Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitorul Radu Găvan şi-a cucerit cititorii prin stilul său direct. „Diavoli fragili" este al treilea roman al autorului, un roman întunecat dar din care reiese dragostea pentru literatură. O carte despre fragilitatea liniei ce desparte binele de rău.
„Diavoli fragili” nu este un chiar un roman care respectă tiparul clasic. Ce ne poți spune despre el?
Eu în general nu caut să urmez un tipar. În tot ce am scris am căutat să mă exprim așa cum sunt eu și dacă simt nevoia să spun într-un anume fel povestea, o fac. Nu prea îmi plac poveștile clasice, nu îmi plac rețetele. Vreau pur și simplu să mă exprim așa cum sunt eu. „Diavoli fragili” mi-a acordat o mare libertate de exprimare, nerespectând o anumită linie, un anumit tipar, am putut spune povestea exact așa cum am dorit.
Îmi place foarte mult titlul. De ce sunt diavolii fragili?
Sunt mai multe interpretări. Se referă și la natura duală a omului care poate oricând trece din palierul acesta al normalului, în nebunie. Se poate rupe ceva, se poate fractura ceva. Practic o persoană aparent normală poate să înnebunească. Se mai referă și la natura scriitorilor pentru că scriitorii sunt niște diavoli sau zei, dacă doriți, stăpâni peste lumea lor, dar în același timp ei sunt și vulnerabili, sunt fragili în fața celorlalți. Un scriitor adevărat se înfățișează în fața publicului sincer, autentic. Se dezvelește și în felul acesta poate deveni și vulnerabil.
Crezi că e ceva rău în fiecare dintre noi?
Ceva rău, ceva bun. Depinde de procente. Cu toții simțim uneori nevoia să facem rău. Uneori mai des, alteori mai puțin. Nu poți să spui că e doar bine. Sunt doar nuanțe. Întotdeauna binele și răul se împletesc. Important este ca binele să fie mai mult.
Citește pe Antena3.ro
E un citat care mi-a atras atenția. „Eu nu am ales violența, așa cum nici violența nu m-a ales în vreun fel. Pur și simplu violența este acolo, în noi, singurul adevăr universal valabil. Dragostea pălește când și când, umanitatea dispare uneori”. Așa vezi lumea?
Acest citat face parte dintr-un interviu cu un scriitor care este personajul principal al romanului. Nu spun că o văd eu așa neapărat. Așa o vede personajul respectiv. O parte din viziunea personajului, evident, îmi aparține. Atunci când scrii o carte și ai anumite personaje nu le controlezi în mod conștient neapărat. Pornesc de la o idee conștientă. Aici avem un scriitor care spune anumite lucruri, dar la un moment dat acest scriitor spune și alte lucruri și atunci îl las să spună. Las orice personaj să se exprime, pentru că așa e normal. Nu pot să-l controlez. Dacă eu nu văd că violența este singurul adevăr universal nu înseamnă că respectivul personaj nu o poate crede. Trebuie să lași personajul să crească. Dacă ai un personaj groaznic, tu nu trebuie să fii de acord cu ce face respectivul personaj, dar trebuie să lași să se exprime cum crede de cuviință.
Sunt multe scene grele cu senzații tari în carte. Sunt greu de scris?
Nu sunt greu de scris. Scrisul în general nu este o activitate chinuitoare. Partea propriu-zisă a scrisului este foarte mică. Scrisul se întâmplă, mă gândesc la anumite personaje, le las să crească și în momentul în care simt nevoia să scriu, o fac, și curge, e ca o răbufnire. Procesul în sine nu este dificil pentru că este natural.
De ce un scriitor ca personaj principal?
