Dintr-o pasiune puternica pentru Bucurestiul de demult, in 1990, Laura Nicolau - o fosta bibliotecara - a pus baza fundatiei Jaristea: cu mancaruri alese, cu vals vienez, cu romante, vechi balade romanesti si cantece de dor.
IA-TI BUCURESTII...
Dintr-o pasiune puternica pentru Bucurestiul de demult, in 1990, Laura Nicolau - o fosta bibliotecara - a pus baza fundatiei Jaristea: cu mancaruri alese, cu vals vienez, cu romante, vechi balade romanesti si cantece de dor.
Au fost cateva voci care au marturisit neoficial ca aerul locantei Jaristea "bate" spre desuet. Si chiar daca Jaristea nu este reprezentativ pentru vechiul Bucuresti - deoarece este un local nou - , Laura Nicolau, patroana, a incercat sa readuca spiritul de altadata al Capitalei. Prin amenajarea interioara a locului cu obiecte vechi, de consignatie - prin mancarurile specifice, prin vestimentatia pe care a impus-o personalului, prin limbajul arhaic pe care si l-a insusit si prin spectacolul de "variete" al casei. A vrut ca Jaristea sa fie un popas al amintirilor dintr-un oras al anului 1900, cand, se spune, oamenii aveau o educatie aleasa, iubirile erau mai curate, mai pasionale, lumea avea o cu totul alta fata.
"Totul se-nvartea, orasul Bucuresti era foarte pitoresc cu nenumaratele sale biserici, cu ulitele stramte, cu palatele sale, cu gradinile nesfarsite. Cantecele, dansurile, bucatele, muzica erau primite cu savoare, se dansa cu frenezie in orice restaurant, lautarii si ritmurile lor induiosau, se canta si se dansa nebuneste cu toata caldura, cu toata nebunia inteleapta a vremii, coconii vorbeau de cai, de femei si de vinuri cu foarte multa admiratie, traiau intr-o lume stilata, purtau melon cenusiu, monoclu si pantalon pepit si aveau o floare la butoniera. Aceasta lume incercam noi s-o readucem aici, la locanta Jaristea, mereu vie si nemuritoare", spune Laura Nicolau, stapana casei, jupaneasa locantei si nepoata Calitei, cum ii place sa-si spuna. "Istoria mi-a daruit povestea doamnei Calita. Si iata cum o descrie un calugar rufos pe doamna Calita: «Fusese din vechime o bogata cocoana care avusese intinse proprietati, case, maidanuri, gradini si vii, si ca de la numele ei, Calita, se zisese mai pe urma Podul Calitei». Calita ar insemna astazi «Doamna Cea Buna», ispravnicul ei impartea banii in mahalaua Calicilor, iar la praznice trimitea bucate si imbracaminte. Aici este locul in care Calita dadea numitele daruri si pomeni neajutoratilor, si anume in jurul Manastirii Antim."
SUBTILELE SUFLEURI FRANTUZESTI. Orice pasiune asunde, de fapt, o slabiciune. Iar slabiciunea Laurei Nicolau este chiar vechiul Bucuresti, despre care a citit mult si s-a straduit sa readuca putin din atmosfera acelor ani trecuti, dar nu pierduti datorita amintirilor pe care oamenii le-au pastrat. Laura Nicolau nu este bucuresteanca. S-a nascut la Lehliu (Ialomita), stabilindu-se in Capitala la varsta de 7 ani. Povestile nemuritoare auzite de la bunicii care-i zugraveau cu atata precizie viata Bucurestiului, "in care lumea avea cei sapte magnifici ani de acasa, iar neamul romanesc stia sa-si aleaga elita", i s-au lipit de suflet. Asadar, de mica a ajuns sa indrageasca niste locuri in care nu ajunsese decat cu imaginatia, in care nu traise decat in vis.
Dupa ce a terminat Liceul "Gheorghe Sincai", Laura Nicolau a urmat doi ani de Biblioteconomie, avandu-l ca profesor si pe Nicolae Manolescu. "Nu mi-am profesat meseria de bibliotecara. Am lucrat ca si contabil la Igiena. In 1990, alaturi de un butoi plin cu vin, iar altul cu rachiu, intr-o odaie mica si intunecata, in 15 ani am inaltat povestea carciumilor de demult, iar azi, toti diecii si scribii orasului stau atatati sa vaza ce scriitura se asterne la Jaristea." Are o biblioteca pe rafturile careia odihnesc cartile vechi de bucate, incepand cu acelea ale Cantacuzinilor, Brancovenilor, ale lui Costache Negruzzi si Mihail Kogalniceanu, Sevastos si tot ce s-a scris, spune ea, despre Bucurestiul de altadata. La Jaristea se traieste boiereste, printre tablouri si obiecte adunate de prin consignatii - ceasuri care au dus timpul inapoi (unul dintre ele dateaza din 1920 si a apartinut familiei Cantacuzino), samovare, oglinzi, fotografii vechi. Tot aici se duce o apriga lupta cu vechile retete romanesti "luate din caiete de zestre ale jupanitelor de acum un veac si lasate mostenire din generatie in generatie". Ar fi de ales intre "musacalele si pilafele Stambuluiui, subtilele sufleuri frantuzesti, cofeturile si inghetatele Mediteranei, zacustile si caviarul rusesc, telemeaua Muntilor Pindului, ori jamboanele afumate, fie ele de zburatoare sau de ramator".
"Jaristea incearca sa refaca atmosfera interbelica si elimina din repertoriul muzical lucrurile moderne. Evoca acea epoca. Dar singurul restaurant cu traditie in Romania a ramas Capsa" - Constantin Balaceanu Stolnici
Citește pe Antena3.ro
"Lautarii si ritmurile lor induiosau, se canta si se dansa nebuneste, cu toata nebunia inteleapta a vremii, coconii vorbeau de cai, de femei si de vinuri. Aceasta lume incercam noi s-o readucem" - Laura Nicolau, jupaneasa locantei Jaristea
COPPOLA, OBISNUITUL CASEI
| |
|
IN LIBRARII
|
Exista o vasta literatura dedicata Capitalei Romaniei, carti despre diferitele momente ale istoriei Bucurestilor putand fi gasite in mai toate librariile. Va recomandam si astazi cateva titluri: "Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta", autor Adrian Majuru, Editura Compania, anul 2003; "Intoarcere in Bucurestiul interbelic", autor Ioana Pavelescu, Editura Humanitas, anul 2003.
|