x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cenzurat de trei ori

Cenzurat de trei ori

23 Feb 2004   •   00:00

"Lumini si umbre" a rulat timp de doi ani.

"Lumini si umbre". "Roman" cinematografic din care s-au difuzat 33 de episoade in timpul lui Ceausescu si numai 15 dupa Revolutie.
EUGENIA MIHALCEA

A fost difuzat timp de aproape doi ani, 1981-1982, realizat de Studioul de la Buftea in colaborare cu Televiziunea Romana, o comanda, cum spune insusi regizorul Andrei Blaier, dar o comanda care a fost sistata de trei ori de cuplul Ceausescu, ultima oara definitiv. S-a lucrat cu peste 200 de actori, iar personaje centrale au fost Mitica Popescu, Imparatul, care a facut furori, dar si Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinica, Florin Calinescu, Margareta Pogonat. Lista ar putea continua pentru cei care ii tineau pe oameni sambata in fata televizoarelor alb-negru, in timp ce cuplul conducator se uita la filmul color, asa cum a fost realizat. "Este un roman cinematografic impartit pe episoade, care ar mai fi fost continuat daca nu s-ar fi suparat Ceausestii", isi aminteste Andrei Blaier. Ordinul lui Nicolae Ceausescu catre scenaristul Titus Popovici a fost ca filmul sa treaca direct la timpul prezent, adica anii ‘80. "Ceausestii erau paranoici ca filmul este despre ei. Era o familie care avea trei copii, un baiat cuminte, unul vagabond si o fata zvapaiata. Al patrulea frate trebuia sa apara in episodul opt. Asa am scapat", spune regizorul. Dar asta nu a determinat-o pe Elena Ceausescu sa renunte la ideea ca serialul de televiziune era despre ea. "Valeria Seciu a devenit doamna Petrescu si intr-o secventa fuma, atunci Elena Ceausescu s-a dus la Titus si a zis: "Unde m-ai vazut tu pe mine fumand?"."

Pornit ca o comanda, in film s-au regasit multe parabole care incriminau regimul, alegerile din ‘44, care au aparut ca fiind falsificate, discutiile despre nationalizarea fortata. "Era un film urmarit de 7 milioane de spectatori pe sapta- mana." Dar si de 22 de masini negre care intrau in curtea televiziunii, dupa cum spune Andrei Blaier. "Ma puneau in fata ecranului si cei de la Ideologie spuneau ce trebuie sa tai." Cat despre personaje, Imparatul interpretat de Mitica Popescu a fost unul dintre cei mai iubiti de public. "Erau intr-o excursie a Teatrului National, un turneu, si la granita nu aveau actele in regula. Atunci a iesit Mitica Popescu din masina si totul s-a rezolvat cu niste autografe."

DATE
Serialul tv a fost semnat, regizoral, la primele episoade de Andrei Blaier impreuna cu Mihai Constantinescu si consemnat scenaristic de cuplul Titus Popovici - Francisc Munteanu, sub titlul "Lumini si umbre", care prelua o formulare a lui Nicolae Ceausescu, dintr-un discurs rostit la o sedinta solemna a partidului conducator, unde "indicase" cum trebuie rescrisa istoria. Si totusi, nici urma de propaganda in filmul-comanda. Titus Popovici a reusit sa realizeze unul dintre "adevarurile vietii", prin tandemul acut moralizator format din activistul stalinist pursange, Gheorghe Dinica, si fiul varstnic al familiei muncitoresti exemplare, Mitica Popescu. "Primul e parodiat cu tandrete indicibila, fundamental solidara cu elanurile cantaretului in limba rusa, iar jalnica declasare a celui de al doilea, din cauza banilor, starneste in stalinistul romantat indreptatitul gest istoric: adauga cu propria mana proletara, langa inscriptia mobilizatoare de pe zid "Totul pentru front!", lozinca oarecum prematura in 1945, dar care-i va fi placut mult comanditarului serialului - "Totul pentru socialism!", noteaza Caranfil. Sugestiv pentru serial este cuplul tutelar al familiei muncitoresti. Ilarion Ciobanu, care preumbla prin cadre solemnitatea stalinista a originii sociale sanatoase, ca vrednic activist in devenire, "comunist de omenie" si obligatoriu ateu fervent. Margaretei Pogonat i-a revenit misiunea femeii din popor, sotie si mama. Acesta este "Lumini si umbre", cu 50 de personaje principale si circa 200 secundare, in 52 episoade scrise, 36 montate, 33 difuzate si cu trei suspendari.

