Esenţă de nai românesc

Ce este naiul? Un instrument al luminii, al cărui sunet minunat pătrunde dincolo de nori. Prin măiestria lui Gheorghe Zamfir, naiul a răsunat pe întregul mapamond, iar doina românească s-a făcut înţeleasă oriunde, dincolo de cuvinte.

La Conservatorul din Bucureşti, câţiva studenţi au avut marele noroc de a învăţa secretele acestui instrument de la maestrul Gheorghe Zamfir. Între ei s-a aflat şi Radu Nechifor, astăzi la rându-i profesor la Sibiu. Pe Radu nu l-a tentat Bucureştiul, iar după finalizarea studiilor s-a întors în Cisnădia natală, unde şi-a văzut realizat un mare vis: de a construi naiuri în propriul altelier. Nu beneficiază de un spaţiu generos. Atelierul a fost construit în curtea locuinţei sale, însă, în acest univers, totul este bine aşezat, astfel încât, din fragilele tulpini de bambus, selecţionate cu grijă, sunetul este strunit cu măsură, spre a contura cântece mai vesele ori mai triste. Atelierul lui Radu nu este unul în care se produc naiuri în serie, ci un loc în care acest instrument profund este realizat cu migală, doar la cerere.

Din copilărie, Radu Nechifor a fost pasionat de tot ce înseamnă artă, nu numai de muzică. "În clasele primare chiar am participat la câteva concursuri de pictură, pe care le-am câştigat. Mai târziu am făcut sculptură în coajă de pin şi în rădăcini de arbori . Nu cred că mi-a plăcut muzica mai mult decât oricărui alt copil care spune că îi place, însă la mine nu s-a stins niciodată plăcerea de a cânta. Mai mult chiar, în momentul în care am început să iau muzica în serios, latura aceasta s-a transformat în pasiune, iar mai târziu, în profesie", mărturiseşte artistul.

În momentul în care s-a înscris la Liceul de Artă din Sibiu, a oscilat între arta plastică şi muzică. "Am ales să fac violoncel, sincer să fiu, nu îmi amintesc de ce, însă nu s-a putut, aşa că am optat pentru nai. Aveam un nai artizanal acasă, primit de la un unchi de-al meu, şi auzisem de Gheorghe Zamfir, pe care-l admiram foarte mult, ca mai toată lumea, de altfel. Cam asta era tot ce ştiam atunci despre nai, în clasa a VI-a, când m-am înscris la Liceul de Artă."

Ca orice adolescent, Radu asculta diferite genuri de muzică la casetofonul părinţilor săi, însă dintre toate formaţiile pe care le admira atunci, doar Queen a rămas între preferinţele sale. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care a început să cânte la nai. "Aveam să descopăr folclorul românesc, cu toate stările lui, de la jale la extaz".

Şi era doar începutul. Pe atunci nici nu gândea că va deveni student al maestrului Gheorghe Zamfir, cel care a revoluţionat naiul şi l-a transformat din instrument de orchestră în instrument solistic, dezvăluindu-i astfel sunetul catifelat, apropiat de infelxiunile vocii umane. Dintr-o întâmplare, în 2003, aflat la Olimpiada Naţională de Muzică, la Braşov, Radu Nechifor a fost auzit de una dintre studentele maestrului Zamfir. A fost sfătuit să se îndrepte spre Conservatorul din Bucureşti. "Eu mă gândisem deja la varianta Universităţii de Muzică din Bucureşti. Îmi doream să studiez naiul cu maestrul Gheorghe Zamfir, însă «gurile rele» nu spuneau prea multe vorbe bune despre domnia sa.

Nu era însă nimic adevărat din toate astea, doar vorbe-n vânt! Am decis să încerc să iau legătura cu domnia sa. L-am sunat, fără să îmi facă «legătura» cineva în prealabil, m-am prezentat şi i-am spus despre intenţia mea de a veni la Bucureşti să studiez naiul. I-am adresat rugămintea de a mă asculta şi de a-mi da câteva sfaturi. Am fost plăcut surprins de felul în care mi-a vorbit, de atenţia cu care m-a ascultat şi generozitatea de a-mi acorda o bună parte din puţinul său timp liber. Prima întâlnire a avut loc pe litoral, unde maestrul era în vacanţă, iar eu, în turneu cu ansamblul folcloric «Căluşerul» din Sibiu.

Mi-a spus atunci că nu vrea să mă vadă vreodată că îi aduc ceva, că tot ce face pentru mine poate fi răsplătit numai prin performanţa la care pot ajunge. Pe de altă parte, aceeaşi întâlnire a fost demoralizatoare în prima zi şi motivantă mai târziu, datorită exigenţei cu care am fost tratat în momentul în care am pus naiul la gură. Cred că am fost oprit de cel puţin 20 de ori în primele cinci secunde ale piesei pe care încercam să o cânt, ca să fiu corectat cu noi şi noi observaţii şi exemplificări."

