizice, compania s-a confruntat cu o capitalizare redusă și lipsa reasiguratorilor, dar a reușit să implementeze o asigurare împotriva incendiilor pentru cooperative, ceea ce s-a bucurat de succes în satele basarabene.
Legea Asigurărilor din 1930, care din 46 de societăți dă drept de funcționare pentru 17 entități românești și două străine, autorizează cu titluri provizoriu 11 și lichidează 16, nu prevedea forma cooperativă de asigurare și atunci a fost nevoie de un activ normativ special care să-i permită funcționarea. Banca Centrală Cooperativă, care a subscris la capitalul companiei, a ajutat Vulturul să se organizeze în 1931 pentru a satisface în întregime cerințele legii din 1930 și a putea acorda asigurări pe toate palierele: viață, incendiu, accidente, răspundere civilă, automobile, geamuri, transport, grindină, mortalitatea vitelor.
Printre companiile de asigurări care funcționau în Transilvania dinainte de 1918 pot fi menționate Transsylvania, Agronomul și Prima Ardeleană.
Transsylvania își avea originea în încercarea sașilor sibieni de a-și crea vehicule financiare pentru înmormântare și incendiu. Ea a preluat în 1921, prin naționalizarea societăților străine de asigurări care operau în România și portofoliul asiguratorului vienez Donau.
Agronomul, din Arad, era legată de Donau și fuzionează în 1942 cu Transsylvania, societatea luând după aceasta denumirea companiilor componente.
Prima Ardeleană, asigurator înființat la Cluj în 1911, participă în 1936 cu Dacia România și Generala la reorganizarea societății Steaua României. Steaua și-a început operațiunile în 1921, în 1932 a preluat Ancora, ceea ce i-a mărit stocul asigurărilor de viață, apoi portofoliul societății vieneze Phoenix, ceea ce i-a salvat pe asigurații români de pierderea primelor plătite. Era într-o relație de colaborare cu gigantul german Münchener Rück (Munich Re).
După 1929 - 1930, politica porților deschise a Partidului Național - Țărănesc permite un aport substanțial de capital străin. Pe piață intră 7 companii de asigurări, patru cu capital majoritar britanic (Caledonia Română, Norwich Union Fire, Standard și Sun Insurance Office), una germană (Victoria - de viață și de incendiu), una italiană (Adriatica) și alta austriacă, Phoenix, preluată apoi de Steaua României. Adriatica, sucursala Rionioni Adriatica di Sicurta-Triest, a avut legături strânse cu Agricola- Foncieră.
La sfârșitul anului 1933 erau prezente la cota Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb din București societățile Dacia România, Naționala, Generala, Agricola - Foncieră, Steaua României, Franco - Română, Prevederea și Urania.
Creată în 1921, compania Franco - Română fuzionează în 1925 cu societatea Carpați, din 1934 intră în grupul francez Michel & Co, apoi, în 1942, la Nordstern, companie preluată în zilele noastre de Colonia, apoi de Axa.
Prevederea era un asigurator creat la Brăila în 1919 cu capital italian și român.
Urania a fost înființată în 1911 cu capital francez, căruia i se asociază în interbelic și capital românesc.
Dorna Vatra a fost înființată în 1926 ca societate petrolieră, dar a devenit în 1931 asigurator general, aflat în relații apropiate cu Generala, Dacia – România și marii reasiguratori internaționali.
Alte societăți de asigurări care mai merită menționate sunt Minerva, Alemania, Britania, Metropola, cu participare britanică, germană sau mixtă. Atât Alemania, cât și Britania au fost create de Commercial Union Assurance Company și Excess Insurance Company Limited, ambele din Londra, care erau și reasiguratorii.
Capitalul străin avea o pondere de peste 80% în anul de vârf 1938 pe piaţa asigurărilor. Unele cronici pomenesc de prezența pe piață și a celebrei societăți londoneze Lloyd’s, specializată în asigurarea transportului, ramura cu cel mai mare risc. Edward Lloyd este numele celui care a deschis în 1686 o cafenea la Londra, pe Tower Street, unde se adunau căpitanii de vase, negustorii și armatorii. El a tipărit la un moment dat și un ziar - Lloyd’s News - în care erau afișate programele de livrare și acordurile de asigurare încheiate în cafenea.
Revenind pe tărâm românesc pentru concluzii, Axenciuc sublinia că ponderea cea mai mare la nivelul asigurărilor o aveau în interbelic cele de viață. Evoluţia rezervelor din prime și a capitalurilor asigurate arată o perioadă de avânt până la criză, un declin în anii depresiunii și o redresare până la război. Deși asigurările au făcut obiectul a prea puține analize, sumele mari pentru prime și rezerve încasate, marile profituri distribuite acționarilor relevă o activitate financiară intensă.
Sfârșitul se știe. În 1948 are loc naționalizarea, se înființează Sovrom - Asigurare, societatea româno - sovietică e preluată ulterior de ADAS, care are monopol asupra asigurărilor până în 1990, când se sparge în Asirom, Astra și Carom. Între timp Astra dă faliment.
Cu puţin înainte de naţionalizarea României capitaliste, care, din moment ce genera volume pe tot spectrul de asigurări, înseamnă că aveam o economie dinamică, erau cotate la Bursă: Dacia România, Naționala, Generala, Agricola - Foncieră, Steaua României, Asigurarea Românească și Dorna Vatra.
