x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marea confruntare - "Crezi n Dumnezeu, domnule Iliescu?"

Marea confruntare - "Crezi n Dumnezeu, domnule Iliescu?"

16 Noi 2006   •   00:00

Jurnalul National incheie astazi remember-ul marii confruntari electorale de la 11 noiembrie 1996 dintre candidatii la Presedintie Ion Iliescu (PDSR) si Emil Constantinescu (CDR), gazduita de Antena 1. Punctul terminus al confruntarii a fost insa la 17 noiembrie, la urne, cand Emil Constantinescu a fost ales presedintele tarii cu 54,41% din voturi. Ion Iliescu a obtinut 45,59%, prezenta la vot fiind de 75,9%.

DUEL. Emil Constantinescu si Ion Iliescu au incercat sa se surprinda reciproc cu intrebari-capcana

Jurnalul National incheie astazi remember-ul marii confruntari electorale de la 11 noiembrie 1996 dintre candidatii la Presedintie Ion Iliescu (PDSR) si Emil Constantinescu (CDR), gazduita de Antena 1. Punctul terminus al confruntarii a fost insa la 17 noiembrie, la urne, cand Emil Constantinescu a fost ales presedintele tarii cu 54,41% din voturi. Ion Iliescu a obtinut 45,59%, prezenta la vot fiind de 75,9%.

  • Octavian Andronic:
  • Am urmatoarea rugaminte. Haideti sa terminam intr-o tonalitate optimista. Si anume: ce intrebare ati dori sa-i puneti dlui Iliescu si ce intrebare ar dori dl Iliescu sa va puna dvs.? Dar asta chiar in doua minute, ca altfel...

  • Ion Iliescu:
  • Asta, pentru optimism.

  • O.A.:
  • Pentru optimism.

  • I.I.:
  • Eu v-as cita. As vrea sa va intreb numai daca va mentineti aceasta afirmatie pe care ati facut-o cu zece zile inaintea primului tur de scrutin la Cluj, in fata studentilor. Acolo ati spus asa: "Guvernul Roman a produs o catastrofa si un haos. In timpul guvernarii Roman au fost distruse sistemele de irigatii. Asa ca Guvernul Vacaroiu nu a mai putut face nimic. Nu mai era nimic de distrus dupa Petre Roman. Iar istoria nu va putea sa explice importurile de cereale platite mai scump decat productia interna". Daca va mentineti aceste aprecieri.

  • Emil Constantinescu:
  • Pot sa raspund in 30 de secunde. Aceasta intrebare face parte dintr-o tehnica foarte abila si care este specifica dlui Iliescu, care timp de sapte ani a reusit in mod minunat sa-i puna pe toti unii impotriva altora: muncitori impotriva intelectualilor, mineri impotriva celorlalti. Deci, acum, care este problema? Se incearca sa se creeze o disensiune intre CDR si USD, intre mine si guvern. Lucrurile stau cu totul altfel, si ele trebuie sa fie astfel intelese de oamenii seriosi care ne asculta.

  • I.I.:
  • Adica nu ati afirmat, sau ce sa inteleg? Greselile trecutului, greselile tuturor

