Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Numită în funcţia de manager al Institutului Clinic Fundeni în martie 2011, după ce în prealabil a fost director al Spitalului Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr. Carmen Orban recunoaște că i-a fost teamă să preia o instituție atât de complexă. „Nu doar că mi-a fost teamă, dar am refuzat inițial. Am acceptat cu mare greutate şi am avut mari emoții. Mi s-a spus că am reușit, chiar fără experiență, să fac într-un alt spital mai mic lucruri frumoase și, cu siguranță, voi reuși și în acest spital mare și greu”. Ceea ce s-a și întâmplat.
M.C. - Sunteți medic specialist ATI. Unde este mai greu: în sala de operații sau în biroul de manager de la Fundeni?
C.O. – Dacă ești medic adevărat de ATI, este imposibil să nu răzbești în orice funcție. Un medic de terapie intensivă poate să facă absolut orice, pentru că ești la capul bolnavului, ai viața lui în mâinile tale și, de multe ori, ești la granița dintre viață și moarte și trebuie să găsești rapid soluțiile cele mai bune pentru a avea succes medical.
M.C. – S-au schimbat multe la ICF, s-au făcut investiții. Care ar fi cele mai importante?
C.O. – În ultimii ani au fost făcute enorm de multe lucruri, dar m-aș rezuma doar la cele din ultimul an: Prosectura și laboratoarele de anatomo-patologie. Îmi aduc aminte cu tristețe de un interviu în care un domn era rugat să spună care sunt lucrurile care l-au marcat în viață. Și, la cel mai urât lucru din viața dânsului, a fost contactul cu morga de la Institutul Clinic Fundeni. M-a marcat foarte mult acest lucru și trebuie să vă mărturisesc că avea absolut dreptate. Și, atunci, una dintre priorități a fost acesta și, pot spune că, în sfârșit, suntem și noi niște oameni civilizați. Sper că dându-le oamenilor un loc de muncă civilizat, și interacțiunea lor cu pacienții, cu aparținătorii, să fie mult mai umană. Au fost făcute foarte multe investiții în secția de Transplant Medular, dar rămăsese partea de pre-transplant. Acum este finalizată și aceasta. Jumătate din secția de Neurologie a fost reabilitată și modernizată. Cel mai important mi se pare Departamentul de Recuperare Medicală, pentru că spitalul impunea un astfel de department pentru pacienții cronici, pentru pacienții neurologici. Toate acestea sunt finalizate. Ultimul proiect, care nu este, poate, de o așa anvergură, este proiectul vieții mele.
Compartiment ultramodern de primire pacienţi
M.C. - De ce este atât de special?
C. O. - Pentru că schimbă complet niște mentalități. Este vorba de parterul clădirii din Corpul A, care a fost modernizat și reabilitat și s-au adăugat și două construcții noi, astfel încât să avem circuite ultramoderne, ca în orice țară civilizată, unde riscul de infecții nosocomiale este, practic, redus la maximum și unde dovedim un concept nou: respect atât pentru personalul medical, cât și pentru pacient, aparținător, vizitator și, de ce nu, studenții care vin să învețe în acest institut și sunt în număr imens. Este vorba de trei căi de acces în spital complet delimitate: accesul personalului medical, care se face pe intrarea din față, ca și până acum, pe unde intra toată lumea, apoi, avem un departament special amenajat pentru pacienții veniți în regim de urgență, unde ambulanța sau mașina intră într-un garaj amenajat, închis, unde nu mai plouă pe pacient, nu mai bate vântul, condițiile sunt absolut civilizate. De acolo, este transportat, în funcție de urgență, de patologie, la camera de gardă: medicală și nefrologie, camera de gardă neurologie, pe urologie, pe chirurgie.
Nu suntem spital de urgență, dar primim foarte multe urgențe pentru că suntem - termenul nu-mi place, dar asta e realitatea - punctul terminus pentru foarte mulți pacienți din țară, care, din nefericire, nu-și găsesc rezolvarea în altă parte și vin la noi în stare extrem de gravă. Prin urmare, trebuie să fim pregătiți să le primim într-un regim civilizat și ultramodern.
Din nefericire, partea cea mai acută pentru noi este cea de internări pentru pacienții cronici, unde trebuie să vă mărturisesc că este un furnicar. Sunt sute și sute de oameni bolnavi care se calcă în picioare, care stau la rând să se interneze. Pe mine m-a apăsat foarte mult această problemă și am făcut această sală de așteptare foarte mare, civilizată, cu locuri ca într-un aeroport mare, cu televizoare, cu dezinfectant de mâini, unde internarea se face echitabil pentru orice pacient, cu bon de ordine, cu afișaj electronic. Pacientul stă pe scaun și este invitat la internare în momentul în care îi vine rândul.
M.C. - Adică este o sală de așteptare ca în privat?
C.O. – Aș putea spune că este chiar mai civilizat decât în privat. Trebuie să ținem cont și de pacienții transplantați, avem un ghișeu separat pentru ei, pentru ca internarea lor să decurgă cu celeritate. Este un alt concept. Oferind respect oamenilor, la rândul lor ne oferă respect”.
