Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Populaţia a deprins să vorbească despre extrasistole, tahicardie, fibrilaţie, deci un capitol important al Cardiologiei, cel al tulburărilor de ritm. Interviu cu medicul primar doctor Gabriel Tatu-Chiţoiu, şef departament în Clinica de Cardiologie, Spitalul de Urgenţă Floreasca din București
Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor Gabriel Tatu-Chiţoiu, ce este cu aceste extrasistole, atât de îngrijorătoare pentru „oamenii de pe zebră”?
Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu: - Extrasistola este o bătaie în plus a inimii, apărută înainte şi urmată de o pauză, pe care o resimte omul. Majoritatea oamenilor au una-două extrasistole pe zi, după o masă copioasă, când stomacul prea plin şi balonările presează şi asupra diafragmei şi se ajunge la extrasistole.
F. C.: - Se miră unii cu extrasistole că după consultarea medicului unii pleacă din cabinet cu o reţetă cu medicamente şi sunt supuşi la teste, alţii nu sunt trecuţi pe niciun tratament...
Dr. G. Tatu-Chițoiu: - Eu am inventat o metaforă: una e să dai bice unui armăsar, alta e când grăbeşti o gloabă. Cei cu cord normal nu au nevoie de nicio terapie, cei care sunt descoperiţi cu suferinţe ale cordului sunt trecuţi pe tratament. Un studiu executat în Statele Unite pe nişte mii de studenţi la Medicină, în sesiunea de examene, a concluzionat că toţi aveau extrasistole. Tulburări de ritm se ivesc la cei care au suferit un infarct, care au suferinţe ale valvelor, ale pericardului, cei cu cardiopatie ischemică.
F. C.: - Care este ritmul normal al inimii și când se intră în aritmii?
Dr. G. Tatu-Chițoiu: - Când cordul are pulsaţii între 50 şi 100 de bătăi se poate considera o stare normală. Între 140 şi 220 de bătăi pe minut se încadrează tahicardia, chiar cea paroxistică. Între 400 şi 600 de pulsaţii pe minut se vorbeşte despre fibrilaţie. Când pulsaţiile se află sub 50 de bătăi pe minut se declară bradicardie. La încetinirea bătăilor nu se mai asigură circulaţia normală a sângelui. Lumea ne întreabă de ce şi prea rapida funcţionare a inimii, în ritmurile rapide, se ajunge tot la pomparea insuficientă a sângelui. Prea desele pulsaţii fac ca ventriculele să nu aibă timp să se umple cu sânge, deci irigarea este şi în acest caz insuficientă. Foarte periculoasă este fibrilaţia ventriculară, ventriculele ajung într-o viermuială cu pericolul de a se intra în stop cardiac. Fibrilaţia în auricule se tratează cu medicamente sau cu şocuri electrice, cu defibrilatoare, se opreşte pentru câteva secunde cordul, care reporneşte de la sine în ritm normal, se resetează.
F. C.: - Dar unii cu aritmii nu pot fi scoşi din fibrilaţie şi sunt lăsaţi în fibrilaţie, chiar permanentă...
Dr. G. Tatu-Chițoiu: - Dar ei trebuie să se trateze în fiecare zi cu medicamente aritmice şi cu anticoagulante. Există riscul formării de cheaguri, care pot porni spre cord, spre creier, provocând infarct și accidente vasculare-cerebrale. Dar, periodic, li se face un test de coagulare a sângelui, pentru a nu aluneca în stituaţia fluidificării prea mari a sângelui, cu pericol de hemoragii.
F. C.: - Cum funcţionează stimulii electrici în inimă?
Dr. G. Tatu-Chițoiu: - Cordul este o baterie electrică, stimulii electrici sunt în responsabilitatea nodului sinusal dintre auricule, un fel de „director general” care poate reduce pulsaţiile din fibrilaţie până la 140, ca atunci când ai urcat scările. Când nodul sinusal nu funcţionează, sarcina vămuirii bătăilor prea numeroase revine nodului atrio-ventricular - „directorul adjunct” - care însă are puteri mai mici, reduce pulsaţiile doar cu 40-60 de bătăi. Când nici acest „director adjunct” nu poate interveni, regleză „şefii de secţie”, dar ei reduc bătăile accelerate doar cu 25-40 de bătăi. Dar se amestecă şi unii „şefi de sindicat” mai rebeli şi provoacă aritmii pe canale de excitaţie electrică anormale. Se ajunge astfel la aritmii dificile.
În caz de aritmii, se acţionează şi cu ablaţia, se ajunge în inimă cu un cateter, cu o sondă ce emite unde radiofrecvenţă joase, care „topesc” canalele anormale de comandă electrică.
