Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
10 noiembrie 1882
Sambata – mare zi la opera. Se juca – 'Truverul'. Domnisoara Gabi voia sa-si ia revansa. Sublima in 'Aida', patetica in 'Baleo' si in 'Maschera', s-a aratat pasionata pana a cazut bolnava in 'Eleonora'. In primul act publicul era nelinistit. Vestile sinistre se aglomerau, se spunea ca domnisoara Gabi nu va mai putea canta. O asteptam cu nerabdare. Cortina s-a ridicat. O mare de liniste cazu brusc peste sala.
In sfarsit, Eleonora aparu. Este intr-o rochie trandafirie, tulburatoare ca si propria-i persoana. Vocea i se ridica pura si vibranta din gatul de privighetoare si aplauzele izbucnesc din toate partile. Publicul este fericit. Idolul sau este in picioare. Poate continua sa o adore. In actul al patrulea, care este cel mai frumos, este un adevarat triumf pentru toti artistii. Marea scena a tanguirii este cantata puternic de domnisoara Gabi si domnul Petrovici, duoul in care Eleonora, pentru a salva 'Truverul', consimte sa se casatoreasca cu contele, a fost sclipitor executata de domnul Pogliani, eroul serii si primadona.
'Vivra' – acest cantec de privighetoare murind, in care bucuria se impleteste cu veninul, este sclipitor ciripit de Eleonora, a carei vocaliza este atat de stralucitoare, ca uluieste. Scena inchisorii in care mama isi plange fiul si pacea antica a fost pentru doamna Preziosi si domnul Petrovici un adevarat triumf. Rolul boemienei a fost piatra de incercare a doamnei Alboni si a doamnei Borghimanu. Mezzo-sopranele dau toata vocea lor etalandu-si calitatile de tragediene ale acestui personaj, o vrajitoare care, vrand sa arda fiul alteia, isi arunca propriul fiu in foc, care se ataseaza apoi de cel al dusmancei sale pana acolo incat moare impreuna cu el. Doamna Preziosi ne-a facut sa trecem prin toate aceste senzatii.
Finalul atat de patetic, cu moarea Eleonorei, strigatele de teama ale tenorului si descoperirea oribilului secret au fost acoperite de aplauze; pot spune fara sa exagerez ca, pe oricare scena, inclusiv la Paris sau la Londra, acest al patrulea act n-ar fi putut fi cantat mai bine. Dar acest succes se datoreaza in pare orchestrei atat de curajos dirijate de domnul Bimboni, care a stiut comunica muzicienilor antrenul si stiinta sa. Sala este mai frumoasa ca niciodata. Ochii sunt orbiti de parc-ar fi sub bataia soarelui. Bratele de albastru mai vii, dantelele in mii de culori, matasuri in tonuri izbucnind sclipitor sub lumina lustrelor si a candelabrelor transforma lojile in scrinuri imense de bijuterii cum n-au mai existat decat in 'O mie si una de nopti'.
In aceasta reuniune sclipitoare o remarcam pe printesa Ferdinand Ghica intr-o rochie de zapada constelata de briliante; doamna Petru Gradisteanu, un adevarat portret din epoca lui Ludovic al XV-lea, mergand la o receptie la Versailles, coafura Maria Antoaneta, impodobita cu diamante, rochie Lambale, pliuri Watteau din satin gri acoperit cu mari trandafiri in cosulete de satin de argint prins in mari buchete de flori de ceai, corsaj cu varf agrafat de mari diamante, evantai Aida pe care se zbate o pasare mare a paradisului. Alaturi se ascunde un trio de fete tinere, doua roze gemene, domnisoarele Zalewsky si o blonda ideala – domnisoara Oteteleceanu.
Mai incolo doamna Jean Bratianu si fiica sa; doamna Nicolae Vladoianu, doamna Lucia Petrovici in toaleta vaporoasa din tul alb; doamna Caterina Braboveanu in negru indulcit de buchete de violete naturale proaspete ca si gratioasa sa persoana. Doamna Stolojanu, rochie pompeiana, acoperita de arabescuri, corsaj patrician lasand sa se vada un gat de statuie. Doamna Vasile Boerescu, o frumusete bruna, coafura imperiala inaltata de o egreta neagra pudrata de briliante, un aspic din diamant, pe inima – un buchet de trandafiri dalbi.
Apoi doamna Nicolescu, in albastru-jandarm, doamna H. Catargi in ivoriu; doamna Charles Pherikidis in velur maro impodobit cu jais; doamna Vasile Costaforu, in negru si sora sa, doamna Kirminsky, un frumos Rubens, in cenusa de trandafiri; domnisoara Candiano, gratioasa ca intotdeauna, intr-un nor de dantele si flori; doamna Adolf Cantacuzino, in satin alb, corsaj de ofiter cu reveruri negre, mici trandafiri la butoniera; doamna A. Darvaris in trandafiriu de sultana, drapata cu dantele.
Citește pe Antena3.ro
Parterul este ticsit. Tot Bucurestiul posibil si imaginabil. Duminica, zi de umbrela. Pe strada nu se vad decat mantale de ploaie si pelerine lungi.
Timpul este capricios ca o femeie frumoasa cand ploua, cand ninge, cand bate vantul. E zi de vizite, dar nimeni nu primeste.
Femeile pot trai aproape fara sa manance
De-a lungul secolului al XIX-lea, eternul feminin era una dintre obsesiile psihologiei literare. O lume de scriitori barbati se straduieste sa prinda in categorii ale frumusetii cealalta lume, cea a femeilor. In configurarea imaginii feminine, Iacob Negruzzi propune in nuvela 'Starosti' zece categorii, in care evaluarea scaleaza 10 etaje de frumusete: '1. foarte frumoasa, 2. frumusica, 3. curatica, 4. canta binisor din clavir, 5. hm, hm, 6. e nostima, 7. nu-i sluta, 8. ca un bunduc, 9. slututa, 10. pogana'. Cateva decenii mai tarziu, la trecerea spre secolul al XX-lea, ideile medicale ale doctorilor sau, mai exact, ale vulgarizatorilor cunostintelor medicale instaureaza ideea existentei unor diferente fundamentale intre barbati si femei. 'Femeia are gura mai mica, dintii ei sunt mai mici decat la barbati si mai desi, la dansa se conserva dintii de lapte si adesea lipsesc cele din urma molare. Stomacul si ficatul femeii sunt mai mici, iar matele mai lungi. Aceste diferente fac ca o femeie sa manance mai multe legume decat barbatul, care prefera nutriciunea animala. Este remarcabil cat pot rabda de foame femeile si cum pot ele trai numai cu o mica cantitate de nutriciune'. Segregarea intre sexe din punct de vedere al capacitatilor fizice si mentale se confirma prin destinarea diferita a spatiilor de actiune: barbatul apartine spatiului public, in vreme ce femeia apartine celui privat. Chiar daca medicina a evoluat si o data cu ea si intelegerea nedeterminista a identitatii biologice, anatomice, vreme de cateva decenii inca imaginea femeii a fost vehiculata intr-o forma aproape neschimbata. (Lucian Pricop)
• Traducere din limba franceza de Lucian Pricop
• Continuare in numarul viitor
