x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Bogdan Naumovici despre Mişcarea de Rezistenţă!

Bogdan Naumovici despre Mişcarea de Rezistenţă!

20 Oct 2010   •   00:00
Bogdan Naumovici despre Mişcarea de Rezistenţă!
Bogdan Naumovici
despre Mişcarea de Rezistenţă!


Bogdan Naumovici, director de creaţie al Agenţiei de publicitate 23, a discutat cu cititorii jurnalul.ro despre Mişcarea de Rezistenţă şi despre industria publicităţii din România. Următoarea întâlnire online va avea loc luni, 24 mai.

castor @ apel umanitar Nene Bogdane,esti ultima speranta a unui suflet oropsit.Pe vremuri am vazut ca invatai popi sa zboare,stii,reclama aia pana la urma interzisa.Ca mai erau si accidente,asta e,nu toata lumea avea parasuta.Nu poti sa ajuti un fost marinar care,sunt convins,a jinduit in secret sa deprinda legile zborului si sa-l asisti la niste sarituri fara parasuta?O singura incercare ar fi ideal,sa nu se chinuie.Dar mai ales,sa nu NE chinuie.

Bogdan Naumovici: Buna ziua domnule Castor! Multumesc pentru vorbele bune dar as vrea inca de la inceput sa ne indepartam de subiectul Basescu. Miscarea de Rezistenta, cel putin deocamdata ia mai degraba o forma culturala decat una politica. Majoritatea comentariilor de pe forum sunt despre Basescu, Udrea, Geoana. Tara asta are exact politicienii pe care si-i merita. Miscarea de Rezistenta nu-si propune sa schimbe in mod direct pe cei ce ne conduc, si isi propune sa schimbe mentalitati, astfel incat oamenii sa nasca si sa aleaga conducatori mai buni.


infatuatu @ idee Ce alte personalitati credeti ca ar fi potrivite pentru Miscarea de Rezistenta, pe langa cele care deja s-au alaturat campaniei. Si-ar gasi vreun politician locul printre ele ? Care ?
Bogdan Naumovici: De cand am pornit MIscarea de Rezistenta aproape 30 de personalitati s-au alaturat campaniei de promovare. De atunci primesc cereri tot timpul de a mai filma mesaje ale oamenilor sau organizatiilor pentru Miscarea de Rezistenta. Probabil ca pasul urmator va fi un calup dedicat organizatiilor studentesti, pentru ca speranta noastra pentru schimbare vine mai degraba de la generatia lor. Nu cred ca exista vreun actual politician care sa merite sa faca parte din MIscarea de Rezistenta. Prin de finitie, rezistenta este impotriva puterii, fie ca e vorba de cea politica, puterea mediocritatii, a majoritatii ascultatoare de manele, s.a.m.d.

Banel @ dezertoarea Maria Dinulescu a aderat initial la M.R.. Ulterior a luat locul pitipoancelor la bratul numitului Poponet. O dati afara din miscare sau macar o sa-si ceara scuze in public?
Bogdan Naumovici: Nu as indrazni sa-i fac proces de intentie Mariei Dinulescu inaintea de a o intreba de ce a facut asta. Sper ca n-a fost doar o miscare ieftina de PR.


gilbert @ galeria e misto sa stai la galerie sa tipi sa urli, sa dai sfaturi.... concret .... ce idei de "mai bine" ???
Bogdan Naumovici: Pai asta as vrea eu sa te intreb! Tu ce idei de mai bine ai? De aia i-am spus Miscarea de Rezistenta si nu ghid de rezistenta, ordine de rezistenta sau manual de rezistenta.


