Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In februarie 1998, Simone Baulez, "brocanteuse", descoperea in pivnita imobilului unde a locuit Cioran manuscrise care ar putea aduce proprietarului, in urma unei licitatii, o suma in jur de un milion de euro. Madame Baulez, care a implinit 68 de ani, a avut o viata extraordinara, iar gasirea acestei comori nu i-a schimbat-o prea tare. Doar a obligat-o sa-si cheltuiasca banii pe avocati, pentru a obtine in justitie dreptul asupra manuscriselor. O intreb daca s-a gandit la ce va face cu banii dupa ce va vinde manuscrisele si ea zambeste: "Am picioarele pe pamant. Am castigat deja de mai multe ori. Sunt inteleapta. In 1986 am pus mana pe un contract cu statul. Adica faceam debarasarea in toate succesiunile pe care le primeste statul, daca nu exista mostenitori sau refuza mostenirea. Era foarte simpatic". Spune ca nu va cheltui banii ca sa se distreze sau ca sa calatoreasca, mai ales ca nu-i place sa mearga cu avionul, si ca va investi banii. Poate pentru a cumpara inapoi ferma din Mayenne (o regiune aflata in vestul Frantei), pe care a vandut-o la majorat: "Acum, aceasta ferma apartine INRA (l’Institut National de la Recherche Agronomique). Nepotilor mei, Olivia si Nicolas, le-ar placea sa mearga acolo, pentru ca fac calarie, iar la ferma se cresc cai foarte frumosi, de curse". "Va ganditi sa va retrageti la tara?", intreb. "Ma vedeti crosetand? Nu cred. Pentru mine, pensionarea e un cuvant care nu exista", se amuza madame Baulez si isi spune povestea, cea a unei tinere care nu s-a supus conventiilor si care si-a urmat drumul cu bucurie.
"Am avut viata care-mi place. Foarte grea la inceput, pentru ca, impreuna cu sora mea, am ramas orfane de la 5 ani. Majoratul era la 21 de ani. Am avut sansa ca tatal meu sa fie un om cu o mentalitate avansata. Inainte sa moara, el voia sa cumpere un teren de aviatie in Statele Unite. Pot sa spun ca in epoca asta era ceva futurist. Dupa ce si-a pierdut prima sotie, mama surorii mele, s-a casatorit cu mama mea. El era «Aveyronnais» (din regiunea Aveyron, aflata in centrul Frantei), iar asta e ceva minunat. Aveyronezii, la Paris, se ocupau cu vanzarea cafelei si a carbunilor. Bistrourile si braseriile erau tinute de aveyronezi. Mama era dintr-o familie foarte diferita, burgheza, deloc "aveyroneza". Eu am oscilat intre cele doua educatii, intre comertul cu cafea si stilul foarte burghez. Tata si mama au murit la un interval de un an si, toata copilaria, mi-am petrecut zilele de joi la bunicii din partea mamei. Bunicul era notar. Am facut scoala la o institutie privata foarte sic", spune Simone Baulez.
Daca atmosfera de la bunici era apasatoare, la unchiul sau, fratele mamei, inginer, a intalnit luxul, lucrurile frumoase: "Unchiul meu construia baraje si ar fi devenit ministru al Transporturilor daca sotia sa nu ar fi fost foarte bolnava. Ei primeau musafiri in fiecare prima duminica a lunii. In familia din partea mamei erau persoane foarte sic. Diferite de bunica, ce se imbraca mereu in negru. In adolescenta, am fost terorizata de gandul ca voi ajunge acasa si o voi gasi moarta pe bunica".
La 21 de ani a avut sansa sa mosteneasca averea parintilor: "Dar, intre timp, am avut o fiica. Si pot sa va spun ca, in 1963, nu era privit bine sa nu fii casatorita si sa ai un copil. Fata mea se numeste Barbara si, imaginati-va, aveam o matusa care-i spunea «Barabas». M-am casatorit cu tatal sau pentru ca nu voiam ca fiica mea sa poarte numele meu de fata".
Impreuna cu Daniel a inceput sa faca aceasta meserie, ce presupune debarasarea apartamentelor si apoi vinderea obiectelor gasite. "Am cumparat odata o multime de oale care nu erau foarte curate si am stat toata noaptea si le-am spalat in baie, pentru ca trebuia sa le pun in vanzare dimineata, nu puteam sa astept. Eu, la Drouot, am cumparat lucruri extraordinare prin ’81-’82, pe care le-am revandut. Am cumparat in noiembrie genti de plaja. Daniel mi-a zis: «Esti nebuna? Cine o sa cumpere acum genti de plaja?». Vine week-end-ul cu vanzarea si Daniel imi spune sa nu scot gentile. Ajungem la Montreuil, pun marfa si ce vand mai intai? Gentile de plaja! Erau frumoase, erau de calitate", povesteste madame Baulez. Si rade in hohote cand isi aminteste cum scapau de lucrurile stricate: le aruncau in Sena, iar pe cele mici, uneori, le aruncau in Bois de Boulogne. "Cateodata, cadeau in capul cuiva, care incepea sa strige. Ne distram facand meseria asta!"
