Palatul Cotroceni este cunoscut publicului in mica masura. Dincolo de imaginile de la activitat ile oficiale sau traseul de la Ziua Portilor Deschise, nu se stie inca aproape nimic. Presedintele tarii prezinta pentru cititorii "Jurnalului National" locurile in care nu intra decat angajatii Administratiei Prezidentiale si ai SPP.
Cu Ion Iliescu, in culise la Palatul CotroceniDin 1990 si pana azi, cu o intrerupere de patru ani, Palatul Cotroceni a fost, pentru Ion Iliescu, aproape a doua casa. Una in care recunoaste ca poate nu s-a simtit chiar ca acasa, fiind prea putin functionala, dar la care s-a adaptat, pana la urma. O va parasi insa la sfarsitul acestui an, dupa alegerile prezidentiale la care Constitutia nu-i mai permite sa participe. Marius Tuca l-a convins pe Ion Iliescu sa fie ghidul echipei si cititorilor "Jurnalului National" si sa prezinte fata mai putin vazuta a Palatului Cotroceni. Unde urmau sa fie birourile si dormitoarele cuplului Ceausescu, unde lucreaza presedintele, unde ia masa si unde isi invita oaspetii straini la teatru veti afla din acest reportaj inedit din culisele Cotrocenilor.
MARIUS TUCA
IRINA CRISTEA
Ion Iliescu a intrat in salonul unde era programat interviul cu o intarziere de aproape 10 minute. "Imi cer scuze", a explicat surazator. "Am primit corectura pentru o carte pe care o pregatesc impreuna cu Tismaneanu. Speram sa apara in martie, dupa care o vom traduce si o pregatim pentru strainatate." Da sa ia loc la masa unde a vorbit, cu cateva zile in urma, tot pentru "Jurnalul National", despre povestea de dragoste pe care o traieste de zeci de ani alaturi de sotia sa, Nina. Propunerea lui Marius Tuca, de a ne ghida intr-un tur al birourilor staff-ului prezident ial, pare sa il prinda pe picior gresit. Nu se astepta. Ii arunca o privire scurta consilierei lui, Corina Cretu. Nu e insa o privire care cere incuviint area, ci privirea unui pusti pus pe sotii. Pare sa intuiasca, pentru o clipa, deruta pe care o va provoca plimbandu-se, alaturi de Marius Tuca, pe holurile Palatului Cotroceni. Iar gandul pare sa-l incante. "Haideti!", spune scurt si se indreapta spre holul care da spre biroul sau.
Plecarea
Decizia brusca ii
panicheaza un pic pe
insotitorii sai. Si nu sunt
putini: Corina Cretu impreuna
cu o angajata de la
presa, doi membri ai Serviciului
de Protectie si Paza,
cameramanul palatului si
usierul in livrea. Ne calcam
cu totii pe picioare, care sa
deschida usile inainte ca
presedintele sa se apropie
de ele, altul sa anunte, pe
cat posibil, ca Ion Iliescu va
vizita inopinat cateva
birouri, altul sa fotografieze,
altul sa inregistreze, altul
sa filmeze si altii sa
supravegheze toate miscarile.
"Aici lucrez eu"
Intram in biroul prezidential. "Aici lucrez eu, iar
in biroul de unde am plecat
trebuia sa fie dormitorul
Elenei Ceausescu." Ion Iliescu
pare sa-si fi luat in
serios rolul de ghid. In
acelasi timp, ii e greu sa
stea locului, si e nevoie tot
efortul lui Marius Tuca pentru
a-l retine in propriul
spatiu de lucru. "Haideti sa
mai stam. Aici luati deciziile
importante?" "Sigur, nui
nevoie de alt birou pentru
chestiuni delicate. Mai
folosesc totusi si camera
unde vom face interviul. E
mai retrasa, mai potrivita
pentru discutii, si nici nu
are telefon, unde sa fiu deranjat.
