Decembrie ’89 - Revolutia romana, in direct

Istoricul Alex Mihai Stoenescu continua analiza asupra evenimentelor din Decembrie 1989. Cititi amanunte despre rolul TVR in timpul Revolutiei, episod perceput in ultima vreme ca un "circ cu caracter nefast".

Rolul Televiziunii a fost analizat in numeroase ocazii, cand elogios, cand catastrofic, conturandu-se in cele din urma, pe masura ce au trecut anii, in imaginea unui show si chiar a unui "circ" cu caracter negativ, nefast.

Ziaristul Ion Cristoiu il numeste "montaj literar artistic". Problema este - astazi, cand stam linistiti si analizam lipsiti de contextul emotional de atunci - daca fenomenul numit "Revolutia romana in direct" a avut intr-adevar un rol in victoria revolutiei si, in special, daca a avut un rol pozitiv, daca a ajutat cu ceva.

PARLAMENTARI. Primul grup de revolutionari ajunge la Televiziune in jurul orei 11:15, ceea ce inseamna cel putin trei sferturi de ora inainte de evacuarea lui Ceausescu din cladirea CC. Persoanele civile care au constituit micul grup sosit la Televiziune, intre care se aflau Mihai Voicu, un cetatean cu numele Cherpec si o domnisoara cu prenumele Mihaela, intentionau sa convinga conducerea Televiziunii sa transmita informatii si, eventual, imagini in tara despre ceea ce se petrece la Bucuresti, adica revolta populara. La acea ora, Televiziunea tocmai transmitea a doua oara comunicatul cu "tradarea" lui Milea. La poarta Pangratti, micul grup este respins de reprezentanti ai Televiziunii, care ii cere sa paraseasca incinta, insa gasesc intelegere - in mod surprinzator pentru ei, ca neavizati - din partea trupelor din paza cladirilor, in persoana locotenentului-major Mihai Ditiu. Revolutionarii nu stiau ca timp de o ora intregul efectiv al Armatei 1 si al Militiei Capitalei primise ordine repetate de a parlamenta cu orice grup civil aparut in perimetrul unitatilor militare sau al obiectivelor aflate sub misiune. In timpul emisiunii Dan Diaconescu in direct din seara de 5.12.2004, de la postul de televiziune OTV, inginerul Nicolae Stanciu, fostul director tehnic al TVR, a afirmat ca "exista o cortina electronica cu care se oprea emisia la tv, daca se dorea. Generalul Ghita (comandantul trupelor de Securitate si Militie - n.a.) a dat dispozitie sa nu se traga, a dat jos mitralierele de pe TV cu o ora inainte de venirea revolutionarilor". Informatia este confirmata de generalul Iulian Vlad:

"Dl Gabrielescu: Dar la Televiziune si la Radio? Le-ati dat si lor acelasi ordin?

Dl Vlad: Da, sigur, prin comandantul trupelor, ca sa deschida portile de la Radio si Televiziune, ca sa permita demonstrantilor sa ajunga acolo. V-am spus ca am avut (ocazia sa dau acel ordin - n.a.) si nu stiu cum m-a gasit intamplator Petre, directorul de la Televiziune, ca sa-i confirm ca am dat un asemenea ordin. Pentru ca lui i s-a parut incredibil acest lucru, cand a vorbit cu generalul Ghita sau capitanul care comanda compania de paza. Erau 100 de oameni numai la Televiziune, aveau o dotare de care cred ca numai cu alte mijloace superioare se puteau apropia de ea. Lui i s-a parut, lui Petre, incredibil ca am putut sa dau un asemenea ordin, si m-a intrebat daca am dat ordin sau aprobare. Si i-am spus ca da si confirm ce i-a transmis generalul Ghita.

Dl Sandulescu: Pe la ce ora era asta, inainte de plecarea lui Ceausescu?

Dl Vlad: Nu mai stiu, cred ca in jurul orei 12:00" (faptul s-a produs in jurul orei 11:00 - n.a.)."

