Audierea oficială a principalului suspect din cazul dublului omor de la casa de schimb valutar Candy întârzie din din cauze necunoscute. Criminaliştii braşoveni ar fi trebuit să-l transporte pe Serghei Gribenco la sediul Parchetului Curţii de Apel, pentru a-l pune sub învinuire, dar se pare că nu se grăbesc, din motive care ţin de anchetă.
Unul dintre acestea este verificarea alibiului invocat de basarabean, adică audierea tuturor martorilor care au declarat că suspectul se afla cu ei în momentul atacului. Al doilea motiv pentru care ar putea fi întârziată audierea oficială a basarabeanului de procurori, este procentul de incertitudine care ar plana asupra expertizei ADN, ceea ce ar necesita pregătirea mai temeinică a probei cu martori.
IDENTIFICAT DE VICTIMĂ
Răzvan Grasin este în acest moment principalul martor al acuzării, el identificându-l pe Gribenco dintre 15 suspecţi prezentaţi la proba idendificării de la Zărneşti, în patru secunde. Surse din IGPR apreciază că luni ar putea fi gata dosarul cu probe împotriva lui Serghei Gribenco, iar acesta ar putea fi adus pentru audieri oficiale tot luni, în prezenţa avocatului, la sediul Parchetului Curţii de Apel Braşov. Cu toate acestea, suspectul a mai fost audiat de procurori, în prezenţa unui apărător, chiar a doua zi după aducerea sa de la Ploieşti, în arestul IPJ Braşov. Între timp, anchetatorii au mai investigat rutele pe care ar fi putut fugi atacatorul de la casa de schimb valutar, una peste Dealul Melcilor, pe lângă o casă părăsită, iar alta cu un autovehicul.
MĂSURI DURE
În timp ce Gribenco este încă în arestul Poliţiei Braşov, ceilalţi basarabeni "celebri", Serghei Gorbunov şi Anatoli Ciumac, sunt, unul în arestul Penitenciarului Aiud, iar celălalt în arestul IGPR Bucureşti. Între timp, la cererea IPJ braşov, circa 300 de camere video au fost instalate în toate punctele municipiului Braşov, iar programul "Strada" demarat de ministrul Dan Nica, a făcut ravagii la Braşov în lumea interlopă. Astfel poliţiştii au făcut peste 1.700 de razii în zonele cartierelor susceptibile de criminalitate, zeci de persoane fiind reţinute pentru audieri, iar trei urmăriţi internaţional au fost prinşi şi încarceraţi. Firmele de pază şi protecţie din Braşov au fost introduse în exerciţii de alarmare, comandantul IPJ Braşov declarându-se nemulţumit de timpul de reacţie, mult întârziat, în 35 de cazuri.
"Criza Gorbunov"
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat la bilanţul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe 2008, că încă există deficienţe de ordin sistemic ce au fost puse în evidenţă de "criza Gorbunov". "Anul 2008 a fost un an al crizelor. Cea care a zguduit cel mai puternic sistemul a fost de-acum celebra criză Gorbunov, care ne-a arătat că există deficienţe de ordin sistemic. Trebuie să vedem ce se întâmplă în zona actelor medicale, în zona raportărilor", a spus ministrul Predoiu. "Cazul Gorbunov ne-a arătat că încă suntem reactivi în loc să fim pro-activi. De ce a fost nevoie de cazul Gorbunov ca să aflăm că au mai existat zeci astfel de cazuri", s-a întrebat ministrul Justiţiei. Totuşi, el a felicitat personalul ANP pentru viteza de reacţie în cazul Gorbunov "chiar dacă pentru unii a fost o măsură severă, nedreaptă, directorul demis din funcţie fiind proaspăt numit în acel post". În prezent, Gorbunov este încarcerat la Penitenciarul Aiud.• Violeta Fotache
Citește pe Antena3.ro
Jurnalul foto