Habar n-aveţi ce înseamnă să fii actor

A interpretat rolul unei mame. A Pistruiatului. Doamna Margareta Pogonat vorbeşte cu sinceritate despre ce însemna să fi actor în perioada cenuşie.

Jurnalul Naţional: Cum aţi primit pro­pu­nerea pentru rolul din “Pistruiatul”?

Margareta Pogonat: “Nu pot să ţin minte cum am primit propunerea pentru rolul din «Pistruiatul», pentru că atunci veneau propunerile mereu. Începusem cariera cinematografică şi jucam la teatru. De obicei aşa se întîmpla: primeai un telefon de la cineva din corpul regiei şi te chema la o probă. Te prezentai, iar apoi aşteptai decizia.

Aţi găsit similitudini cu personajul pe care îl aveaţi de interpretat?

Eram obişnuită cu astfel de personaje. Pe vremea aceea jucam femei amărîte, şi cu soţ în faţă şi cu copil agăţat de fustă. Erau prioritare poveştile din clasa muncitorească, din clasa ţărănească, poveştile oamenilor simpli. Am găsit similitudini în ceea ce priveşte sensibilitatea... Sensibilitatea de mamă, respectul datorat soţului, legat de faptul că eşti gospodină şi îţi vin băieţii şi nu ai ce să le pui pe masă, să nu faci de rîs familia. Sînt lucruri care fac parte de viaţa şi a unei orăşene, şi a unei sătence, a unei femei bogate sau a uneia sărace.

V-ar fi plăcut să fi avut un băiat precum “Pistruiatul”?

Nu ştiu, habar n-am, nu îmi dau seama, pentru că eu nu am avut băiat, am avut o fetiţă, deci nu îmi dau seama cum ar fi să creşti un băiat. Cred că dacă aveam tot meseria pe care am avut-o era mai chinuitor să am un băiat mai zburdalnic, de care să nu ştiu unde era în momentul acela, cînd eram la filmări. Să mă întreb: «Doamne, unde o fi?» şi să nu ştiu nimic de el. E greu.

Citește pe Antena3.ro

VIDEO Momentul în care poliția distruge mașina unui șofer filmat în timp ce făcea drifturi, în Qatar

Cum aţi colaborat cu regizorul Francisc Munteanu? Era dur?

Era unul dintre cei renumiţi ca fiind regizori buni. Un actor nu stătea pe vremea aceea să judece cu cine lucrează. Era fericit că lucrează. Erau mai puţini regizorii şi se cunoştea dintotdeauna ce au făcut în minute, dacă era bun, era bun. Orice regizor are o anumită duritate care ţine în mînă o echipă de aproape 200 de oameni. Un actor trebuie să fie foarte docil, înţelegător, foarte atent, fără să facă fiţe şi să stea să se ocupe totdeauna numai de el, pentru că ştie că acolo este doar o rotiţă dintr-un mecanism foarte complicat şi trebuie toate să circule în acelaşi sens ca să poată ieşi filmul bine. Nu poţi să fii numai tu foarte bun, numai operatorul foarte bun... nu are nici un rost să faci aşa ceva şi nici nu poţi pentru că depindem unii de alţii.

Unde aţi filmat?

Într-un spaţiu aproape de Bucureşti. Nu toată lumea a plecat în ţară, pentru că au fost şi nişte decoruri montate. Nu s-a folosit mereu decor na­tural. Eu, care nu apar în toate seriile, am filmat aproximativ un an. Ne chemau la ora 6 dimineaţa, la 7 se pleca spre locaţie. Nu exista întîrziere nici măcar un minut. Cine nu era la timp, venea pe propriile picioare şi, dacă nu ajungea, plătea ziua de filmare care însemna salariul pe un an jumate, dacă nu mai mult. Niciodată nu te îmbogăţeai cu rol principal, exista un plafon, chit că jucai Hamlet, chit că jucai Nea Mărin. Mai mult decît era prevăzut în plafon nu ţi se putea da, şi pe deasupra ţi se lua 45 la sută impozit. Stăteai într-o locaţie în afara oraşului tău. Acolo ţi se plătea cazarea de Cinematografie, dar de mîncat şi de băut, ca orice om, plăteai din buzunar. Iar banii niciodată nu ştiai exact cînd se dau. Dar cum să nu accepţi rolurile? E meserie! Habar n-aveţi ce înseamnă să fii actor. Începea concediul la teatru vara şi îmi făceam cruce şi spuneam: «Doamne, ajută-mă să nu am concediu!». O carieră nu se poate să o laşi baltă! Cei care vor bani... merge o lună, două. E foarte urît, ei sînt văduviţi, ei nu fac ceva ce le place, dar trebuie să dai ceva în schimb, şi dacă nu vrei să faci ceva de calitate, sînt două sute la uşă care aşteaptă să-ţi ia locul.

