Carolina ucide in somn

Prin luna octombrie 1976, Nicolae Rotaru, un agricultor din comuna Ceanu Mare, s-a prezentat la miliţie, insistănd să poarte o discuţie cu şeful de post. Acesta l-a ascultat cu luare aminte.

Prin luna octombrie 1976, Nicolae Rotaru, un agricultor din comuna Ceanu Mare, s-a prezentat la miliţie, insistănd să poarte o discuţie cu şeful de post. Acesta l-a ascultat cu luare aminte.
- N-aş fi venit la dumneavoastră dacă nu m-ar roade ceva pe suflet... a inceput omul.
- Te rog.
- Eu sunt foarte bun prieten cu Mănăilă Şipoş, cel care are casă cu etaj.
- Il cunosc... Este un om foarte harnic.
- Da, intr-adevăr, numai că de la 1 septembrie a dispărut de acasă.
- Cum vine asta?
- Păi, el lucra ca muncitor forestier la parchetul "Nămăloasa" şi căştiga foarte bine. După 1 septembrie nu s-a mai prezentat la serviciu, soţia sa, Carolina, spunăndu-i că a plecat la Petroşani să se angajeze la o mină in Valea Jiului. Mănăilă i-a zis că la mină se căştigă mult mai bine decăt intr-un parchet forestier.
- Asta cam aşa este.
- Da, dar el nu este omul care să plece la muncă pe alte meleaguri, il cunosc.
- Da, dar poate avea mare nevoie de bani.
- Asta da, pentru că parterul casei nu este terminat şi trebuie să investească incă mulţi bani. Totuşi, inima mea imi spune că s-a intămplat ceva rău cu el...
- Care sunt bănuielile?
- Găndul mă duce la băiatul lui vitreg, la Filip...
- Nu-l cunosc prea bine.
- Cănd a luat-o pe Carolina, ea il avea pe Filip, un băiat din prima căsătorie. Apoi, impreună au mai făcut doi băieţi, pe Cornel şi pe Aurel. După naşterea acestor copii, Mănăilă ţinea mai mult la aceştia, iar pe Filip l-a lăsat mai de-o parte. Cam aşa se intămplă in chestii de-astea...
- Bine, dar l-a ingrijit, i-a dat de măncare, acum s-a şi insurat.
- Da, dar l-a şi scărmănat, mai ales cănd se imbăta. In fine, in familia lor au inceput să apară discuţii aprinse după data de 24 august, cănd Filip s-a căsătorit. Soţia lui este săracă şi Filip a adus-o acasă. Mănăilă n-a fost niciodată de acord ca Filip şi soţia lui să locuiască cu ei. De aici, certurile... Carolina insă n-a cedat. I-a luat apărarea băiatului, spunănd că o să muncească mai mult şi să termine el camerele de la parter, unde o să locuiască definitiv. Dar băiatul nu prea căştigă, iar la muncă nu se inghesuie.
- Poate de acum incolo, că, de, e om insurat!
- S-ar putea, dar pănă atunci el va rămăne stăpăn in casă, fiindcă, după bănuiala mea, l-a aranjat pe Mănăilă.
- Crezi că l-a ucis?
- Mie sufletul aşa imi spune. L-a urăt pe Mănăilă de mic.
- Altceva?
- Cam atăt.
- Bine, am să verific eu.
- Dar vă rog să nu afle Filip sau Carolina.
- Nici o grijă.

Plutonierul ntră la idei

incer vorbind, şeful de post nu a fost convins că se afla in faţa unui caz de dispariţie suspectă. Asemenea certuri de genul celor semnalate de Rotaru există in multe familii, dar pentru asta nu este nevoie să se ajungă la crimă. Lucrurile se aşază pănă la urmă... Totuşi, poliţistul a hotărăt să stea de vorbă cu Carolina şi cu Filip.
Făcăndu-şi de treabă prin partea locului, s-a abătut şi la locuinţa familiei Mănăilă.
- Facem o verificare a buletinelor de identitate, i-a spus sobofiţerul Carolinei.
Cu această ocazie, şeful de post a "aflat" că Mănăilă Şipoş plecase in Valea Jiului.
- Acolo se căştigă foarte bine, zise Carolina, şi vrem să ne terminăm şi noi casa. E cheltuială mare...
- La ce mină este?
- Apăi, nu ştiu, căci pănă acum n-am primit scrisoare.
- Şi nici bani?
- Nu, pentru că ne-am inţeles să-i străngă pe toţi, noi urmănd să ne descurcăm aici cum putem.
- E bine. Filip cum se simte ca proaspăt căsătorit?
- Acum sunt ca porumbeii, ştiţi dumneavoastră.
- Bine. Transmiteţi-le din partea mea căsnicie de piatră.
- Vă mulţumesc. Ziua bună!

