DOCUMENT
De regula si simplificand in mod grosolan lucrurile, se spune ca Romania s-a apropiat treptat de Germania, ambele tari sfarsind-o intr-un soi de concubinaj politic si militar, adica intr-o alianta neperfectata ca atare in acte. Asa am fost noi, se mai spune, rai si recalcitranti, si neinspirati pe deasupra, pentru ca nu am stiut cu cine trebuia sa ne punem bine. In realitate, germanii au fost impinsi sistematic si in etape distincte spre Romania si spre Balcani, pana cand toate tarile din sud-estul european au fost nevoite fie sa indure o ocupatie militara severa, fie sa surada Berlinului ca si cum ar fi avut o suta de dinti in gura.
Plan strategic britanic
Neindoielnic, a existat un plan strategic britanic, elaborat cu mai multe luni inainte de declansarea ostilitatilor, mai precis imediat dupa jenantul compromis de la München, prin care germanii au fost ademeniti progresiv spre capcana Balcanilor si spre placa de frictiune cu Rusia sovietica, in scopul atenuarii presiunii pe care diviziile Wehrmachtului ar fi putut s-o exercite asupra trupelor anglo-franceze pe campiile Flandrei si pe litoralul Canalului Manecii. Altfel nu se explica succesiunea unor evenimente in care britanicii, fie pe fata, fie in subteran, ne apar mereu ca protagonisti, initial si cu serviciile secrete ale Parisului la remorca. Despre toate aceste imprejurari vom afla probabil mai multe abia in 2039, cand britanicii au promis sa permita accesul si la ultimul lot de arhive referitoare la al doilea razboi mondial. De ce au fost, mai sunt si vor fi sub obroc inca multa vreme aceste arhive? Evident, pentru ca un plan strategic de natura celui pe care il intuim in aceasta expunere seamana intru totul cu scrisoarea pierduta din piesa lui Caragiale.Miza petrolului
In imprejurarile de atunci, cand Statele Unite erau inca departe de ideea de a intra in razboi, in politica lor interna prevaland izolationismul, Marea Britanie nu putea fi convinsa decat ca un razboi intre Germania si Rusia sovietica o va ajuta sa reziste presiunii militare a Wehrmachtului si chiar sa conteze pe o eventuala victorie. Dar placa de frictiune dintre comunism si nazism, realizata deocamdata prin traversul teritoriului polonez, trebuia prelungita pana la Marea Neagra. Asa ca, intr-o prima faza, dupa ce Berlinul a dat mana libera rusilor in Basarabia, Marea Britanie s-a angajat intr-un gest similar. La 14 decembrie 1939, autoritatile de la Bucuresti au fost anuntate ca garantiile militare oferite in primavara nu mai erau functionale pentru frontiera noastra din est, decat in anumite conditii imposibil de intrunit: neutralitatea Italiei si permisiunea acordata de turci pentru trecerea flotei britanice prin Stramtori. Italia era deja aliata cu Reichul, iar Turcia nu dorea sa se lege la cap suparandu-i pe rusi. Practic, Marea Britanie invita Uniunea Sovietica sa treaca la fapte. In sfarsit, incepand de la aceasta data, guvernului de la Londra nu-i mai ramanea decat sa tina nervii germanilor la flacara focului mic. Aveau dreptate cei ce apreciau acest gen de ostilitati drept un razboi ciudat. Inca din vara lui â39, incepuse sa se invarta prin zona petrolifera a Romaniei inginerul francez L...on Wenger, insotit de un asistent englez taciturn. Studiau impreuna un plan pentru distrugerea sondelor de pe Valea Prahovei, in caz de razboi cu Germania. In ziarele romanesti nu s-a putut citi nimic despre prospectiunile lor, asupra carora se convenise pastrarea unui secret absolut. In acelasi timp, presa de la Londra si de la Paris a etalat in detalii misiunea si obiectivele celor doi, special pentru a-i morcovi pe germani. In cele din urma, razboiul a izbucnit si, la 10 si 11 septembrie 1939, Armand Calinescu a fost invitat de Adrien Thierry si Reginald Hoare, ministrii Frantei si, respectiv, Marii Britanii la Bucuresti, la doua runde de convorbiri privind aplicarea planului pe care L...on Wenger il perfectase deja. Desi ni s-au propus despagubiri generoase, planul nu a fost acceptat de prim-ministrul roman, deoarece, in felul acesta, Romania pierdea singura moneda de schimb pentru a-si negocia supravietuirea in viitor.Armata fantoma
La 21 septembrie 1939, Armand Calinescu fusese asasinat de o banda de legionari. Dintre toate sursele de informare din Europa si de peste Ocean, numai doua agentii de presa germane au afirmat ca atentatul a fost pus la cale de Marea Britanie. Stirea a fost apreciata drept o enormitate, dar poate ca nu era o enormitate. Trecem peste faptul ca Armand Calinescu refuzase transant sa distruga zona petrolifera a Romaniei. Insa acelasi se afirmase drept un adversar inflexibil al intrarii Romaniei in zona de influenta a Reichului, ceea ce ii impiedica pe germani sa ajunga la placa de frictiune cu rusii si in sectorul ei sudic, linia de-a lungul careia se puteau declansa fel de fel de conflicte prelungindu-se pana la Marea Neagra. Altfel spus, la Londra stiindu-se ca Romania nu putea fi ajutata si nici nu se putea conta pe ea, de vreme ce-si declarase solemn neutralitatea, tara merita sa fie sacrificata. Cu toate ca n-au realizat deocamdata