Badalan avizat de Secu: fii atent, Ceausescu pica

VASILE SURCEL, RAZVAN BELCIUGANU

Jurnalul National: Civilii trebuiau tinuti departe de tehnica de lupta!

Eugen Badalan: Pe cine a trimis, cum a trimis Voicila nu stiu... Nu stiu, dar au coborat toti oamenii de pe transportoare. Singura lor urma de prezenta pe transportoare... au ramas flori, predilect in jurul mitralierelor. Dupa treaba asta, am trimis niste ofiteri si au luat acele transportoare si le-au condus in spatele soldatilor, le-au bagat pe o strada... stiti locul.... le-am bagat pe strada aia... in spatele primariei... catre Hotel Parc, catre strand, incolo.... denumirea strazilor nu o mai stiu. Si s-a terminat faza asta. A aparut la un moment dat un grup cu un steag din care era decupata stema. In legatura cu acest steag se spun astazi multe povesti... foarte multe povesti. Eu am sa va spun povestea mea... cand a aparut acest steag, eu m-am dus la Voicila si i-am spus: "Omule, noi nu stim ce reactii poate starni acest steag... pentru ca in fata ta sunt o sumedenie de soldati si de cadre militare, unii cu reactii controlate, altii cu reactii necontrolate... ce s-ar intampla daca unul dintre ei si-ar aduce aminte cum a depus el juramantul pe drapel cu stema si i se pune pata si incepe sa traga; noi mai putem sa stapanim situatia? In nici un caz! Ia masuri sa nu mai apara steaguri din astea decupate...". La fel, Voicila i-a tinut in mana si a condus toata acea demonstratie la modul excelent, domnule. Ce a facut, cum a facut, ca de unde aparusera vreo 50-60 de steaguri decupate in jumatate de ora nu a mai fost nici un steag decupat, au adus steaguri intregi. Concomitent cu aparitia stea-gu-rilor intregi au venit cu niste masini cu mancare pentru demonstranti si iarasi un gest al lui Voicila, exceptional la momentul acela, le-a spus la microfon: "Intai dam mancare la soldati!" si s-au impartit paine, cafea la soldati. Dupa ce s-a consumat si faza asta cu drapelul, cu mancarea, totul a decurs, cum sa spun, normal, pana intr-un punct. La un moment dat, am sesizat ca piata incepuse sa se goleasca. Motivul nu-l stiu. Pot sa mi-l imaginez ca fiecare om a zis: "Ba, gata, stau de azi dimineata, ma duc si eu acasa…". Dar in jurul orei 22:30 in piata mai ramasesera 200-300 de oameni… nu mai mult. La un moment dat a venit un ofiter, care mi-a zis: "Domnule, haideti in birou la Pugna". M-am dus la Pugna in birou, unde erau adunati toti cei care aveau, sa zic asa, functii de sefi de structuri: Securitatea, Militia, detasamentul de interventie, Garzi patriotice, pompierii si noi, de la Armata. Acolo, Ilie Matei a inceput cu exhibitionisme: "Domnule, imprastiati-i cu baionetele", chiar a inceput sa faca gesturi cum sa… Toti ne-am uitat unii la altii asa… deja omul a luat-o… Deci, nimeni nu a avut nici un fel de reactie, nici pozitiva, nici negativa. Cand am iesit de acolo, fiecare s-a dus in ale lui. Comandantii militari stateau toti pe hol… cei care venisera cu unitatile, cu detasamentele, stateau pe hol… Le-am povestit ce zicea asta, la care Aristica Popescu, livid la fata, a intrebat ce o sa facem noi. La care colonelul Sau i-a raspuns: "Aristica, te-ai prostit? Faci ce ai facut si pana acum. Stai, dracului, cuminte acolo! Dupa asta a urmat o faza pe care cred ca nu am mai povestit-o decat la patru persoane, nu mai mult. O faza interesanta… Ma indreptam si eu catre iesire, sa ies din… si un tip in civil imi spune: "Domnule, hai sa intram in biroul asta sa va spun ceva intre patru ochi!". Intru cu el in birou, dar acolo mai era un tip. Atunci am spus: Ce faci, ai zis ca vrei sa discutam intre patru ochi si acum vad ca voi sunteti doi. Stai sa-mi mai chem si eu un om. La care el mi-a spus ca nu este nevoie, pentru ca nu vrea decat sa-mi spuna o chestie scurta. Apoi mi-a spus: "Fii atent, in noaptea asta, Ceausescu ori fuge, ori este impuscat, ori este arestat… ai grija ce faci!".

