După cel legat de modul în care firma desemnată să incinereze oile și-a făcut treaba, acum aceeași firmă și patronul ei s-au ales cu încă un dosar penal în care sunt acuzați de furtul de energie, deteriorarea echipamentelor de măsură a energiei și folosirea de instalații clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice. În aceeași cauză a fost trimis în judecată și fostul comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu Tulcea Acceleanu Nicolae, el fiind învinuit de complicitate la furt și fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului înregistrat în această săptămână la Judecătoria Măcin, Cazacioc Gelu Daniel, patronul firmei CAZACIOC & CO SRL și autorul unuia dintre cele mai mari dezastre ecologice naționale din ultimii ani, a fost trimis în judecată pentru furtul de energie. Este cel de-al doilea dosar penal instrumentat de procurorul Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în cazul cadavrelor oilor de pe nava Queen Hind. În loc să fie incinerate, cea mai mare parte a leșurilor recuperate de pe navă a fost îngropată. În cadrul rechizitoriului, procurorul reține că incineratorul firmei CAZACIOC & CO SRL, unde trebuiau arse leșurile oilor, a utilizat un branșament nelegal la instalația electrică, ocolind astfel aparatele de măsură și control. Constatarea a fost făcută în urma unui control realizat de electricieni din cadrul firmei E-DISTRIBUȚIE DOBROGEA SA.
-
A fost sustrasă şi în mod evident nu a fost nici înregistrată, o cantitate de energie de 430.848 KWH, ca efect al folosirii unei instalații improvizate clandestine și care a ocolit aparatele de măsură, la un preț calculat de 237.327,99 de lei.
-
Puterea maximă ce putea fi absorbită de locul de consum în momentul racordării inițiale a CAZACIOC & CO SRL, așa cum a fost aprobată de operator era de 10 KWH, dar ca efect al folosirii instalației clandestine aceasta a fost crescută artificial până la 350 KWH, încălcându-se dispozițiile din actele de autorizare a racordării.
-
Totodată s-a constatat o utilizare a energiei electrice prin intermediul unei instalații improvizate/clandestine cu consecința ocolirii echipamentelor de măsurare a consumului.
-
Calculul inițial efectuat de operator a fost validat de expert ca fiind corect.
Citește pe Antena3.roDe câte salarii lunare ai nevoie pentru a cumpăra o casă în Europa, în funcție de țară -
Se confirmă sustragerea de energie electrică atât anterior, cât și ulterior incidentului inițial până la nivelul anului 2021, întrucât s-a observat că a existat o medie zilnică de consum de circa 175 – 200 KWH/zi, aspect care a confirmat utilizarea unei instalații clandestine și ulterior întocmirii notei de constatare la care ne-am referit anterior.
Rechizitoriul înregistrat la Judecătoria Măcin
26 de transporturi s-au făcut pentru a aduce leşurile ovinelor de pe nava eşuată Queen Hind la incineratorul de la Smârdan.
Dosar pentru șeful de la Mediu
Alături de Cazacioc Gelu Daniel și firma CAZACIOC & CO SRL, în judecată a mai fost trimis și Acceleanu Nicolae, fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Tulcea. Rechizitoriul a reținut că acesta a intervenit ilegal și cu intenţie directă, în mod activ, în activitatea infracţională a lui Cazacioc și a firmei patronate de el, asigurând astfel condițiile necesare pentru săvârșirea faptelor infracționale. După ce compania de electricitate a decis deconectarea de la rețea a firmei CAZACIOC & CO SRL pentru furtul de energie, Acceleanu Nicolae a intervenit, solicitând rebranșarea ei, motivând că este o firmă care aparține obiectivelor de infrastructură teritorială importante pentru sistemul național de apărare.
„Precizăm că în urma controlului factual, s-a găsit la faţa locului (incineratorul - n.red.), în incinta inculpatei CAZACIOC & CO SRL, amplasat ilegal, un trafo de 1.000 KWA, aparat care nu avea contorizare - acesta fiind un transformator de putere care alimenta cu energie electrică două cabluri electrice necontorizate și racordate într-un tablou de distribuție a clientului final. Tot în acest context, lucrătorii E-DISTRIBUȚIE DOBROGEA SA au efectuat măsurători specifice și s-a confirmat prezența tensiunii electrice pe aceste cabluri, calculându-se pe baza unor algoritmi specifici că a fost sustrasă cantitatea de 352.512 KWH, energie electrică neînregistrată în aparatul de măsurare și, în consecință, care era neachitată furnizorului şi apreciată a fi în valoare de 194.177,45 de lei”.