STATIILE. Lipsit de aparare si contrariat de atitudinea fortelor de paza, directorul Petre Constantin coboara, respinge si el posibilitatea de a transmite mesajele revolutionarilor, dar accepta sa mearga cu ei in biroul sau. In timp ce la etajul 11 al turnului Televiziunii se desfasura o sedinta de partid si a conducerii, Mihai Voicu - personaj prezentat ca foarte suspect, dar care provenea din cadrele Armatei - reuseste sa-i trezeasca la realitate, aratandu-le ca in cateva minute Televiziunea va fi luata cu asalt de un puhoi de oameni si ca trebuie luate masuri de urgenta pentru a nu se intampla o nenorocire. "Le-am cerut sa priveasca pe fereastra, sa vada ca masele pornesc spre Televiziune si ca in cel mai scurt timp trebuie sa punem in functiune Televiziunea." Sub presiunea acestui pericol, conducerea Televiziunii hotaraste sa accepte instalarea unei statii de amplificare prin care grupul de civili aflat deja in cladire sa comunice cu multimea care se aduna in fata cladirilor, cu scopul de a o impiedica sa patrunda. Desi atunci cuvintele lui Mihai Voicu si ale micului grup pareau firesti, chiar rostite accelerat, astazi ele lasa un semn de intrebare:

"Mihai Voicu: Avem nevoie de Armata sa restabileasca ordinea, domnule, aici, pentru ca noi nu putem face nimic. Nu se poate face.

O voce: Sunt si alti comandanti si Armata este alaturi de noi.

O voce: Da. N-a impuscat, n-a impuscat...".

REACTIE. Schimburile de focuri au fost inregistrate pe banda

MISIUNEA FRANCEZILOR. Ordinea acolo era pastrata de trupele de Securitate care, asa cum arata in mai multe randuri Teodor Brates, "fraternizasera cu revolutionarii". Scena ramane deschisa unei interpretari partizane. In continuare, inexplicabil pentru conducerea Televiziunii si de neinteles pentru analistii care au studiat cazul Televiziunea Romana Libera, desi grupul lui Mihai Voicu era extrem de mic, redus ca numar, comandantii fortelor de aparare, in loc sa-i dea afara in cateva minute sau sa-i aresteze, colaborau cu acestia in forme surprinzatoare: comandantul militar i-a oferit pistolul sau, pentru a se convinge ca nu vor trage, iar ofiterii de Securitate s-au oferit sa coordoneze impreuna miscarile fortelor de paza. Impreuna au hotarat strangerea armamentului si indepartarea insemnelor de arma ale militarilor din formatiunile MI (Securitate). "In acest moment - povesteste mai departe Mihai Voicu - patrunsese o parte din manifestanti in curtea Televiziunii, avand acceptul trupelor de paza si ne-am trezit cu un numar foarte mare de manifestanti in jurul corpului de garda cerand arme. Ne-am dat seama ca, daca o sa le dam arme, s-ar putea sa iasa un macel. Atunci am hotarat ca un militar impreuna cu doi-trei manifestanti sa ocupe puncte de aparare in incinta Televiziunii." Dupa formarea dispozitivului, Voicu se va adresa multimii prin statia de amplificare, anuntand-o ca "s-a creat un nou guvern provizoriu, in frunte cu Corneliu Manescu, guvern cerut de popor in Piata Palatului". Informatia este preluata imediat de ziaristii francezi aflati in multime si transmisa agentiilor de presa. Era vorba de o confirmare a comunicarilor facute in Piata Palatului din autoturismul Directiei V predat de ofiterii acelei Directii revolutionarilor, dupa ce agentura franceza se chinuise toata noaptea sa impuna numele lui Corneliu Manescu pe listele de guvern intocmite la baricada si in Piata Universitatii.