Cine erau astia?

Oameni informati. Mai tarziu am aflat ca erau un capitan si un subofiter de Securitate.

"Au aparut in piata doua sicrie"

A doua zi dimineata a inceput lumea iar sa se adune in piata. Noaptea, ei facusera si un schelet de tribuna, ceva pe care s-a urcat Voicila cu un preot. Si de la aceeasi statie de amplificare, preotul a spus "Tatal nostru"... multimea si soldatii au spus "Tatal nostru"... dupa care Voicila a luat microfonul si si-a inceput ziua de 22 cu aceasta afirmatie: "Sa multumim Armatei ca a asigurat desfasurarea demonstratiei noastre in ordine si sa ne rugam pentru ea". S-a scandat: "Armata e cu noi!" si de aici incolo... momente notabile, asa, in ziua asta... nu. Apoi au aparut in piata doua sicrie... pe unul scria Nicolae si pe altul scria Elena. Urmatorul moment notabil... anuntul mortii lui Milea.

Cum ati aflat?

Din vorba-n vorba. Eu nu am primit stirea... Eu asa am aflat de moartea lui Milea... si am trimis unul din ofiterii de acolo din grupa: "Du-te repede, ia legatura cu Schiopu si vezi.. Spune-i ca ar fi cazul sa incercam sa retragem dispozitivul...". Vine asta si imi spune: "Domnule, am vorbit cu generalul Schiopu si a zis sa retragem dispozitivul in cazarma!".

Deci, la ora 11:00!

Nu pot sa fixez in timp... acest moment nu-l pot fixa in timp...

Pana in fuga Ceausestilor?

FATA IN FATA. "Pactul de neagresiune" a fost respectat cu sfintenie atat de aradeni, cat si de militari

