Maladiile limbii române în era digitală (și nu numai)

1. „Franțuzisme”

„A fost ziua limbii române. Mă gândesc la Caragiale, cel mai eficient terapeut al racilelor ei. Și la odele lui Radu Cosașu dedicate prepozițiilor și conjuncțiilor favorite. Limba română are, la origini, o limbă colonială populară, devenită în timp foarte versatilă cu importurile imperiale. Dacă neologismele noastre pot fi definite ca importuri moderne din limbile puterilor tutelare occidentale (de la francezi la anglo-americani), arhaismele autohtone pot fi definite ca importuri din limbile imperiilor tutelare premoderne, otoman sau rus. Despre felul în care multe au fost asimilate - putem însă zâmbi. Câți nespecialiști mai știu că pipi și caca au fost importuri franceze?”.

2. „Burtierisme”

„Pe vremea când limba română literară, cu retorica ei cu tot, se potcovea cu 99 de oca de fier și era standardul comunicării publice, puteai citi tot felul de perle «prețioase» ale celor care se chinuiau să se exprime în ea, făcând pe deștepții și rămânând cu făcutul pe. Între timp, discursul standard s-a democratizat în variantă tabloid-corporatistă, iar oamenii au început să scrie așa cum vorbesc, pentru ca acum să se ajungă la adevărate parole in liberta. S-a ajuns până acolo încât burtieriștii televiziunilor (indicatori ai gradului de analfabetism funcțional) au început să scrie ca în Telegramele lui Caragiale («viața onorul nesigure»): «Accident vehicul patru roți» sau, și mai dezarticulat, «PNL ședință cu 2000 de oameni cu congresul de 5000 de participanți»”.

3. Epidemia de „cumva”

„O teribilă epidemie lovește, de ceva vreme, vorbitorii de limba română: epidemia de «cumva» în exprimarea orală. În ultima perioadă s-au înmulțit cazurile paroxistice, în care frecvența «cumva-ului» ajunge să fie de pînă la de trei ori într-o frază. Cei mai în vârstă, care își amintesc ravagiile devastatoarei epidemii de «deci», afirmă că ea n-a fost, totuși, atât de distrugătoare și a trecut de la sine. Specialiștii sunt de părere că manifestările noului flagel sunt agravate de comorbidități perfide precum cașismul («ca și») sau de folosirea defectuoasă a unor cuvinte precum «repercursiuni», «propietate», «simtom». Poliția limbii a primit ordin să aplice amenzi substanțiale celor care, în exprimarea lor orală, folosesc mai mult de un «cumva» la 20 de cuvinte”.

4. Oprobiu la bătaie cu oprobriu

„Pe baza unor mai vechi observații, am putut constata că majoritatea vorbitorilor de limbă română, unii dintre ei cu pretenții, scriu (greșit) «oprobiu» în loc de «oprobriu» (de «propietate» nu mai zic). În urma unor investigații atente, am ajuns la concluzia că «r»-ul nu s-a pierdut, ci a ajuns la cei care scriu (greșit) «repercursiuni» în loc de «repercusiuni».”

5. Cacofonii și la case mai mari

„Din scrisorile lui Lovinescu către Hortensia Papadat-Bengescu, «tovarășa vieții sale spirituale vreme de un sfert de veac», aflăm printre altele că, lucrând pe textul cutărui roman al ei, criticul și-a permis să suprime «câteva mii de acel, cea (...) mai există câteva sute pe care te-aș ruga să le suprimi»; în altă parte îi zice că «neologismele nenecesare trebuiesc sistematic înlocuite»; «care trebuie cât se poate ocolit, e un bolovan odios»; «trebuie să te convingi că ceia, cela (...) nu există în limba română»; «ești o mare scriitoare și nu știu cum se face (zece mii de cacofonii, franțuzisme intolerabile, vulgarități cât poftești - mă place, îl place - nu în dialog de mahala, ci pe cont propriu»; «... parcă pagina cântă cu toate cacofoniile» etc. Nu mai zic de obiecțiile privind structura, intriga sau personajele. Se pare că Hortensia nu își dădea la tipar niciun volum până nu i le corectau Ibrăileanu mai întâi, apoi Lovinescu. Mă întreb câți prozatori români de azi, aflați în situații asemănătoare, ar suporta un asemenea tratament pe text fără să se simtă dezintegrați sau suspectabili de masochism”.

