Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Moto: "Alo? Bună ziua! Casa Poporului?"
"Da"
"Cu poporul, vă rog"
Se coboară perpedes în subsol. În subsol e frig. Alex Tănase e în sacou. Îi e frig. E Directorul Tehnic al Casei. Mergem prin coridorul de sub pământ şi ajungem în faţa unui grilaj uriaş, închis. Un nene vine să ne deschidă, dar nenea din spatele grilajului uriaş şi închis n-are la el cheia potrivită. Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor faţă cu Omul de Tinichea. Ne e frig, dar cred că lui Alex Tănase îi e cel mai frig dintre noi, pentru că el e în sacou. Mai aşteptăm în curent şi-n frig până când vine nenea cu o altă cheie. De când reapare în raza noastră vizuală, sperăm că de data asta are la el cheia potrivită. E aproape ca într-un basm. Decât că suntem în subsolul Casei Republicii. Sau, mă rog, cum i se zice acuma, Palatului Parlamentului. Ura. Nenea are la el cheia potrivită. E o cheie mare. Chiar că suntem ca într-o poveste. Decât că nu suntem. Atmosfera basmică din capul meu se împrăştie rapid. Hai să fim serioşi. În fond, aici s-a murit, adică la propriu s-a murit, în timpul construcţiei acestei atracţii turistice pentru unii, loc de muncă pentru alţii, uriaş semn de exclamare pentru alţi, alţii şi un altul, de întrebare, pentru alţii.
Casa Poporului nu e decât o cocioabă lungă de 270 de metri şi lată de 245, înaltă de 86 de metri şi coborând la 92 de metri sub nivelul solului (cât un bloc de cinci etaje), cu o suprafaţă construită la sol de 66.000 de metri pătraţi. O cocioabă care a înghiţit 1.000.000 mp de marmură, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de oţel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 mp de esenţe de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 mp de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele. Sunt cifre pe care probabil că le-aţi mai văzut, dar care vă intră pe o ureche şi vă ies pe cealaltă. Pe mine mă interesa treaba cu candelabrele, ca parte a sistemului de iluminare a micuţei clădiri, aşa că numărul ăsta, 2.800, o să-l ştiu şi pe patul morţii.
180 de kilometri de cablu electric străbat ditai clădirea, adică puţin mai mult decât distanţa Bucureşti – Braşov.
Mergem prin subsolul solid construit, până la panoul electric, ca să aflăm mai multe despre sistemul de electrificare. Pentru că, aşa, să apeşi pe întrerupător, poate oricine, da’ să dai piept cu kilometrii ăia de cablu şi cu tot sistemul, pus la punct de pe vremea micuţului dictator şi a umilei lui soţii, nu. Tabloul electric e ca un tablou, doar că e electric. Atârnă, tot aşa, ca un tablou, de un perete şi clipoceşte. Şeful de tură, Mihăiţă Pîrvu, ne explică despre cum primeşte Casa Poporului lumină din două surse de alimentare şi despre cum două subcategorii, denumite tehnic "feeder de bază" şi "de rezervă", întreţin toată măgăoaia. Dacă se strică feederul de bază, intervine cel de rezervă, dar chestia e că rarisim se întâmplă asemenea disfuncţii.
În general, totul merge destul de strună, datorită unei echipe formate din câţiva oameni, mult reduşi numeric de pe urma disponibilizărilor din ultima perioadă. Şi, da, de ce să n-o spunem, datorită sistemului excelent pus la punct pe vremea lu’ Ceaşcă. O probă autentică a faptului că, iată, construcţia, aşa, mare şi grasă, cum e ea, trăieşte bine mersi, întocmai cum ne-o lăudau barzii vremii prin poezii.
