x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Guvernul a emis OUG-ul pentru rămânerea lui Bogdan Chirițoiu la șefia Consiliului Concurenței

Guvernul a emis OUG-ul pentru rămânerea lui Bogdan Chirițoiu la șefia Consiliului Concurenței

de Ion Alexandru    |    05 Apr 2021   •   08:18
Guvernul a emis OUG-ul pentru rămânerea lui Bogdan Chirițoiu la șefia Consiliului Concurenței

Proiectul de ordonanță de urgență a cărui formă diferă complet de varianta aprobată în cadrul Plenului Consiliului Concurenței și publicată, spre dezbatere publică, pe site-ul instituției, a fost adoptat, pe șest, în ședința Guvernului de săptămâna trecută și a fost deja publicat în Monitorul Oficial al României. Printre cei care au semnat actul normativ se află însuși beneficiarul, adică președintele al cărui mandat la șefia Consiliului Concurenței a expirat, Bogdan Chirițoiu. Mai mult, ordonanța a fost asumată de miniștrii Finanțelor, Economiei, Digitalizării și Externelor, însă nu există semnătura ministrului Justiției. Rămânerea în funcție până după expirarea stării de alertă sau de urgență a lui Chirițoiu la șefia instituției are aplicabilitate de îndată, spre deosebire de restul prevederilor ordonanței, care se aplică în termen de zece zile de la publicare. Asta, în ciuda faptului că există deja o decizie definitivă a CCR, care a declarat o astfel de prevedere ca fiind neconstituțională.

 

Intenția dezvăluită, la finalul săptămânii trecute, de „Jurnalul” a devenit oficială, după ce, în Monitorul Oficial nr. 339, din 2 aprilie 2021, a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2021. Aflăm, astfel, că OUG-ul în cauză a fost adoptată de Cabinetul Cîțu în ședința din data de 31 martie, în forma modificată ajunsă la Guvern, față de varianta pusă în dezbatere publică pe site-ul Consiliului Concurenței.

Prevederea care intră de îndată în vigoare, după publicarea ordonanței, este aceea că „mandatele membrilor Consiliului Concurenței încep de la data depunerii jurământului de către aceștia și expiră în termen de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii”. De asemenea, în Ordonanță se prevede că „dacă, până la expirarea mandatului în curs, președintele Consiliului Concurenței desemnat pentru mandatul următor nu va fi prestat jurământul (…), membrii Consiliului Concurenței în exercițiu îți vor continua activitatea sub conducerea președintelui anterior, până la depunerea jurământului de către președintele desemnat pentru mandatul următor”.

 

Ministerul Justiției nu a semnat documentul

 

Ei bine, Bogdan Chirițoiu, împreună cu premierul Florin Cîțu, cu ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, cu ministrul Digitalizării Ciprian Teleman și cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, semnatari ai acestei OUG, au aprobat că „activitatea președintelui anterior nu poate continua mai mult de 12 luni de la data expirării mandatului său. În mod excepțional, activitatea acestuia poate continua după această dată, dacă se instituie starea de urgență sau de alertă pe teritoriul României însă nu mai mult de șase luni de la încetarea stării de urgență sau de alertă, după caz”.

Reamintim că Legea fundamentală se opune unei astfel de prelungiri a mandatului președintelui Consiliului Concurenței, lucru constatat, în data de 21 ianuarie 2021, de Curtea Constituțională. Asta, pentru că OUG-ul despre care vorbim nu este prima încercare a lui Bogdan Chirițoiu de a rămâne, peste cele două mandate, în funcție. Anul trecut s-a încercat și reușit, în Parlament, modificarea Legii nr. 21/1996, printr-o lege promulgată de președinte, care prevedea că „în situația în care până la expirarea mandatului unui membru al plenului Consiliului Concurenței nu este numit un succesor, membrul plenului al cărui mandat expiră își va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor”. CCR a decis că această prevedere încalcă Constituția. Iată cum, în ciuda acestui fapt, Guvernul Cîțu a emis o nouă reglementare cu aceeași prevedere neconstituțională. 

 

A dispărut și incompatibilitatea de a fi președinte și membru în consiliul de administrație

 

Iar asta nu este totul. O a doua prevedere, despre care „Jurnalul” a atras atenția că se intenționa a se insera, a devenit, la rândul ei, realitate. Este vorba despre un alt articol din OUG, care nu se regăsește nici el în forma pusă în dezbatere publică de Consiliul Concurenței, prin care se elimină starea de incompatibilitate a lui Bogdan Chirițoiu, în sensul posibilității deținerii de către acesta atât a șefiei Consiliului Concurenței, cât și a calității de membru în consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER). Ei, bine, în legea Concurenței se prevede clar că singura funcție care nu aduce o stare de incompatibilitate este aceea de a derula activități didactice.

În OUG, Chirițoiu și ceilalți membri ai Guvernului înșirați mai sus, au adoptat faptul că „în cazul unor activități care presupun participarea în cadrul unor organisme sau instituții publice ale UE sau internaționale, Plenul Consiliului Concurenței poate desemna membrii plenului să desfășoare activități în cadrul acestora”. Atât cu privire la această chestiune, cât și cu privire la situația prelungirii mandatului, Ministerul Justiției a atras atenția că lucrurile nu sunt deloc în regulă, invitând la precauție De altfel, ministrul Stelian Ion nici măcar nu se regăsește pe lista semnatarilor acestei Ordonanțe de Urgență, 

Bogdan Chirițoiu a obținut, în prealabil, de la Agenția Națională de Integritate (ANI) un punct de vedere conform căruia instituția „opinează că deținerea de către președintele Consiliului Concurenței a calității de membru în consiliul de administrație al ACER nu se încadrează la incompatibilitățile prevăzute în normele legale”, însă subliniază: „Precizăm că prezentul răspuns reprezintă punctul de vedere al ANI raportat la situația descrisă de dumneavoastră (Bogdan Chirițoiu – n.red.) și din dispozițiile legale incidente, nu este o interpretare generală și obligatorie a textelor de lege și nu reprezintă rezultatul activității de evaluare efectuată în condițiile legii nr. 176/2010”. Comentariile sunt de prisos.

×