Pana in fuga Ceausestilor... Deci, mi-a spus chestia asta ofiterul asta... si tot pe asta l-am trimis: "Du-te si spune-i lui Pugna ca noi plecam...". Asta zice: "Domnule, nu ma duc" si atunci m-am dus eu la Pugna si i-am comunicat: primul lucru, ca am primit ordin de la comandantul diviziei sa nu se deschida nici un fel de foc, nici macar de avertisment... L-a sunat ea imediat pe Schiopu, mi l-a dat la telefon si Schiopu a zis: "Deocamdata nu retragi efectivul...". "Si cum facem, sefu’?" "Ai grija sa nu se intample aia, sa nu se intample aia..." Dupa vestea fugii lui Ceusescu, eu am trimis iar un ofiter si i-am zis: "Comunica-i generalului Schiopu: gata, din momentul asta nu mai are rost sa stam aici, plec!". Schiopu a confirmat: "Gata, plecati imediat!". In scurt timp m-a chemat insa Elena Pugna si mi l-a dat la telefon pe Ilie Ceausescu, pe care ea il apelase. Acesta mi-a spus ca nu pleaca nimeni, nicaieri si ca se vor executa doar ordinele comandantului suprem, date personal. Si cum asta nu mai putea… Am iesit de acolo si ne-am dus, decisi sa plecam. Aveam ordinul comandantului diviziei, nu mai aveam ce discuta. Am inceput retragerea efectivelor si afluirea spre cazarmi. Cand noi ramasesem in fata primariei cam 50-60 de oameni pentru ca restul plecasera, m-am dus si i-am spus lui Voicila: dle, uite, in 20 de minute pleaca si astia, si din momentul acela intrati si ocupati sediul. Am dat ordin unuia dintre baietii care erau acolo sa-i aresteze pe Ilie Matei, Radu Gheorghe, pe ofiterul de garda si pe Pugna. I-am luat pe cei trei cu o masina si pe Pugna cu o alta, i-am dus in cazarma si cu ultimul detasament am plecat si noi de acolo. Inainte de a pleca, ne-am trezit cu un tip: dle, sunt sotul primei secretare. Nu stiu unde ati dus-o, asa ca duceti-ma si pe mine tot acolo. L-am luat cu mine in masina si l-am dus si pe el in unitate. Dupa ce am ajuns acolo, am adunat tot personalul si toti comandantii de detasamente. Se adunase lume multa: venisera de la Ineu, de la Lipova… I-am adunat si le-am tinut un speach in care le-am spus ca le multumesc ca totul s-a terminat cu bine si nu am avut victime. Apoi le-am spus sa puna in aplicare planul de aparare a cazarmii si planul de aparare al aeroportului. I-am lasat pe ei sa se organizeze pentru punerea in aplicare a celor doua planuri de aparare si am plecat la Comitetul Judetean, unde revolutionarii se adunesera si se constituisera deja in "Consiliul de Salvare". Voicila mi-a propus sa fiu membru al acestui Consiliu. Atunci le-am explicat: "Fratilor, trecerea mea prin Arad e o chestie intamplatoare. Locul meu nu este aici. Eu am fost trimis doar sa coordonez niste lucruri. Eu trebuie sa plec unde mi-e locul, la Oradea. In Consiliu trebuie sa intre, in opinia mea, comandantul ganizoanei, maiorul Marcu. Isi mai aduce si el doi-trei ofiteri, caci un comandant nu poate sa conduca singur. Primiti-i si pe ei, astfel incat sa se poata organiza treaba. Au intrat astfel membrii cu drepturi depline in acel consiliu, maiorii Marcu si Gargare. Le-am mai spus atunci: Mai, orasul trebuie sa traiasca! Aduceti-i la voi pe cel de la Fabrica de Paine, pe ala de la Electrica, de la Apa! Aduceti-i aici si obligati-i sa tina orasul in stare de functionare, cu toate resursele. Si i-au adus. In cazarma erau retinuti de noi Pugna, barbatul ei, Ilie Matei si Radu Gheorghe. Se punea intrebarea ce facem cu ei. Unul dintre cei de fata a spus: "Dle, pe Pugna o aduceti aici, iar celorlalti dati-le drumul! Treaba lor, nu ne intereseaza ceilalti. Dar aduceti-o pe Pugna aici!". Aveau ei ce aveau cu Pugna. Desi, in opinia mea, daca a fost vreunul rau, care s-a manifestat urat in perioada aia, a fost magarul ala de Ilie Matei. Pugna a fost o femeie care a cedat. Am trimis in cazarma, au adus-o pe Pugna (asta este momentul in care ea a plans in fata lor). Apoi, eu i-am lasat in aceasta "formula", cu Marcu si Gargare acolo, cu Pugna si cei cativa directori, si am plecat la unitate. Urma sa-mi iau oamenii si sa plec la Oradea. De acum incolo se lasase seara. L-am sunat pe gen. Schiopu, care mi-a spus: "Bai, nu veniti acum. Stati acolo si veniti maine dimineata, daca lucrurile sunt in ordine". La scurt timp dupa asta au inceput sa apara zvonurile: ba ca se otraveste apa, ba ca au aparut teroristi sau diversionisti, tot felul de informatii din astea. Prima reactie a celor din Consiliu, a lui Voicila, a fost: "Dle, aduceti soldatii inapoi sa ne apere!". Imediat am decis sa revenim si sa punem din nou in aplicare acelasi plan. Aici a aparut prima mea discutie, primul meu contact cu Diaconescu. Pana atunci nu avusesem nici un contact cu el, dar stiam ca este in zona. Cand trimiteam fortele in diverse puncte, Diaconescu a venit si mi-a spus ca el, cu TR-istii lui, vrea sa faca dispozitivul de la Consiliu.