Cum v-aţi înţeles cu Vistrian Roman, soţul dumneavoastră în film?

Roman era un actor foarte bun. Cu un actor foarte bun nu ai cum să nu te înţelegi. Fiecare îşi face meseria şi asta presupune să ai şi relaţie permanentă cu partenerul. Să se vadă că acolo e o casă, e o soţie, sînt obiceiuri, trebuie să îi dai senzaţia spectatorului că asistă la un fragment din viaţă. Asta este meseria noastră. Cum astăzi pot să joc un spectacol în care sînt Regina Angliei şi mîine dimineaţă să fiu o cerşetoare... Nu am fost şi nu am să fiu nici una dintre ele, dar eu am o meserie care se bazează pe psihologie. Lucrurile la noi nu sînt aşa cum par, că învăţăm textul pe dinafară şi asta este. Nu e aşa! Noi muncim foarte mult, cum nu ştie publicul. Trebuie să găsim nuanţele exacte care îl fac pe spectator să înţeleagă o poveste întreagă dintr-un “Da”, dintr-un “Nu”.

În 2008, un astfel de serial ar mai avea succes?

Nu. A fost şi este prezentat pentru a vedea generaţia tînără că a existat o generaţie de actori mari. Tema nu mai interesează pe nimeni. Eu sînt profesor şi studenţii mei sînt tineri şi sînt unii care habar n-au ce a însemnat Revoluţia şi nici nu îi interesează. Îi interesează viaţa lor de astăzi, ziua lor de astăzi, cum se vor descurca ei astăzi, să aibă ce le trebuie, să aibă bani, să cîştige. Nu îi interesează cum eram noi să avem o carieră pe viaţă. Nu!

Vistrian Roman

“Ca să fiu cît se poate de succint, m-ar interesa să întruchipez un erou cu atitudine ironică într-o penumbră misterioasă şi cu un caracter enigma­tic”, spunea într-un interviu din Revista Cinema cunoscutul actor Vistrian Roman. Era un actor foarte bun, cu care nu aveai cum să nu te înţe­legi. Fiecare îşi face meseria şi asta presupune o relaţie permanentă cu partenerul, sau parte­nerii de scenă, lucru pe care Vistrian Roman l-a realizat perfect. A rămas în memoria tuturor datorită rolului din acest serial de televiziune numit “Pistruiatul”, unde îl interpreta perfect pe tatăl Pistruiatului. Nicolae Vistrian Roman s-a născut la 15 mai 1941 la Dej şi ne-a lăsat mai săraci trecînd apele Styxului la 3 iulie 1994. A jucat pe scenele teatre­lor “Alexandru Davila” din Piteşti, “Teatrul Mic” din Bucureşti şi “Tea­trul Naţional” din Cluj. Din personaj în personaj, toate ţinute în frîu, a reu­şit să cucerească inimile spectatorilor cu sufletul său cald ca pîinea proaspăt scoasă din cuptor. Vistrian Roman a jucat în “Neînvinsă-i dragostea” (1994), “Ziua Z”, (1984), “Miezul fierbinte al pîinii” (1983), “Pădurea nebună” (1982), “Trandafirul galben”, “Al treilea salt mortal” (1980), “Acţiunea Autobuzul” (1978), “Pistruiatul" (1973), “Anotimpul mireselor” (1970), “Vîrstele omului” (1969).