Eu am câteva teme mari. Scrisul este o temă principală. Familia este altă temă. Mă interesează scrisul ca o formă de artă. În ce fel apare scrisul, de unde vine. Ce se întâmplă? Sunt momente în care recitesc ce am scris și mă gândesc de unde a venit chestia asta. Sunt lucruri adânc îngropate și în momentul în care încep să scriu le dezgrop de undeva. Nu eram conștient de existența acestor lucruri. Ca orice formă de artă, scrisul este o modalitate de a dezgropa anumite lucruri, de a afla anumite lucruri despre tine. Până la urmă asta e orice formă de artă. O încercare de a te exprima cât mai aproape de ce ești tu. E normal să mă pasioneze scrisul, să aflu mai multe despre scris și implicit despre mine. Dacă aș avea voce și aș putea cânta, probabil aș scrie și despre un cântăreț. E interesant să vezi de unde vine acest proces.
Cum a pornit această pasiune? Cum ai zis: gata, mă fac scriitor?
Nu te faci scriitor. Consider că este o pornire cu care te naști. Nu te faci ca și cum te faci dentist. Este o nevoie pe care o simt de mai mult timp și s-a materializat acum șapte sau opt ani. Simțeam nevoia să scriu mai mult și mai mult și creștea. Nu găseam însă un subiect, ceva care să mă facă să pornesc cu adevărat la drum. La început poate fi destul de înfricoșător. Trebuie să pornești la drum, dar nu știi cum să o faci. Țin minte că într-o dimineață mergeam cu tramvaiul, mergeam la muncă, lucram ca agent imobiliar acum vreo 10 ani și dintr-o dată am avut o revelație. O să scriu despre chestia asta. E ceva ce am făcut, e ceva la care mă pricep, a fost și o perioadă mai dificilă, am să scriu despre asta. În momentul acela scrisul s-a întâmplat și a fost ceva extraordinar.
Când îți structurezi romanele te gândești și la fanii tăi? Oare cum o să vadă acest lucru? Schimbi părți din roman gândindu-te la ei?
Nu vreau să fiu dur și să spun că nu mă gândesc deloc la cititori, dar mă gândesc mai mult după ce public. În momentul în care creezi ești tu cu tine. Nu ar fi corect față de tine să te gândești să schimbi ceva în funcție de ce ar putea prefera un anumit segment. Nu ar fi corect față de arta ta în primul rând. Mă gândesc că și în acest fel nu ar fi corect față de cititori pentru că nu ai oferi o operă sinceră, autentică, ieșită din tine. În momentul în care scriu, scriu cum simt eu nevoia și exact cum trebuie să fie pentru mine. Nu mă apuc să schimb. Nu poți să faci așa ceva. Nu m-aș simți eu bine să fac chestia asta, să scriu după o rețetă, să mulțumesc pe alții.
Te-ar influența prea tare. Mă gândeam că inclusiv acest roman este foarte complex structurat. Te joci la persoana întâi, persoana a treia, diverse personaje. Mă gândeam că poate unii cititori vor fi ușor bulversați.
Unii cititori au fost bulversați, este adevărat. Nu e problema mea. Eu am vrut să spun povestea efectiv cum am simțit eu nevoia să o spun și am spus-o. Nu este datoria unui scriitor să creeze o operă accesibilă. Datoria lui este să dezgroape acea operă care întotdeauna se găsește înuntrul artistului, să o dezgroape într-o formă cât mai aproape de realitate. Niciodată nu va fi exact cum am gândit-o.
Personajele visează foarte mult. Tu visezi? Îți visezi personajele, subiectele?
Visez și eu ca orie om, nu ca în carte din fericire. Nu țin minte să-mi fi visat vreun personaj. Se spune că în vise vezi altă lume sau te apropii de porțiuni pe care nu le cunoști. În carte este și o modalitate de a trece spre o altă lume. Nu este vreun vis pe care l-am avut eu.
Ai vreo sursă anume de inspirație sau pur și simplu vin subiectele, personajele?
Am câteva teme mari. Cred că orice scriitor are câteva teme mari. De fapt e o singură temă pe care eu nu o știu încă, dar aceste teme mari vor converge la un moment dat către acea temă. E vorba despre esență, ce se găsește în interior, pe care probabil nu o voi atinge niciodată, dar este de datoria mea să merg spre acea sursă. Nu îmi caut inspirația. Este pur și simplu o nevoie de a scrie despre un anumit lucru. Se întâmplă ceva într-o zi, acel ceva plantează o sămânță, acea sămânță încolțește și să simt nevoia să vorbesc despre rodul ei. Nu știu excat când se întâmplă acest lucru, dar simt nevoia de a vorbi despre acel lucru. Nu e ceva planificat. Poți să momești inspirația dacă dorești, dar nu poți să o faci să apară deodată.