ORDIN SUPERIOR. Oprindu-ne in acest loc, vom sublinia doua idei importante, pentru a indeparta mormanul de legende care s-a tot strans peste cazul TVRL, aratand ca: 1. Televiziunea nu a trecut de partea revolutiei, cum s-a spus, cuprinsa de elan revolutionar si disociindu-se de regimul Ceausescu; conducerea a incercat sa se opuna patrunderii revolutionarilor inauntru, dar a fost pusa in situatia de a accepta realitatea ca urmare a abandonarii misiunii de paza si aparare a cladirilor din partea fortelor militare. 2. Abandonarea misiunii de paza si aparare, care presupunea inclusiv deschiderea legala si legitima a focului, nu a fost facuta "sub presiunea maselor revolutionare", ci din ordin superior venit prin canalele Ministerului de Interne (Securitate si Militie). Teodor Brates descrie o scena elocventa in acest sens: "Pe acest drum (pe coridor - n.a.) sunt trei usi solide, care puteau fi blocate. Mergeam impreuna cu demonstrantii si raspundeam la intrebarile lor privind punctul de amplasare a studiourilor; vorbele - cred - curgeau automat, pentru ca ma gandeam numai si numai la ce putea sa ne astepte dincolo de cele trei usi. Acum se stie: ne-au asteptat militarii din unitatea de paza a trupelor de Securitate, care nu numai ca nu au impiedicat (in nici un fel) marsul revolutionarilor, ci i-au salutat si imbratisat". Aici lucrurile trebuie sa fie clare: prin caracterul special si strategic conferit de lege Televiziunii nationale, in misiunea fortelor de paza si aparare intra deja, prin efectul legii, dreptul de a deschide foc in conditiile Decretului nr. 367/18 octombrie 1971, art. 36, alin. b ("impotriva persoanelor care patrund sau ies, in mod ilegal, in sau din perimetrele ori zonele pazite, stabilite in consemn"). Facand somatiile legale, militarii erau total acoperiti de lege. Deschiderea focului in apararea Televiziunii nu avea nevoie de proclamarea sau decretarea starii de necesitate, de ordinul lui Ceausescu sau de ordinele ministerelor de forta ale statului. Dimpotriva, ordinele exprese venite de la acestea au oprit executarea misiunii legale.

CUVANTARI. Artizanii loviturii de stat, in direct cu tara

PRIMA EMISIE. Asadar, "cucerirea" Televiziunii a fost o consecinta directa a loviturii de stat militare, care se desfasura paralel cu revolta populara. Sa ne gandim putin: primii revolutionari ajung la Televiziune in jurul orei 11:15, dar generalul Ghita daduse ordinul cu o ora inainte ca fortele de paza si aparare ale Securitatii sa nu traga, iar posturile fixe de lupta de pe acoperisuri sa fie retrase. Asta inseamna ora 10:00. Ceausescu era in CC, comandant suprem la acea ora. O data cu multimea care se deplasa din centrul orasului, la mai mult de o ora dupa evacuarea lui Ceausescu de catre Armata din cladirea CC, sosesc la Televiziune poetul Mircea Dinescu si actorul Ion Caramitru. Ei vor urca in Studioul 4, unde se va pregati intrarea in emisie. Momentul deschiderii celebrei emisii a Televiziunii Romane Libere a fost reconstituit de Mihai Tatulici si de echipa de redactare a volumului Revolutia romana in direct: "Imaginile prezinta o masa de aproximativ 30 de civili (intre care se pot recunoaste Tugui, Sold, Holban, Cazimir, Caramitru, Dinescu, Brates, Ciurascu, Modreanu, Alex. Mica, Rizea s.a.), care discuta agitat despre ce urma sa se intample. Secventa dureaza aproximativ doua minute. Dupa care se face relativ ordine in cadru, in fata meselor de prezentare (folosite de obicei de crainici) raman in prim-plan Caramitru si Dinescu, un grup de civili, iar in spate un grup mai numeros de tineri, urcati probabil pe scaune si care tin un steag tricolor la vedere. Dupa care Dinescu isi sterge fruntea de transpiratie, Caramitru priveste inainte, muzica se fileaza si vocea cunoscutului actor devine prima voce care se va auzi la Televiziunea Romana Libera".