nimic, englezii aveau rabdare. Curand, rolul primordial revenind si de data aceasta francezilor, a fost inventata o asa-zisa "armata a lui Weygand" in Siria. Aceasta armata, s-a spus, ar fi trebuit sa treaca prin Turcia si peste Marea Egee catre Balcani si sa deschida un al doilea front impotriva germanilor in sud-estul european. Insusi generalul francez Maxime Weygand, pasamite in cautare de cotizanti la viitoarea lui intreprindere militara, a fost plimbat intens pe la Belgrad, pe la Atena si pe la Ankara. In ianuarie 1940, indusa deliberat in eroare de Legatia britanica, insasi Martha Bibescu era convinsa ca Maxime Weygand a fost si la Bucuresti. Nu a fost el, a fost doar fantoma lui. Modul in care ziarele de la Londra si de la Paris umflau insemnatatea unui biet general de 73 de ani nu putea decat sa le provoace frisoane germanilor. Din nefericire pentru romani si din fericire pentru germani, faimoasa "armata a lui Weygand" se alcatuia numai din doua sau trei batalioane. Pana si presa franceza observase un lucru curios: in fiecare zi, la Marsilia si la Toulon, cu fanfare si batiste agitate pe chei, erau imbarcate pe nave trupe despre care se afirma ca ar fi fost destinate sa intareasca armata din Siria. Iar in ziua imediat urmatoare scenariul se repeta, cu exact aceleasi vapoare. Or, un drum pe mare spre Siria, dus si intors, pretindea cel putin 10 zile, daca nu 15. Si s-a dedus ca intaririle respective erau numai scoase in larg, plimbate putin pe mare si readuse noaptea in port.Fals sabotaj
In prima decada a lui aprilie 1940, Intelligence Service a izbutit sa amorseze in Romania un nou scandal. Un convoi de ambarcatiuni britanice autopropulsate - Scotland, Lord Byron, Elisabeth, King George, Shelley, Danubius, Britannia si Dyonisia - , plecat pe Dunare in amonte de la Sulina, au acostat la cheiul portului Giurgiu, pasamite pentru reaprovizionarea cu carburanti. La controlul vamal s-au gasit in calele navelor mai multe calupuri de dinamita si o cantitate modica de armament. Nimeni din Romania nu a catadicsit sa-si puna bruma de logica in miscare si tapajul din presa bucuresteana a fost imens. Din ziarele romanesti, acest tapaj s-a mutat in ziarele din strainatate, alertandu-i o data in plus pe germani. Leit-motivul tuturor relatarilor fiind alarmant din toate punctele de vedere: englezii ar fi vrut sa arunce in aer versantii stancosi din amonte de Varciorova si sa obtureze circulatia navala pe Dunare. Pentru Berlin, paguba ar fi fost pur si simplu catastrofala. Datorita starii precare a infrastructurilor feroviare din Transilvania si din Ungaria, marea majoritate a cantitatilor de carburanti exportate de Romania in Reich erau transportate pe Dunare, in tancuri petrolifere, si blocarea Cazanelor ar fi reprezentat un dezastru pentru germanii angajati in razboiul din vest. Si asta chiar in momentele cand trupele lor planificau invadarea in forta a Frantei, Olandei si Belgiei. Insa cine sta stramb si judeca drept nu se putea sa nu inteleaga ca britanicii nici nu doreau sa ajunga pana la cataractele Dunarii. Daca asta voiau, puteau incarca din pornire pe navele lor cantitatile necesare de motorina pentru a ajunge la destinatie dintr-o bucata, evitand totodata orice control vamal. In afara de asta, Cazanele Dunarii reprezentau un moment al naturii, apa atinge acolo o adancime de 90 m, cu debite de mii de mc pe secunda, iar versantii de munte din flancuri nu puteau fi naruiti cu cateva kilograme de explozibil. Mult mai eficient ar fi fost sa se scufunde in canalul de la Varciorova, care evita cataractele, un slep incarcat cu ciment care face priza sub apa. Dar la bordul ambarcatiunilor englezesti nu se afla nici un gram de ciment. Pe englezi ii interesa doar rumoarea creata, menita sa-i calce pe nervi pe germani, si nu intamplator acostasera chiar la Giurgiu, unde corespondentii de presa straini de la Bucuresti puteau ajunge in numai o ora. Se pare ca singurul diplomat strain care a inteles ca era in discutie o cacealma a fost ministrul Italiei in Romania, Pellegrino Ghigi. Din pacate, alegatiile lui clarvazatoare au devenit publice la cativa ani dupa incheierea ostilitatilor. Atunci, in aprilie 1940, a intuit siretlicul englezilor si ziaristul italian Paolo Monelli, neluat insa in seama.Apelul la germani
PUTERNICII ZILEI. Sovieticii isi muta frontiera spre vest |
"Astazi, Anglia se risipeste in atentii: plimba priviri agere pe harta Europei, evaluand primejdiile, oferind solutii impaciutoare prin scrisori adresate presedintilor de consilii, gata de a netezi asperitatile spre a inlesni crearea unei solidarizari in fata amenintarii germane. Amabilitate, prezenta sfatuitoare, indemnuri pentru gesturi simbolice in folosul unei cauze comune: ca in schimb sa nu ezite a oferi (cu o emotionanta graba) un ajutor - ceva mai mult, o garantie militara. Sunt multi dintre concetatenii nostri, care sunt intr-adevar emotionati pana la lacrimi, entuziasmati pana la delir de aceste garantii militare oferite de Anglia cu o generoasa graba... insa forta terestra a Angliei este, in ultima analiza, armata franceza..." - Pamfil Seicaru