" Aflam si cine il poate
deranja pe presedinte.
"Depinde de persoana care
deranjeaza si de persoana
cu care sunt", incearca sa
explice Ion Iliescu.
Sala de consiliu
Iesim din biroul prezidential, iar ghidul nostru ne
poarta prin holurile si
holisoarele palatului, foarte
zgarcit cu detaliile despre
urmatoarea oprire. Cand
usierul deschide, cu
rasuflarea taiata, o noua
usa, vine si explicatia. "Aici
e sala unde am intalnirea
de luni dimineata, cand discut
cu consilierii." O sala
micuta, incarcata, unde
aproape tot spatiul e ocupat
de o masa rotuda. Presedintele
decide ca nu e mare
lucru de vazut aici si, cu o
intoarcere scurta, pe calcaie,
o porneste spre usa.
"Haideti sa va duc la CSAT!"
In anticamera biroului
CSAT, secretara frunzareste
presa. Intrarea "alaiului" o
prinde rasfoind un ziar oarecare.
"V-am prins, deci la
CSAT nu se citeste "Jurnalul
National"!" "Ba da,
primim si citim toate
ziarele", raspunde, dar prea
tarziu sa se faca auzita.
Presedintele si insotitorii sai
au intrat deja in birou, unde
consilierul pe probleme
de securitate, Talpes, era
intr-o scurta sedinta.
"Aici trebuia sa fie biroul
lui Ceausescu. Mie mi s-a
parut prea mare si
intunecos si
l-am lasat pe consilierul de
securitate sa lucreze aici",
se justifica presedintele Iliescu.
Biroul este, intr-adevar, in semiintuneric. Lumina
are la dispozitie doar
doua ferestre prin care sa-si
faca loc in incapere. "E sala
unde i-am primit pe mineri,
in 1991", isi aminteste seful
statului. "Eram cu ei si cu
SPP-ul."
"Aici trebuia sa fie
biroul Elenei
Ceausescu"
Pornim pe alte holuri, in
directii cunoscute doar de Ion
Iliescu. Plimbarea pare sa-i
placa din cale-afara. Schimba
directia brusc, se razgandeste
dupa cateva trepte, fenteaza,
in ultima clipa, SSP-istii, cameramanul
si fotograful care
incearca sa-l astepte cu cativa
pasi mai in fata. "Cam cate
ore stati aici, zilnic?", vrea sa
stie Marius Tuca. "De obicei
vin la 9 dimineata. S-a
intamplat sa stau si pana la 9
seara. De lucrat aici peste
noapte nu a fost cazul. Mi s-a
intamplat la Palatul Victoria
si in dealul Cotrocenilor."
Presedintele pare dispus sa
inceapa o poveste mai lunga,
dar se opreste pe neasteptate
pentru inca o explicatie: "Aici
lucreaza Corina. Trebuia sa
fie biroul Elenei Ceausescu."
Nu-si aduce aminte exact de
cand lucreaza alaturi de
purtatoarea sa de cuvant.
"Cand ai venit, mai? In 1994
sau cand?" Nu mai asteapta
raspunsul. "Ea a lucrat cu
Chebeleu", explica Iliescu.
Povestea bisericutei
Calcandu-ne iar in picioare
pe holurile inguste, in incercarea
de a tine pasul cu seful
statului, ajungem pe o terasa
ce da spre curtea interioara a
Palatului. Aici se dezlantuie
vocatia de ghid a presedintelui.
"Iata Palatul regal construit
de Carol I. Inainte, pe
acelasi loc, a fost primul palat
domnesc al Cantacuzinilor.
Conform traditiei, existau
palatul domnesc, o bisericuta
si manastirea, cu curtea aceea
interioara. In secolul XIX a
devenit deci palat regal si cand
Carol al II-lea si-a construit
palat in centrul Bucurestiului,
acesta a ramas tot al casei
regale. Dupa al doilea razboi
mondial a fost Palatul Pionierilor.
