Cum se ţine acest post
Postul Sfintelor Paşti este cel mai aspru dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă.
În această perioadă, care se întinde la 15 februarie până la 4 aprilie, sunt numai două zile de dezlegare la peşte, de Buna Vestire, la 25 martie, şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), la 28 martie.
Conform tradiţiei, în acest post, în primele două zile se recomandă ajunare până seara, când se poate mânca puţină mâncare şi se poate bea apă. Tot atât de aspru se ţine post în primele trei zile din săptămâna patimilor, iar în Vinerea şi Sâmbăta Mare se ţine post negru.
În restul postului, de luni până vineri inclusiv, se mănâncă hrană uscată, o dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica mâncare gătită cu ulei, dar se poate bea şi puţin vin.
Se dezleagă la ulei şi vin în sărbătorile cu cruce neagră: Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de Mucenici (9 martie), Joia canonului celui mare, înainte şi după serbarea Bunei Vestiri (24 şi 26 martie). Evident, bolnavii sunt scutiţi de asprimea postului, cu binecuvântarea duhovnicului.
Citește pe Antena3.ro