M.C. – Cât a costat acest proiect?
C.O. – Mare parte, 80% din valoarea proiectului, este asigurată din fonduri de la Ministerul Sănătății. Dar au venit și foarte multe fonduri private, ONG-uri, persoane de bine care au contribuit la dezvoltarea și la realizarea acestui vis al meu. Investiția pentru aceste circuite este de circa 2.900.000 de lei pentru construcțiile noi. Restul sunt din sponsorizări.
“La noi banul este chivernisit și drămuit și orice rămâne este reinvestit în spital. Pentru mine ar fi important să învățăm să păstrăm ceea ce am făcut”
M.C.- Ați fost descrisă, la un moment dat, ca fiind medicul cu gândire de inginer: construiți totul mai întâi în minte, abia apoi puneți în aplicare. Vă recunoașteți în descriere?
C.O – Da. Am căutat întotdeauna latura bună, pozitivă, la orice lucru și am căutat să-l dezvolt și să-l fac folositor. Niciodată să distrug. Viața m-a dus în diverse situații, chiar de copil, astfel încât pacientul a fost și rămâne pentru mine o prioritate absolută.
M.C – Cum vă descurcați cu sistemul informatic, care tot timpul se blochează tot timpul?
C.O. - Am avut și noi probleme și când apar, oamenii devin extrem de revendicativi și de agresivi. Încercăm să păstrăm un dialog și o relație civilizată între pacient și personalul medical și cred că lucrurile se rezolvă. E adevărat că omul, când e bolnav, nu mai are toleranță și nu înțelege că sunt anumite situații care nu țin de noi și pe care, împreună, trebuie să le depășim. Eu zic că acum, cu un pic de înțelegere și cu faptul că au unde să stea civilizat, o să dovedească un pic mai multă răbdare.
“Nu plec de la conducerea ICF, până nu găsesc o soluţie pentru clădirea cu risc seismic”
M.C. – S-a tot vorbit, în ultimul timp, despre problema clădirii cu risc seismic, în care funcţionează institutul C.C. Iliescu. Este aceeaşi problemă pentru Institutul Fundeni?
C.O. - Institutul C.C. Iliescu este o bucățică dintr-o clădire a Institutului Fundeni. Deci, în toată clădirea este o problemă. Noi avem o expertiză tehnică și într-adevăr, pe această clădire trebuie realizate urgent ori proceduri de consolidare, ori putem lua în calcul construirea unui spital nou. Tot proiectul despre care v-am vorbit se referă la altă clădire: Corpul A. Institutul C.C. Iliescu și biroul meu și partea administrativă sunt în Corpul B. Este cu totul altă clădire. Următoarea prioritate este găsirea unei soluții pentru această clădire.
Mi-am făcut o promisiune mie că nu plec de la conducerea acestui institut până nu sensibilizez toate autoritățile și toți factorii decidenți să găsească soluția cea mai bună pentru această clădire. Din punctul meu de vedere trebuie luată în calcul construirea unui spital noi, civilizat, care să respecte toate circuitele. Pentru că a repara pe o structură veche, fără circuite, nu e cea mai bună soluție: persistă riscul infecțiilor nosocomiale, costurile sunt foarte mari și rezultatul nu va fi cel dorit. Dacă înțelegem toți că trebuie să facem ceva, atunci ar trebui să luăm în calcul construirea unui spital nou și, de ce nu, acesta poate să cuprindă mai multe specialități, poate să cuprindă toate spitalele de pe această platformă și poate să aibă un management ultraperformant, poate de o societate de management. Soluții există, dacă se dorește acest lucru. Va trebui găsită urgent o soluție.
M.C. – Cine ar trebui să investească?
C.O. – Evident, bani nu sunt, dar există proiecte cu fonduri europene, pot veni din surse cu finanțare de la bugetul de stat, pot fi surse cumulate de investiții. Ideea e să se dorească acest lucru. Dacă factorii decidenți se așează la o masă și se pun toate situațiile în discuție, se discută clar, atunci fondurile se pot găsi.
După părerea mea, a investi într-o construcție veche este mai puțin benefic decât a face o construcție nouă. Dacă punem toate spitalele care se află pe această platform și dacă luăm în calcul construirea unui spital nou, în loc să reabilităm și să renovăm și să consolidăm pe cele vechi, cred că ar fi mult mai rentabil și cu perspective medicale mult mai bune.
Vasile Barbu: Este un model de urmat
“Institutul Clinic Fundeni este un model de urmat şi pentru alte spitale. Noi o să folosim acest model, să-l impunem atât autorităţilor judeţene, de care aparţin unele spitale din ţară, cât şi Ministerului sănătăţii, şi Institutul de Management în Sănătate, care să aibă în vedere ca, la acreditarea spitalelor, să aibă în vedere şi punctele de primire pacienţi, pentru că, în ţară, sunt foarte multe spitale care au o primire umilitoare pentru bolnavi şi pentru familiile acestora”, spune Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor
