Granita - Ultima noapte a generalului

Pentru Vasile Milea, 21/22 decembrie a fost ultima noapte de viata. Pentru bucuresteni a fost "noaptea baricadei". Noapte in care, fara sa stie ca mai are foarte putin de trait, ultimul sef comunist al Armatei a coordonat personal reprimarea manifestantilor decisi sa reziste, cu orice pret, in centrul Capitalei, langa Hotelul Intercontinental.

Puterea nou instalata la Bucuresti l-a declarat erou pe fostul ministru Vasile Milea, la foarte scurt timp dupa fuga Ceausestilor. Sub ce motiv? Nu ni s-a spus nici atunci si nu am aflat-o nici in anii care au trecut de la moartea lui si pana in ziua de astazi. Este erou si gata! Cand toata tara mai era inca angrenata in straniul razboi dus contra "teroristilor" neidentificati, Milea a fost inmormantat cu toate onorurile cuvenite unui erou, iar numele sau a fost dat catorva bulevarde din toata tara. Abia in anii care au urmat, marturiile unora dintre cei care au fost implicati, intr-un fel sau altul, in acele evenimente tragice, au pus, cu adevarat, in evidenta rolul activ pe care si l-a asumat ministrul Milea in momentul in care, fie pentru a-i face pe plac lui Ceausescu, fie de frica, ori poate doar dintr-un exces de zel, a tarat intreaga armata in actiunile de reprimare a manifestantilor. Daca in perioada 17-21 decembrie 1989, fostul ministru, aflat printre inaltii factori de decizie ai puterii comuniste, s-a multumit doar sa conduca "de la centru" activitatea esaloanelor subordonate, in noaptea de 21/22 decembrie, el a coborat pe strada si, in plin centru al Capitalei, s-a pus in fruntea dispozitivelor represive si a condus in mod direct, "spargerea" baricadei de la Intercontinental. Marturiile pe care le vom prezenta, in premiera, descriu un general Milea dur, decis sa faca ordine cu orice pret. Un general aflat foarte departe de cel care este descris ca plangand in hohote, cuprins de remuscari.

UN MINISTRU FOARTE ACTIV. Activitatea pe linie de comanda si contributia avuta de Vasile Milea la reprimarea miscarilor de protest din perioada 17-22 decembrie 1989 a fost pusa in evidenta inca din primele luni ale anului 1990, o data cu declansarea primelor procese ale Revolutiei precum si a primei anchete privitoare la imprejurarile in care a murit fostul ministru al Apararii. Interogat in legatura cu reprimarea menifestarilor populare de la Timisoara, precum si la ordinele primite atunci de la nivelul conducerii superioare a MApN, generalul Stefan Gusa declara la 13 februarie 1990: "In ziua de 17 decembrie 1989, in jurul orei 14:00, gen. Vasile Milea mi-a ordonat sa ma deplasez cu un avion militar la Timisoara. M-am deplasat acolo impreuna cu generalii V.A. Stanculescu, Mihai Chitac si Constantin Nuta, in scopul «de a pune ordine la Timisoara»". Ordinea pusa acolo, din dispozitia ministrului Apararii Nationale a costat viata a peste 75 de timisoreni si ranirea altor peste doua sute.

"TERORISTII" LUI MILEA. La randul sau, generalul Iulian Topliceanu, fostul comandant al Armatei a IV-a a relatat in fata organelor de ancheta: "In seara de 17 decembrie 1989, la ora 23:00, generalul Vasile Milea mi-a ordonat telefonic sa procedez la organizarea unor subunitati care, la indicatia primului secretar de partid al judetului, sa intervina pentru paza sediilor si a unor cladiri publice, precizandu-mi ca se impunea apararea acestora de atacurile unor «teroristi veniti in Cluj din afara tarii» cat si a unor persoane «turbulente, din interiorul tarii». In legatura cu modul de actionare, ministrul Milea mi-a spus sa constitui si sa alarmez subunitati de toate armele. Continutul acestui ordin, in esenta sa, mi-a fost transmis de ministrul Milea si in zilele urmatoare, cu prilejul unor convorbiri telefonice." Nici la Cluj nu a fost descoperit vreun "terorist" venit de aiurea, dar actiunile de restabilire a ordinii au costat, doar in oras, viata a peste 25 de oameni.

DECEMBRIE ’89. Armata romana biruitoare in confruntarea cu bucurestenii

SUB COMANDA MINISTRULUI. Alaturi de aceste declaratii date de personaje aflate la varful ierarhiei militare exista de asemenea si o marturie a unui simplu militar in termen, care se refera exact la actiunea militara violenta, in urma careia a fost spulberata baricada ridicata de manifestanti in zona Hotelului Intercontinental. Lucian Claudiu Dumitrescu era, in decembrie 1989, militar in termen in cadrul UM 01305 Bucuresti. El facea parte din echipajul unui TAB, pe care era ochitor la mitraliere. Intr-o declaratie data in anul 1990, fostul soldat relateaza: "In ziua de 21 decembrie, aflandu-ma in unitate, dupa mitingul organizat la Piata Palatului, s-a dat alarma. Fiecare dintre noi am primit armamentul din dotare si munitia de razboi aferenta, adica 300 de cartuse. Ne-am imbarcat pe TAB in jurul orei 15:30 si ne-am deplasat cu intregul regiment catre centrul orasului. Ajunsi in zona Pietii Unirii, am constatat ca acolo era adunata foarte multa lume care, desi demonstra pasnic, a aruncat cu diferite alimente catre echipajele noastre. Dupa lasarea intunericului s-a primit ordin general de a se trage focuri de avertizare in aer. In acel moment, echipajul din care faceam si eu parte a primit ordin sa se deplaseze cu TAB-ul la Hotel Intercontinental, pentru a ne pune la dispozitia dlui general Milea. Ne-am deplasat in acea zona, pana in dreptul intersectiei cu str. Batistei. Aici se afla domnul general Vasile Milea, impreuna cu foarte multi militari, inclusiv ofiteri superiori. Locotenentul Serban a coborat din TAB si s-a deplasat la domnul general Milea pentru a primi ordine. Intorcandu-se am inteles ca avem misiunea de a degaja bulevardul de bariera formata de catre demonstranti, baricada in care se aflau inclusiv cateva automobile care luasera foc. Ne-am indreptat cu TAB-ul spre baricada, incercand sa degajam bulevardul de acest obstacol. Din cauza actiunii unor demonstranti care au bagat sub rotile vehiculului tot felul de obiecte grele, TAB-ul a ramas blocat. In acelasi timp, inauntru a inceput sa patrunda fum si cred ca TAB-ul incepuse sa ia foc. In aceasta imprejurare, locotenentul Serban a coborat din TAB infruntand riscul unei ciocniri cu manifestantii si ne-a spus sa facem si noi acelasi lucru, cand vom gasi un moment prielnic, intrucat exista pericolul ca munitia din TAB sa explodeze". Formidabil curajul ofiterului care, pus in fata acestui pericol, a ales sa-si salveze doar propria piele si s-a "orientat" dand bir cu fugitii, si lasandu-si subordonatii sa se descurce cum i-o duce mintea. De fapt nu ar fi de mirare ca acel Serban sa fi ramas in cadrul fortelor armate, iar acum sa fie unul dintre gloriosii generali care au rasarit ca ciupercile dupa 1990. Privitor la amploarea dispozitivului aflat in acea noapte sub comanda directa a generalului Vasile Milea, Dumitrescu relateaza: "Precizez ca pe intreaga latime a bulevardului erau desfasurate forte ale MapN compuse din militari in termen, ofiteri si subofiteri, TAB-uri si cateva tancuri. Toti, inclusiv militarii in termen, erau dotati cu pistoale automate. Asta se intampla, cred, in jurul orei 24:00."

SFATUL DE TAINA. O alta marturie deosebit de interesanta (desi nu putem sti cat de completa) privitoare la activitatea ministrului Milea din ultima noapte a vietii sale este cea a lui Corneliu Barbulescu. In decembrie 1989, acesta era colonel, sef al Sectiei Cercetare din cadrul Directiei de Informatii a Armatei (DIA). Acesta relateaza ca, in dupa-amiaza de 21 decembrie ’89, a primit ordin de la viceamiralul Dinu Stefan, seful DIA, sa se prezinte la generalul Nicolae Eftimescu, seful Directiei Operatii din MStM. Acesta i-a cerut lui Barbulescu sa plece, impreuna cu alti trei ofiteri din cadrul Directiei, la sediul CC al PCR unde sa se puna la dispozitia ministrului Vasile Milea. Ajunsi acolo, cei patru militari s-au intalnit cu generalul, in jurul orelor 17:00-18:00. In scurt timp, ministrul le-a indicat tuturor misiunea pentru care venisera acolo. "Trebuia sa fixam pe o harta a Bucurestiului, mai exact spus, un plan director al Capitalei, pozitiile ocupate, in timp, de catre masele de protestatari care afluau spre zona centrala. Informatiile urmau sa ne fie transmise telefonic, noi marcand pe plan pozitiile acestora, astfel ca ministrul sa cunoasca permanent situatia din teren. Cand ne-a dat acest ordin, ministrul era imbracat in tinuta militara, dar neinarmat. In ceea ce priveste starea psihica, retin ca era marcat, avand mina unui om suparat, framantat de ganduri. Ulterior, el a venit si a plecat de mai multe ori din acea incapere, fara a ne da vreo indicatie in legatura cu ce anume face si unde merge. De fiecare data cand revenea, ne mai intreba ce facem, dar fara a se preocupa in mod special de situatia din teren asa cum incepusem sa o marcam noi in planul director. In jurul orei 24:00, in biroul in care ne aflam a venit viceamiralul Dinu Stefan, care se prezentase la ministru pentru a-i aduce unele documente. Dupa putin timp, au sosit si generalul Iulian Vlad si Silviu Curticeanu. La o masa separata de a noastra si pe un ton scazut, acestia au lecturat mai multe dintre documentele aduse de viceamiralul Dinu. Dupa 35-40 de minute, viceamiralul a plecat, dupa care din incapere au iesit si generalii Vasile Milea si Iulian Vlad, precum si Silviu Curticeanu". (N.R. Este deosebit de ciudat ca despre aceasta intalnire de taina nu au pomenit nici un cuvant nici viceamiralul Dinu, nici generalul Iulian Vlad si nici Silviu Curticeanu).

