Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înainte de a face carieră în partid, mulţi lideri comunişti şi-au trecut în biografia politică stagii de conducere în Uniunea Tineretului Comunist. Organizaţie de masă condusă de partid, în UTC ajungeau toţi tinerii României, de la 14 ani în sus. Pentru mulţi, apartenenţa la organizaţie era mai mult formală. Pentru cei care dovedeau aptitudini şi voiau, UTC putea fi o rampă de lansare pentru marea politică în cadrul partidului.
Activitatea ilegală în organizaţia de tineret a Partidului Comunist înainte de 23 august 1944 a fost trecută la loc de frunte în biografia lui Nicolae Ceauşescu, demonstrând apartenenţa lui la mişcarea comunistă din fragedă pruncie. Prim-secretar al CC al UTC şi ministru al Tineretului a fost între 1967 şi 1971 şi Ion Iliescu, primul preşedinte ales al României postdecembriste. Despre Nicu Ceauşescu s-a spus că stagiul în fruntea juniorilor comunişti ar fi trebuit să îi slujească drept antrenament pentru funcţia supremă în partid.
Despre ce presupunea o astfel de funcţie înainte de 1989, despre posibilităţile unui tânăr de a face carieră politică, despre impresiile pe care i le-au lăsat predecesorii săi a avut amabilitatea să rememoreze Ioan Toma, ultimul prim-secretar al CC al UTC. Memoria acestui preţios martor reprezintă o mină de informaţii despre cercurile puterii în ultimii ani ai perioadei comuniste.
Printre foştii lideri comunişti, Ioan Toma este o figură cu totul specială. În 1989 avea 36 de ani şi era cel mai tânăr membru al Comitetului Politic Executiv. Spre deosebire de colegii săi, aflaţi spre capătul carierei, revoluţia i-a frânt destinul. Trecut prin toate treptele de selecţie a activiştilor, cu mulţi ani de experienţă în organizaţia de tineret, nu apucase să obosească şi să se blazeze, asemenea colegilor săi mai vârstnici. Funcţia de şef al UTC i-a permis să observe atent sistemul şi pe oamenii săi. Nu se lansează în speculaţii şi presupuneri, vorbeşte despre realităţi pe care le-a cunoscut nemijlocit. Bun cunoscător al mecanismelor de funcţionare a propagandei, identifică uşor clişeele puse în circulaţie în 1990 şi îşi doreşte ca tinerii de astăzi să cunoască mai mult faptele şi mai puţin legendele despre perioada comunistă.
Ioan Toma s-a născut la 22 ianuarie 1954, în comuna Victoria, judeţul Iaşi. Opt ani a fost elev de premiul întâi la şcoala din localitatea natală. La timpul marilor decizii, ambii părinţi s-au îmbolnăvit. După mai mulţi ani de suferinţe, tratamente şi drumuri la spital, tatăl a decedat, iar mama a rămas în urmă bolnavă grav. "Fusesem elev de premiul întâi, aş fi putut merge la orice liceu din Iaşi, dar m-am dus la şcoala profesională", îşi aminteşte Ioan Toma. După absolvire s-a angajat muncitor la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice din Iaşi, continuând liceul la seral. În paralel, s-a implicat cu râvnă în activităţile UTC din fabrică. A parcurs toate etapele, fiind ales pe rând secretar UTC al secţiei unde lucra, apoi în Comitetul UTC pe întreprindere.
La 20 de ani a terminat liceul seral şi a devenit student la Facultatea de Drept. O facultate unde bătaia candidaţilor pe câte-un loc la admitere era de ordinul zecilor. "Aveam 25 de ani, aveam categoria a VI-a luată ca muncitor, eram în anul doi sau trei la facultate, secretar-adjunct al Comitetului UTC pe întreprindere şi membru în biroul municipal, când s-a pus problema să fiu promovat şef secţie propagandă la Biroul Judeţean Iaşi al UTC. Am fost scos din producţie şi aproape un an am fost secretar cu propaganda, apoi am fost numit secretar organizatoric, care era a doua funcţie în UTC Iaşi. Până în 1984 am fost secretar cu probleme organizatorice. Trăiai efectiv pentru munca aceasta, de dimineaţa până noaptea, munceam cu pasiune, găseam satisfacţii totale în ceea ce făceam."