În sufletul lui Radu Nechifor s-a aprins atunci o flacără. O dorinţă arzătoare de a desluşi tainele acestui emoţionant instrument. De aceea, orele de studiu au devenit tot mai multe, până la zece ceasuri pe zi. S-a înscris la Conservator şi a fost admis, ocupând astfel unul dintre cele două locuri fără taxă. A intrat primul, cu nota 10 la interpretare. Mai târziu avea să realizeze că munca adevărată a început în acea zi.

Între maestru şi discipolii săi a fost creată o legătură aparte. "Am învăţat de la domnia sa mult mai mult decât înseamna tehnica instrumentală, ci tot ce ţine de viaţa de artist: de la motivaţia studiului şi alegerea repertoriului la atitudinea pe care trebuie să o am pe scenă sau folosirea stărilor emoţionale în beneficiul interpretării, comunicarea cu publicul. Legătura mea cu maestrul nu s-a încheiat la finalizarea studiilor, şi asta nu mă face decât fericit, iar din valoarea imensă a tuturor experienţelor sale artistice învăţ continuu. Prezenţa mea pe scenă alături de domnia sa e de fiecare dată o părticică de neuitat şi foarte preţioasă din viaţa mea, care vine să-mi completeze experienţa de naist. 

Totdeauna sunt primit de maestru cu mare drag, iar mie îmi face o mare plăcere să-i împărtăşesc din noile experienţe şi să mai ascult câteva sfaturi... Îmi amintesc prima dată când am cântat alături de domnia sa la zilele oraşului Găeşti (locul său de naştere), când orice imaginaţie pe care o aveam despre starea la care poţi ajunge pe scenă mi-a fost depăşită. E greu să cânţi alături de mari muzicieni (pe scenă mai erau prezenţi şi Nicolae Botgros şi Marin Alexandru, împreună cu alţi redutabili instrumentişti ai Ansamblului «Ciocârlia»), în faţa a circa 6.000 de spectatori, fără să te laşi copleşit de emoţia şi de grandoarea momentului. Sunt multe astfel de episoade care au urmat acestuia şi nici unul nu îl pot considera mai jos sau mai sus, ci diferit. Sunt fericit că pot asculta muzica lui Gheorghe Zamfir, că sunt contemporan cu maestrul, dar mai mult decât atât sunt fericit că am învăţat de la domnia sa tot ce astăzi exprim prin nai şi că îl pot face mândru că i-am fost student", adaugă naistul.

Multă vreme, Radu Nechifor a căutat un nai al cărui sunet să se apropie cât mai mult de perfecţiune. Nu l-a găsit. În mintea lui a fost sădit atunci un gând: să creeze acest instrument. "În copilărie am sculptat, am pictat şi, după cum mi-am dat seama mai târziu, crearea unui instrument muzical îmi îmbina perfect cele două laturi artistice, arta plastică şi muzica. Ideea atelierului a pornit iniţial din dorinţa mea de a avea un instrument perfect sau aproape de perfecţiune, aşa cum nu reuşisem să găsesc până atunci. Eram încă la Bucureşti când am luat în serios varianta construirii propriului atelier de naiuri, însă posibilităţile materiale nu mi-au permis să realizez un astfel de proiect acolo. Acest motiv, dar şi multe altele m-au făcut să mă mut înapoi la Cisnădie, de unde plecasem."

Nu e lucru uşor să construieşti naiuri. Ai nevoie de o tehnică anume, de instrumente speciale, de materie primă şi, mai ales, de multă răbdare şi de talent. Când Radu a hotărât să construiască atelierul nu ştia de unde să achiziţioneze bambus, însă acesta nu era singurul impediment. Avea nevoie de un maestru al tehnicii de construire a naiurilor. Nu bănuia că va fi căutat de constructorul de naiuri de care avea atâta nevoie. Elveţianul Joeri Murk organizatorul Festivalului Internaţional de nai de la Arosa avea nevoie de un profesor talentat. A fost impresionat de stilul interpretativ al lui Radu Nechifor, din înregistrările de pe internet. N-a stat pe gânduri.