adrian @ 20 De ani de mister In perioada comunista s-au construit o multime de combinate , uzine , hidrocentrale ..etc. , la un momentdat a venit un guvern cu ideea privatizarilor (un lucru bun)dar facut prost. Intrebarile sunt : Credeti ca aceasta masura a fost unu din primii pasi cu care romania a inceput sa calce in groapa asta financiara ? 2. Cine era atunci la putere ? 3. Daca in locul PDL-ului , iesea PSD , sau PNL gaseau solutia de a iesi din criza fara a mari impozitele , daca crede cineva ca exista un partid care sa aibe oameni asa de capabili sa poata inova un nou sistem economic care sa nu afecteze buzunarul poporului. 4. Cand o sa aud si eu cati ani de puscarie executa domnisoara Ritzi ?
Bogdan Naumovici: 1. Cred in ce spunea Dinu Patriciu in 1990, ca trebuia sa taiem coada cainelui dintr-o data. Privatizarile trebuiau facute repede si total.
2. Cine era atunci la putere? Iliescu, ulterior Nastase.
3. Greu de spus, la nivel declarativ cel putin PNL-ul sustine scaderea impozitelor.
4. Si eu sunt curios!


LUMINITA SI SIMION MOISE @ STRIGAT! Va rugam sa ne ajutati sa ne recastigam demnitatea,am 45 de ani si sotul meu 50. De cand ne stim suntem "generatie de sacrificiu". Vrem sa iesim in strada o data si bine,asa cum am mai facut-o. Aveti posibilitatea sa mobilizati lumea. Suntem multi care asteptam un semn. arh.Luminita MOISE
Bogdan Naumovici: Daca se va ajunge la iesit in strada, o sa iesim si-n strada, dar deocamdata incercam sa ne slujim de instrumentele la indemana: comunicare si media. Miscarea de Rezistenta isi doreste in primul rand sa dea sperante celor care rezista individual, suntem multi cei care rezistam Romaniei de azi in micile noastre bule, Miscarea de Rezistenta isi propune sa arate fiecarui "rezistent" ca suntem multi si ca avem pentru ce lupta.


Sorina @ intreabare.. mai mult retorica De ce nu ies bugetarii in strada si in weekend, daca tot sunt asa de nemultumiti?!
Bogdan Naumovici: Desi n-are legatura cu Miscarea de Rezistenta, eu sunt destul de iritat sa aud in continuu de bugetari, cei care lucreaza in sectorul privat inghit de un si jumatate si concedieri, si taieri de salarii, si concedii obligatorii fara sa faca greve, fara sa iasa in strada, fara sa protesteze. Bugetarii, cei care nu au fost loviti deloc pana in momentul asta, tipa si se vaita la fiecare umbra de zvon ca li s-ar micsora salariul. In general imi place sa vorbesc despre locomotive si nu despre vagoane.


Adrian @ MR online Pe tine ce te-a determinat sa intri in Miscarea de rezistenta?Crezi ca o sa ajute la ceva faptul ca discutam frustrati pe site-uri?Cum ai vedea o actiune ceva mai concreta in cadrul MR?
Bogdan Naumovici: Cred ca am fost tot timpul in Miscarea de Rezistenta, fata de mediocritatea si egalitarismul impuse de Epoca de aur, fata de neocomunistii din '90, fata de manelele din 2000 sau impostura din propria mea industrie. Acum avem sansa unui tren in care putem sa ne urcam mai multi si sa-l facem sa mearga unde vrem noi. Vorbim acum pe site-uri doar ca sa ne cunoastem si sa ne strangem, de la formele ei culturale - ca saptamana din iulie de la Vama Veche, in care vor fi Folk You, festival de teatru, targ de carte, etc., si de la articolele zilnice din Jurnalul National, ce poarta antetul Miscarii de Rezistenta, de la restaurarea valorilor corecte facute de peste 30 de personalitati in campania tv, si pana la viitoare miscari de protest, Miscarea de Rezistenta devine din ce in ce mai activa. MdR isi propune sa schimbe mentalitati iar asta se face in timp si nu cu barda.