În 1985 a fost adus la Bucureşti, ca secretar cu propaganda, cultura şi presa al CC al UTC. Doi ani a lucrat alături de Nicu Ceauşescu, iar în 1987, când fiul secretarului genaral al partidului a fost trimis la Sibiu ca prim-secretar, Ioan Toma i-a succedat în funcţie.
Mai înainte însă, Ioan Toma a fost chemat la Nicolae Ceauşescu. A fost printre rarele ocazii când a discutat cu secretarul general al partidului altfel decât la şedinţe şi întruniri colective. O discuţie mai mult formală, şi-a amintit interlocutorul nostru. Şedinţele Comitetului Politic Executiv şi problemele curente l-au adus ulterior de multe ori în apropierea şefului de partid. Nu era simplă colaborarea cu soţii Ceauşescu, şi-a amintit Ioan Toma. Ritmul de lucru infernal, suspiciunile celor doi, rivalităţile fireşti din cercul restrâns al puterii obligau la echilibristică pe sârma întinsă deasupra prăpastiei. "Noi, de la UTC, am propus un centru de cultură pentru tineret, o replică la Palatul Pionerilor, şi-a amintit Ioan Toma un episod din activitatea sa de şef al UTC.
Elena Ceauşescu redusese acest centru la nivelul unei case de cultură, nu mai avea rost, aşa că am amânat. După un timp i l-am prezentat lui Ceauşescu, care a cerut un proiect. Am vorbit cu arhitecţii, am prezentat proiectul, au început vizionările. Prezentam schiţe, machete. Prezentările le făceam eu, în calitate de titular al portofoliului, dar asta nu însemna că prezentam altceva decât ce convenisem anterior cu arhitecţii. Niciodată nu am prezentat ceva inventat de mine peste noapte. Veneam însoţit de arhitecţi, dar nu putea vorbi toată lumea. Am ajuns în faza în care s-a semnat un decret pentru deschiderea şantierului, undeva în Calea Plevnei, pe lângă Primăria Sectorului 6. Trebuia să avem teatru, cinematograf, bazine de înot, biblioteci, săli de sport. Ceauşescu mi-a spus: «Toma, vezi să fie cel mai modern din Europa!».
Toate vizionările şi discuţiile le-am făcut numai cu Ceauşescu. La ultima, prin septembrie sau octombrie 1989, era ultima vizionare, după care imediat ar fi trebuit ca ei să vină să toarne prima cupă de ciment la temelia clădirii. Nu era numai macheta noastră, se mai prezenta magazinul Junior şi încă ceva. Au venit împreună, s-au oprit direct la macheta noastră. «Ce-i asta?», a întrebat ea. «Centru de tineret.» Reacţia ei a fost de respingere. Atunci mi-am dat seama că, de la faza iniţială, ea nu mai ştiuse nimic, şi mi-am închipuit că lucrurile pot lua o turnură gravă. Am început să vorbesc, că deprindeai nişte abilităţi: «Aşa cum mi-aţi indicat dumneavoastră, tovarăşe secretar general, am avut în vedere să fac aşa, am ţinut cont de recomandarea, de cerinţa etc. etc.». Procedai aşa tocmai ca să nu atragi atenţia. Ea avea o figură de respingere totală.
A întrebat pentru ce este nevoie de aşa ceva? Ceauşescu mi-a luat indicatorul din mână şi s-a apucat să prezinte el ce ar fi trebuit să prezint eu. Cu indicatorul în mână, i-a arătat despre ce este vorba, după care mi-a spus: «Toma, du-te la şantier, să fii acolo când ajung eu!», şi au trecut la următoarea machetă. M-a substituit pe mine în prezentare, remarcase pe figura ei că este contra, a găsit că riscul unei discuţii tensionate creşte şi a vrut să evite. Mi-a repetat de două sau de trei ori să plec. Îşi dorea să iasă bine şi să nu transformăm într-un subiect de discuţie."