Ceva mai încolo ni se arată generatoarele cumpărate de Ceauşescu, nişte MTU-uri care cică consumă la motorină de te sparg. Sunt nişte chestii enorme, care, băgate în funcţiune, fac un zgomot asurzitor şi care sunt în stare să furnizeze energie electrică în momentul în care, din diverse motive, sistemul de electrificare colapsează. Nu poţi să stai lângă ele atunci când funcţionează şi să mai fii om întreg după aia. Ele sunt verificate tehnic în fiecare lună, deci, practic, de douăşpe ori pe an, cineva stă în acel zgomot în care, literalmente, eşti incapabil să mai gândeşti, să mai spui vreo vorbă, să ceva, deci cineva stă în acel zgomot de douăşpe ori pe an. Bine, că are căşti de protecţie, da’, orişicât, vreau să spun. Domnul Pîrvu ne spune că o singură dată a fost nevoit să le dea drumul, şi anume anul trecut în februarie, când a căzut tensiunea. Generatoarele funcţionează brici într-o situaţie de criză şi ele ţintesc în principal consumatorii vitali ai Casei: paza, sistemul de informatică, pompele de incendiu, telefoanele etc… Cinste lui, cinste lui, cinste comunismului!
Să înlocuieşti un bec nu e tocmai uşor în Casa Poporului. Ca să înlocuieşti un bec ars aici ai nevoie de procedura F-05-07. Adică, mai pe româneşte, "Metodologie de lucru «defecţiune surse de iluminat» – becuri", un document de "doar" 15 pagini.
Ca să schimbi un bec în Casa Poporului ai nevoie de şase oameni: patru montează schela până la candelabre (10 metri înălţime), unul demontează din candelabru becurile vechi şi le ambalează pentru reciclare, altul, în paralel, montează becurile noi.
Problematic e şi cu întreţinerea candelabrelor. Cel mai mare candelabru din Casă cântăreşte două tone şi jumătate, dar, aşa mare cum e, trebuie spălat. Pentru asta, se vine cu o maşină specială, un nene e cocoţat în maşină şi pulverizează cu o substanţă pe toată suprafaţa candelabrului. Murdăria se scurge într-un vas, care este luat şi golit.
În anul 2008, Casa Poporului a câştigat titlul de cea mai green clădire din Europa, în cadrul unui program UE, GreenLight. Atunci, cele 63.345 de becuri cu incandescenţă (clasicele) au fost înlocuite cu altele cu consum redus. Berliner Energy Agency, care a venit să verifice clădirea, a luat-o nemţeşte: bec cu bec. Aşa a ajuns Casa Poporului cea mai green clădire din Europa în 2008. Lumină se consumă destul, dar eforturile făcute de direcţia tehnică pentru reducerea consumului rămân prea puţin cunoscute marelui public. Dacă în 2009 s-a înregistrat un consum de 14.464.033 kWh, consumul pe 2010 s-a redus la 11.447.594 kWh, adică cu douăzeci de procente, astfel că, dacă, în 2009, facturile la Enel au cumulat 7.350.889,23 de lei, anul ăsta ele au scăzut la 5.963.151,30 de lei.
Sistemul de iluminat e destinat să lucreze în funcţie de ceea ce Tehnicul numeşte "scenariu". În cazul unui eveniment de anvergură, se aprind toate becurile (este scenariul VIP); altfel, există o funcţionare pe sistem normal, economic (câteva becuri aprinse, să vezi pe unde calci, dar nici să nu afectezi sistemul de pază, de exemplu, care are nevoie de lumină să funcţioneze) sau stins. Mă gândesc că nu mi-ar plăcea să mă prindă noaptea pe aici, să mă întreţin cu toate statuile alea şi cu umbrele lor pe pereţi, să mă dau cu capu’ de o coloană sau, şi mai rău, să rămân blocată într-un lift.
Sistemul de electrificare e monitorizat de Dispeceratul Tehnic pe un calculator. De câtăva vreme se caută o firmă de audit energetic. Auditul energetic contează, pentru că imobilul este încadrat într-o anumită clasă de excelenţă şi-ţi indică în mod clar unde eşti în momentul T0 şi ce trebuie să faci pe termen mediu şi lung.
Citește pe Antena3.ro