Bogdan @ gata cu manipularea! Miscarea de rezistenta sa ia in calcul si lupta impotriva mass-media, subordonata Puterii din umbra/culise care comanda ce,cand si cum sa fie informata prostimea/poporul. [Edit...] [link SITE]
Bogdan Naumovici: Jurnalul National este o rara avis in peisajul mass-media, cred ca e in lupta de mult impotriva curentului general din mass-media.


Catalin Sfat @ rezistenta Ce forme de rezistenta credeti ca ar putea duce la asanarea zonei media (inclusiv domeniul publicitatii), stiut fiind faptul ca mass-media are o contributie "generoasa" la starea de fapt actuala din societatea romaneasca ?
Bogdan Naumovici: O prima actiune pe care ne-am propus-o este sa rugam fiecare membru inscris in Mdr, sa trimita o scrisoare directorilor de marketing sau presedintilor companiilor care platesc publicitate in emisiuni de un gust indoielnic, ca de ex. duetul teribil Happy Hour-Acces Direct, care s-au intrecut in a-i avea ca invitati pe asasinii Mihaelei Runceanu, si respectiv al lui Ioan Luchian Mihalea. Cat timp exista un public care vrea sa vada asasini la televizor, televiziunile ii vor arata. Singurul mod in care putem rupe acest cerc este ca marile companii sa nu sponsorizeze cu publicitatea lor asemenea emisiuni.


nelu @ m.r. societatea civila trebuie reinviata urgent.cat mai dormim?miscarea de rezistenta poate fi un inceput care sa reaprinda flacara civica.si de ce nu o noua piata a universitatii!
Bogdan Naumovici: Asta isi si propune Miscarea de Rezistanta, sa dea o voce si celeilalte Romanii, cea care crede in bun simt, in decenta, in valori si excelenta. Si mie mi+e dor de Piata Universitatii.


Mihut Nicolae @ Basescu ingroasa randurile Miscarii de Rezistenta! In sfarsit romanii poate ca s-au lamurit de ce este capabil acest guvern (de taieri de pensii, salarii, alocatii...) si astfel ii multumesc domnului Presedinte Traian Basescu ca a reusit sa ingroase randurile Miscarii de Rezistenta cu 6 milioane de pensionari, 1,3 milioane de bugetari...si, incet, incet poate ca se trezeste in sfarsit acest popor din letargia la care parca este condamnat si se va alatura unei ADEVARATE MISCARI DE REZISTENTA! Sunt inginer, am 45 de ani si lucrez intr-o companie multinationala, deci ar trebui probabil sa ma bucur de "moartea" acestui "om gras cocotat pe spinarea omului slab" din economia reala, dar am ceva mai multa minte decat acei care fac asemenea comparatii, si imi dau seama perfect ca noi toti suntem atat de legati intre noi, privati sau bugetari, incat mai devreme sau mai tarziu, efectele se vor vedea si ele vor fi catastrofale, fie ca e vorba de educatie sau de sanatate.Este vremea cred sa trecem la fapte, vremea vorbelor cred ca este trecuta de mult si nu mai este timp de pierdut, pentru ca acest guvern ne va duce la o catastrofa care condamna generatiile viitoare, nu numai generatia noastra de sacrificiu! Rolul principal in promovarea acestor idei cred ca revine mass-mediei, care este cu adevarat singura putere din acest stat care INCA il consider democratic, care poate sa se opuna tendintelor autoritare (dictatura poate ca este prea mult spus...sau nu?)!
Bogdan Naumovici: Inca de la inceput am discutat cu Marius Tuca daca Miscarea de Rezistenta poate, sau trebuie sa devina politica. Am decis sa o luam pe drumul lung, incercam sa-i amintim Romaniei de valori, de criterii, de bun-simt. Daca romanii si le vor aduce aminte cred ca vom vedea si o altfel de clasa politica.