"M-am trezit vorbind singur la telefon"

Dar peste noapte ei nu fusesera tot acolo?

CURAJ. Colosii de otel nu i-au speriat prea tare pe demonstranti

Da, fusesera tot acolo, in dispozitiv, la un loc cu toti ceilalti. El fusese unul dintre comandantii aia multi care s-au aflat in zona. Am fost de acord si astfel l-am trimis pe Diaconescu cu TR-istii lui sa faca paza "noii puteri". Ceilalti s-au repartizat care la Aeroport, care pe la alte "obiective". La scurt timp, prin telefoane au inceput sa curga informatiile. Ba ca din padurea nu stiu care a aparut un grup de desant, ba ca nu stiu unde au aparut teroristi. Oamenii au inceput sa plece pe aceste telefoane. La un moment dat a aparut informatia ca pe Aeroportul Arad a sosit un avion. Era vorba despre cursa Timisoara - Bucuresti, dar care a aterizat la Arad si din ea au coborat doi generali si 29 de persoane suspecte care au plecat din aeroport. Deci asta a fost prima informatie. Dupa un timp mi-a spus ofiterul Gana ca la Hotelul Parc sunt cazati generalii Nuta si Mihale, insotiti de 29 de teroristi, si ca el poate sa ia legatura cu ei. I-am spus sa ma puna in contact cu generalii, iar el a reusit sa-mi faca o legatura telefonica. Cel de la capatul firului s-a prezentat drept generalul Nuta. Eu m-am prezentat si i-am spus: "Ar fi bine sa intram in contact si sa veniti in unitate. Dar cu o conditie: sa nu se traga si toata lumea care va insoteste sa se supuna ordinelor oamenilor nostri". Dar am senzatia ca toata aceasta peroratie a mea a fost in gol, pentru ca, la un moment dat, m-am trezit vorbind singur la telefon. Nu as putea sa spun cand a inchis telefonul. Acum, daca e sa fiu corect, eu o tratez ca pe o convorbire care nu a avut loc. In afara de faptul ca ne-am prezentat unul altuia, nu stiu cat a auzit din ce i-am spus eu. In acele momente a venit cineva si mi-a spus ca o dactilografa s-a sinucis. Era sotia unui ofiter de acolo, luase niste barbiturice, probabil pentru ca nu a mai suportat tensiunea. Am organizat imediat sa fie dusa la spital. Am scos salvarea unitatii, doctoral, a plecat si barbatul ei cu ea, i-am urcat in salvarea care a plecat sa o duca la spital. La catava vreme de la momentul asta a inceput sa se traga. N-as putea spune daca la zece minute sau la un sfert de ora, pentru ca timpul nu mai avea dimensiuni normale. Cand am auzit ca se trage am inceput sa intreb ce se intam-pla, unde se trage, cu ce se trage. In cateva minute am reusit sa aflam ca pe podul de peste Mures dinspre oras catre Cetate, un camion a incercat sa forteze intrarea in unitate si s-a deschis focul impotriva lui. Ulterior am aflat ca este vorba despre un camion de la Garzile Patriotice trimis sa ia munitie. Si asta cu toate ca la acea sedinta a Consiliului le-am spus clar sa nu distribuie munitie nimanui, ca urmeaza sa facem un plan in care sa ne recunoastem intre noi, pe timpul noptii, pe timpul zilei, sa se stabileasca parole si semnale luminoase si ca pana nu se stabilesc toate astea, e bine ca nimeni sa nu se miste din dispozitivul lui. Dar toate astea nu fusesera stabilite si masina aia a apucat sa intre pe pod.

Cei de la Consiliu ramasesera fara munitie si aveau nevoie?