In tinerete, i-a placut mult sa mearga la cinematograf. Isi aminteste cum a incalcat inca o data regulile si s-a dus, pe cand avea 13 ani, impreuna cu o colega, sa vada "Et Dieu créa la femme", film interzis celor mai mici de 16 ani. Intr-o zi i-a scris o scrisoare lui Brigitte Bardot, care multa vreme a locuit aproape de casa lui Simone Baulez, in care ii povestea diverse amintiri legate de actrita. BB i-a raspuns: "Scrisoarea ta m-a emotionat".
Pentru Simone Baulez conteaza enorm ca familia sa sa o duca bine. Poate de aceea ginerele sau ii spune sotiei sale: "Mama ta e o lupoaica". Si ginerele si fiica lucreaza cu ea la debarasari si in magazinul pe care il au. "Am spus tot timpul: «Imi plac copiii care cunosc gustul caviarului!». Nu trebuie sa manance zilnic caviar, dar sa-i cunoasca gustul. Stiti ce-am primit cadou de la nepotii mei de ziua mea? Eram la masa si, in conversatie, Nicolas zice: «Eu, daca am sa am copii intr-o zi, o sa ii incredintez lui Mamie (bunicii). Ce-ar putea sa pateasca? Doar sa moara de fericire!»"
Portret
Daniel
Simone Baulez vorbeste despre sotul sau: "In 1966 am divortat de Daniel, care a murit de curand. Daniel era un tip hiperinteligent. Cand l-am cunoscut, el voia sa plece in Australia, iar eu m-am agatat de el, pentru ca aveam toate problemele din familie. Dar asa se intampla si azi cu tinerii. La acea vreme, sa fii divortat era ceva inimaginabil. La inceputul anilor ’70, cand era intrebata la liceu despre parintii sai, Barbara spunea ca sunt divortati. Acum, nepoatei mele, care are 18 ani, un coleg i-a spus: «Cum, parintii tai sunt casatoriti inca? Nu sunt normali!». Daniel era foarte frumos si a avut o viata teribila, i-au placut jocurile de noroc si femeile. Cand s-a nascut Barbara, eu aveam 19 ani, iar el – 18 ani. Eu am mostenit domeniul din Mayenne si ne-am cumparat masini extraordinare. Si cazinoul era extraordinar, dar eu aveam mereu picioarele pe pamant, pentru ca exista Barbara".
Dansul
Cand deja nu mai era foarte tanara, madame Baulez si-a implinit un vis, acela de a invata sa danseze: "Nepotul meu, Nicolas, s-a dus la o petrecere, care avea loc intr-un garaj frumos decorat. Era muzica, dar nimeni nu dansa. Am zis ca nu e posibil asa ceva si l-am inscris la o scoala de dans. A invatat acolo toate dansurile de salon. Si eu mergeam cu el in fiecare vineri. Pana intr-o zi, cand profesorul mi-a zis: «Madame Baulez, dumneavoastra de ce nu dansati?». Cu Daniel nu dansam, pentru ca era mai mic de statura decat mine. Dar totdeauna am visat sa stiu sa dansez. Mi-a dat o stare incredibila sa vad ca pot sa fac ceva ce credeam imposibil pana atunci. Si am inceput si eu sa iau lectii. Sase luni mai tarziu am dat un examen si am primit o medalie si o diploma. In viata, sa stii sa dansezi iti da o incredere enorma. De ce se bea atata in cluburi? Pentru ca tinerii nu stiu sa danseze".
Evolutie
Doamna Baulez ar fi vrut sa invete limba araba: "Dar atunci, in anii ’80, as fi fost privita rau. Mi s-ar fi pus eticheta de «fata cu arabii». Acum trebuie invatata limba chineza". Ea isi doreste sa faca lucruri pentru ea, dar si pentru altii: "Mi-ar placea sa fac o firma care sa ofere locuri de munca pentru care sa nu fie nevoie de cine stie ce calificare, si unde oamenii sa fie platiti la fiecare doua zile. Pe cutia de ceai era inainte o mica bucatica de scotch, care acum nu mai exista. Poate era facuta de o masina. Ar putea fi facuta de oameni".