"I-AM TERMINAT". Resturile baricadei de la Hotelul Intercontinental

I-AM TERMINAT. La un moment dat, iesind din birou, ofiterul a vazut-o pe Elena Ceausescu, care se plimba nervoasa pe unul dintre holuri. "Atunci l-am vazut pe generalul Hortopan care se indrepta catre Elena Ceausescu. In mod evident acesta venea din afara sediului CC al PCR. Ajuns langa aceasta, Hortopan i-a raportat: «I-am terminat! I-am dus pe toti pana la Piata Unirii». Elena Ceausescu nu a avut nici o reactie verbala si a continuat sa se plimbe pe hol". Am atentionat mai sus ca declaratia acestui ofiter trebuie privita cu o oarecare rezerva. Si asta deoarece s-ar parea ca el se teme inca pentru pielea lui, motiv pentru care nici acum nu pare dispus sa spuna pana la capat lucrurilor pe nume. Desi era seful uneia dintre cele mai importante sectii din cadrul DIA, functie in care, in mod normal, ar fi trebuit sa stie absolut tot ce se intampla cu militarii dislocati prin oras si cu ce anume se ocupa ei concret acolo, Barbulescu se exprima de parca ar fi aflat doar cate ceva, de la "Radio-Sant" si nu din cele mai informate surse de care dispunea Armata in acel moment. "Mai vreau sa arat ca, pana la miezul noptii auzisem dinspre Piata Universitatii salve de arma, inclusiv automata, si imi dadusem seama ca trupele facusera uz de arma. Nu stiam, pana la plecarea mea din sediu (intr-o scurta misiune ordonata de ministrul Milea) daca se trasese in oameni sau fusera doar focuri de avertisment. Dupa ce am iesit in Bulevardul Balcescu, din dreptul Salii Dalles si pana la Piata Universitatii, pe carosabilul acestuia am vazut nenumarate resturi metalice provenite de la baricada care fusese inlaturata. De asemenea, am vazut pompierii militari care, cu furtunurile in functiune curatau carosabilul spalandu-l. Pe asfaltul carosabilului am vazut multe urme de sange". Probabil ca doar in acel moment a inteles si Barbulescu, seful sectiei cercetare din cadrul DIA, ce a vrut sa spuna generalul Hortopan cand i-a raportat Elenei Ceausescu "I-am terminat!"

NEGRU DE SUPARARE. Barbulescu relateaza in continuare ca Milea nu a mai aparut in biroul lor decat in dimineata de 22 decembrie, foarte devreme. Imbracat cu aceeasi tinuta militara pe care o purtase in cursul noptii, Milea nu a venit nici ca sa dea vreun ordin, nici ca sa verifice "planul director" la care ofiterii muncisera toata noaptea. Aproape imediat dupa venirea lui, in incapere a sosit Silviu Curticeanu, care spunandu-i "Va cauta seful" l-a anuntat ca este convocat la Ceausescu. Intrevederea cu seful statului a durat foarte putin. "Dupa cateva minute, ministrul s-a reintors. In acel moment era negru de suparare. Ni s-a adresat impersonal cu urmatoarele cuvinte: «Dati ordin trupei, nu trage nimeni in populatie». Dupa ce, o noapte intreaga facuse tot, dar absolut tot posibilul sa-i anihileze pe manifestantii din oras, acest ultim ordin, care ar fi trebuit sa marcheze un semn de revolta fata de ordinele inumane primite de la superiorii sai din ierarhia politica, a fost doar un gest inutil, venit prea tarziu si nepus in practica de cei carora le era adresat. Caci, iata ce relateaza Barbulescu: "Intrucat nu intelegeam de ce sa transmitem noi acel ordin si nici prin cine anume si cu ce mijloace, nici eu si nici ceilalti trei ofiteri nu am facut vreun demers in sensul ordinului dat de generalul Vasile Milea si am ramas mai departe in respectiva incapere". Acela a fost probabil ultimul ordin pe care l-a mai dat ministrul Vasile Milea. Glontul plecat din teava unui pistolet "Carpati" avea sa-i curme viata peste mai putin de doua ceasuri.