Rechizitoriul înregistrat la Judecătoria Măcin
Supraîncărcarea navei a dus la răsturnarea ei
Răsturnarea navei Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată oficial cu 14.600 de oi, a scos la lumină grave deficienţe legate de exporturile de animale vii care pleacă din România. Neoficial, s-a vorbit că în jurul acestor transporturi care încalcă normele europene în domeniu se învârt la negru milioane de euro, pentru că în timp a fost construită de importatorii arabi o adevărată mafie a cărei regulă de aur, tăcerea, este respectată cu sfinţenie chiar şi de oamenii statului român puşi să vegheze asupra respectării legii. Imediat după eşuarea navei autorităţile s-au grăbit să afirme că ea îndeplinea condiţiile de transport, iar încărcarea animalelor s-a făcut sub atenta supraveghere a medicilor veterinari oficiali. O minciună sfruntată, după ce operaţiunile de ranfulare a navei au dezvăluit grave încălcări ale legii. În primul rând, nava avea punţi duble, construite fără autorizaţie, pentru ca pe ea să fie încărcate mai multe animale decât ar fi permis capacitatea normală. Ulterior, ancheta procurorilor a scos la suprafață și alte încălcări ale legii.
Majorarea capacităţii de ardere fără investiţii, o inginerie ieftină
La incineratorul de la Smârdan erau aduse deşeurile animaliere din 11 judeţe, 9 din Moldova şi două din Dobrogea, existând astfel un flux foarte mare de cadavre. Asta explică de ce în gropile de pe terenul învecinat crematoriului anchetatorii au descoperit şi cadavrele altor animale, nu doar ale oilor de pe nava Queen Hind. Având în vedere capacitatea redusă de ardere a instalaţiei şi faptul că ea deserveşte multe abatoare, firma își făcuse un obicei din a îngropa cadavrele animalelor. Totuşi, pentru a păstra aparenţele că nu încalcă legislaţia de mediu, Cazacioc & Co a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Tulcea (APM Tulcea) acordul de mediu pentru creşterea capacităţii de incinerare de la 18 tone/şarjă, la 65 de tone. Documentaţia depusă a doua oară la APM Tulcea pe data de 11.08.2020 pentru proiectul de investiţii „Creşterea capacităţii de incinerare pentru instalaţie de neutralizare a cadavrelor de animale ce nu sunt destinate consumului uman” era însă în afara cadrului legal. Documentaţia nu deținea certificat de urbanism, piese desenate întocmite de un proiectant de specialitate, nu preciza valoarea investiţiei, lipseau descrierea amplasamentului, caracteristicile construcţiilor şi ale instalaţiilor. De asemenea, lipseau caracteristicile echipamentelor şi utilajelor ce făceau obiectul proiectului pentru acordul de mediu, precum şi aprobarea de dezvoltare. În aceste condiţii APM Tulcea trebuia să respingă din start documentaţia, deoarece încălca prevederile Legii nr. 292/2018, privind evaluarea de mediu a proiectelor şi Legea 50/1991, privind autorizarea în construcţii. De fapt, creșterea capacităţii de incinerare nu prevedea nicio investiţie, ci doar o şmecherie pentru eliberarea acordului de mediu şi anume reducerea duratei unei şarje de incinerare a cadavrelor animaliere de la 12 ore la 4 ore. Evident, acest lucru era imposibil de făcut fără investiţii.
Imagini apocaliptice, mirosuri pestilenţiale
Deşi a primit 1,5 milioane de euro pentru incinerarea animalelor moarte, Cazacioc Gelu Daniel a ales varianta cea mai ieftină, dar ilegală. Le-a îngropat, iar banii primiţi de la contractorul general i-a băgat în buzunarul propriu. Procurorii Curţii de Apel Constanţa au descoperit imagini apocaliptice când au început să escaveze terenul unde erau îngropate animalele. Gropi de 6-8 metri adâncime în care erau aranjate în straturi animalele. Aflate deja în descompunere, ele emanau un miros îngrozitor de cadavru, greu de suportat de cei aflaţi în zonă.