Era dificil să îi succezi într-o funcţie fiului cuplului prezidenţial. Nicu fusese numit la Sibiu, dar desemnarea unui succesor a mai durat o vreme. Fostul şef l-a propus, statutar, pe adjunctul său, secretarul organizatoric al CC al UTC, însă propunerea a fost respinsă mai "sus". În culisele puterii se făceau, pe şoptite, speculaţii şi pronosticuri legate de persoana care îi va urma lui Nicu Ceauşescu la conducerea UTC. "El mi-a dat de înţeles că s-ar putea să îi urmez eu, dar lucrurile acestea nu se discutau deschis, îşi aminteşte Ioan Toma. Era foarte ciudat, oamenii discutau de faţă cu mine, dar nici măcar de complezenţă nimeni nu spunea că eu aş putea să-i urmez lui Nicu. Probabil tocmai pentru că relaţiile mele cu el erau obişnuite, spre reci. Oamenii mizau că el are un cuvânt greu de spus şi că el nu ar fi propus un om cu care avea relaţii de «bună ziua, bună ziua», cu care nu a avut o relaţie de mai mare apropiere."
Cu cel propus iniţial Nicu fusese în relaţii bune, prea bune chiar. Acest fapt a determinat, probabil, respingerea propunerii, îşi explică Ioan Toma. "Am avut relaţii normale de lucru, nu am fost pe poziţii adverse, precizează domnia sa. Aici e un aspect foarte important: eu nu am fost apropiat de Nicu pentru că Nicu nu m-a solicitat, nu mă
lua acasă la el sau când pleca pe undeva, lua pe altcineva. Cine mergea ajungea să fie văzut rău de partid tocmai pentru că era prea des în preajma lui Nicu, ceea ce nu trebuie văzut ca o vină a respectivului. Dacă te chema Nicu, te duceai."
Prin diferenţele de temperament şi provenienţa din medii diferite îşi explică Ioan Toma faptul că nu a depăşit niciodată barierele impuse de profesie: "Diferenţele erau nu numai structurale, dar cred că şi provenienţa noastră din medii total diferite şi evoluţia făcea ca niciodată să nu se producă o armonie între noi, nu pe probleme de muncă, ci în privinţa relaţiilor cu cei din jur. Eu nu pot să glumesc, să ironizez pe cei din jur, pentru că am traversat în viaţa mea momente de umilinţă teribilă şi atunci sunt foarte prudent în a face glume nelalocul lor, mai ales atunci când poziţia te avantajează. Nicu o făcea cumva natural, nu pentru că ar fi vrut să jignească, dar poziţia pe care a avut-o el în viaţă îi permitea să ironizeze, nefăcând-o neapărat cu răutate. Avea o anumită degajare şi, chiar dacă unul se mai supără, nu era o tragedie.
Eu n-aş fi făcut-o. Mergeam prin judeţe, se întâmplau tot felul de situaţii, prim-secretara se împiedica, scăpa hârtiile pe jos şi câte altele. Puteai să faci din asta o situaţie de râs sau să te gândeşti că şi respectiva e emotivă, se chinuieşte şi ea, săraca, să facă un lucru şi, din cauza emoţiilor, nu îi iese, sau să te faci că nu vezi. Adeseori se făceau subiecte de discuţie pe asemenea întâmplări. Eu nu am discutat cu Nicu decât probleme de serviciu, chestiuni serioase, nu lucruri hazoase, nu alocam timp şi pentru glume. Nici nu am încercat să provoc acest tip de apropiere, pentru că nu era potrivit felului meu de-a fi. Discutam foarte serios sau glume care nu afectau pe nimeni. Am stat cu el apoi în aceeaşi celulă de închisoare, am discutat nopţi la rând, dar şi dacă am fi stat o viaţă, nu cred că ne-am fi apropiat. Asta nu înseamnă că eu nu am un respect deosebit faţă de omul şi şeful alături de care am lucrat."
Iliescu petrecea după-amiezile cu soţia
Ioan Toma a fost promovat activist al UTC în perioada când prim-se-cretar al Comitetului Judeţean Iaşi al PCR era Ion Iliescu (foto). "Era singurul prim-secretar care la 5 şi jumătate se plimba la magazin, pe stradă, la cumpărături cu soţia, îşi aminteşte Ioan Toma, ceea ce nu şi-a permis nimeni altcineva. Şi primii secretari erau obişnuiţi pe ritmul lui Ceauşescu. Cum să te duci tu la plimbare cu soţia la 5 şi jumătate după-amiaza, când atâţia oameni erau pe câmp, erau probleme. S-a respectat, se întâlnea cu intelectuali, se ducea la teatru, toţi se duceau, dar el avea loja lui. Nu pentru că ceilalţi erau neapărat mai inculţi, dar el a fost atent la lucrurile acestea."
