Nume de cod: Paţachina

Locotenent-colonel (r) Frusinica Moraru a lucrat in "unitatea de elită" a Securităţii - Direcţia a V-a - şi in "creierul" arhivei, la CID, fiind una dintre primele femei-ofiţer de Securitate. Pe vremuri s-a ocupat de protecţia lui Nicuşor Ceauşescu. Are amintiri despre Elena Ceauşescu, despre Zoe şi despre Daniela Vlădescu, intens supravegheată de Securitate. Azi, Frusinica trăieşte intr-un colţ tihnit de lume, departe de tumultul civilizaţiei. Işi aminteşte despre goana după fişele informative ale puternicilor Revoluţiei: Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu. Ştie prea bine că arhivele Securităţii au fost temeinic "curăţate".Â

Din 'dispozitivul Nicu' in tainele arhivelorÂ

Pe Frusinica Moraru am găsit-o intr-un colţ tihnit de lume, departe de tumultul civilizaţiei. Tănără pensionară, s-a intors la sat, in mediul de unde a plecat recrutată pentru Securitate. A lucrat in "unitatea de elită" a Securităţii - Direcţia a V-a - şi in "creierul" arhivei, la CID, fiind una dintre primele femei-ofiţeri de Securitate - altă iniţiativă a Elenei Ceauşescu.

†Jurnalul Naţional: Cum aţi ajuns in "sistem"?

După ce am terminat liceul, m-am angajat la fabrica de ulei din Slobozia. Intr-o noapte, era prin 1981, pe cănd spălam un coridor de ulei, m-am impiedicat de nişte picioare. Cănd m-am intors, am dat cu ochii de nişte necunoscuţi. Unul dintre ei, despre care ştiam că "răspundea" de fabrică, mi-a spus foarte dur: "Tu eşti Stan Frusinica (numele de fată - n.n.)? Măine să te prezinţi la Securitate." Era printre primele dăţi in viaţa mea cănd auzeam de Securitate. Am fugit speriată la tata, care m-a intrebat: "Ce-ai făcut?". "N-am făcut nimic!", am răspuns eu. Şi-atunci tata a tras o injurătură şi a spus: "Dacă tatăl meu a fost primar PNL-ist, asta inseamnă că trebuie să imi ia fata la Securitate?". Se speriase şi tata, nu numai eu.

Recrutată de "dragul Partidului"

†Concret, cum s-a ajuns să fiţi "aleasă"?

Cănd am ajuns la Securitatea din Slobozia, al cărei sediu nici nu ştiam iniţial unde se află, cei de acolo mi-au spus că mă aleseseră dintr-o listă dată de conducerea fabricii: "Uite, te-am ales pentru că eşti fată cuminte, serioasă!". Era primul an in care se organiza o selecţie şi pentru fete pentru Şcoala militară de la Băneasa, in cinstea aniversării a "40 de ani de la revoluţia anifascistă şi antiimperialistă". "O să faci carieră, - mi-au mai spus - , o să ai bani, dar nu cumva să spui vreodată că intri in trupele de Securitate pentru bani!" Aşadar, trebuia să spunem că vrem să ne inrolăm pentru că "partidul are nevoie de cadre tinere care să ducă mai departe socialismul multilateral dezvoltat".

†La Băneasa ce şcoală era?

Era Şcoala militară de ofiţeri activi a Ministerului de Interne, unde se pregăteau toate armele care aparţineau de Minister: trupele de Securitate, Miliţie, Pompieri, Penitenciare.

†Ce criterii trebuia să indeplinească un candidat la "inrolare"?

Regula era ca ofiţerii de la inspectoratele judeţene "să puncteze" din mediul muncitoresc elemente fără vicii, serioase. In caracterizarea mea, pe care am citit-o abia după 1990, scria: "Se preocupă de creşterea surorilor, are grijă de familie şi are ca hobby grădinăritul..."

†Aţi dat concurs la Băneasa?

Da şi au fost mai multe probe. Intr-adevăr, la interviu m-au intrebat de ce vreau să intru in trupele de Securitate şi eu am recitat "povestea" cu partidul. Dar apoi, la primul examen, cel din 1981, am căzut pe motiv că aveam semne particulare - o aluniţă la ochi şi una pe obraz. In al doilea an nu am mai vrut să mă duc. Insă m-am lăsat convinsă de viitorul meu soţ, pe atunci student in anul II la Băneasa. Şcoala dura trei ani. Fetele, deşi făceau instrucţie cot la cot cu băieţii, trebuiau să respecte nişte reguli suplimentare: pe timpul şcolii nu aveau voie să se căsătorească, să rămănă gravide nici atăt. Ni s-a spus dintodeauna că eram un curs experimental, al cărui scop era să se arate tovarăşilor din conducere, de fapt Elenei Ceauşescu, că şi femeile rezistă, că pot să desfăşoare acelaşi program ca şi bărbaţii, in orice domeniu.

