Diferite institutii au dat amenzi peste amenzi, dar nimic nu s-a schimbat. Bucurestenii sunt totusi multumiti de acest tip de transport in comun.
Liniile de maxi-taxi functioneaza in baza Hotararii nr. 87 din aprilie 2006 a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Consilierii s-au gandit sa ataseze acestei hotarari si un regulament ce pare ca nu a fost citit inca de operatori si de soferi. Pentru inceput sa vedem la ce i-au silit consilierii bucuresteni pe patronii firmelor de transport, dar si pe soferii care se tin de volan pe microbuzele acestora. OBLIGATII. Autorizatia de traseu poate fi anulata pentru nerespectarea itinerariului prevazut in anexa contractului de delegare a serviciului sau evaziune fiscala. Soferii trebuie sa aiba o tinuta corespunzatoare si o comportare civilizata fata de publicul calator; sa nu opreasca pentru urcarea sau coborarea calatorilor in statiile RATB; sa nu transporte pasageri peste capacitatea de transport mentionata in certificatul de inmatriculare; sa-si afiseze in interiorul autovehiculului, la loc lizibil, un ecuson care sa contina numele, prenumele si o poza cu el insusi, spre identificare; sa utilizeze ori de cate ori este nevoie instalatia de climatizare a salonului autovehiculului. In cazul in care patronii sau soferii nu respecta prevederile regulamentului se pot alege cu amezi intre un milion si 50 de milioane de lei vechi, in functie de cat de grav au cazut in abatere. 707. SB 06 TUW avea un senzor defect la o usa, fapt ce a pus greu la incercare nervii calatorilor din cauza tiuitului enervant ce se auzea. Traseul gandit de consilieri este respectat. Bilete se dadeau dupa ochi. Soferul, acru nevoie mare, i-a recomandat unei domnisoare care astepta biletul: "Ce stai aici, du-te in spate si ia un loc!" Timida, fata s-a conformat. La retur, cei 27 de pasageri nici nu s-au obosit sa intinda mana dupa bilete. In B 98 COF am facut lectura unui text de pe un abtibild plasat maiestuos deasupra oglinzii retrovizoare: "La urcare solicitati biletul soferului si pastrati-l pana la coborare!!!". Automat, a aparut o dilema: eu, daca cer biletul soferului, el cu ce mai circula? Daca vine vreun control si-l da jos din microbuz, nu raman calatorii cu buza-n volan? 708. Bulevardul Ghencea are privilegiul de a avea o prelungire care se numeste insipid Prelungirea Ghencea. La randul ei, Prelungirea Ghencea se intersecteaza cu Valea Oltului. Aici, la rascruce de vanturi, si-au gasit adapost microbuzele liniei 708. Soferilor le place foarte mult zona, din moment ce nu se incumeta sa isi conduca microbuzele pana la capatul de linie mentionat in contract, capat aflat la cativa kilometri departare. Din rascrucea de vanturi am luat un SB 06 UHA. Bilete s-au dat. Calatorul are ocazia sa cunoasca Pucheniul, o mahala a Capitalei unde trebuie sa fii viteaz nevoie mare sa te aventurezi. La retur, soferul de pe SB 06 UGC a dat bilete, avea ecuson, vorbea civilizat, a condus prudent.Citește pe Antena3.ro
POZITIE. Mihai Vladarau a spus ca maxi-taxi nu se suprapune cu RATB |
AMENZI DE SUTE DE MILIOANE DE LEI
|
La 31 octombrie 2006, Brigada de Politie Rutiera din Bucuresti a organizat o actiune pentru verificarea legalitatii activitatii de transport persoane. Controlul politistilor s-a soldat cu 132 de sanctiuni a caror cuantum a fost de peste 570.000.000 lei vechi. Au fost controlate 250 de autovehicule, s-au dat 25 de amenzi pentru incalcarea prevederilor Legii Transportului si 12 firme au fost amendate cu 5.000 RON pentru: transport de persoane cu vehicule nedestinate acestui scop, transportul mai multor persoane decat numarul locurilor inscris in certificatul de inmatriculare, neelibe-rarea biletelor de calatorie, lipsa documentelor, defectiuni tehnice. Primaria Municipiului Bucuresti ne-a dat de stire ca, pe parcursul anului 2006, Directia de Inspectie a efectuat un numar de 21 de actiuni de control pe traseele de maxi-taxi. S-au aplicat amenzi in suma totala de 784.000.000 lei vechi pentru: efectuarea transportului de persoane fara autorizatie de traseu, efectuarea transportului de persoane cu autovehicule neautorizate de operatorii
de transport autorizati, nerespectarea partiala a traseului.
"Aceste trasee nu se suprapun decat in proportie redusa peste traseele de mare capacitate gestionate de RATB. Au fost situatii cand unele capete de linii preorasenesti au fost ocupate de operatorii de maxi-taxi, dar, cu sprijinul ARR, aceste probleme au fost rezolvate. Pana acum, nu am primit sesizari privind nerespectarea traseelor", spune Mihai Vladarau, purtator de cuvant al RATB. Cu toate ca RATB a fost sprijinit de ARR, directorul Marian Turlea sustine ca: "Verificarea respectarii de catre operatorii de transport a obligatiilor privind efectuarea unui traseu pe raza Municipiului Bucuresti excede competentei ARR, si ca urmare, ARR nu poate face nici un comentariu pe aceasta tema". Se pare ca bucurestenii sunt multumiti pentru ca, asa cum spune Constantin Cerbulescu, director executiv al OPC Bucuresti: "pe liniile de maxi-taxi incepand de la 701 la 717 nu am avut anul trecut nici o reclamatie".
|