Între Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu
Nicolae Ceauşescu avea o putere de muncă uriaşă, confirmă Ioan Toma: "Am avut zile în care am stat alături de Ceauşescu de dimineaţă până seara, iar seara eram sfârşit numai în calitate de auditor, de participant. Am avut dimineaţa o plenară când a vorbit Ceauşescu, un discurs foarte lung. La prânz eu m-am dus la cantină, am mâncat ceva, el s-a întâlnit la săliţă cu nişte secretari, miniştri. Urma să ne întâlnim în CPEx cu Guvernul, din nou a avut un discurs. Când am terminat eram foarte obosit. Seara, pe la 8:00-8:30, am ieşit din sediu să mă duc acasă, dar nu am putut să plec pe Calea Victoriei. Se oprise circulaţia, mi-au spus agenţii, pentru că Ceauşescu trecuse dincolo, la Consilul de Stat, unde avea programată o întâlnire cu Yasser Arafat. Într-adevăr, din maşină am văzut lumina aprinsă în sala unde se făceau primirile".
Doar pentru asta trăia, îşi explică Ioan Toma secretul rezistenţei neobişnuite pentru un om trecut de 70 de ani. "El primea nişte situaţii globale, statistici, sinteze. E ca în bancul acela care spune că un sat are o mie de locuitori, un locuitor are o mie de găini şi restul de 999 nu au nici una, în medie rezultă că fiecare locuitor are o găină, deci e bine. Avea o informare la nivel general, al conducerii macro, ori lui tocmai detaliile i-au fost fatale. Era, fără îndoială, un tip inteligent. Alt clişeu postdecembrist spune că a fost un incult. Îmi amintesc de un interviu dat prin 1988 de Lech Walesa pentru Corriere de la Serra, primit prin Agrepres. L-au întrebat «Ce cărţi citiţi?» şi a răspuns că nu citeşte nici o carte, că are mai mulţi copii, lucrează, nu are timp de cărţi.
Şi noi spunem că era incult Ceauşescu, iar despre Walesa că este un mare revoluţionar. N-a spus nimeni despre Walesa că este incult, deşi, fără discuţie, Ceauşescu era mai citit ca Walesa. Nu cred că Ceauşescu era mai incult decât Băsescu. A tras foarte mult de el, s-a angajat total, a trăit, indiscutabil, pentru ţară."
Citește pe Antena3.ro
L-am remarcat pe Mihai Răzvan Ungureanu din liceu şi am semnat propunerea de a fi în CC al UTC
Selecţia cadrelor, chiar şi pentru o organizaţie de masă, cum era UTC, spune Ioan Toma, era riguroasă şi presupunea criterii clare. Existau însă şi excepţii, dacă persoana dovedea calităţi excepţionale la cel puţin unul dintre criteriile de recrutare. "Trebuie să te fi evidenţiat măcar într-un domeniu, de exemplu, să fi fost un elev sau un student de excepţie. Pe Mihai Răzvan Ungureanu (foto) eu l-am pus secretar UTC la liceul Costache Negruzzi din Iaşi, pentru că mi-a făcut o impresie deosebită. În 1985, Mircea Radu Iacoban, directorul Teatrului Naţional din Iaşi, a avut iniţiativa să se organizeze o întâlnire cu reprezentanţi din şcoli, de la partid, pentru ca Iacoban să evalueze care ar fi aşteptările publicului spectator vizavi de repertoriul teatrului.
A participat şi Ungureanu, la acel moment elev al liceului Negruzzi. A avut o intervenţie de excepţie, nu era o chestiune oarecare pentru un elev să stea de vorbă cu directorul Teatrului Naţional din Iaşi. Se vedea de departe că este unul dintre cei mai buni elevi, şi atunci cum puteai să-l stimulezi, decât făcându-l secretar UTC pe şcoală. Apoi l-am propus şi a fost ales membru al CC al UTC, eu am semnat propunerea ca el să fie membru al CC al UTC. Am avut în vedere performanţele lui şcolare, era olimpic." La rândul său, şi Ioan Toma trecuse printr-un dur proces de selecţie. Iar calităţile sale trebuie că nu au fost mai prejos decât ale tânărului elev de liceu promovat în CC al UTC.