O vecină, mpotriva ortului

Folosindu-se de acelaşi pretext (verificarea buletinelor de identitate), subofiţerul a poposit şi in casele vecine. Astfel, o femeie, Maria Dogaru, i s-a destăinuit:
- Eu nu cred că Mănăilă a părăsit bătătura.
- De ce?
- S-o luăm de la inceput... Lui Mănăilă ii place băutura şi, cănd se imbată, o bate atăt pe Carolina, căt şi pe Filip. In vara lui ’72, ea n-a mai putut suporta bătăile şi a plecat la o rudă, la Mangalia, impreună cu Filip şi Cornel. Pănă la urmă, Mănăilă, care este foarte orgolios, s-a inmuiat şi s-a dus la Mangalia, aducăndu-şi nevasta şi copiii acasă. Dar de bătut, tot a continuat s-o bată, săraca... Acum o bătea, pentru că il părăsise şi plecase la Mangalia. Dar femeia a indurat. După căsătoria lui Filip Diosan, Carolina trăieşte un adevărat calvar. Bătaie căt cuprinde...
- De ce?
- Pentru că Mănăilă nu-i inghite pe Filip şi pe noră-sa şi nu acceptă să locuiască cu ei. Dar unde naiba să se ducă bietul băiat? Nu in casa aia a crescut? Colac peste pupăză, Mănăilă a prins-o pe Carolina că a depus nişte bani la CEC pe numele lui Filip. Şi Filip este al ei, este şi ea mamă, trebuie să inţelegem. Dar bruta de Mănăilă nu poate inţelege şi dă-i iar cu bătaia... Eu l-aş fi omorăt cu măna mea, Dumnezeule!
Miliţianul recepţionă ideea, apoi intrebă:
- Filip n-a sărit să-şi apere mama?
- Nu. A incasat şi el prea multă bătaie ca să mai poată reacţiona. Apoi, are o fire blajină, n-a tăiat măcar o găină la viaţa lui. E invăţat cu suferinţa...
- Filip consumă alcool?
- Bea ca toată lumea, un păhărel, două şi atăt. Apoi, nici nu fumează, eu n-am văzut un băiat mai bun...
Aceste date aflate de şeful de post au inceput să-i dea tot mai mult de găndit, să-şi pună tot mai multe intrebări.

A dispărut şi patul conjugal

Subofiţerul a deschis coperta unui dosar pe care a scris "dispariţie suspectă" şi a inceput intens verificările. Intr-o lună a primit răspunsuri de la toate organele de miliţie din Valea Jiului că nici o persoană cu numele de Mănăilă Şipoş (cu datele de stare civilă comunicate) nu se angajase la vreo mină.
Unde se afla totuşi Mănăilă? El niciodată nu pleca undeva fără să scrie vreo scrisoare sau carte poştală. Acesta era un foarte frumos obicei al său. Bine, dar acum? Chiar aşa, să nu comunice unde era? Dacă i s-ar fi intămplat o nenorocire, familia cum ar fi aflat, cum ar fi putut să-i sară in ajutor?
Şeful de post a raportat cazul la judeţ impreună cu suspiciunile sale şi a doua zi a sosit o echipă operativă de cercetare compusă din ofiţeri de la Serviciul judiciar, biroul criminalistic şi procuror.
Se cercetează imobilul in care a locuit dispărutul, precum şi anexele care erau in curte. Intr-una din camerele din faţă, poliţiştii observă urma lăsată de un recamier, ce stătuse in acel loc timp indelungat.
- Unde este recamierul?, este intrebată Carolina de maiorul Dinu, şeful echipei de cercetare.
- Nu mai era nevoie de el, căci avem atătea paturi, spuse Carolina, şi de sărbători l-am mutat in bucătărie, iar dormeza am dus-o intr-o cameră neterminată de la parter.
Verificăndu-se afirmaţia femeii, miliţienii nu găsesc dormeza.
- Unde este?
- Cred că mi-a furat-o cineva, zise Carolina, galbenă la faţă.
Miliţienii se priviră pe unde scurte.
- Cine v-a ajutat să căraţi dormeza? A venit repede o intrebare.
- Nişte copii. Nu le ştiu numele...
Se inventariază toate hainele lui Mănăilă Şipoş, constatăndu-se că nu-i lipseşte decăt un costum de haine din tergal, or in acea perioadă (perchiziţia a avut loc la 20 ianuarie 1977) era frig şi nu putea părăsi domiciliul numai in acel costum.

"Eu loveam, l nu murea"

Carolina Şipoş este condusă la postul de miliţie şi cercetată. Aducăndu-i-se la cunoştinţă nepotrivirile din declaraţiile sale, la inceput n-a recunoscut nimic şi abia după noi investigaţii efectuate in jurul ei, aceasta a mărturisit că şi-a ucis soţul, l-a secţionat in bucăţi şi l-a ars in cuptorul de păine, unde apoi a ars şi dormeza.
Din declaraţia asasinei a rezultat că in seara zilei de 1 septembrie 1976 au venit in vizită la ei soţii Rotaru. După plecarea acestora, Mănăilă Şipoş, care se imbătase, s-a intins pe dormeză - care se afla in bucătărie. Pe la ora 20:45, ea a ieşit afară să-l caute pe fiul ei Cornel, mergănd şi la locuinţa familiei Rotaru, aceştia fiind vecini. A revenit acasă şi s-a culcat in altă cameră.
- Dar nu am putut dormi, a relatat Carolina. Mă găndeam la viaţa de căine pe care am dus-o, la bătăile suferite şi la cele care mai urmau... Mănăilă era un animal feroce, deosebit de crud. Imi ajunsese cuţitul la os şi nu mai puteam suporta. Trebuia să fac ceva să scap din acest infern... Şi astfel, noaptea, pe la ora unu, m-am sculat decisă să-l omor. Am intrat in bucătărie, unde soţul meu dormea beat, şi am aprins lumina. Am mers in cămară, de unde am luat un topor, şi l-am lovit cu toată puterea in cap. De teamă că bestia nu a murit, i-am mai aplicat alte lovituri in cap, cu lama şi cu muchia toporului. Dar el nu murea... Ingrozită de zbaterile lui, am luat de pe masă un cuţit de bucătărie şi l-am tăiat la găt. Abia atunci, in sfărşit, imi indeplinisem răzbunarea...
- Ce ai făcut cu cadavrul?
- Intrucăt imi era teamă să nu-l vadă copiii făcut ferfeniţă, m-am găndit să-l tai in bucăţi şi să-l ard in cuptorul de păine din fundul curţii. Cuptorul era destul de incăpător (lungimea vetrei inferioare era de 1,28 m). Am luat din podul grajdului mai multe braţe de lemne, iar din magazie o jumătate de litru de motorină. Copii dormeau, iar ceasul arăta ora două noaptea. L-am tăiat in bucăţi, in bucătărie, şi fiecare ciosvărtă am aruncat-o in foc. In aceeaşi noapte am spălat toporul şi cuţitul, podeaua bucătăriei, pe sub dormeză şi peretele de lăngă ea. Ulterior, am opărit cuţitul şi l-am curăţat cu şmirghel. A doua zi dimineaţă a venit băiatul meu din prima căsătorie, Filip. Dormise cu soţia sa la socri. El a simţit că din cuptor ies aburi şi m-a intrebat dacă am făcut sarmale. I-am explicat că nu are rost să fac sarmale din moment ce tata nu este acasă. Le-am spus la toţi că el a plecat cu noaptea in cap să se angajeze ca miner in Valea Jiului, fiindcă nu mai suporta să vadă parterul casei ca un şantier. In aceeaşi zi, inainte de masă, l-am trimis pe Filip la magazinul sătesc să cumpere orez. Rămănănd
singură, m-am uitat in interiorul cuptorului de păine şi am mărunţit cu drăgla oasele care nu se carbonizaseră total. Apoi, am tras cenuşa şi oscioarele in cenuşarul cuptorului, de unde am incărcat tot conţinutul intr-un sac de nailon. Am luat sacul in spate şi am aruncat totul in albia părăului Sopor, care curge pe la capătul grădinii noastre. Sacul nu imi mai amintesc ce am făcut cu el...
- Dormeza?
- Mai tărziu am constatat că săngele impregnat in dormeza din bucătărie a inceput să miroasă. Atunci am tăiat dormeza in bucăţi şi am ars-o in acelaşi cuptor. După ce s-a răcit cuptorul, am scos arcurile rămase şi le-am aruncat in apa părăului Sopor. In aceeaşi seară, cu ajutorul fiilor, am adus recamierul şi l-am pus in bucătărie in locul dormezei. Le-am spus copiilor că dormeza am dus-o in una din camerele neterminate de la parter. De fapt, pe ei nu-i interesau aceste mutări de mobilier. Ei erau fericiţi că, pentru o vreme, scăpaseră de taică-su, plecat la muncă in Valea Jiului... Nici măcar Filip, pe care l-a bătut tot timpul, n-a ştiut nimic. Răzbunarea şi chinul erau numai in sufletul meu...

