x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnaliştii de investigaţie, ţinta teroristului norvegian

Jurnaliştii de investigaţie, ţinta teroristului norvegian

de Adrian Mogos    |    26 Iul 2011   •   11:04

Heidi Molstad Andresen, presedintele SKUP - Asociatia norvegiana a jurnalistilor de investigatie, a dezvaluit ca potrivit declaratiilor date la politie Anders Behring Breivik avea de gand sa arunce in aer si sa ucida aproape 500 de jurnalisti. Teroristul a dat amanunte despre cum intentiona sa faca acest lucru in manifestul sau "O declaratie europeana de independenta". (vezi documentul integral atasat)
Cartea ofera informatii detaliate despre motivatia si modalitatea de a ataca jurnalisti atunci cand vor participa la conferinta SKUP. Scopul era sa ucida cat mai multi jurnalisti. Andresen a precizat ca acea carte este o declaratie de razboi. Iata cateva pasaje din carte:

"Pentru a ilustra: In Norvegia are loc anual o adunare denumita conferinta SKUP (o organizatie de media de investigatie) unde cei mai de notorietate jurnalisti/editori de mai multe tari si companii media/stiri vin (500 de delegati - 98% dintre ei sunt considerati "tinte tradatori de categoria B"), se arata in manuscris.

Mai departe: "Conferinta dureaza 2 zile si este de obicei organizata la un hotel mare sau un centru de conferinte. Securitate este putina sau chiar inexistenta, facand din conferinta o tinta perfecta".

Cartea ofera informatii amanuntite despre motivatia si modalitatea in care atacul va avea loc:
"• Tinte: o concentratie de 500 de tradatori categoria B

Metoda atacului initial: 1-3 surse de detonare (un mortier amplasat intr-un vehicul, mortier care sa arunce mai multe straturi de proiectile pentru a asigura distrugeri maxime: de exemplu proiectile mici din otel)

Scopul: distrugerea cladirii, cauzandu-se maximum de victime, la care se adauga o metoda secundara de atac

Metode secundare de atac: aruncator de flacari, mitraliere, grenade pentru executarea supravietuitorilor din explozia initiala".

'Nota de final a capitolului: Un tradator de categoria A sau B care este ars aproape in totalitate va deveni in realitate un simbol viu a ceea ce-i asteapta pe indivizii vinovati de incerca sa-si duca propriul popor in slavia Islamului. El va actiona ca o frana si va contribui la raspandirea fricii in inimile restului de tradatori si astfel va cauza o paguba ideologica mai mare decat un cadavru. El sau ea va deveni un testament viu a ceea ce se va intampla cu oricine din categoriile de tradatori A si B si fiecare va invata ca inalta tradare nu vine fara riscuri".

Heidi Andresen a spus ca ideea de avea ca tinta o organizatie politica sau o conferinta a jurnalistilor este un atac direct asupra democratiei si a libertatii de exprimare. "Gandurile SKUP se indreapta spre toate victimele atacului terorist cu bomba din Oslo si a masacrului de la Utøya. Manifestul lui Breivik ne readuce aminte ca jurnalistii pot fi de asemenea victime. SKUP va tine cont de acest lucru in organizarea urmatoarei conferinte si indeamna toate organizatiile media sa procedeze la fel", a declarat sefa SKUP, Heidi Molstad Andresen.

×