"Ion Caramitru (in bluza de trening, hanorac de fas, cu o gentuta trecuta dupa gat, surescitat, obosit): Fratilor, multumita lui Dumnezeu (isi face cruce) ne aflam in studiourile televiziunii. Am reusit sa ajungem aici, in spatele tancurilor, cu armata si cu studentime, si cu oamenii care-i vedeti, si cu mii si mii de romani si de alte nationalitati care ne-au condus. In fata dumneavoastra se afla eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Va rog sa-l priviti, el lucreaza, va va spune despre... ce este vorba. Suntem emotionati, obositi si dorim ca tot poporul roman, de orice nationalitate, care a luptat cu arma in mana in sensul ca au avut in suflet acea suflare divina a lui Dumnezeu si a rabdarii poporului roman care, in sfarsit, s-a rupt, sa putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu care va fi... vor fi purtatoarele geniului romanesc peste timp. Noi lucram... Iata-l pe Mircea Dinescu, care o sa spuna.... Spune, ce faci?!

Mircea Dinescu (pulover negru de lana de casa, cu dungi subtiri rosii si galbene; nebarbierit, tras la fata, transpirat, surescitat): Peste 10 minute vom da un apel catre populatie. Va rog sa va pus... sa va pastrati calmul, sunt momente in care Dumnezeu si-a intors fata catre romani. Sa ne uitam catre Dumnezeu, cateva minute, inainte de a vorbi, inainte ca sa apelam la toate fortele armatei noastre (ridica vocea), armata din Bucuresti e cu noi, dictatorul a fugit... apelam... facem un apel catre Ministerul Fortelor de Interne sa depuna armele, sa intre in cazarma... poporul e cu noi. Peste cinci minute vom face un apel catre toata suflarea romana... catre eroicul popor roman...

Teodor Brate (din off): ... victorios!

M.D. (si altii): ... victorios!

Toti (de-a valma): Televiziunea e cu noi! Am invins! Am invins! Suntem aici! Am invins! (aplauze)."

MANIPULARE. Populatia a "aparat" Televiziunea

FARA PROGRAM. Aparitia revolutionarilor pe postul national de televiziune a fost un moment unic. Nici o analiza ulterioara nu poate fi riguros corecta, pentru ca nu poate transpune pe hartie febra amestecata cu teama si surescitare traita si transmisa atunci pe ecranul televizorului. Ea a avut doi actori ideali: un poet si un artist, ambii familiarizati cu televiziunea, buni vorbitori si capabili sa iradieze emotia care ii domina pe toti participantii, dar si pe privitori. Cu toate ca, ideologic, cei doi eroi ai deschiderii Televiziunii Romane Libere aveau convingeri total diferite - Mircea Dinescu, un om profund de Stanga, Ion Caramitru, unul dintre putinii intelectuali cu convingeri solide de Dreapta - , cuplul a intrunit cateva calitati ideale pentru exact acel moment: figuri cunoscute, relativ tineri, credibili prin opera lor, hotarati si folosind un limbaj foarte direct, naturalete, credinta religioasa, o usoara si poate chiar necesara doza de populism. Pe scurt, foarte convingatori. Au fost criticati si persiflati ulterior pentru faptul ca interventia lor in direct a fost regizata, ca a avut un caracter actoricesc. O secventa filmata inainte de deschiderea emisiei ii prezinta relativ calmi, acomodati cu mediul Studioului 4 si preocupati de o singura problema: anuntarea populatiei ca ei lucreaza la un program politic. Aici a fost inventata o replica a lui Caramitru: "Mircea, fa-te ca lucrezi!", pentru a se demonstra artificialitatea acelei interventii. Replicile reale au fost: Caramitru (flutura carnetelul lui Dinescu): "Arati ca lucrezi". Dinescu: "La un apel". In secventa netransmisa, anterioara deschiderii emisiei, Dinescu se pregateste sa spuna: "Poporul a invins. Armata a trecut de partea noastra", dar de emotie a improvizat discursul cunoscut. Atat Caramitru, cat si Dinescu si-au dat seama ca ocazia formidabila pe care o aveau, de a putea fi mediatizati in direct in intreaga tara si in strainatate, se putea dizolva datorita lipsei lor de program politic. Ei nu erau niste politicieni care sa spuna in cateva cuvinte care este situatia reala a statului si pe ce cale trebuie sa o ia si nici nu aveau capacitatea organizatorica de a institui un pol de putere. Aveau in schimb capacitate emotionala.

Fragmente din "Istoria loviturilor de stat in Romania", volumul IV, partea a II-a, Editura RAO - Alex Mihai Stoenescu

NU RATATI! In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre decembrie 1989.