În ultima săptămână a Postului Paştilor am păşit primind ramura de salcie înflorită pe străzile Ierusalimului, oraş sfânt pentru trei religii, care în această perioadă pascală este plin de pelerini din toată lumea.
Orice creştin din lume îşi doreşte cu ardoare să păşească umil şi smerit pe urmele Mântuitorului. Ierusalimul este oraşul din care nu poţi pleca indiferent, chiar şi cei palizi sufleteşte sunt atinşi de vibraţiile cu totul speciale pe care le resimt în pelerinajul lor. Drumul iniţiatic a plecat pentru noi din Taba, Egipt, călăuză fiindu-ne Ministerul Turismului din această ţară.
"Acela dintre voi care nu a păcătuit niciodată să arunce primul piatra!", a spus Iisus celor care voiau să o lapideze, iar pe femeie a sfătuit-o cu blândeţe: "Du-te şi să nu mai păcătuieşti". în nici un alt oraş al lumii istoria nu e atât de ancorată în prezent. Preoţi, rabini, măicuţe, mollah-i, negustori, dar şi fete şi bărbaţi în uniforme cu armele neglijent aruncate pe umeri, te întâmpină la fiecare pas. Un amestec de culturi şi tradiţii ce te poate năuci, astfel ţi se dezvăluie Ierusalimul.
PE URMELE LUI
Vălul necredinţei ţi se ridică de pe ochii şi realizezi că orice gest de bunătate te apropie de Dumnezeu şi de semeni. Auzi cântecul pelerinilor creştini care refac pe Via Dolorosa, cu o cruce mare din lemn în spate, drumul Golgotei şi îţi răsună în urechi strigătul de pe cruce: "Eli, Eli, lama sabatahni?"/ "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Te frământă întrebări de genul "Oare pe aici a trecut, purtându-şi crucea, Iisus?", "Oare câte minuni de care nimeni nu-şi aminteşte a mai făcut?". Am călcat pe urmele Lui şi nu am fost singuri, L-am simţit aproape.
Cetatea este un amestec incredibil de linişte şi zgomot, de bogăţie şi sărăcie, de sfinţenie şi păcat. Intrând pe Poarta Leilor, una dintre cele opt porţi ale Ierusalimului, eşti impresionat de străzile înguste ale cartierului musulman, unde comercianţii arabi vând tot felul de lucruri, ieftine sau nu, şi ajungi apoi în cartierul creştin la unul dintre cele mai sfinte locuri, Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului. Aceasta a fost construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră şi se mai numeşte şi Biserica învierii. Coloanele de marmură albă din stânga intrării sunt fisurate în partea de jos, iar tradiţia spune că într-un an, credincioşii ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt au rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină.
Atunci, focul dumnezeiesc care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt a lovit în chip minunat aceste coloane lăsând aceste urme vizibile şi astăzi. Intrând în biserică, la numai câţiva metri de la intrare ajungi la Piatra Ungerii, o lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim au aşezat trupul Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Deasupra atârnă mai multe candele, iar toţi credincioşii care intră în Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc, sărutând şi udând cu lacrimi piatra unde a fost înfăşurat în giulgiu trupul Mântuitorului.
În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului pe care călugărul prezent acolo nu te lasă cu nici un chip să o fotografiezi. Stânca poate fi atinsă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de nimeni altul decât domnitorul român Şerban Cantacuzino. Încă se poate vedea sângele lui Hristos scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, al cărui păcat a fost răscumpărat prin această jertfă.
GRĂDINA TRISTEŢII
Zidul Plângerii, situat în partea de vest a cetăţii, se află la marginea Muntelui Templului. Zidul este un loc sacru pentru evrei, deoarece e tot ce a rămas, după distrugerea romană din anul 70, din faimosul templu al lui Solomon. Însă nu există pelerin care să nu se roage şi aici dacă tot a ajuns la Ierusalim. Dacă vizitezi Templul Cărţii vei descoperi faimoasele Manuscrise de la Marea Moartă. Ieşind din oraşul vechi ajungi la Biserica Tuturor Naţiunilor sau Bazilica Agoniei de pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani. Construită în 379 de bizantini şi reconstruită între 1919 şi 1924 cu contribuţii financiare de la mai multe ţări, Biserica Tuturor Naţiunilor adăposteşte Icoana cu Mântuitorul în rugăciune şi înaintea Lui îngerul, cu paharul chinurilor ce-L aşteptau. Te apasă tristeţea acestui loc unde Mântuitorul a vărsat sudori de sânge pentru mântuirea noastră şi unde se află şi mormântul Maicii Domnului. În grădina de dinaintea bisericii se văd opt măslini foarte groşi, despre care se spune că au fost martorii trădării lui Iuda. Ce te impresionează aici, pe străzile acestui oraş, este faptul că la tot pasul auzi vorbindu-se româneşte. Toţi suntem călători şi oaspeţi pe faţa pământului, într-o permanentă călătorie spre Ierusalimul Cel de Sus. Oraşul pentru care s-a vărsat mult sânge aşteaptă Lumina Sfântă a învierii lui Hristos.
SFINTE LĂCAŞURI
Locurile Sfinte au fost descoperite de Sfânta Elena şi la porunca fiului său, Sfântul Constantin cel Mare, au fost construite pe ele biserici măreţe. Sfintele lăcăşuri au fost date în grija episcopului Macarie. Fraternităţii Sfântului Mormânt, condusă de episcopii şi mai târziu de către patriarhii de Ierusalim, i-a revenit sarcina de a păzi şi păstra Locurile Sfinte pentru creştinătate şi a avea grijă de populaţia creştină a Palestinei, precum şi de pelerinii veniţi din străinătate.
Citește pe Antena3.ro