x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Invenție românească: jumătatea de boicot. PSD dă austriecilor sancțiuni, PNL - autorizații

Invenție românească: jumătatea de boicot. PSD dă austriecilor sancțiuni, PNL - autorizații

de Ion Alexandru43    |    11 Ian 2023   •   07:00
Invenție românească: jumătatea de boicot.  PSD dă austriecilor sancțiuni, PNL - autorizații

Societatea Națională Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Autoritatea Aeronautică Civilă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Clubul Sportiv Rapid, entități aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, și-au închis sau urmează să-și închidă conturile deținute la băncile austriece, potrivit publicației online „Bugetul”.

 

 Majoritatea acestor autorități și companii au ales să lucreze cu CEC Bank, bancă românească a statului, după ce Austria a blocat, la finalul anului trecut, aderarea României la Spațiul Schengen. Însă nu toate autoritățile publice acționează la fel. CSAT a eliberat, pe 19 decembrie 2022, o hotărâre prin care cel puțin o companie austriacă, dar și mai multe grupuri partenere ale acesteia au cerut să utilizeze rețelele infrastructurii 5G din România. Iar, la data de 9 ianuarie 2023, premierul Nicolae Ciucă a emis o Decizie de prim-ministru, acordând companiilor în cauză autorizația să folosească aceste echipamente.

Jurnaliștii de la publicația online „Bugetul” dezvăluie că încă o companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor își mută conturile de la băncile austriece, preferând banca statului, CEC Bank. Potrivit unui răspuns adresat publicației citate, Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” SA „a demarat procedura de închidere a conturilor deținute la Banca Comercială Română”.

Potrivit aceleiași surse, începând cu data de 29 decembrie 2022, toate plățile și încasările efectuate de Autoritatea Aeronautică Civilă, o altă structură aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, sunt operate doar prin CEC Bank și prin Trezoreria Municipiului București. O altă instituție din subordinea aceluiași minister – Autoritatea Navală Română, anunță, de asemenea, că a demarat demersuri pentru închiderea conturilor deținute la BCR-Erste și la Raiffeisen Bank.

 

CNAIR și Clubul Rapid București vor urma exemplul

 

Într-un alt răspuns primit, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) anunță că a demarat procedurile de transfer cu CEC Bank în ceea ce privește veniturile proprii. CNAIR susține că are o relație de colaborare cu CEC Bank, încă din anul 2004, unitate bancară care efectuează toate operațiunile legate de exproprieri de terenuri, în baza Legii nr. 198/2004 și a Legii 255/2010, indiferent de sursa de finanțare, iar sumele alocate de la bugetul de stat sunt, de asemenea, derulate prin intermediul Trezoreriei Statului.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA este fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și susține  că operează salariile angajaților, la cererea acestora, prin toate băncile, inclusiv prin banca austriacă Raiffeisen Bank. De altfel, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, preciza că rulajul financiar pe care compania îl face prin conturile BCR „este de ordinul zecilor de miliarde de lei anual”, aici intrând bugetul, plățile către salariați, plățile contractorilor și chiar rovinieta.

Ei bine, potrivit jurnaliștilor de la „Bugetul”, și Clubul Sportiv Rapid București, care avea, până la finalul anului trecut, conturile deschise la BCR, avea în vedere ca, începând din 2023, să mute aceste conturi la o altă bancă.

 

Vicepremierul Grindeanu anunța aceste mișcări la finalul anului trecut

 

Reamintim că, la finalul anului trecut, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a precizat că mai multe companii din subordinea instituției pe care o conduce au luat decizia să boicoteze firmele austriece, după ce Austria s-a opus aderării României la Spațiul Schengen.

Potrivit lui Grindeanu, „toți au luat această decizie de a se muta la o bancă românească a statului. Eu cred că este bine, având și condiții mai bune”. Vicepremierul sublinia, la acel moment, că aceasta este decizia companiilor, iar conducerea ministerului nu poate „dicta directorilor companiilor ce să facă”.

 

CSAT și premierul Ciucă acționează diferit. Firmă austriacă de IT, autorizată să folosească infrastructura 5G din România

 

În timp ce parte din companiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, controlat de PSD, renunță la relațiile de business cu entitățile austriece, partea liberală a Guvernului, dar și CSAT, acționează pe contrasens. Concret, premierul Nicolae Ciucă a avizat, la începutul acestei săptămâni, ca cel puțin o companie austriacă să fie autorizată să utilizeze echipamentele de infrastructură 5G în România. Iar CSAT a emis, la rândul său, o hotărâre în acest sens chiar în data de 19 decembrie 2022.

Este vorba despre Decizia premierului Nicolae Ciucă nr.8, din data de 9 ianuarie 2023, pe care acesta a emis-o, „având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 215 din
19 decembrie 2022 privind avizarea solicitării pentru obținerea autorizării de utilizare
a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către EMC Information Systems
International Unlimited Company, EMC Computer Systems Austria GmbH, DELL
Global B.V. și DELL Emerging Markets (EMEA) Limited, precum și Adresa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării nr. 4.347 din 28 decembrie 2022, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/29.899/MN din 5 ianuarie 2023”.

Conform deciziei citate, „se acordă EMC Information Systems International Unlimited Company, EMC Computer Systems Austria GmbH, DELL Global B.V. și DELL Emerging Markets (EMEA) Limited autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca sa provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G”.

×