Adrian Popescu @ Opinie Personal , pe cei care lucreaza in industria publicitara i-as trimite la munca cimpului . Sa produci ceva cu care sa manipulezi oameni in asa fel incit , prelucrindu-i psihic sa ii determini sa faca ceva , sa cumpere ceva , este dovada unui caracter josnic , ordinar . Publicitarii maninca o piine in mod imoral . Munca lor , daca se poate numi , este imorala . Nu aduce folos societatii . Societatea plateste publicitatea prin pretul produsului ori serviciului pentru care se face publicitate . Respectul meu total este pentru taranul roman care munceste pamintul de-i crapa miinile si calciiele ca sa dea de mincare unor dobitoci care il manipuleaza .
Bogdan Naumovici: Personal, pe cei care dau condamnari fara sa fie judecatori i-as aduce inapoi in prezent. Probabil ca dumneavoastra va este dor de vremurile in care exista un singur unt, pe care scria UNT, o singura faina si un singur fel de creveti. Vietnamezi. Altfel ati intelege ca primul rol al publicitatii este sa ii prezinte consumatorului avantajele varietatii marcilor. Si eu respect taranul roman, dar cred ca ar fi in dezavantajul lui ca toata painea sa ne numeasca PAINE, si sa fie la un singur pret, toate chipsurile, CHIPSURI, si tot laptele, LAPTE etc.


Irina @ Cel mai mare respect il datoram copilului „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii“ (Declaraţia universală a drepturilor omului) Am 26 de ani, un copil de 7 ani si multe umilinte la activ din partea unor "creiere mai destupate" decat al meu.Cand am vrut sa-mi continuui studile am fost intrebata de ce nu raman la cratita.N-am ramas.Acum,cand mi-am terminat studiile,ori mi se cere experienta ori nu sunt angajata pentru ca am un copil.Irelevant sa spun domeniul in care doresc sa ma angajez. Cand am strigat in gura mare ca nu sunt de acord cu magariile pe care facultatea mea le face,mi s-a spus sa tac ca poate nu imi voi lua licenta.Mai am 2 luni pana la licenta si nu vreau sa tac. Ma asculta cineva? Cand mama mea care este medic de familie intr-un cartier defavorizat din Ploiesti este umilita in zeci de feluri si cand s-a rugat de ziaristi sa vina sa vada in ce conditii lucreaza, nimeni nu a bagat-o in seama pentru ca,Ploiestiul este condus de un PD-list. Sotul meu care a terminat o facultate grea cu 10 pe linie si care care la activ zeci de proiecte a plecat in America pentru ca s-a saturat si a obosit. Eu inca mai pot dar nu stiu pt cat timp. Toti aud strigatele dar nimeni nu asculta cu adevarat. Nu suntem un popor facut pt democratie.Nu stim ce este aia si nu avem constiinta civica. Dl. Naumovici, reusitele dvs. au fost numite "revolutionare" iar despre industia publicitara ati declarat ca “este croită să strice, să distrugă şi e preocupată de capra vecinului. Nimeni nu este interesat de performanţă.” Care este sfatul unui om ca dvs.dupa atatia ani de munca si construit sa spuna dintr-o bucata ce simte si ce gandeste ? Sa ne tinem gura? Nu am voie sa vreau mai bine pt.copilul meu? De ce sa fiu nevoita sa plec din tara pt ca aici simt ca ma sufoca "puterea partidului"? De ce sa accept sa fiu mintita zi de zi in fata?
Bogdan Naumovici: Mie imi place mai mult declaratia de independenta a Statelor Unite, care spune ca omul are dreptul la viata, libertate si urmarirea propriei fericiri, nimic despre fraternitate. Cred ca trebuie sa faceti exact ceea ce doriti pentru a fi fericita. Sa vorbiti daca asta vreti sa faceti, sa ramaneti, sa rezistati sau sa plecati. Emigrarea este o optiune.