†Ce s-a intămplat după finalizarea Şcolii militare?

Am fost repartizată la Direcţia a V-a. In anul acela, a fost pentru prima dată cănd s-a respectat, parţial desigur, dorinţa fiecărui cursant la repartiţie. Doar unităţile centrale işi puteau alege absolvenţii pe care şi i-ar fi dorit in structura lor. Iar dintre unităţile centrale, avea prioritate Direcţia a V-a, care era considerată "elita Securităţii". Mie mi-au spus că voi merge la Direcţia a V-a incă de la Băneasa. Eram pe platoul şcolii, invăţam "marşul promoţiei", şi deodată mi-aud numele: "Stan, la mine!". Era Gavrilă, locţiitorul comandantului Şcolii, care mi-a cerut să merg in biroul lui, unde nu ajunsesem niciodată in trei ani de şcoală. Acolo am găsit o gaşcă de tipi in civil - erau de la Direcţia a V-a - care m-au studiat, inclusiv măinile, şi m-au chestionat: "Ce intenţionaţi după ce terminaţi Şcoala?". "In primul rănd, să mă căsătoresc", am zis eu. Insă ei au continuat ca şi cum nu m-ar fi auzit: "Ne-am găndit că aţi fi potrivită pentru a lucra in Direcţia a V-a pentru că aveţi un fizic plăcut, mult bun-simţ... Direcţia este o unitate de elită, unde veţi fi şi bine remunerată".

Prima misiune

†Aşadar banii erau totdeauna prezenţi in aceste conversaţii "de interior". V-aţi simţit ca aparţinănd unei unităţi de elită?

Nu ştiam prea multe despre noul meu loc de muncă. In Şcoala militară doar in anul I se făcea specializarea "Securitate", doar chestiunile generale, iar despre Direcţia a V-a am avut in tot anul o singură oră de curs. Abia in anul II se despărţeau specializările: profilul de Direcţia I - securitate internă, Direcţia II - spionaj economic, contrasabotajul (urmată de mine), Direcţia III - contraspionajul. Prima mea misiune am primit-o fără vreun instructaj. După intrunirea comandamentului, fiecărui ofiţer i se repartiza un punct de lucru. Mie mi s-a spus: "Locotenent Stan Frusinica, Aeroportul Otopeni, - «uşă cristal dreapta»". "Am inţeles, să trăiţi!" Ne-au dus acolo, ne-am ocupat locul, totul era coordonat, controlat. Misiunea mea era să stau in poziţie de drepţi intre două uşi, să aştept coloana oficială şi, la sosirea Ceauşeştilor, să fac un singur pas, căt să-mi permită să deschid uşa... Elenei Ceauşescu! Eu m-am mirat de aşa-zisa misiune. Insă ştiam că locul in care stăteam era cel mai important, căci erai in imediata apropiere a "Tovarăşilor". Pănă veneau, trebuia să controlăm locul, să nu pună careva vreo bombă, să nu-l iradieze...

Model - Raisa Gorbaciova

†Doar atăt insemna pentru dvs. misterioasa Direcţie a V-a?

Un capitol important al muncii de la Direcţia a V-a era vestimentaţia şi aspectul nostru fizic. Regulile in această privinţă erau făcute de Elena Ceauşescu: trebuia să avem unghiile tăiate "in carne", părul străns, fără tocuri, numai costum negru sau bleumarin, cu fustă lungă - două palme peste genunchi, nemachiate. Interesant e că modelul costumului nostru era luat după Raisa Gorbaciova. Odată, tot intr-o misiune la aeroport, am avut ghinionul să mi se rupă flecul la un pantof şi m-am dus cu nişte pantofi cu un toc mai inalt. După incheierea misiunii, la şedinţa de evaluare, care se făcea de fiecare dată după o acţiune, şeful serviciului meu - Adrian Cristea - ne-a intrebat care am purtat tocuri. Căci ii făcuse observaţii Elena Ceauşescu: "Vezi că una dintre fetele tale de la aeroport avea tocuri". Eu am tăcut, norocul meu a fost că a sărit o altă colegă de a mea, care purtase şi ea, şi a recunoscut. Eu am scăpat, pe cealaltă au "sărit-o" de la primă şi apoi au trimis-o in mizerabila misiune ce era pentru noi "Casa Poporului".

