"Ebrietate verbală" în prima şedinţă a CPUN

După "revoluţia în direct", la 9 februarie telespectatorul român a mai avut parte de-o premieră: şedinţa de constituire a Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), primul "Legislativ" născut "din focul revoluţiei". Aşa l-au impresionat pasionalele dezbateri, încât "vizionarea" şedinţelor CPUN s-a transformat în obişnuinţă.

"Să fie democraţie", răspundeau la unison "oameni ai muncii" convertiţi rapid în "oameni de bine", bunicuţe indignate, şcolari revoluţionari şi, în general, fitecine era întrebat la începutul lui 1990 ce vrea şi pentru ce "manifestează" în stradă. Dar prea puţini ştiau ce va să însemne exact democraţia.

Primii paşi se făcuseră o dată cu apariţia partidelor. Legislaţia postrevoluţionară cerea doar 251 de semnături pentru constituirea unei formaţiuni politice, iniţiativa nu lipsea, astfel că în mai puţin de două luni se înregistraseră la tribunal 45. La 9 februarie s-a mai făcut un pas. La Palatul din Dealul Mitropoliei avea loc şedinţa de constituire a Parlamentului "de tranziţie". În urma negocierilor purtate între deţinătorii puterii şi cei care tânjeau la ea, în prima zi a lui februarie s-a ajuns, în fine, la "consensul" atât de drag lui Ion Iliescu.

De-atunci şi până la alegeri, puterea urma să se împartă. Formula asupra căreia s-a căzut de acord se numea Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi urma să adopte legi. Cam la atât s-a limitat "consensul" obţinut la 1 februarie. Restul detaliilor ­ cine să facă parte din miniparlamentul denumit CPUN, cine să îl conducă şi cum să funcţioneze ­ s-a discutat în primele şedinţe.

Vineri, 9 februarie, puţin după ora 15:00, începea şedinţa de constituire. A durat mai bine de şase ore şi, în spiritul vremii, a fost transmisă în direct de Televiziune. Ion Timofte, reporterul României libere, prezent la lucrări, observa o adevărată "ebrietate verbală". "La un moment dat, toţi vorbeau şi nimeni nu mai asculta, nota gazetarul. Vorbitorii nu se mai succedau, ci pur şi simplu cădeau în cascadă.

Ordinea de zi anunţată bineînţeles că a fost spulberată." Scandalul s-a iscat de la cifre: câţi membri să aibă viitorul "organ legislativ", câţi reprezentanţi să trimită fiecare partid şi câte partide au dreptul să participe la facerea şi desfacerea treburilor ţării? Întâlnirea de la 1 februarie lăsase discuţia în coadă de peşte: aveau dreptul să trimită în CPUN câte trei reprezentanţi, în limita a 50% din locuri, partidele "constituite până la această dată, sau prezente la reuniune".

Sau înscrise, sau prezente?, au vociferat "opozanţii" în după-amiaza de 9 februarie. "În chestie" se afla chiar FSN, înscris la tribunal ca partid politic la 6 februarie, adică după parafarea acordului de principiu pentru constituirea CPUN. Şi apoi, de ce să revină partidelor doar jumătate din locuri? Şi cum să rămână cu minorităţile, absente de la negocierile de la 1 februarie şi care nu constituiseră nici partide politice? După şase ore de discuţii, s-a decis să fie luate în considerare partidele înregistrate la tribunal până la 9 februarie.

CPUN urma să aibă 241 de membri, dintre care 105 trimişi de partide, 105 de CFSN, 27 de minorităţile naţionale, 3 de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, iar preşedintele ales urma să aibă un vot. Cei 105 trimişi de CFSN erau "participanţi activi la revoluţia din decembrie 1989, personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale, muncitori, ţărani, intelectuali, tineri, studenţi". S-a mai decis ca partidele constituite după data de 9 februarie să intre în componenţa CPUN ca observatori.

La finalul şedinţei s-a emis un comunicat. Gazetarii prezenţi în Dealul Mitropoliei, mai cu seamă cei străini, n-au înţeles mare lucru din "democraţia originală", consemnau colegii lor români. O ciudăţenie li s-a părut, bunăoară, excluderea presei scrise de la dezbateri, în vreme ce televiziunea transmitea în direct! Istoviţi după atâtea zbateri, CPUN-iştii au lăsat partea cu alegerea structurilor de conducere pentru următoarea şedinţă, programată marţi, 13 februarie.

Şi marţi, şi 13, ziua n-a fost chiar cu ghinion pentru Ion Iliescu: şeful statului la acel moment a fost ales şi preşedinte al Legislativului.