Deci palatul vechi si incinta
respectiva. In anii â80,
Ceausescu a mutat de aici Palatul
Copiilor si a construit
aceasta aripa noua, ceea ce
vedeti aici, construita in acelasi stil. Din acest punct de
vedere, putem spune ca din
tot ce s-a construit in vremea
respectiva, asta e cea mai reusita. Au reusit sa pastreze unitatea
ansamblului. Bisericuta
a fost demolata de Ceausescu
in 1989 si a fost reconstruita.
Exista toate planurile vechi.
Sunt si niste piese, niste
coloane care apartin bisericii."
Incercarea de a profita de
pofta de vorba a presedintelui
nu are prea mult succes. Cand
vine vorba despre viitorul consilierilor
sai dupa ce mandatul
lui la Cotroceni se va fi incheiat,
Ion Iliescu isi ia un aer
aproape cochet, surazand si
raspunzand intr-o doara. "Mai,
fiecare traieste cum il aranjeaza
cel mai bine." "Dar ce vor
face, ii puneti pe listele partidului?
" Ion Iliescu iuteste pasul.
Se rasfata. "Nu hotarasc
eu daca intra in partid sau nu.
Fiecare va avea optiunile lui."
Teatrul
de la Cotroceni
Inca un hol si ajungem in
sala de teatru, locul unde presedintele a zabovit cel mai
mult. "Sala care apartine
aripii noi. E o realizare foarte
reusita, dupa parerea mea. Si
face o impresie foarte buna
tuturor celor care vin, si exista
o sala similara doar la Versailles.
Avem spectacol in
fiecare luna."
Traseul ales spontan de
seful statului ne aduce intr-o
alta sala de consiliu. Acolo, o
alta mica sedinta, alti demnitari
usor fastaciti de prezenta
presedintelui si a echipei de
la "Jurnalul National". Se
ridica brusc si-si aranjeaza
hartiile. "Buna ziua, ce mai
faceti?" "Activitati, activitati...
Discutam problema cu arenda.
" Subiectul e pe placul lui
Ion Iliescu. Explica patimas
care e treaba cu faramitarea
proprietatii, cu desfiintarea
CAP-urilor. "Interventia brutala
a statului care a compromis
ideea de cooperatie, de
cooperativa. Cooperatia nu
apartine comunismului, este
mult mai veche si a jucat un
rol foarte activ." De data aceasta,
Marius Tuca e cel care
incearca sa scape. Ion Iliescu
nu se mai alinta. E pe teritoriul
lui. "Regret ca noi n-am
avut capacitatea intelectuala,
vointa necesara si intelepciunea
ca sa nu demolam niste
structuri care puteau sa fie
viabile. N-am fi pierdut cat
am pierdut. Stai putin!" Se
intrerupe doar pentru o
secunda, cat sa-l apuce de brat
pe Marius Tuca si sa nu-l lase
sa puna vreo intrebare. Vine
insa vorba despre branza,
lapte, carne si alte produse ale
unei cooperative din Curtici
si apare ideea salvatoare: sa
vizitam restaurantul.
"Uitati! Lucram
chiar si la masa"
Intrarea in restaurant ii
lasa pe toti cei de la mese cu
dumicatii in gat. Tacamurile
nu mai zdrangane, vocile nu se
mai ridica. Se ridica in schimb
cativa meseni, care se apropie
sa-l salute pe Ion Iliescu. "Ce
mai faceti?" "Ce sa facem,
domnule presedinte, uitati, cu
documentele dupa noi, lucram
chiar si la masa. Nu stati cu
noi la o ciorba de fasole?"
Presedintele promite sa se
intoarca dupa interviu. Interviu
care incepe, propriu-zis,
dupa cateva minute, in
incaperea unde ne-am intalnit
cu presedintele.