Sfidandu-l pe Ceausescu in trenci si cu fular
alb "Si acum ma mai opreste lumea pe strada", spune Mitica Popescu (foto) despre rolul sau din "Lumini si umbre". Un personaj pe care l-a indragit foarte tare, se confeseaza actorul, "cu toate ca era un personaj pe muchie de cutit, asa cum numim noi un fel de bisnitar". Cum a ajuns sa-l joace pe Imparatul. Pur si simplu a fost chemat de Andrei Blaier, regizorul, si-a pus costumul cu trenci, basc si fular alb si a dat un fel de proba. Cel mai incitant episod a fost unul pe care nu l-a urmarit familia Ceausescu, plecata intr-o vizita. Mitica Popescu i-a impartit pe cei care isi batusera joc de el anterior, poetii si pictorii, si i-a pus sa scrie despre el, respectiv sa-i faca portretul. "Eu imi bateam joc." Cat despre serial, Mitica Popescu spune ca devenise ca o familie, in care Ilarion era tatal, Margareta Pogonat, mama si Florin Calinescu, fratele.
„Aproape doi ani de zile am fost oaspetele oamenilor, imbracat in trenci, basc si cu un fular alb. Si acum ma mai opreste lumea pe strada si striga dupa mine Imparatul"
Mitica Popescu despre rolul sau in serialul de televiziune "Lumini si umbre




Sergentul Saptefrati

Unul dintre cele mai populare personaje cazone este cel al sergentului Vasile Saptefrati, jucat de Valentin Uritescu atat in serialul de televiziune "Lumini si umbre", dar si in filmul pentru marele ecran "Noi, cei din linia intai". SEBASTIAN S. EDUARD S ergentul Vasile Saptefrati a fost primul rol in film al lui Valentin Uritescu. Se apropia de varsta de 40 de ani si inca nu debutase in cinema. Era actor la Piatra- Neamt si tatal sau il intreba "Baa, tu cand faci film?". "O sa fac, tata, stai linistit", raspundea el. In februarie 1980, Uritescu a primit un telefon din partea lui Blaier. Urma sa dea o proba pentru rolul unui sergent in serialul "Lumini si umbre". S-a prezentat la studiourile din Molierre. Lume multa, inghesuiala. "Mutra ar avea", au opinat Blaier si Titus Popovici. Testul consta in a face instructie cu un grup de vreo sase-sapte soldati. "La drrrreapta-ta. Cuuuul-cat! La staaanga-mpre-jur!" Toata lumea si-a indreptat privirile catre barbatul maruntel care striga sa-i plesneasca plamanii. Testul era luat. Pentru rolul sergentului, Valentin Uritescu s-a inspirat din anii sai de armata. De la capitanul Chicos a imprumutat prestanta si aroganta, panasul. Al doilea model a fost un sergent care obisnuia sa poarte capela trasa pe ochi astfel incat din fata lui nu mai ramanea decat o gura care racnea comenzi. Cativa ani mai tarziu, dupa ce s-au incheiat filmarile la cele doua parti din "Lumini si umbre", sergentul Vasile Saptefrati a ramas inregimentat pentru inca un film. In colaborarea cu acelasi scenarist, Titus Popovici, Sergiu Nicolaescu pregatea un nou film de razboi. Desi Uritescu avea 44 de ani, a fost chemat sub arme. "Noi, cei din linia intai" a reeditat succesul, iar singurul necaz al lui Valentin Uritescu este ca i s-au taiat la montaj o parte dintre tarasurile si scenele de actiune pe care le-a filmat. Suntem de rasul universului cosmic dom’ cotinent " Ca ce treaba au ele veceele duminica? Sa fie curate - luna, soare, stele sa poti bea cafea cu ele" "Cand a murit, am aruncat televizorul pe geam "Rolul asta mi-a schimbat viata. Deodata m-am trezit ca toata lumea se uita la mine, prin troleibuz sau tramvai. Ma opreau pana si soferii de pe basculante." In timpul unor filmari, actorului i s-a intamplat un lucru extraordinar. Un CFR-ist a venit la el si, recunoscandu-l, i-a spus: "Dom’le, nu ma cunosti, dar eu ti-am vazut filmul. Eu ma duc acum acasa sa tai un vitel si te invit cu toata echipa. Matale cand ai murit in film, stii ca am aruncat televizorul pe fereastra?" Cu chiu cu vai, Uritescu l-a convins sa nu sacrifice animalul. Cei doi s-au imprietenit si chiar au corespondat vreme de un an.

CONTINUARE: Zece ani de prohibitie pentru Pampon

×