CU RESPIRATIA LUI STANCULESCU IN CEAFA

O explicatia a acestui exces de zel depus de catre ministrul Vasile Milea ar putea fi continuta intr-o marturie depusa de catre Silviu Curticeanu. Fost sef al cancelariei CC al PCR, acesta era un foarte bun prieten al ministrului Apararii Nationale caruia ii si cununase una dintre fiice si ii botezase un nepot. Curticeanu relateaza ca, in noaptea de 21 decembrie, in jurul orei 22:00, a aflat ca Milea a fost trimis de Nicolae Ceausescu la Intercontinental pentru a vedea ce se intampla acolo. Dar intalnirea lor, despre care povesteste mai departe, a avut loc putin dupa miezul noptii. "Ministrul Apararii era singur, extrem de preocupat si speriat, intalnirea dintre noi avand loc la etaj, intr-o zona apropiata celei in care se afla biroul lui Nicolae Ceausescu. Ministrul era imbracat in tinuta militara si-mi aduc bine aminte ca purta cizme, iar peste veston avea centura cu diagonala, dar nu retin daca avea si pistol". (N.R. Acest aspect este deosebit de interesant. Daca dupa miezul noptii generalul avea centura, unde o fi disparut acest accesoriu al tinutei militare, absolut obligatoriu in starea de alarma, astfel incat a doua zi dimineata el a fost nevoit sa ceara un obiect similar de la unul dintre ofiterii pe care i-a avut prin preajma?) Apoi, Curticeanu relateaza in continuare: "El mi-a relatat ca fusese la Ceausescu care ii spusese sa-l cheme de la Timisoara pe generalul Victor Atanase Stanculescu, fara a-i da insa vreo explicatie. Acest lucru l-a facut sa creada ca va fi schimbat din functie cu Stanculescu, care pe atunci era unul dintre adjunctii sai. In acest sens, el chiar m-a intrebat ce parere am. Am incercat sa-l linistesc spunandu-i ca nu cunosc nimic despre o astfel de schimbare. Aceasta discutie s-a purtat numai intre mine si ministru, de fata ne mai fiind si alte persoane".

PRESAT DE CEAUSESCU

Silviu Curticeanu a incercat sa faca un soi de analiza psihologica a ministrului Vasile Milea in raport cu imprejurarile carora acesta a trebuit sa le faca fata in ultimele zile de viata. El afirma: "Personal, nu pot sa fac aprecieri asupra imprejurarilor concrete in care a survenit moartea generalului Milea. Apreciez insa ca asupra ministrului s-au exercitat presiuni deosebite de natura psihica de Nicolae Ceausescu, presiuni care l-au pus, la un moment dat, intr-o situatie disperata, fara iesire. Acesta avea reprezentarea ca poate fi facut vinovat pentru tot ceea ce s-a intamplat in strada in acele momente, la Timisoara si la Bucuresti, concomitent el putand fi considerat si tradator de catre Ceausescu pentru neexecutarea ordinelor primite sau executarea lor incompleta". Aceasta ipoteza nu poate fi exclusa. Daca, cu doar cateva zile inainte, amenintarea cu trimiterea in fata Curtii Martiale si a plutonului de executia cu care fusese amenintat alaturi de Tudor Postelnicu si generalul Iulian Vlad, ar fi putut fi doar o simpla tentativa a lui Ceausescu de a-si arata "muschii politici", tentativa care nu i-a prea speriat pe ceilalti doi, perspectiva de a fi schimbat din functie cu Stanculescu, cu toate consecintele care ar fi decurs din aceasta "rocada" s-ar fi putut sa-i para lui Milea cu mult mai greu de suportat.

NU RATATI! Cititi in numerele viitoare alte relatari privitoaare la prezenta lui Milea la baricada de la Inter.