†Plata era la fel de mare pe căt v-au promis-o?

Da, eram foarte bine plătiţi. In plus aveam şi prime. De pildă, intăia mea primă la salariu am obţinut-o cu destul de multe emoţii. La fiecare misiune la Otopeni, eram instruiţi astfel: de linia imaginară dintre cele două uşi prin care urmau să treacă Ceauşeştii nu mai păşeşte absolut nimeni inainte de sosirea lor. Şi la un moment dat, stănd eu in post, vine un individ mare şi gras şi-mi trece linia... ca Vodă prin lobodă. Eu, vigilentă, m-am repezit să-i spun că nu are voie. "Zău, măi, fetiţo?!", a răs el. M-am legitimat şi am repetat interdicţia. El a pus măna pe mine să mă dea la o parte, eu am parat şi i-am cerut să se dea un pas inapoi pănă nu alarmez dispozitivul. Intre timp apare şeful meu, Cristea, smerit in faţa burtosului, şi cerăndu-şi scuze in numele meu, spunănd că sunt tănără, nouă... In şedinţa de evaluare, am aflat şi eu cine era "burtosul" - celebrul general Nuţă! Incăntat de "vitejia" mea, ceruse să fiu premiată. Cu aceeaşi ocazie, ca făcănd parte din premiu, mi s-a aprobat şi instalarea unui telefon in casă. Mare realizare in vremea aceea! M-am bucurat să aud că voi primi 2.500 de lei (aproape un salariu), chiar dacă din banii aceia trebuia să plătesc celebrele costume "de serviciu". Numai că eu mi-am luat frigider! Şi iar am fost criticată!

Misiunea "Alba"

†Despre ce alte misiuni vă mai amintiţi?

"Misiunea Alba". M-au trimis intr-o garsonieră (lăngă Biserica Albă, vizavi de casa unde stăteau Nicu şi Zoe Ceauşescu) de unde trebuia să raportez fiecare mişcare făcută de cei doi, dar mai ales de Nicuşor. Familia Ceauşescu a cerut luarea acestei măsuri, ca formă de protecţie, deoarece Nicu nu permitea să aibă gardă. Din camera unde mă aflam (aveam doar un pat şi o masă acolo!), transmiteam prin staţie, fără să pronunţăm vreun nume: "Suntem acasă!" sau "Am plecat!" sau "Luăm masa!", "Am venit cu Paţachina (numele de cod al Danielei Vlădescu)". Pe ea n-o plăcea Elena Ceauşescu, probabil că ştia că mai fusese căsătorită... Nu ştiu! Ce ştiam despre ea era doar din ceea ce ni se spunea la Direcţie - că "e o paraşută".
A urmat misiunea de la Casa Poporului. Acolo se punea stucatura de aur la Cabinetele 1 şi 2. Sarcina mea consta in supravegherea muncitorilor, ca nu cumva pe timpul desfăşurării controalelor, vizitelor "tovarăşului" unul dintre muncitori să-i dea cu cerneală, să-l atace intr-un fel etc. Numai că eu nu aveam experienţă in aşa ceva. De aceea, m-am dus la inginerii care-i aveau in subordine pe muncitori, le-am spus cine sunt şi ce trebuie să fac. M-am asigurat că nu se va intămpla nimic rău. Mi-au arătat doar un pictor - "la el s-ar putea să fie ceva probleme!". Şi intr-adevăr, la una dintre vizite, individul, in loc să-şi vadă de treabă, a băgat măna in buzunar. Eu am inlemnit. Putea să-i facă ceva lui Ceauşescu! Am zis: "Fie ce-o fi!". La un moment dat, apare un general şi imi zice: "Domnişoară, ai incurcat-o! Cine-i individul şi ce face cu măna in buzunar? Nu ştie că nu are voie?". Căci muncitorii trebuiau să lucreze tot timpul cu măinile la vedere!

In mijlocul arhivelor

†Pănă cănd aţi lucrat la Direcţia a V-a?

La 1 martie 1988, m-au chemat din concediu postnatal, să mă informeze că am fost transferată la CID - Centrul de Informare şi Documentare. Pe atunci, cartoteca - evidenţele Securităţii _ era deservită de o armată (vreo patruzeci de inşi) de "bătrăni" - ofiţeri cu grade mari. Eu am găsit acolo un munte de dosare legate pachet, aranjate pe fonduri.

†Care erau aceste fonduri?