Nu stiu care este motivul. Cert este ca a venit masina asta. S-a tras in ea cu o mitraliera de pe unul dintre tancurile care bloca intrarea in Cetate. Cam in acelasi timp, decalat cu cateva minute, Salvarea noastra se intorcea de la spital. In dreptul Hotelului Parc s-a deschis foc asupra ei. Cei din Salvare au deschis si ei foc catre Hotelul Parc. Aia de sus, de pe zidurile Cetatii, vazand flacara la gura tevii si nestiind de unde se trage, au deschis si ei focul instantaneu. Astfel a inceput sa se traga, prinzand camionul de pe pod si Salvarea intre focuri: pe de o parte erau astia de la cazar-ma, pe de cealalta parte, cei de la Hotelul Parc si dispozitivul de aparare de la Consiliul Judetean. Deci toata lumea a inceput sa traga. In momentul ala s-au produs mortii din camion si ranitii si un mort in Salvare.

Cei din salvare plecasera inarmati la cursa asta?

Acestia erau toti cu echipamentul pe ei. Ei plecasera sa o insoteasca pe fata aia la spital. In primul rand a fost barbatul ei, apoi medicul unitatii, plus un soldat si soferul de pe Salvare. S-a produs aceasta busculada in care, repet, au fost morti si raniti, despre care, de fapt, am aflat a doua zi dimineata. Pentru ca in noaptea aia nu s-a dus nimeni la camionul de pe pod sa afle despre ce este vorba.

Psihoza teroristilor

Deja erau morti si la Consiliul Judetean.

De mortul de la Consiliul Judetean eu am aflat acum, din documente. La acel moment nu am avut nici o informatie. Despre el am aflat acum, citind documentele in care victimele sunt trecute pe ore, pe minute, cand, unde, in ce fel au aparut. Catre ziua totul s-a linistit, s-a asezat. In jurul orei 11:00-12:00 noaptea, nu mai stiu exact, s-a mai primit informatia ca un detasa-ment care venea de la Ineu a fost primit cu foc, a intrat intr-o ambuscada, cum spunem noi, militarii, pe strada cutare... si ca situatia este dezastruoasa acolo, dar ca s-a putut lua legatura cu comandantul acelui detasament.

Cine ii chemase in oras?

Ei, asta este alta poveste. In momentul in care s-a inceput realizarea acelui dispozitiv, exact cum s-a spus prima data ca nu sunt forte suficiente, exact asa s-a spus si acum, ca nu sunt forte suficiente, si unul din grupa de coordonare a dat telefon la gen. Schiopu, caruia i-a spus ca nu ne ajung fortele ca sa realizam dispozitivul. Si atunci Schiopu a zis: "Lasa ca dau ordin la aia de la Ineu sa va trimita un detasament". Astfel a venit acel detasament, condus de maiorul Toader, cu care eu am vorbit la telefon cand au ajuns in situatia ca s-a deschis foc asupra lor. Maiorul era ingrozit, am avut senzatia ca mai are putin si o ia razna. I-am spus sa stea linistit unde este, sa-si adaposteasca oamenii si sa nu mai iasa in strada. De asemenea, i-am promis ca dimineata vin eu sa-l iau de acolo. I-am relatat treaba asta lui Schiopu, care a spus sa-i recuperam dimineata. A doua zi era acalmie, dar circulau zvonuri cum ca apa este otravita, ca se arunca in aer un depozit de materiale chimice, ca vine un elicopter, toate nebuniile alea. Nebunii carora chiar eu le-am fost victima pana la un anumit moment si am reactionat la fiecare dintre informatiile de acest gen: ca in Padurea Ceala sunt parasutisti, ca la aeroport sunt trupe teroriste care il ataca, ca la fabrica nu stiu care, sunt substante radioactive la care s-au pus bombe.

Nu ratati!

In numarul de maine puteti citi continuarea interviului cu genaralul Eugen Badalan.