Ai suferit vreodată de celebrul writer’s block?
Nu prea știu ce înseamnă. Am avut momente în care simțeam nevoia să scriu, dar nu puteam să o fac. Atunci apare o anumită frustrare. Îți dorești să faci ceva, dar nu pot să scriu la comandă. În trecut simțeam această nevoie și scriam, însă rezultatul nu a fost bun. Mi-am dat seama că trebuie să scriu exact când este momentul. La început apărea această frustrare și putea fi chinuitoare. În timp am învățat cumva să mă relaxez și să accept faptul că scrisul se întâmplă exact când trebuie să se întâmple. Nu trebuie să scriu la program, trec luni de zile în care nu scriu nimic, sunt mulțumit, asta nu înseamnă că nu sunt scriitor dacă nu scriu un an. Scrisul se întâmplă, el este acolo. Apoi vin săptămâni întregi în care scriu în mod constant. Am învățat în timp să mă simt bine cu lucrul acesta și să las lucrurile să se așeze. Când trebuie să se întâmple, se întâmplă.
Ce fel de cărți citești de fel?
Citesc cam orice. Îmi place foarte mult să citesc. Am avut norocul să am niște părinți cititori și aveam o bibliotecă destul de mare. Citeam la masă, lor nu le plăcea chestiunea asta, eu citeam în continuare. Citesc cam orice mă atrage. Nu îmi place să mă cantonez într-un gen, să citesc doar romane de aventură, de exemplu. Dacă e o carte indiferent că e roman, poezie, proză scurtă și mă atrage, citesc. E ceva normal. În general îmi plac romanele mai puțin accesibile cum ar fi „2666” al lui Roberto Bolano.E o carte cu vreo o mie și ceva de pagini. Sau „Jocul lui De Niro” este carte foarte bună scrisă de Rawi Hage, este despre războiul din Liban. Dar acum citesc de Tolkien „Copiii lui Hurin”. În același timp citesc și o carte de poezii, nu am ceva anume. Trebuie să îmi placă pur și simplu.
Pentru romanele tale ai nevoie de vreo sursă de documentare sau totul vine din interior?
La ce scriu eu nu prea am nevoie de documentare. Dacă aș scrie despre anumite subiecte, da. Din ce am scris până acum, nu. Romanul „Exorcizat” a venit din experiența mea. În „Neverland” iarăși am luat din experiența mea. Nu sunt genul acela de autor. Dar nu exclud dacă voi scrie un roman istoric, de exemplu, mă voi documenta. Sunt genul de autor care se folosește mult de ce i se întâmplă lui.
Ce le mai pregătești fanilor?
Nu știu dacă am fani. Am și eu câțiva cititori. În momentul de față am terminat un roman și mai scriu încă două. Nu îmi place să vorbesc despre cărți până nu le anunță editura. Cel mai recent scris e ceva cu totul diferit față de ce am scris până acum. Mi-a făcut plăcere să-l scriu. Am terminat cam în trei luni. Ceva experimental, sper să le placă și cititorilor.
CASETA întrebare / răspuns
Ai vreun ritual de scriere? Scrii dimineața, seara? Să fie muzică?
De obicei scriu seara, noaptea. Nu e un ritual, ci este un obicei venit din nevoie. Noi înainte locuiam într-o garsonieră, după ce soția adormea, apoi după ce și băiețelul adormea, eu scriam. Luam laptopul sau tableta și acolo pe întuneric scriam.
Mai aveai energie?
Nu e energie, e plăcere. Practic era o descătușare și m-am obișnuit să scriu seara. E mai bine, e și liniște. Dimineață mă trezesc să plec la muncă, nu pot să scriu.