Pentru poliţişti, greul abia cum incepe

Sunt foarte rare cazurile in jurisprudenţa mondială cănd asasinii pot fi trimişi in judecată in lipsa cadavrelor. Un criminal poate să recunoască 50 de asasinate, insă, dacă ancheta nu le probează, este degeaba. Astfel că intotdeauna, intr-un astfel de caz, poliţiştii se confruntă cu partea cea mai grea a "afacerii": probarea identităţii cadavrului după urmele rămăşiţelor sale! Atunci cănd există... Sau un surogat de probe indirecte, ceea ce este admis, dar numai pe temeiuri ştiinţifice.
Declaraţia Carolinei Şipoş a fost privită la inceput cu o oarecare doză de indoială, de neincredere, ceea ce i-a determinat pe poliţişti să intreprindă ample activităţi in vederea găsirii "obiectului infracţiunii": cadavrul ori rămăşiţele sale. In acest sens au fost efectuate scotociri, săpături in locurile unde pămăntul era mai reavăn, in casă, in grajd, in celelalte anexe şi prin grădină. S-a folosit o intreagă gamă de mijloace speciale, insă rezultatul tuturor acestor activităţi a fost negativ.
In procesul acestei munci titanice a fost identificată o martoră foarte importantă, Susana Mocanu. Iată ce a declarat ea:
- In dimineaţa zilei de 2 septembrie, pe la ora 4:30, am ieşit in curte. Locuinţa mea este situată in apropiere de cea a Carolinei. Am observat flăcările din cuptorul ei, insă nu am dat importanţă, crezănd că femeia pregăteşte de măncare, mai ales că gătea foarte des pe această plită. Cănd am aflat insă de la vecina Viorica Rotaru despre bătaia cruntă pe care a incasat-o Carolina in seara precedentă şi despre dispariţia lui Mănăilă, am supravegheat-o impreună la culesul porumbului - la noi arşiţa e densă şi porumbul se culege mai devreme ca in alte părţi - dacă consumă păine de casă sau de brutărie. Văzănd-o că mănăncă păine de brutărie, am intrebat-o ce a făcut in cuptorul de păine azi-dimineaţă. A răspuns că a aprins nişte hărtii...

Expertize şi o nouă declaraţie incriminatoare

Este identificată o nouă martoră: Veronica Abrudan. Aceasta a mers la locuinţa Carolinei, aducănd cu ea o pereche de pantofi pentru reparat, Filip Diosan fiind de meserie cizmar. A găsit-o acasă pe Carolina, in timp ce tăia stofa de la dormeză in bucăţi. Martora a intrebat-o de ce strică dormeza. Carolina Şipoş a răspuns că este prea uzată şi vrea s-o inlocuiască cu alta, adăugănd că va arde dormeza in cuptor, deoarece vrea să facă păine.
Mirosul inecăcios (de cărpe arse) şi fumul abundent din ziua in care a ars dormeza au atras atenţia şi martorei Maria Cămărăşan.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-au ridicat de la locuinţa victimei toporul, cuţitul de bucătărie şi sfărămătoarea de porumb. S-au recoltat particule de var de pe pereţi şi tavan, pelicule de vopsea din jurul locului unde a fost dormeza şi pămănt de sub aceasta.
Din expertiza biocriminalistică a rezultat că pe coada toporului, in zona in care a fost fixată partea metalică (in jurul şi dedesubtul acestuia), se găseşte sănge uman, a cărui grupă nu s-a putut stabili. Pe cuţitul de bucătărie nu s-a găsit decăt sănge de porc amestecat cu grăsimi, lucru explicabil prin aceea că femeia, inainte de tăierea porcului, l-a spălat cu apă fierbinte şi apoi a curăţat cuţitul cu şmirghel. Nu s-a găsit sănge nici in particulele de var ce s-au recoltat de pe peretele bucătăriei, in solul de sub dormeză sau in vopseaua ridicată din jurul dormezei, intrucăt toate aceste locuri au fost spălate cu apă.
Miliţienii n-au dat insă inapoi şi s-au găndit şi la alte lucruri.

Un nou asalt criminalistic

In vederea verificării sincerităţii declaraţiilor de recunoaştere făcute de Carolina Şipoş au fost intreprinse noi măsuri criminalistice.
Astfel, s-au recoltat cenuşă, funingine şi zgură din cuptorul de copt păine in forma in care se găsea, apoi a fost demolat, continuăndu-se recoltarea de zgură şi cenuşă dintre cărămizi in vederea unor analize biocriminalistice. Rezultatul tuturor acestor analize a fost negativ. Cu toate acestea, s-a stabilit cu certitudine că de la data omorului s-a mai făcut foc de opt ori in cuptorul pentru păine. S-au solicitat lămuriri suplimentare la Institutul de medicină legală "Prof. Dr. Mina Minovici" din Bucureşti, care a concluzionat că aprinderea repetată a focului a produs distrugerea proteinelor umane impregnate iniţial pe vatra cuptorului.
După ce a indicat locul in albia părăului Sopor unde a aruncat arcurile dormezei şi resturile de cenuşă şi oase, cu sprijinul locuitorilor din sat, la 25 ianuarie 1977 s-a procedat la spargerea gheţii din albia părăului, pe o lungime de 20m. Intr-adevăr, in albia părăului au fost găsite mai multe arcuri. Acestea au fost analizate spectrochimic la Institutul de criminalistică Bucureşti şi la Laboratorul de tratamente termice Bucureşti, concluzionăndu-se că arcurile corp delict au suferit incălziri la 600-700 de grade Celsius.
Fiind stabilită şi temperatura ce se poate realiza in cuptorul de copt păine, s-a solicitat Direcţiei domeniului public din Bucureşti, secţia cimitire, unele precizări in legătură cu carbonizarea cadavrelor umane. Răspunsul primit a fost că incinerarea in cuptorul de cremaţie a unui cadavru uman, la temperatura de 1.500 de grade Celsius, folosindu-se drept combustibil gazul metan, este de o oră. Comparănd datele referitoare la temperatură, a rezultat că asasina a avut la dispoziţie un timp suficient, de peste patru ore, pentru a obţine arderea aproape dublă a bucăţilor dezmembrate din cadavrul victimei (cu riscul - semnalat in adresa secţiei cimitire - că oasele nu se calcinează integral).
Confirmarea tezei de mai sus s-a realizat la 22 februarie 1977, cănd, după topirea gheţii, a fost oprit cursul apei in amonte de locuinţa victimei. A doua zi, după ce albia a secat, s-a cercetat toată albia părăului pe o distanţă de 7 km in aval. Cu acest prilej s-au găsit numeroase fragmente osoase. Expertiza biocriminalistică (serologică) cu privire la aceste oase şi resturi de oase, intocmită de Institutul medico-legal din Bucureşti, a concluzionat că s-au identificat un număr de şapte fragmente osoase cu caractere morfologice de tip uman, printre care două fragmente diafizare de peroneu, extremitatea distolă a unui metatarsian, un fragment de stăncă temporal etc., făcănd parte din craniul şi membrele inferioare ale unui schelet de om adult (vărsta, sexul şi talia nu s-au putut stabili). De o importanţă deosebită a fost precizarea din raportul de expertiză, in sensul că toate aceste fragmente prezintă modificări produse prin calcinare.
Pe baza tuturor acestor probe, coroborate cu recunoaşterea făptuitoarei, s-a ajuns la concluzia certă că ea şi-a ucis soţul in condiţiile descrise. Instanţa de judecată a condamnat-o pe Carolina Şipoş la 16 ani de inchisoare, sentinţă rămasă definitivă.