6. Un abuz hidos: „ca și”

„Pentru a depăși festivismele convenționale și inutile, ar fi fost de dorit ca ziua limbii române să fie declarată (și) zi de luptă prin ridiculizare împotriva traducerilor copy paste, a barbarismelor (de exemplu: «a se focusa»), a eliziunii prepoziției «pe» («oameni care i-am văzut») și, mai ales, a hidosului abuz de «ca și», semnul semidoctismului cu pretenții («ca și om», «ca și intelectual» etc.). Măcar în spațiul public și mediatic, altfel nu am pretenții.”

Concluzia (deloc îmbucurătoare): „Mă tem că va trebui să declarăm limba română «literară» (cea oficială, instituționalizată pe la 1900) drept limbă străină pentru marea majoritate a populației autohtone. Cu toate consecințele care decurg de aici. Sau să o modificăm radical, pentru a reface, cât de cât, ruptura față de felul în care vorbește și scrie azi cea mai mare parte a populației din România. Ca să fie clar: avem de-a face cu o problemă de stat, nu cu un moft elitist de circumstanță”.

7. Dicționarul lui Creangă

„Și dacă tot a fost ziua limbii române, să păstrăm un moment de reculegere pentru aceste cuvinte regionale extrase din glosarul trimis de Ion Creangă (cu explicațiile de rigoare) domnișoarei Livia Maiorescu, pentru învățătură:

Amandea pe uşă - fuga pe uşă; 

Bleştesc - abia bleştesc însamnă abia mai dă semne de viaţă; 

Boaită făţarnică - epitet dat numai popilor şi călugărilor; 

Buft umplut - un fel de dobă, chişcă; 

Chilos - greoiu la mişcare sau la treabă, dar persistent când se apucă; 

Cliposală - somnolenţă, piroteală; 

Chirfosală - amestecătură, încurcală, când faci rău o treabă;

Chiurluit - ameţit, bat; 

Cîntece sculăţele - cîntece la auzul cărora te scoli la joc. (Mai însamnă şi cîntece cam pe-alăturea cu drumul şi buna cuviinţă, cam buruenoase, cam pornografice); 

Cisluesc - pun la cale; 

Dinţăritul - plata ce se zice că plăteau creştinii unui turc fiindcă şi-a ostenit dinţii mîncînd în casa lor;

Gălămoz - boţit şi făcut ghem; 

Ghibirdic - copil sau om mic de stat; 

Măgulele, a-l lua cu măgulele - a-i face laude pentru a-i întinde curse, fabula Vulpea şi Corbul; 

Melian - om nalt şi făcut bine; 

Moglan - un mojic grosolan şi prost; 

Mogorogesc - bodogănesc; 

Otînjesc - ologesc sau ciuntesc pe cineva; 

Paşlesc - a şters-o, sau a furat-o;

Pogheazuri - grupuri de oameni ce umblă după pradă (îmblă’n pogheazuri - îmblă derbedei); 

Puricale - tot felul de fructe: mere, pere etc.; 

Şperlă - cenuşă cu cărbuni aprinşi; 

Tînjală - oiştea carului de care e prins jugul; expresia a se lăsa pe tînjală, a lenevi; 

Zăhăit - uitat, părăsit, aruncat”.

Ziua limbii române este sărbătorită în fiecare an la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din anul 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. 

Ziua limbii române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră”, pentru a transmite mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de frontiere.

„Mă tem că va trebui să declarăm limba română «literară» (cea oficială, instituționalizată pe la 1900) drept limbă străină pentru marea majoritate a populației autohtone”, Paul Cernat, critic literar

„Limba română are, la origini, o limbă colonială populară, devenită în timp foarte versatilă cu importurile imperiale”, Paul Cernat, critic literar

„Dacă neologismele noastre pot fi definite ca importuri moderne din limbile puterilor tutelare occidentale (de la francezi la anglo-americani), arhaismele autohtone pot fi definite ca importuri din limbile imperiilor tutelare premoderne, otoman sau rus”, Paul Cernat, critic literar

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

Femeia care și-a transformat viața într-un experiment. Terapiile extreme la care a ajuns Marcela din cauza fricii de bătrânețe