L-a sunat şi l-a invitat să concerteze în calitate de interpret şi de profesor. La momentul respectiv, Radu Nechifor nu auzise despre acest festival de nai. Nu ştia atunci că Murk şi-a dedicat mai bine de 40 de ani din viaţă acestei meserii: construcţia de naiuri. Nu ştia nici că în urmă cu foarte mulţi ani, în 1968, Murk l-a căutat pe Gheorghe Zamfir pentru a-l îndruma în tehnica de construire a naiurilor, iar maestrul i-a destăinuit atunci secrete ale realizării acestui mirific instrument. Murk i-a mărturisit că este discipolul pe care îl aşteaptă de multă vreme. Mai mult decât atât, Joeri Murk a venit în România, în atelierul de la Cisnădie, şi i-a dat noi sfaturi lui Radu Nechifor. Lucrările de amenajare a atelierului au fost atent supravegheate şi de maestrul Gheorghe Zamfir.

Exigenţa care îl caracterizează pe Radu l-a determinat ca la construcţia de naiuri să ţină seama de o serie de aspecte, deosebit de importante: ce experienţă are ca naist cel care îl va utiliza, chiar şi forma buzelor este un lucru demn de luat în seamă pentru ca instrumentul să fie unul pe măsura aşteptărilor. Iată ce povesteşte Radu: "Am fost invitat de Joeri Murk la Arosa, la Festivalul Internaţional de nai, unde am predat şi am susţinut concerte-lecţie pentru mai bine de 100 de naişti din toată lumea. Abia după ce am ajuns acolo şi l-am cunoscut am realizat că el este de fapt Joeri Murk, constructorul de naiuri.

După acest festival, aflând de intenţia mea de a-mi face propriul atelier de naiuri, Joeri Murk mi-a arătat toate micile şi marile secrete ale construirii naiului, la care el a ajuns după toţi anii săi de muncă şi de experienţă. Iată de ce pot afirma ca Joeri Murk a fost, după maestrul Gheorghe Zamfir, a doua mare personalitate care mi-a marcat cariera. Sunt foarte multe procese în construirea unui nai, care nu se văd cu ochiul liber şi cer multă răbdare şi pricepere, iar un nai adevărat nu se naşte decât cu multă dragoste. Construirea lui durează circa trei săptămâni, după care urmează o perioadă de teste şi îmbunătăţiri, care ţin cont şi de nivelul de studiu şi de preferinţele instrumentistului. Cel mai mare avantaj pe care îl am în faţa altor constructori de naiuri e că sunt şi instrumentist. E foarte diferit felul unui naist de a proba un instrument faţă de felul unui constructor de naiuri. Asta mă ajută să-mi pot da seama cum şi ce pot schimba la un nai pentru a fi pe placul celui care va cânta la el.

E minunat să vezi cum din mâinile tale iese un instrument care poate da viaţă muzicii. După experienţa scenei, cred că e cel mai frumos sentiment pe care îl trăiesc". Primul atelier de confecţionat naiuri din Transilvania a fost deschis în 2008, în prezenţa maestrului Gheorghe Zamfir, care a doinit la cel dintâi nai realizat de fostul său student. "Un nai se probează în primul rând prin doină, doina fiind esenţa sunetului, esenţa divină a sentimentului, coborâtă într-un instrument", a spus maestrul Zamfir, încântat de sunetul naiului creat la Cisnădie.

Emoţii şi cânt
Radu Nechifor este un artist apreciat atât în ţară, cât şi peste hotare. A fost distins cu mai multe premii la diferite festivaluri. În luna septembrie va susţine patru concerte în Elveţia alături de organistul Bernhard Hoerler, urmate de un seminar cu elevii şcolilor de nai din Elveţia. Radu Nechifor este de asemenea profesor de nai la Liceul de Artă din Sibiu. "Când eşti profesor, realizările elevilor sunt cele care te fac fericit, te fac să probezi capacitatea de a modela noi talente. La Liceul de Artă din Sibiu am o elevă, Amalia Capruci, care mi-a adus astfel de satisfacţii prin câştigarea unor premii la olimpiadele naţionale şi chiar la un concurs internaţional, unde a ocupat locul întâi. Cred că am învăţat de la cei doi mari oameni ai naiului, Gheorghe Zamfir şi Joeri Murk, cum să împărtăşesc tot ce ştiu celor care simt eu că pot să folosească şi să ducă mai departe cunoştinţele şi experienţa acumulată." Radu Nechifor a înregistrat patru albume şi îl pregăteşte pe cel de-al cincilea. "Esenţă de nai" este cel dintâi şi, cu toate că este discul de debut, prin calitatea sunetului, a tonurilor clare, precise şi puternice, dovedeşte că naiul poate fi strunit să plângă şi să cheme la joc, să emoţioneze ascultătorii până la lacrimi.

Îi puteţi scrie lui Radu Nechifor accesând adresa de web www.radunechifor.com.