elena @ vreau sa traiesc normal. si ce daca?... Daca ar fi sa ne urlam durerile,mi-e teama ca ar suna precum corul milogilor.Am senzatia ca nu mai avem sanse sa ne vindecam. Sunt tot mai multi... Lipsa educatiei si a respectului fata de tot ceea ce inseamna civilizatie,se raspndesc precum ciuma.Mi-e sila sa ies pe strada, mi-e sila sa urc in autobuz, sa intru intr-un magazin. Mai grav, in salile de teatru,pentru ca niste dobitoci au "inventat" "floriceaua", "sticsul" si "doza" la intrarea in sala de spectacole. Problema majora e ca nu vad nicio cale de iesire din situatia asta. Poate sunt prea pesimista. Miscarea de rezistenta si cei care i s-au alaturat imi ofera macar impresia ca nu sunt singura. Poate, pentru cei care citesc pe aici, "nu mai vreau manele", suna cunoscut, dar, a venit vara si pentru mine vara e un cosmar: manele, boxe la maximum, seminte, flegme, slalom printre fecale de caine si nu numai de caine...Nu visez sa traiesc in lux, vreau doar o viata normala.Vreau sa ii am alaturi pe cei doi copii ai mei, nu sa-si doreasca zilnic sa plece acolo unde le este bine.Am doi copii cu o pregatire deosebita, de care societatea romaneasca nu are nevoie sau i-ar plati ca si cum ar debarasa mesele la birtul din colt.Valuta forte ca sa fii bagat in seama: banul, limuzina, lantul gros, tupeul, decolteu adanc, creier de gaina,pregatire temeinica la pupat in fund. Mai rezistam? Miscarea de rezistenta trebuie sa se miste, trebuie sa arate ca exista. Si pentru ca noi suntem romani, asteptam semnalul cuiva care sa ne arate calea. O stim si noi,dar vocile sunt prea putine, prea slabe si nu se aud. Poate voi reveni cu exemple de reactii ale mai marilor din diverse institutii, atunci cand am apelat sa intervina in probleme care tin de minime reguli de comportament civilizat.
Bogdan Naumovici: Asa cum spuneam, asta e primul scop al Miscarii de Rezistenta; sa dea speranta si incredere celor care rezista individual. Stim ca ei sunt multi, dar vreau sa aratam ca nici noi nu suntem putini.


iulia @ pitipoance exista pitipoance si cocalari in industria publicitatii din romania? pentru ca uitandu-ma la anumite reclame am aceasta impresie... merci pt raspuns
Bogdan Naumovici: Nu prea, dar de multe ori au de facut reclame care se adreseaza cocalarilor si pitipoancelor. CXineva trebuie sa vanda si X5, si Q7. :)


sandokan @ minune salut! ar putea geoana sa scape de eticheta de prostanac printr-o strategie geniala de marketing? ar putea ca stampila asta sa fie folosita in favoarea lui, (cu toate ca nu-mi dau seama cum, de asta intreb un specialist:) sau iliescu este cel mai tare om de publicitate? :)
Bogdan Naumovici: Nu cred ca Geoana mai poate sa scape de nimic. Cred ca peste toate celelalte, omul are si ghinion. Iliescu nu e om de publicitate, dar e bun de tot la pus etichete. As fi curios cum isi spune el insusi.


bioenergeta @ ministresaTA cum ai vedea o campanie de promovare a imaginii romaniei in lume? pt ca mie nu-mi vine sa cred ce margica ieftina au reusit aia de la ministerul turismului sa faca pe un purcoi de bani. vreau o idee de la tine ca sa-mi vina inima la loc. merci
Bogdan Naumovici: Miscarea de Rezistenta isi propune sa umble la produs, inainte sa umble la imagine, cred ca intai ar trebui sa vindecam leopardul, inainte sa vopsim gardul.


