De pe vapoarele piraţilor portoricani şi până în barurile rafinate de pe toate continentele, Pińa Colada este un cocteil care a făcut istorie.Aromat, exotic, contrastant şi mereu diferit. O stare de spirit.
Monchito. Numele lui poate nu vă spune nimic. Cu toate acestea, cel puţin pentru portoricani, dar şi pentru amatorii de băuturi delicioase, el este o legendă. Povestea spune că undeva pe la începutul anilor '50, tânărul barman Ramon Marrero, cunoscut însă de prieteni sub numele de Monchito, a pierdut nopţi întregi combinând ingrediente, savurând şi apoi analizând pahar după pahar, pentru a obţine ceea ce am putea numi, poate un pic prea pompos, "piatra filosofală" a barmanilor. Un cocteil care să atragă milioane de oameni şi care, în acelaşi timp, să aibă puterea de a deschide lumea.
În acest caz, simplitatea ingredientelor a dus la uriaşul succes al reţetei. Rom (60 ml), lapte de nucă de cocos (50 ml) şi suc de ananas (100 ml), toate amestecate cu gheaţă. Aşa se face că oriunde te-ai afla, din Hawaii până în Laponia, te vei putea răsfăţa cu o Pińa Colada. Ca să fie şi mai tentant, băutura se serveşte fie într-un fruct de ananas scobit de miez, fie într-o jumătate de nucă de cocos. Evident că nu vor lipsi umbreluţa, felia de ananas sau, după dorinţă, o cireaşă roşie ca focul.
LEGENDĂ
Gurile rele spun că de fapt Pińa Colada s-a servit prima dată pe o corabie (cândva la începutul secolului al XIX-lea), degustătorii find temuţii piraţi. Roberto Cofresi, căpitanul lor (portorican la origine), s-a gândit să-i încurajeze, oferindu-le un amestec de rom, lapte de cocos şi suc de ananas. Nu ştim cu siguranţă dacă acesta este impulsul care i-a făcut să străbată neînfricaţi mările. Cert este că băutura a rămas în istorie. Şi mai mult, face istorie, reţetele de preparare diversificându-se. "Pińa Colada virgină" este de fapt un cocteil fără rom. Pentru "Amaretto colada", romul se înlocuieşte cu un lichior aromat de migdale.
Pentru amatorii de senzaţii tari există un cocteil al cărui nume te poartă la vulcanii aprinşi - "Lavă", un pahar ce cuprinde laolaltă Pińa Colada şi Daiquiri de căpşuni. O altă reţetă are ca ingrediente 50 ml votcă, 40 ml lapte de cocos, 70 ml suc de ananas, 10 g zahăr şi o linguriţă de frişcă. Toate se pun într-un shaker împreună cu gheaţă, se agită foarte bine, apoi se strecoară compoziţia într-un pahar.