Fondul informativ - două depozite - compus din dosarele persoanelor lucrate de unităţile operative centrale, dosarul era alcătuit de ofiţerii operativi din teritoriu. Fondul documentar - care conţinea documentarea in cadrul unui obiectiv sau al unei probleme (de pildă, problema legionară sau artă-cultură). Ca să poţi găsi sau scoate din Fondul informativ dosarul unei persoane, trebuia să ai dosarul de la Fondul documentar. Fondul reţea conţinea dosarele de reţea informativă a persoanelor lucrate. Fondul penal, unde erau păstrate sentinţele pronunţate in cazul infracţiunilor din Codul Penal. Fondul S - corespondenţa intre diversele unităţi ale Securităţii. Tot in acele depozite se păstrau diferite registre şi evidenţa persoanelor - cartoteca. Aceasta din urmă era organizată intr-o strictă ordine alfabetică. Ofiţerilor ce lucrau acolo le erau repartizate rafturi cu anumite litere. Practic, in nişte fişiere cum sunt azi pe la bibliotecile publice de stat, existau nişte cartonaşe: pe o parte aveau trecute datele de identificare ale unei persoane, numită şi "esenţa informaţiei" - nume, prenume, data naşterii. Pe verso se inscria dacă mai fusese urmărit, unde, dacă e suspect de spionaj etc. Dacă un astfel de cartonaş exista in dublu sau triplu exemplar la o altă unitate, se distrugea. Totul era ordonat manual. Abia din 1978, la CID a fost adus primul computer care a intrat in ţară. Tot noi aveam şi cea mai bună echipă de specialişti in informatică. Ca să conexăm datele din catonaşe cu cele din calculator, trebuia să completăm un formular pe care-l trimiteam la cei ce lucrau la computer. Registrele erau excelent păstrate şi permanent actualizate cu datele colaboratorilor.

†Afirmaţi că evidenţele de la CID erau foarte bine păstrate. Şi atunci cum vă explicaţi haosul şi secretomania in care sunt invăluite ele azi? Cănd a inceput debandada?

In timpul evenimentelor din decembrie 1989, am venit la unitate, deşi eram in concediu de maternitate cu al doilea băiat. La scurt timp, toţi ofiţerii din CID au primit ordin de la superiori să scoată fişele de evidenţă ale "noilor personalităţi". Mie mi-au revenit nume ca Petre Roman, Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu. Ştiu că s-au mai scos fişele lui Silviu Brucan ,Ion Iliescu... Odată scose din evidenţe, ele au ajuns la comandantul unităţii. Numai cine avea aceste fişe putea scoate din arhivă dosarul persoanei respective.

†Şi s-a scos, desigur. Cunoaşteţi şi alte cazuri de "violare" a arhivei?

Mai degrabă ştiu că centrul de la Bran - depozitarul de microfilme - este singurul rămas intreg. Deoarece cu microfilmele, aflate pe role mari, se lucrează mai greu, in sensul că este mai dificil să te apuci să le desfăşori şi să tai din rolă. La Bran arhiva de microfilme era compusă din Fondul Exploatare şi Fondul Asigurare, ultimul cu siguranţă neatins.

†Din dezvăluirile altor ofiţeri superiori de Securitate ştiu insă că nu totul era microfilmat. La nivelul judeţelor se putea intămpla acelaşi lucru cu arhiva Securităţii locale?

Adică să fi fost scoase dosarele unei persoane care deveniseră foarte importante după 22 decembrie 1989? Sigur că s-a făcut acelaşi lucru ca la nivel central.

†Ce părere aveţi despre dezvăluirile ce au la bază informaţii extrase din dosarele de Securitate?

Dezvăluirile şi decizia de a le face sunt politice. Pentru mine sunt o pierdere de timp. Ce să mai "dezvălui" acum? Dacă s-ar da totul "la liber" s-ar observa că nimic din ce este esenţial nu mai există.

Definiţii

Lt.-col. (r) Frusinica Moraru explică termeni prea uzitaţi azi de necunoscători. Din dosarele date spre cercetare CNSAS sau din cele de pe "piaţa neagră" apar nume de informatori. Erau cei care aveau dosar de reţea, cu angajament scris, in baza căruia dădeau informări scrise. Mai existau alte trei categorii: colaboratorul, "persoana de sprijin" - folosită, cu sau fără voia ei, de un ofiţer ca sursă de informaţie fără un angajament scris şi fără a da informări scrise, şi "gazda casă conspirativă" - individul care işi punea locuinţa la dispoziţia Securităţii. "Persoana de sprijin" primea, fără ştirea ei, un nume de cod, folosit in rapoartele ofiţerilor, ceea ce astăzi face să fie confundată cu informatorul cu angajament.
• Locotenent Frusinica Moraru a făcut parte din prima generaţie de femei-ofiţer de Securitate