Marian Ilie @ Varful de lance al Miscarii de Reziatenta Raul exista pretutindeni, ne asfixiaza cu duhorile lui asaltandu-ne din toate directiile, in toate sferele existentei noastre. Este pe moarte fiinta umana din fiecare si ansamblul sociatatii, al natiunii. Cum o buruiana nu o poti starpi decand scotand-o din radacina, mi-e greu sa cred ca vom putea face ceva cat de cat notabil daca nu ne vom concentra asupra radacinii relelor de la noi. Suntem in stare sa definim toate relele? Sa le identificam radacinile? Stiu, este greu, cu atat mai greu cu cat radacinile multora din rele trec pe sub pamant dincolo de fruntariile si de fruntile noastre. Dar parca toate isi iau seva din panzele freatice ale politicului, iar efectul final al tuturor relelot este Indobitocirea si saracirea noastra - atat ca indivizi cat si ca natie. Cel ce ar trebui sa vegheze pentru ca asa ceva sa nu se intample, acel Mmare Arbitru al Dreptatii Neamului n-are cum s-o faca, pentru ca el se vrea (si este) in primul rand Jucator. Cum a putut sa ne fermece, daca de mai bine de 5 ani il tot acceptam in aceasta postura duplicitara? Daca inaintea lui ne-am lasat amagiti de himera cladirii si la noi a unui capitalism de factura occidentala si aderarii la NATO si UE acceptand pentru aceste obiective sacrificiile impuse din afara - acum tacerea noastra nu se mai justifica. Domnule Naumovici, sunt filolog pensionar, iar singura arma avuta in dotare cu care am putut intra in Miscarea de rezistenta, inca de la declansarea ei in Jurnalul National, este scrisul. Am sub tipar un volum de poezie social-militanta reflectand intrutotul "filozofia" Miscarii de Rezistenta, accentuandu-i chiar latura militanta. As vrea sa lansez volumul cu ocazia targului de carte din cadrul Festivalului de folk de la Vama Veche. Ma puteti pune in legatura cu organizatorii? Va puteti implica in ceea ce priveste publicitatea? Promit un regal de poezie in nota festivalului.
Bogdan Naumovici: Va rog sa luati legatura cu Marius Tuca, el e intotdeauna interesat in a promova adevaratele valori ale literaturii romane. marius.tuca@jurnalul.ro


Dumitru Rocareanu @ ac/dc Un alt vis implinit al generatiei noastre. Ai fost la concert? Crezi ca l-ai fi trait altfel acum 25 de ani?
Bogdan Naumovici: N-am fost la concert, n-am fost niciodata fan AC/DC, dar am fost anul trecut la concert Paul McCartney la Paris, asa ca te inteleg.


ionfaradetara @ de ce Apropos de campania de ce a jurnalului, tu de ce ai ramas, de ce n-ai plecat?
Bogdan Naumovici: Puteam sa plec in '90, dar mi s-a parut la vremea aia ca oportunitatile sunt aici, ca aici pot face lucruri care sa insemne mai mult decat o viata confortabila pentru mine, ca pot sa fac o bula mai mare din bula mea mica.


emanuel @ pitzi - vedetele Daca v-ar cere una din pseudo-vedetele noastre sprijinul in "spalarea" imaginii ce i-ati propune? Studiu de caz: Bianca Dragusin.
Bogdan Naumovici: Nu ma intereseaza astfel de personaje, si astfel de proiecte.


Buna Bogdan Din experienta ta, crezi ca se poate crea si vinde un concept prin care sa punem la zid toata mitocania, lantul de aur gros sa reprezinte forma suprema de prostie si maneaua tare din boxe semnal de cretinitate?Cat ar costa si unde trebuie sa donam?
Bogdan Naumovici: Asta isi si propune Miscarea de Rezistenta, nu trebuie sa donati, trebuie doar s-o sustineti cumparand Jurnalul National.

5239-120556-_nik5923.jpg

×
Subiecte în articol: statice