"Indispensabilul Ralu Filip"

"Ştiu că nu o să îţi placă, poate chiar să te înfurie, această adresare. Mi-a venit însă fulgerător în minte şi n-am mai putut, în ciuda multelor variante încercate, să scap de ea. Deşi ţie - Ra­lu Filip care ai trăit şi te-ai bătut cu tenace convingere pentru ideile în care ai crezut - e greu să-ţi asociez cu­vinte care nu conţin măcar un sâm­bure de incandescenţă.

Şi totuşi... vibraţia la intensitate înaltă, cu care ţi-ai purtat bătăliile pentru lucrul temeinic gândit şi în­făp­tuit, te-a făcut de neînlocuit. Că eşti de neînlocuit în sufletul meu, în mintea mea şi din acest motiv, pro­babil, mi-e dor de tine, mă priveşte doar pe mine. Constat însă că mulţi alţi oameni - de la şoferi de taxi la oameni politici ori chiar bancheri, încă îşi amintesc şi astăzi, cu aceeaşi părere de rău, de Ralu Filip. Există aşadar oameni indispen­sabili? În politologie, în sociologie şi în pla­nul eticii, disputa are vechi state de servicii. Fără să fi fost finali­zată. Dar experienţa umană a adus adesea în prim-plan oameni indis­pen­­sabili. Oameni care au jucat un rol im­por­tant în viaţă, iar după ce au dis­părut nimeni nu i-a mai putut înlocui.

Tu, Ralu Filip, te-ai dovedit a fi fost - şi o să mă refer strict la viaţa ta publică - un om indispensabil. Pu­­­blicul te-a cunoscut prea puţin ca avocat. Erai prea tânăr cât timp ţi-ai exersat vocaţia la bară. Şi ai făcut-o prea puţină vreme ca să te fi pu­tut afirma. Te-a atras jurnalistica. Am fost colegi, un timp, şi ştiu bine cu cât patos îţi foloseai talentul pentru a le deschide ochii cititorilor tăi asu­pra unor adevăruri în care credeai şi despre care gândeai că merită să pă­trundă în toate fibrele societăţii noastre. Apoi, la CNA, ţi-ai descoperit şi ţi-ai pus în valoare vo­caţia de avocat al publicului. Până la tine, CNA fusese o instituţie cu­nos­cută doar în cercurile jurnaliş­tilor şi ale oameni­lor politici. Tu ai dăruit-o publicului.

Ai vrut şi ai reuşit să fii o voce a con­ştiinţei publice. Teme care ne ard - şi voi aminti doar câteva: apă­rarea spa­ţiilor verzi; lipsa de atracti­vitate reală a lo­curilor de joacă pentru copii, care-i aruncă în faţa televizoarelor şi, de­se­ori, în locuri cu risc moral ma­xim; vulgaritatea care se strecoară te­nace pe spaţiul audio­vizualului; şi, mai presus de toate, nevoia ca tot mai mulţi oameni să cuteze să participe la dezbateri sau treburi publice necontaminaţi de populism şi de demagogie, ci cu bună credinţă şi gândire raţională - gă­siseră în tine un soldat credincios. Perseverenţa, forţa, pasiu­nea şi ca­pa­citatea ta de a te face au­zit - iată mo­­tive, între multe altele, care fac în continuare să-ţi simţim atât de acut absenţa. Şi să ne fie atât de du­reros de dor de tine. Cu dragoste şi cu dor,
Adrian Vasilescu!"