Ilie Năstase: "Îmi plăcea să colind!"

Ne-am întâlnit la un restaurant din Bucureşti, unde Ilie Năstase lua masa cu familia. Alessia, fetiţa lor cea mare, în vârstă de 5 ani, desenează un căţel cu urechi foarte mari. A primit de la Moş Nicolae un robot care latră şi dă din coadă, însă de Crăciun vrea unul adevărat. Ema, fetiţa cea mică, are 3 ani şi nu înţelege încă ce-i cu Moş Crăciun. Emei îi place Madonna şi o imită prin casă toată ziua. Familia Năstase are deja "programul" pentru Sărbători: Ilie împodobeşte bradul, iar Amalia este responsabilă cu cadourile. Casa va fi decorată ca-n poveşti, cu ghirlande, lumânări roşii şi albe, şi  multe, multe beculeţe. Atât pentru Ilie, cât şi pentru Amalia, Crăciunul este foarte important.

CALDĂ ŞI PRIMITOARE
"Casa copilăriei mele nu mai există! Au dărâmat-o!", îşi aminteşte melancolic Ilie. În locul ei se află acum Complexul Sportiv "Progresul", dar tenismanul şi-o aminteşte caldă şi primitoare, mai ales iarna. Cu ţurţuri mari de gheaţă pe la streşini, cu zăpadă în castanii din curte şi pe stradă. "Decoraţii pentru Sărbători nu prea se găseau pe vremuri, nici globuri prea frumoase nu-mi amintesc să fi avut, însă aveam zăpadă, aveam bomboane, nuci şi portocale." Mai erau şi sărmăluţe, piftie. Cozonacii, pe care îi ascundea mama lui Ilie, fiindcă altfel el i-ar fi mâncat până în ziua de Crăciun!

"Din copilărie asociez Crăciunul cu mirosul de portocale", spune Ilie. "Se găseau numai iarna, şi mama ne lua câte două la fiecare şi le aşeza frumos sub bradul de Crăciun. Era greu să ne adunăm cu toţii, fiindcă, din cinci fraţi, cei doi mari plecaseră, aşa că petreceam Sărbătorile cu mama şi cu surorile mele. Îmi amintesc că în anii ’50 erau ierni superbe, cu nămeţi, mergeam la derdeluş cu sania, ne băteam cu bulgări şi făceam oameni de zăpadă. Iar seara ne duceam cu colindul. Abia mă ţineau în casă, pentru că mie îmi plăcea să colind!"

TRENING SAU TENIŞI
"Ne adunam mulţi copii şi ţin minte că mergeam cu tramvaiul şi îngheţam de frig. Colindam pe la toate casele din zona Primăriei şi primeam covrigi, nuci, mere. Câteodată ne dădeau şi bani, dar numai monede. În fiecare an speram să primim şi noi măcar o bancnotă de hârtie. Degeaba! Nimeni nu se îndura şi ne umpleam buzunarele numai cu mărunţiş", şi Ilie loveşte uşor cu palma în masă, ca un copil necăjit.Tenismanul nu-şi aminteşte să fi primit în copilărie jucării. "Nici n-aveam nevoie de jucării, eu aveam racheta de tenis.

De Crăciun primeam un trening nou sau tenişi." A aflat că nu există Moş Crăciun prea curând, la vârsta de 7 ani, şi se teme că acest lucru o să i se întâmple şi Alessiei. Deja l-a întrebat: "Tata, Moşu' nu există, nu?". Amalia îl roagă pe Ilie să vorbească mai încet: "Nu vreau să audă Alessia. Eu am aflat în clasa I că nu există Moş Crăciun şi am venit acasă supărată foc. Am luat-o pe mama la întrebări, am plâns...". Ilie nu poate să se abţină: "A, deci tu ştiai că nu există! Eram convins că îl aştepţi şi acum!". Îi las să se tachineze, oricum n-aş putea să-i opresc.

PĂPUŞA LILIANA
Vorbim iarăşi despre portocale. Ne amintim cum stăteam la coadă ca să le cumpărăm. Amalia îmi povesteşte cum înfăşura bananele în ziare şi aştepta să se coacă. Le lăsa un timp împachetate şi le verifica în fiecare zi. Apoi, vine iar vorba despre cadourile de Crăciun din copilărie. Erau păpuşile din pluş, cu picioare lungi..., sau  păpuşa Liliana, preferata Amaliei din copilărie. Gata, am ajuns departe, în casa părintească. Aroma de rom, pungile cu bomboane sunt ascunse în şifonierul mamei, se caută cutia cu globuri roşii. Şi bradul? Din nou emoţii, priviri curioase prin casă.

"Ce ne mai necăjeau părinţii, fiindcă îl ţineau încă legat într-un colţ, pe hol.
În Ajun auzeam tot felul de zgomote, şoapte: «Ah, poate sunt ai noştri! Nu-i Moşul!»,  oftam cu capul în pernă şi adormeam. Ba da! A venit,  a veeenit Moşul! Doar l-am auzit azi-noapte", rememoreză, Amalia, amintirile se amestecă în mod superb, iar mirosul de portocale parcă se insinuează uşor, provocat de amintiri. Îi întreb dacă ascultă colinde. Au toate CD-urile lui Hruşcă, dar ascultă şi Christmas carol-uri americane.

MAI TÂRZIU
"De la vârsta de 15 ani am plecat din ţară cu tenisul şi au fost perioade, mai ales în turnee, când nu mai ţineam cont de Sărbători, nici măcar de ziua mea de naştere." De atunci, Ilie a petrecut Sărbătorile de iarnă mai mult în America şi în Franţa.Târziu, mult mai târziu, Crăciunul copilăriei n-a mai fost al lui.
S-a transformat în Crăciunul  copiilor săi. "Când am avut-o pe Nathalie, primul copil, am petrecut, aş putea spune, primul, cel mai frumos Crăciun. E altceva când ai familie, parcă abia atunci realizezi ce importante sunt şi cât farmec au sărbătorile.

Mulţi ani ne-am adunat în Franţa, am o casă la o sută de kilometri de Paris. Ne aşezam la masă în ziua de Crăciun, după-amiaza, şi ne prindea miezul nopţii. Cu brad, cadouri... pregăteam curcan. Când eram mic nu-mi plăcea să stau locului, n-aveam stare, dar cu familie e altceva." L-au prins Sărbătorile şi la New York, şi la Paris. De fapt, în ultimii ani, Amalia şi Ilie se mută în decembrie la Paris, unde au un apartament superb. O singură dată de când sunt împreună au petrecut Crăciunul la Bucureşti. Au invitat foarte mulţi prieteni, copii, au adus un Moş Crăciun care a împărţit cadouri. "Ne-am simţit nemaipomenit, am stat de vorbă, am mâncat, copiii s-au jucat sus, la mansardă. A fost altfel. Şi la Paris e frumos, dar e mai complicat să călătoreşti când ai copii mici, suntem mulţi, cu bagaje...", explică Ilie. Într-un cuvânt, obositor!

LINIŞTE
Ascultându-l pe Ilie cum povesteşte despre Crăciunul copilăriei îmi aduc aminte ce spunea Ion Ţiriac despre el: "Pentru mine, Ilie, la 16 sau la 60 de ani, este acelaşi om cald şi generos, are două inimi, nu una. Este persoana care face faţă oricărei situaţii şi care vorbeşte familiar cu primul-ministru al Franţei".
În 2008, Ilie şi Amalia Năstase rămân acasă. S-au cam săturat de drumuri, vor linişte de Sărbători. Doar ei cu Alessia, cu Ema, cu bunicii. Şi cu bomboane, nuci şi portocale, ca în Crăciunul copilăriei. Desigur, şi cu colinde, deoarece Ilie, chiar dacă nu mai este chiar atât de neastâmpărat ca în copilărie încât să meargă la colindat, cu plăcerea cântecelor de sărbătoare a rămas. Şi poate, poate, încă nu se ştie... vor cumpăra şi-un câine mic, adevărat!