  • E.C.:
  • Nu, am afirmat. Insa lucrurile trebuie exact asa intelese, si asta depaseste putin ceea ce dvs. puteti sa faceti. Tara este intr-o situatie extrem de grea. Poate, in dezbaterile urmatoare, va trebui sa ajungem sa examinam aceasta situatie cumplita in care se afla Romania in momentul de fata la toti parametrii. Ea este pe ultimele locuri in Europa la toti parametrii sociali. Deci ne aflam in pragul unei ierni foarte grele, pentru care guvernul nu s-a pregatit. O sa vedeti imediat, o sa publicam o carte alba, deja avem informatii asupra acestei tactici a pamantului parjolit pe care Guvernul Vacaroiu a aplicat-o. Ei bine, romanii, in acest moment, aveau nevoie rapid de o majoritate parlamentara, care sa sustina un guvern care sa se apuce de treaba. Asta a fost sarcina lui. Nu va imaginati ce am reusit in 36 de ore: sa ne intelegem cu USD - nu pe posturi, deci nu am discutat posturi, nu am discutat persoane, ci am discutat programul de guvernare si ce trebuie facut de acum inainte. Nu va ascund ca nu a fost usor, nu va ascund ca intre PNT si PD, fostul FSN, au existat probleme care tin de trecut, probleme destul de grave. Nu va ascund ca eu, ca reprezentant din societatea civila, deci, in perioada Pietei Universitatii si a mineriadei, am avut in spatele meu... Dar toata lumea in tara asta a spus: domnule, in aceste momente trebuie sa trecem peste aceste lucruri si in aceste momente trebuie sa ne intelegem. In aceste momente trebuie sa ne indreptam spre viitor. Au existat greseli ale trecutului, au existat greseli ale tuturor. Noi trebuie acum sa vedem ce putem face impreuna. Avem un program real de reforma pentru acesti oameni? Avem un program prin care putem sa asiguram niste proiecte sociale prin care sa salvam oamenii care sunt intr-o situatie dificila? Putem asigura pacea si linistea in aceasta tara? Atunci, nimic nu este prea putin. Aceasta este esenta intelegerii si acesta este raspunsul pe care vi-l dau. Eu am facut aceste afirmatii, am trecut peste ele, asa cum noi eram dispusi si in alte ocazii, si eu cred ca si oamenii cinstiti si corecti din PDSR care au fost alesi acum in Parlament vor sustine programul nostru de guvernare, pentru ca vor pune mai presus interesul tarii, interesele si din aceasta iarna, si de perspectiva, fata de anumite momente ale trecutului care, sigur, au fost dificile si pe care istoria si analistii politici si economici le vor...

  • O.A.:
  • Si acum, intrebarea dvs. pentru dl Iliescu.

  • E.C.:
  • Credeti in Dumnezeu, dle Iliescu?

  • I.I.:
  • Dle Constantinescu, eu m-am nascut intr-o familie de oameni evlaviosi, am fost botezat in Biserica Ortodoxa Romana si am aceasta calitate. Sigur, in evolutia mea intelectuala s-au produs anumite deplasari, dar am ramas patruns de elementele fundamentale ale credintei si ale moralei crestine. Eu sunt mai crestin si mai credincios decat multi altii care isi etaleaza in public aceasta credinta, cu care eu cred ca nu trebuie sa se faca nici comert, nici propaganda politica. "Crede si nu cerceta!"

  • E.C.:
  • Ati declarat ca sunteti liber-cugetator. Asta inseamna necredincios, deci om fara Dumnezeu.

  • I.I.:
  • Nu, asta nu inseamna necredincios.

  • E.C.:
  • Asta inseamna. Orice dictionar...

  • I.I.:
  • Asta inseamna respect fata de...

  • E.C.:
  • Dle Iliescu, cu limba romana nu poate fi... Cand ati mintit, atunci sau...

  • I.I.:
  • ... inclusiv oamenii Bisericii evolueaza in contactul cu stiinta. Intoleranta de o parte si de alta nu aduce nimanui nici un fel de folos. "Crede si nu cerceta!", spre exemplu, este un concept care a fost parasit de oamenii Bisericii, pentru ca se imprumuta din ceea ce aduce stiinta, inclusiv in viata cultelor, in viata Bisericii. Fundamental este altceva, ceea ce patrunde in comportamentul si in starea morala a fiecaruia in parte. Eu am mai mult decat altii, care isi afiseaza credinta in Dumnezeu.

  • O.A.:
  • Va multumesc mult de tot. Se apropie cu pasi mari un dezas- tru - de mine, nu de dvs. - , asa ca va cer permisiunea sa incheiem aici acest foarte interesant dialog. Aceasta a fost, stimati telespectatori, prima intalnire directa a celor doi aspiranti la inalta functie de presedinte al Romaniei. In numele organizatorilor "Turneului candidatilor", acest veritabil maraton publicistic, care vreme de trei luni a incercat sa va familiarizeze cu principiile si mecanismele alegerilor democratice, organizatori care sunt ANTENA 1, Libertatea si Jurnalul National, le multumesc domnilor Iliescu si Constantinescu pentru amabilitatea cu care au raspuns invitatiei noastre, pentru maniera deschisa si competenta cu care au abordat aceasta intalnire, dorindu-le sa fi convins prin argumentatia lor si pe aceia dintre dvs. care mai stau inca in cumpana. Le doresc asadar succes, multumindu-va pentru atentia cu care ne-ati urmarit. La revedere.
    ×
    Subiecte în articol: special iliescu